– Parinte, ma nelinistesc atunci cand spuneti ca vom trece prin ani grei…

– Sa va iubiti, sa fiti unite, formate duhovniceste, sa aveti barbatie, sa fiti un trup si sa nu va temeti de nimic. Dupa aceea va ajuta Dumnezeu. Sa cultivati dragostea cea duhovniceasca. Sa aveti o astfel de dragoste, precum are mama pentru copilul ei. Sa existe fratietate, jertfa, caci incet-incet vom trece si prin zile grele.

Fireste, noi, monahii, plecam din lume si lasam cunoscuti si rude ca sa intram in marea familie a lui Adam, a lui Dumnezeu. Mirenilor insa li se cere sa aiba relatii cu cunoscuti si rude care traiesc duhovniceste, ca sa se foloseasca. Crestinul care se nevoieste in lume se foloseste atunci cand are legaturi cu oamenii duhovnicesti. Oricat de duhovniceste ar trai cineva, are nevoie – mai ales in vremea in care traim – de prietenia cea buna.Contactul cu oamenii duhovnicesti ajuta mult – mai mult decat studiul duhovnicesc – deoarece aceasta bucurie a legaturii duhovnicesti ii da o mare dorinta sa se nevoiasca duhovniceste. Inca si la lucru, intr-o slujba obsteasca etc., este bine ca oamenii duhovnicesti sa se cunoasca intre ei ca sa se intrajutoreze. Se poate, sa presupunem, sa apara o problema intre colegi, sa trebuiasca sa se sprijine reciproc, dar unul sa sovaie sa vorbeasca celuilalt, daca nu se cunosc.

– Parinte, daca cineva nu vrea sa ne ajute intr-o nevoie, este corect sa-i cerem din nou ceva de care avem trebuinta?

– Nu, nu trebuie. Poate sa nu aiba atunci posibilitatea sa ne ajute. Este ca si cum mi-ai cere o cruciulita si ti-o dau. Imi ceri si alta data, dar nu am sa-ti dau si nu-ti dau. Dupa aceea cumpar cruciulite, ca sa am sa dau si vii si tu, dar nu-mi ceri, desi eu astept ocazia sa le impart.

Astazi, oamenii traiesc in acelasi bloc si nu se cunosc intre ei. Mai demult existau case cu curti, care ii ajutau pe oameni sa se cunoasca intre ei si la o nevoie unul il sprijinea pe celalalt. Sa presupunem ca unul mergea cu caruta undeva si intalnea pe drum un cunoscut de-al sau. “De unde vii? Unde mergi?”, il intreba. “Intr-acolo merg si eu. Urca sus, sa mergem impreuna. Sau altul, de avea in plan sa mearga undeva cu calul, il intreba si pe vecin: “Tu unde vrei sa mergi? Daca poti astepta, peste trei ore plec cu calul si te pot lua cu mine”; sau “Maine voi pleca intr-acolo; hai la mine sa dormi, ca sa plecam impreuna foarte de dimineata”. Se gandeau oamenii la celalalt si atunci cand puteau ajuta cu ceva, nu evitau sa o faca. Aveau curiozitatea cea buna si intrebau ca sa se ajute in toate cazurile. Aveau cunoscuti chiar si in alte sate.

– Parinte, ce ajuta ca oamenii sa se lege duhovniceste?

– In zilele noastre, chiar de nu vor oamenii duhovnicesti sa se lege intre ei, ii va sili diavolul sa se lege. Diavolul, cu marea lui rautate, face cel mai mare bine astazi in lume. Pentru ca, sa zicem, un tata care este credincios si vrea, de pilda, sa plateasca meditatiile copiilor lui, va fi nevoit sa afle un dascal bun si credincios pe care sa-l aduca in casa sa. Iar un dascal care este credincios si vrea sa dea meditatii copiilor, pentru ca nu a fost numit inca in post, va cauta o familie buna, ca sa se simta in siguranta. Sau un mester care traieste duhovniceste, fie el vopsitor, fie mecanic etc., cauta sa lucreze la o familie buna, ca sa se simta in largul lui, pentru ca intr-o casa lumeasca isi va gasi beleaua. Un crestin bun va cauta sa bage in casa un lucrator bun, care sa fie si om credincios. Astfel, si unul si celalalt vor incerca sa caute un om duhovnicesc ca sa poata lucra impreuna cu el. Asadar, incet-incet se vor cunoaste intre ei oamenii duhovnicesti din toate meseriile si din toate ramurile.

Asadar, diavolul, cu rautatea sa, face bine fara sa vrea: desparte oile de capre. Astfel se vor desparti oile de capre si vor trai ca “o turma si un pastor“. Iata, mai demult satele aveau cioban si fiecare isi dadea oile sale sau caprele ce le avea: unul cinci, altul zece, si pasteau oile impreuna cu caprele, pentru ca atunci caprele erau blande si nu le impungeau pe oi cu coarnele. Acum caprele s-au salbaticit si lovesc urat oile lui Hristos. Iar oile cauta pastor bun si turma numai de oi. Pentru ca asa cum a ajuns lumea, ea este numai pentru cei care traiesc in pacat. De aceea se vor desparti oamenii si se vor desparti oile de iezi. Cei care vor vrea sa traiasca viata duhovniceasca, incet-incet nu vor mai putea trai in lumea aceasta. Vor cauta sa afle pe cei asemenea lor, pe oamenii lui Dumnezeu, vor cauta duhovnic si se vor departa si mai mult de pacat. Si acest bine il face acum diavolul cu rautatea lui, dar fara sa vrea. Astfel vedem nu numai in orase, dar si la sate, pe unii alergand la cantece si jocuri etc., traind in nepasare, iar pe altii alergand la priveghere, la paraclise, la intruniri duhovnicesti, si acesti oameni ajung sa fie strans legati intre ei.

In anii cei grei se creeaza o fratietate foarte puternica. In razboi, doi ani, noi, soldatii, am trait in doua companii si eram legati intre noi mai mult ca fratii, deoarece am trait impreuna greutatile si primejdiile. Eram atat de uniti, incat unul pe altul ne chemam “frate”. Erau oameni lumesti, cu cugetare lumeasca, dar cu toate acestea nu voiau sa se desparta unul de altul. Nu citisera Evanghelia, nici carti duhovnicesti. Aveau o cultura lumeasca simpla, in sensul cel bun, dar aveau lucrul cel mai mare dintre toate: dragostea si fratietatea. In ultimul timp, a murit un camarad de arme de al nostru si la inmormantarea lui s-au adunat si ceilalti, din toate partile. Cu cateva zile mai inainte a venit si aici un fost militar, coleg de al meu, ca sa ma vada. Cum m-a imbratisat! Nu mai puteam iesi din bratele lui.

Acum ne luptam cu diavolul. De aceea cautati sa va infratiti mai mult. In felul acesta vom calatori impreuna cu totii pe drumul ce ni l-am ales, pe cararea anevoioasa a urcusului spre dulcea Golgota.

Inrudirea duhovniceasca

– Parinte, ieri mi-ati spus ca pe toti oamenii pe care i-ati vazut zilele acestea, i-ati simtit ca pe niste frati. In ce fel este inrudirea duhovniceasca?

– Dupa trup, suntem frati cu toti oamenii. Toti suntem frati si robi ai lui Dumnezeu, insa noi, credinciosii, suntem pe deasupra si fii dupa har ai lui Dumnezeu, rascumparati cu Sangele cel dumnezeiesc al lui Hristos. In viata duhovniceasca, dupa trup ne inrudim prin Adam, iar dupa duh prin Hristos. Cei care traiesc duhovniceste simt aceasta inrudire duhovniceasca intre ei. Gandesc la fel, urmaresc acelasi lucru, au acelasi scop. Daca ai avea, de pilda, o sora dupa trup, care sa aiba programul ei, sa traiasca lumeste etc., n-ai simti cu ea nici o inrudire duhovniceasca.

– Inrudirea duhovniceasca se destrama vreodata?

– Cand unul inceteaza sa mai traiasca duhovniceste, inceteaza de a se mai inrudi duhovniceste cu celalalt, care traieste duhovniceste. Singur se desparte, nu-l indeparteaza celalalt. Precum cineva, cu cat traieste mai dupa Dumnezeu, cu atat se apropie de Dumnezeu, tot asa cu cat se departeaza de viata in Dumnezeu, cu atat merge mai departe de El. Nu-l alunga Dumnezeu. Omul pleaca singur departe de Dumnezeu. Si precum harul dumnezeiesc este o putere care lucreaza de departe si se transmite oamenilor, tot asa si lucrarea cea vicleana a diavolului este si ea o putere care lucreaza de departe si se transmite. De pilda, doua suflete, daca sunt intr-o stare duhovniceasca buna si se gandesc unul la altul, intre ele se face o legatura duhovniceasca si unul transmite putere dumnezeiasca celuilalt. Iar doua suflete, daca traiesc in pacat si au o oarecare legatura intre ele, de departe primeste unul de la celalalt o influenta diavoleasca: se duce telegrama de la unul la altul.

– Parinte, atunci cand exista o astfel de legatura diavoleasca intre doi oameni, daca unul se schimba spre bine, este ajutat si celalalt?

– Da, nu mai are legatura, pentru ca celalalt nu ridica… receptorul. Se intrerupe legatura si nu mai are cum sa comunice. In felul acesta poate isi face probleme si, daca vrea, se poate ajuta pe sine insusi.

– Cand avem legaturi cu un om cu patimi, dar fara sa ne vatamam de patimile lui, noi ii influentam caracterul?

– Daca avem stare duhovniceasca buna, sfintenie, influentam mult, deoarece lucreaza harul lui Dumnezeu si semenul nostru se foloseste. Atunci cand il rabdam pe fratele nostru din dragoste, acela pricepe. Precum si atunci cand exista inauntrul nostru rautate, fara sa se manifeste, iarasi o pricepe. Orice are un suflet, aceea si transmite. Patima va transmite patima, mania – manie, urgia – urgie. In timp ce daca in suflet exista harisme, harisma se va transmite ca harisma.

– Adica atunci cand cineva are legaturi cu oameni virtuosi, se foloseste?

– Sigur ca se foloseste. Daca vei merge la o chilie in care se tamaiaza mereu, cand vei iesi, vei mirosi a tamaie. Daca vei merge intr-un grajd, vei lua mirosul grajdului. Daca vei merge intr-o casa lumeasca, atunci cand vei pleca vei mirosi a parfum lumesc. In timpul ocupatiei germane aveam cinci prajini de pepeni diferiti: pepeni americani ai Scolii Agricole, care erau pepeni albi, foarte mari si foarte dulci, pepeni locali de Argos etc. Daca din intamplare dovlecii erau aproape de cei buni, de cei americani, dulceata din pepene se ducea la dovleac. Si dovleacul se facea mai dulce, iar pepenele mai searbad. Tot astfel se petrece si cu polenizarea pe care o fac albinele mergand dintr-o floare in alta. Daca vei vedea pepene cu buric mare sa stii ca rasadul de pepene a fost langa un dovleac. Daca cumva pepenele de Argos va fi aproape de un pepene bun, va lua dulceata de la cel bun. Pepenele bun va pierde din dulceata, dar cel putin dulceata va merge in celalalt pepene. Daca insa dovleacul va fi aproape de un pepene bun, dovleacul se va face mai dulce si, daca-l vei pregati, va trebui dupa aceea o mana de sare. Pepenele pierde, dar nici pe dovleac nu-l foloseste. In timp ce, de este pepene, pierde desigur pepenele cel bun, dar celalalt devine pepene mai dulce. Vreau sa spun ca, daca un crestin care nu este destul de sporit merge langa un om sporit duhovniceste, poate ca cel de-al doilea se va osteni, se va pagubi putin, dar primul se va folosi. Daca insa un om lumesc, care nu crede, merge langa un om duhovnicesc, osteneala si timpul ce-l depune omul duhovnicesc se vor pierde. Cel mult, cel lumesc se va misca de cateva lucruri duhovnicesti ce i le va spune celalalt si le va filozofa lumeste, adica le va interpreta in duh lumesc si nu se va folosi. Adica va deveni un… dovleac mai dulce.

Atentie la prieteni

In armata, la Transmisiuni, aveam un tabel de recunoastere cu cateva caracteristici concrete si astfel ne dadeam seama care statie era a noastra si care era straina; cunosteam statiile noastre. Pentru o perioada de timp in care am facut lectiile la Transmisiuni, faceam intervalul si incercam sa facem recunoasterea. Spuneam celuilalt: “Ce este asta?”, sau “unu”, sa vedem ce spune si acela si astfel il prindeam. Adica, atunci cand nu intelegeam sigur ce statie este, nu aveam incredere si, tac-tac, incercam sa facem recunoastere. Tot asa si in viata duhovniceasca, atunci cand vedem ca o “statie” este straina, trebuie sa spunem: “Ei, acum, cu aceasta voi lucra?”. Daca cineva intelege ca o “statie” este straina si totusi vrea sa lucreze cu ea, este grav. Cu atat mai mult atunci cand stie ca statia este nu numai straina, dar si vrajmasa, si vrea sa lucreze cu ea. Vreau sa spun ca in privinta legaturilor cu ceilalti este nevoie de discernamant si atentie. Lucrul cel mai sigur este ca sa te sfatuiesti cu duhovnicul tau.

Chiar si in discutii trebuie sa fie credinciosul atent, deoarece uneori incepe o discutie duhovniceasca si sfarseste in palavrageala. Si nu ajunge ca isi pierde vremea, dar isi pierde si sufletul sau cu judecata, pentru ca nu avem dreptul sa judecam pe nimeni si nici situatii. Daca putem, dupa discutia ce o vom face cu durere sa cautam sa ajutam o situatie neplacuta. Nici pe cei morti nu trebuie sa-i osandim, pentru ca sufletele tuturor oamenilor, din fericire, sunt in mana lui Dumnezeu.

Vad de cate ori se strica gandul multor oameni din pricina unui cuvant neatent. Daca ni s-ar cere impozit pentru cuvintele ce le spunem, stiti cat de atenti am fi? Daca ni s-ar spune: “Daca spui atatea cuvinte, vei plati atat”, ne-am masura cuvintele noastre.Cand vorbim la telefon ne gandim ce vom spune, cat sa vorbim, pentru ca vom plati. Acum se pierde mult timp cu vorbitul.

– Parinte, in “Scara” se scrie despre clevetire ca este nasterea urii. Simpla palavrageala poate avea in ea dragoste?

– Da, daca cineva iubeste mult un suflet si vede ca altii il invidiaza, atunci poate spune si vreun cuvant de cleveteala impotriva acelui suflet, ca sa nu-l mai invidieze ceilalti. Trebuie sa le cercetam pe toate. Insa un suflet stricat sau ispitit, care crede ca este nedreptatit si pentru aceasta este putin amarat sau suparat si sub un anumit pretext isi manifesta supararea sa, poate face o astfel de vatamare in alte suflete, incat sa-l intreaca si pe diavol. Iuda s-a suparat pentru risipa mirului ce l-a varsat Mironosita si a spus ca mirul s-ar fi putut vinde si banii sa se fi dat saracilor. De la Iuda au fost influentati si ceilalti apostoli, care aveau har.

Ceea ce a spus acela era vazut corect pe dinafara si ei au fost influentati de acel cuvant, pentru ca nu-i cunosteau inima sa cea iubitoare de argint. Si iata ca Hristos i-a dat lui Iuda si punga cu bani, sa-si sature patima sa, dar acela lua din ceea ce se punea in ea.

– Parinte, ce pozitie trebuie sa ia cineva atunci cand doi oameni care nu se inteleg ii cer parerea lui?

– Daca s-ar afla cineva cu oameni care au probleme personale intre ei, este mai bine ca parerea sa s-o spuna in prezenta amandurora, ca sa nu ia fiecare vreun cuvant al sau precum ii convine si sa-l foloseasca apoi ca artilerie grea – atunci cand cuvantul aceluia are greutate – pentru a-l lovi fara mila pe potrivnicul sau si sa-l ajunga pe acela proiectilele pe neasteptate. Pe cat poate, sa evite astfel de oameni, ca sa aiba pace si sa se poata ruga pentru pacea acestor oameni si, in general, pentru pacea lumii.Atunci cand nu-i poate evita cu desavarsire pe astfel de oameni scandalagii, sa incerce cel putin sa evite multele cuvinte, ca sa aiba mai putine tulburari. Nu are importanta daca unii oameni n-au rautate, ci doar o simpla superficialitate, deoarece si acestia, cu superficialitatea lor, creeaza probleme.”

 

SURSA : Sfantul Paisie Aghioritul , ”Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos – 2003

https://stranaortodoxa.wordpress.com/2017/06/01/sfantul-paisie-aghioritul-diavolul-cu-rautatea-sa-face-bine-fara-sa-vrea-desparte-oile-de-capre-se-vor-desparti-oile-de-capre-si-vor-trai-ca-o-turma-si-un-pastor/

Puteţi citi ÎNTREAGA CARTE ”Trezire duhovnicească”,  la:

https://romanortodox.info/sfantul-cuvios-paisie-aghioritul-vol-ii-trezire-duhovniceasca/