UȘILE POCĂINȚEI DESCHIDE-MI MIE, DĂTĂTORULE DE VIAȚĂ!
,,Fraților! La picioarele crucii lui Hristos să lepădăm și să îngropăm tot ce gândește lumea despre onoare, despre jigniri, despre necazuri, despre pagube, despre nedreptate, despre legile omenești și despre dreapta judecată omenească. Să devenim nebuni pentru Hristos! Să dăm obrajii nostri spre scuipari, spre loviri! Onoarea noastră pamântească, veche, să fie acoperită de praful înjosirilor! Să nu privim cu milă averea noastră stricacioasă: las’ s-o răpească și s-o împraștie viforele, când li se va îngădui să se abată! Să nu cruțăm trupul nostru în nevoințele de bunăvoie și în patimirile de nevoie! Să învățăm de la Domnul Iisus Hristos tăcerea tainică a Lui, care este cea mai înaltă Teologie și oratorie, de care îngerii se minunează! Lui, Dumnezeului întrupat, lumea nu I-a dat dreptate: cum să o căutăm noi de la lume? Să ne lepădăm de ea la picioarele crucii lui Hristos! Să nu fim ca fiarele ce zgârie şi rănesc pe vânători şi pe celelalte fiare ce năvălesc asupra lor! Să fim asemenea cu Mielul lui Dumnezeu aici, pe pământ, în vremea scurtei noastre pribegii pământeşti şi El ne va face asemenea cu El în veşnicie, unde fericirii noastre nu va fi sfârşit şi măsură. Şi aici, în surghiunul pământesc, la ucenicul credincios al lui Iisus vine Duhul Sfânt, Mângâietorul, adie asupra sufletului său negrăita fericire a vieţii viitoarei, ce înlătură de la el simţirea pătimirii, ce îi aduce într-o nevăzută, sfântă desfătare care nu ține de oameni şi de împrejurări. În faţa acestei desfătări toate desfătările pământești, chiar cele legiuite, sunt nimicnice.”

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice)