Sfântul Vasile cel Mare ne învață cum să acționăm împotriva episcopilor căzuți în erezie având râvnă față de adevăr, dar și dragoste față de aproapele

1

Epistola 51 a Sfantului Vasile cel Mare (catre episcopul Bosforios)

Cat crezi ca m-am tulburat sufleteste cand am auzit calomnia cu care ma invinuiau unii din cei care nu se tem de Judecatorul, Care-i „va pierde pe toti cei ce graiesc minciuni?” [1]. Aproape intreaga noapte n-am putut inchide ochii dupa spusele iubirii Tale, intr-atata mi-a atins tristetea inima. De fapt, zice Solomon, „calomnia il injoseste pe om” [2] si nimeni nu-i atat de nesimtit sa nu-l doara sufletul si sa nu se plece pana la pamant cand aude din guri usuratice minciuni si barfeli. Iar noi trebuie sa le trecem pe toate cu vederea si sa induram, lasand razbunarea in grija lui Dumnezeu, care nu ne va trece cu vederea, intrucat „cine graieste de rau pe cel sarac Il manie pe Cel ce l-a facut pe el” [3].

De altfel, cei care au compus aceasta noua drama de defaimare impotriva noastra nu-ti fac impresia ca ar mai crede in Dumnezeu, Care a spus ca va trebui sa dam seama in ziua Judecatii pana si de orice cuvant desert il rostim [4]. Spune-mi dar, l-am anatematizat eu vreodata pe fericitul episcop Dianios? [5] Caci asa sunt invinuit. Unde si cand? Cine mai era de fata acolo? Pe ce motiv? Prin simple vorbe sau in scris? Luandu-ma dupa altul ori incepand si incumetandu-ma eu insumi la o astfel de indrazneala? Vai, cata nerusinare din partea celor care vorbesc cu atata usurinta toate aceste lucruri! Cat dispret fata de judecatile lui Dumnezeu! Afara daca nu cumva – adaugand dupa inchipuirea lor si aceasta tragedie – voi fi devenit cumva nebun intr-o buna zi si atunci nu voi fi stiut ce graiesc. Or, dupa cate imi pot da seama, nu stiu sa fi facut ori sa fi spus asa ceva, si nici nu aveam de gand sa o fac. In schimb, ceea ce stiu sigur e faptul ca inca din varsta copilariei am fost crescut in dragoste fata de el si ma uitam la el ca la un om minunat, cu infatisare venerabila, intr-atat de distins, incat sa exprime o demnitate scardotala in comportare. Dupa ce am ajuns la varsta intelegerii, l-am cunoscut si dupa calitatile lui sufletesti si am avut bucuria de a-i cunoaste si anturajul, observandu-i modul sau simplu, nobletea si liberalitatea manierelor, precum si celelalte insusiri pozitive ale unui om, cum sunt bunatatea, bunacuviinta si blandetea, chiar stralucirea si deschiderea impreunate cu distinctia. Dupa toate aceste virtuti pe care le-am cunoscut la el, eu il numaram intre cei mai alesi si reputati prin virtute oameni.

Dar spre sfarsitul vietii – nu voi ascunde adevarul – m-amindurerat nespus de mult, impreuna cu alti compatrioti de-ai mei, tematori de Dumnezeu, pentru ca a subscris la marturisirea de credinta ceruta de cei din Constantinopol, condusi de episcopul Gheorghe [6]. Apoi, ca unul care-i privea cu blandete si ingaduinta pe toti, ca un parinte indurator ce era, cazut intr-o boala din care va si muri, m-a chemat intr-o buna zi si mi-a spus: „mi-e martor Dumnezeu ca, desi am consimtit, semnand textul din Constantinopol, nicicum nu m-am gandit sa duc vreo stirbire credintei expuse de Sfintii Parinti de la Niceea si ca nici acum nu am pe inima altceva decat ceea ce s-a statornicit de la inceput si ma rog, mai ales, sa nu fiu scos din ceata acelor fericiti episcopi ai celor 318, care au vestiti intregii lumi invatatura cea adevarata. Astfel incat noi, punand capat oricarei indoieli a inimii, sa revenim la comuniune si sa incetam de a ne mai supara”.

Acestea au fost legaturile mele cu el. Daca spune cineva ca m-as fi facut vinovat fata de el defaimandu-l, sa n-o spuna slugarnic si pe ascuns, si sa aduca lucrurile la iveala, avand curajul sa ma invinuiasca deschis [7].

____________________________________________________________

[1] Ps. 5, 7.

[2] Pr. 29,23. Sfantul Vasile adeseori se plange de calomniile colegilor (vezi si cum reactioneaza huliganii de azi, numind pe cei care nu le impartasesc convingerile limitate ca find masoni, aserviti s.a.m.d. – nota mea)

[3] Pr. 14, 32.

[4] Mt. 12, 36.

[5] Episcop al Cezareei Capadociei, care l-a botezat pe Sfantul Vasile. El a murit in anul 362. Dupa el a urmat Dionisie, antecesorul Sfantului Vasile.

[6] Gheorghe Capadocianul a fost pus cu sila, de imparatul Constantin, arhiepiscop in Alexandria. Aici e vorba de formularul semiarian de la Rimini (359), care anula credinta niceeana, dar despre care Dianios nu-si daduse seama ca ar curpinde o erezie, de aceea s-a cait, asa cum ne spune aici insusi Sfantul Vasile.

[7] Desigur, cei care-l acuzasera pe Sfantul Vasile de defaimarea binefacatorului sau au facut acest gest din invidie.

Sursa: PSB 3 (Serie noua), Editura Basilica a Patriarhiei Romane, Bucuresti, 2010, pp. 124-125.

Sursa