În lină însingurare, pe malul Volgăi mărețe, îmi amintesc deseori de voi, minunată, binecuvântată pereche! Și voi vă aflați pe un țărm de ape largi, pe țărmul unei mări ce din când în când este liniștită, este limpede ca oglinda, însă uneori, răscolită de vifor, se acoperă de valuri tulburi, de spumă căruntă. Așa este viața noastră! În ea avem parte când de liniște, când de vifor, iar timpul trece, trece, cufundându-se năvalnic în hăul veșniciei. Fericit e acel corăbier de pe marea lumii care-și îndreaptă privirile des spre cer! El se călăuzește după luminătorii cerești, nu se descurajează în furtuni și în liniștea mării nu se încrede, știind-o înșelătoare! Privirea cu care se vede cerul este credința; prin ea zărim cerul duhovrnicesc: învățătura lui Hristos. Pe acest cer strălucesc Evanghelia ca soare, Vechiul Testament ca lună, scrierile Sfinților Părinți ca stele.

   Vă scriu din inimă, vă scriu ceea ce i s-a insuflat acesteia să vă scrie. Inima mea nutrește față de voi aceeași dulce simplitate ca a voastră față de mine. Asemenea legături sunt o adevărată comoară. Dragostea de aproapele este cea mai mare plăcere, și în aceste legături ale mele prietenești mă mângâie cu deosebire faptul că pricina lor este Dumnezeu. După cuvântul Scripturii, El este Cel ce luminează și sfințește toate, El este izvorul a tot binele adevărat a toată desfătarea adevărată, curată. El mă păstrează în amintirea voastră și pe voi într-a mea. El ne va da să înmulțim talantul prieteniei, pe care tot de la El l-am primit. Iată ce vă doresc: vă doresc ca la intrarea în veșnicie să ne învrednicim a ne înfățișa Domnului în ceata slugilor bune și credincioase, zicându-I: ,,Tu ne-ai dăruit minunatul talant al prieteniei: Îți aducem prinos alt talant, pe care l-am dobândit cu ajutorul acestuia: talantul de mult preț al mântuirii.”