Se zice că Sfântul Ioan Gură de Aur s-a înfuriat, odată, în timpul predicii şi a început a răcni: „Rupeţi-mi nasul, ţipa el, – scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi urechile…“ Ascultătorii s-au îngrozit. Nu ştiau ce s-a întâmplat cu părintele lor care de obicei vorbea foarte liniştit. „- A, v-aţi îngrozit de sfâşierea trupului meu, îşi schimbase tonul şi faţa Sfântul Părinte – dar nu vă îngroziţi când sfâşiaţi Trupul lui Hristos prin erezii şi culte religioase?“. Ar trebui să ne îngrozească sfâşierea Sfintei Biserici Ortodoxe pentru care Iisus Hristos şi-a vărsat scumpul Său sânge.

NU URĂSC PE OM CI RĂTĂCIREA, ȘI VREAU SĂ O NIMICESC, NU LUPT CU OMUL, CĂ E LUCRAREA LUI DUMNEZEU, CI CU GÂNDIREA PE CARE A STRICAT-O DIAVOLUL, ȘI VREAU SĂ O ÎNDREPT.

Dar ereticii, răstălmăcind Scripturile împotriva capetelor și căutând mereu argumnte împotriva mântuirii lor nu-și dau seama că se îmbrâncesc singuri în prăpastia pierzării. Că pe Fiul lui Dumnezeu nici lauda nu-L face mai slăvit,nici hula nu-L vatămă. Nu are voie ființa cea necorporală de lauda noastră.

„Ai îndrăzni oare să sa te apropii și să vorbești cu unii care au fost prinși și condamnați pentru că au încercat să pună mâna pe putere? Eu nu cred. Nu-i oare absurd să fugi cu atâta grabă de oameni care fac rău unui om, dar să ți-i faci prieteni pe cei ce au ocărât pe Dumnezeu și să și prăznuiești tu care te închini celui Răstignit, cu cei ce L-au răstignit (se refera la iudei)? Aceasta nu-i numai o prostie, ci o cumplită nebunie!

Ascultați răspuns de osandire voi care vă împrieteniți și mâncați cu ereticii, că sânteți vrăjmași ai lui Hristos, că nici cel ce se împrietenește cu vrăjmașii împăratului nu poate să-i fie lui prieten, că încă nici a trăi nu e vrednic, ci împreună cu vrăjmașii îl vor pierde. Deci ascultați cei ce vă împrieteniți cu ei, că la cei spurcați nimic nu este curat, ca să scăpați de urgia ce vine asupra lor. Dar câți vă pângăriți cu ei la desfătări, cum îndrăzniți de vă împărtășiți cu dumnezeieștile Taine ale lui Hristos?

Sau n-auziți pe fericitul Pavel strigând că nu puteți să mâncați și de la masa Domnului și din masa dracilor? Ieșiți din mijlocul lor, zice proorocul și de necurat nu vă atingeți!

Oare ascultați de acestea ce le zicem? Oare vă plecați spre acestea? sau în zadar grăim și ostenim? Însă pentru cei ce vor și se nevoiesc să audă cuvântul și să-l facă, nu ma voi mânia nici nu voi înceta a zice cuvintele Apostolului Pavel: Nu faceți, îndoindu-vă în alt chip ca cei necredincioși, pentru că ce unire are întunericul cu lumina?

Auziți ortodocșilor, și nu vă amestecați cu ereticii! Ascultați păstorilor și vă cutremurați și nu tăceți, ci mărturisiți viclesugul paganătățiilor. Nu dați loc diavolului, nu lăsați ușa lupilor !

Dar ce zici tu, dacă vrăjmașii noștri sânt elini (păgâni) apoi nu trebuie a-i urî? A urî. Da, însă nu pe dânșii, ci pe credința lor; nu pe om, ci pe fapta lui cea rea, părerea lui cea stricată. Omul este lucrul lui Dumnezeu, pe când rătăcirea este lucrul diavolului.

Sub numele de eretic Apostolul îl înțelege pe cel neândreptat sau mai bine zis, pe cel ce nu dă sperantă de îndreptare. Căci, după cum îl trece cu vederea pe cel ce dă speranța de schimbare este rezultatul trândăviei, tot așa a umbla cu lingușiri și cu binele pe lângă cei ce nu dau semne de îndreptare este semn de cea mai mare prostie și tâmpenie, fiindcă prin aceasta noi îi facem mai cutezători.

Întreabă-l dar pe eretic: Dumnezeu se teme, șovăie, pregetă, se întristeazî și dacă îți va răspunde: Da! fugi de el și asează-l jos cu diavolul, dar, mai bine spus, mai jos decât diavolul! Nici diavolul nu va îndrăzni să răspunda așa!

Căci nici nu este îngăduit creștinilor să stârpească rătăcirea cu sila și cu constrângerea, ci mântuirea oamenilor cu convingerea și cu cuvântul, cu bunătatea . (Ps141) ne duce la luptă cu ereticii, nu ca să-i doborâm că stau în picioare, ci ca să -i ridicăm, că zac la pamânt. Așa e lupta noastră! Nu face din vii morți, ci din morți vii! E plină de bunătăți,de multă blândețe! Nu prigonesc cu fapta, ci cu cuvântul!  Nu pe eretic, ci erezia.

Aruncă undița cea plăcută a dragostei, și astfel cercetând cu ea cele ascunse, scoate din prăpastia pierzării pe cel care îl îneaca cu gândurile sale. Păruta lui învățătură bună vine sau din prejudecată, sau din neștiință. Arată-i că învățătura lui e străină de învățătura încredințată de Hristos, Sfinților Apostoli. Iar dacă omul s-a abătut din calea cea dreaptă va voi să primească sfatul tău. Dar dacă nu va vrea, ci stăruie în îndărătnicia lui, tu ca să nu te acoperi de vină, mărturisește-ți numai credința, cu îndelungă răbdare și bunătate, ca sa nu-ți ceară judecătorul din mâna ta sufletul lui.

Ereticii dacă ar fi primit cu inima curată învățăturile dumnezeieștii Scripturi și nu ar fi pus în ele gândurile lor n-ar fi căzut în așa nebunie atât de mare. Aceasta este viclenia fără seamăn a diavolului. Se străduiește să-ți răspândească învățăturile lui pierzătoare, fie adăugând ceva, fie scoțând ceva, fie denaturând , fie interpretând,  greșit textul Scripturii. Aceasta însemnând, aceasta arată, că ne-am umplut de multă ușurătate și nu mai scrutăm cu râvnire întreaga Scriptură, ci pe cele care le socotim mai clare, pe acestea le alegem, iar cu celelalte nu ne batem, de fel capul. Acest lucru a adus eresurile: faptul că nu vrem să ne avântăm către tot conținutul Scripturii și socotim că există lucruri mai de prisos și peste care se poate trece. De aceea toate celelalte ni se par nu numai de prisos, ci și nefolositoare și chiar vătămatoare.

Plânge-i pe cei necredincioși, plânge-i pe cei care prin nimic nu se deosebesc de ei (de eretici), adică pe cei care au murit fără a fi luminați de Sfântul Botez, fără a fi pecetluiți cu harul Sfântului Duh. Aceștia sânt cu adevărat vrednici de suspine, laolaltă cu cei condamnați,

„Adevărat, adevărat, zic tie: de nu se va naște cineva din apă și din duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu”.

„Vai vouă ereticilor! sânteți mai nenorociți decât păgânii! Pe păgâni îi așteaptă negreșit dincolo chinuirile iadului; dar cel puțin au aici, pe pământ, o oarecare plăcere; că se căsătoresc, se bucură de averile lor și de toată tihna și desfătarea date de viața aceasta pamântească. Voi însă vă chinuiți și suferiți și aici, si dincolo; aici, pe pământ, cu voia voastră, dincolo, pe lumea cealaltă, fără voia voastră. Păgânii nu vor primi nici răsplată, nici pedeapsă pentru post și feciorie; voi însă, pentru faptele din urmă care așteptați nenumărate laude, tocmai pentru acele veți primi cea mai cumplită pedeapsă, și printre altele veți auzi:

„Duceți-vă de la Mine în focul cel veșnic pregătit diavolului și îngerilor lui” (Mat.25,41), că ați postit și ați trăit în feciorie! Postul și fecioria, în ele însele, nu sânt nici bune nici rele; ajung bune sau rele prin voința celor care practică, prin gândul pus la temelia postului sau a fecioriei.  Astfel de virtuți, săvârșite de păgâni, sânt fără rod. Păgânii nici nu au răsplată dacă le săvârșesc, deoarece nu postesc si nici nu trăiesc în feciorie de frică de Dumnezeu. Voi însă, care luptați împotriva lui Dumnezeu, care huliți creaturile lui Dumnezeu, spunând că sânt rele, voi nu numai că nu sînteți răsplătiți pentru postul și fecioria voastră, dar mai sânteți încă și pedespsiți. Rămâne într-adevăr, neatins trupul fecioarei eretice, dar ce folos, dacă i se strică ce are mai bun în ea, dacă i se strică sufletul, gândurile sufletului.