După ce a trecut praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Vasile cel Mare și-a luat toiagul și s-a dus prin toate satele, ca să vadă cine îl va sărbători (pe 1 ianuarie) cu inimă curată. A trecut prin fel de fel de comunități și prin sate mari, dar la orice poartă a bătut, nu i-a deschis nimeni, pentru că era văzut ca un cerșetor. Și pleca mâhnit, pentru că el nu avea nevoie de ceva de la oameni, dar simțea cât de mult l-ar durea inima pe un sărac oarecare datorită lipsei de compasiune pe care i-ar arăta-o oamenii, așa cum făceau acum aceia cu Sfântul Vasile…

În ajun de An Nou a ajuns Sfântul Vasile în niște sate care erau printre cele mai sărace din Grecia. Aerul rece sufla cu putere printre arbuști și stânci, nu se vedea niciun om, era o noapte întunecată! Sfântul Vasile a văzut în calea lui un delușor, iar la poalele lui era o stână veche. Sfântul Vasile a intrat în stână și a lovit cu toiagul în poarta colibei sărăcăcioase și a strigat: „Miluiți-mă pe mine, sărmanul, spre pomenirea celor adormiți în Domnul din familia voastră și Hristos să vă ajute în această lume!”

După ce el a spus acestea, ușa s-a deschis și a ieșit un cioban, un băiat de 25 de ani, cu barbă neagră creață, pe nume Iannis Barbakos, un om nevinovat și simplu, păstor de oi; înainte să vadă bine cine a bătut la ușă, el a și spus: „Haide, hai înăuntru; bună seara, să ai un An Nou fericit!”

După ce Sfântul Vasile a intrat în colibă, tânărul văzând că are în fața un bătrân venerabil, i-a luat mâna și i-a sărutat-o, spunând: „Să am parte de binecuvântarea ta, gheronda.” Și a spus acesta ca și cum îl cunoștea dinainte, ca și cum era tatăl lui. Iar Sfântul Vasile i-a spus: „Să fii binecuvântat, tu și întreaga ta familie, alături de oile tale și pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!”

Iannis era sărac, dar și Binecuvântat. Și avea multă bucurie în suflet, în fiecare ceas, zi și noapte, pentru că era un om bun și avea o soție bună și oricine se întâmpla vreodată să treacă pe la coliba lor îl considerau ca pe fratele lor și îl ospătau și aveau grijă de el.

Și astfel Sfântul Vasile a ajuns în casa lui Iannis și s-a așezat și se simțea ca la el acasă și a binecuvântat locul acela.

În noaptea aceea toate orașele și satele din lume, toți conducătorii, episcopii și oficialitățile l-au așteptat pe Sfântul Vasile, însă el nu s-a dus la nimeni, ci a rămas în coliba lui Iannis cel Binecuvântat.

A început să se ivească zorile. Sfântul Vasile s-a ridicat și s-a întors cu fața către răsărit, și-a făcut cruce, apoi s-a aplecat, a scos o cărticică din traista lui și a spus:

„Binecuvântat este Dumnezeu nostru, totdeauna și acum și pururea și în vecii vecilor.”
Iannis a spus Amin și s-a așezat lângă Sfântul Vasile, iar soția lui Iannis a luat pruncul în brațe și s-a dus lângă soțul ei, amândoi stând cu mâinile împreunate la rugăciune. Sfântul Vasile a cântat „Dumnezeu este Domnul…” și troparul praznicului Tăierii împrejur a Domnului („Cel Ce șezi pe Scaunul cel în chipul focului…”), fără să spună și troparul lui, care începe cu cuvintele: „În tot pământul s-a răspândit vestirea ta…”

Vocea Sfântului era dulce și smerită, iar Iannis și soția lui simțeau o mare bucurie sufletească, chiar dacă nu înțelegeau cuvintele rostite de oaspetele lor (fiind în greacă veche – n.trad.)

Sfântul Vasile a citit întreaga Utrenie și Canonul praznicului, care începe cu cântarea: „Veniți, popoare, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu…”, fără să spună și Canonul lui, care începe cu cuvintele: „Sfinte Vasile, glăsuitorule de Dumnezeu, vino în ajutorul celor ce vor să înceapă a cânta laudele tale…”

Apoi Sfântul Vasile a săvârșit Sfânta Liturghie și a făcut otpustul sau încheierea ei și i-a binecuvântat pe cei doi soți, alături de copilașul lor. S-au așezat la masă și au mâncat și s-au săturat, iar la urmă soția lui Iannis a adus vasilopita (un fel de cozonac sau colac făcut în cinstea Sfântului Vasile – n.trad.), pe care a pus-o pe o măsuță.

Iar Sfântul Vasile cel Mare a luat cuțitul și a însemnat vasilopita în semnul Sfintei Cruci și a spus:

„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”

Și a tăiat prima bucată, spunând: „a lui Hristos.”

Apoi, la a doua, a zis: „a Maicii Domnului.”

Apoi a spus: „a gazdei noastre, Iannis cel Binecuvântat.”

Iannis i-a spus:

„Gheronda, l-ai uitat pe Sfântul Vasile!”

Și Sfântul i-a spus:

„Da, bine zici.” Și apoi a spus:

„A robului lui Dumnezeu, Vasile.”

Și apoi a continuat:

„A gazdei, a soției lui, a copilului, a stânei, a celor vii, a celor săraci.”

Atunci Iannis cel Binecuvântat i-a spus Sfântului Vasile:

„Gheronda, pentru sfinția ta de ce nu ai tăiat o bucată?”

Sfântul Vasile i-a spus:

„Am tăiat, Binecuvântatule!”

Dar fericitul Iannis nu a înțeles nimic… (că Sfântul Vasile era chiar cel din fața lui – n.trad.)

Apoi Sfântul Vasile s-a ridicat și a rostit rugăciunea:

„Doamne Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul casei sufletului meu.”

Iar Iannis cel Binecuvântat i-a spus:

„Gheronda, tu care știi să citești și să scrii, ești om învățat, oare în această seară în ce palat s-a dus Sfântul Vasile? Conducătorii și regii ce păcate să aibă? Noi, cei săraci, suntem păcătoși, pentru că sărăcia ne face să cădem în ispită.”

Și Sfântul Vasile a lăcrimat și a spus din nou rugăciunea, însă în mod diferit:

„Doamne Dumnezeul meu, știu că robul tău Ioan cel simplu este vrednic să intri sub acoperământul casei lui. Căci este nevinovat ca un prunc și Tainele Tale se descoperă pruncilor.”

Însă nici acum Iannis cel fericit și Binecuvântat nu a înțeles… (cine era oaspetele lui – n.trad.)

(o istorisire relatată de

scriitorul și smeritul teolog ortodox

Fotis Kontoglou)

Sursahttp://trelogiannis.blogspot.com/2019/01/blog-post_70.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

 

__________

Preluat de la – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2019/01/01/sfantul-vasile-cel-mare-si-ioan-cel-binecuvantat/