Să știți, iubiților, că în această zi este înainte-prăznuirea aducerii la templul din Ierusalim a Dumnului nostru Iisus Hristos, la patruzeci de zile de la nașterea Sa. După legea lui Moise, ducerea aceasta la templu, la 40 de zile de la naștere, avea o îndoită însemnătate: mai întâi, mama copilului, la aceasta dată, era datoare să aducă jertfă, pentru curățirea ei, de toate sângerările de la nașterea pruncului. Iar, în al doilea rând, după aceeași lege, la 40 de zile de la naștere, mama unui copil de parte bărbătească, dacă copilul era întâiul ei născut, trebuia să-și aducă la templu copilul, ca să plătească un preț și să-și răscumpere copilul, pentru că orice copil întâi-născut de parte bărbătească, era socotit partea lui Dumnezeu, după Lege.

Deci, acestor rânduieli ale Legii vechi se supun și Maica Domnului și Dreptul Iosif, ducând la templu pe Iisus, la 40 de zile de la nașterea Sa. Și împlinind Legea, supunându-Se adică Legii, în numele tuturor, Mântuitorul Iisus Se face liber în fața Legii, și Se pregătește, astfel, să lucreze ca Mântuitor al lumii, din mijlocul poporului și în numele tuturor popoarelor din lume, slobozind pe oameni dintr-o robie mult mai grea, din robia păcatului, robie din care Legea veche, însăși, nu putea să elibereze pe oameni. Și puterea aceasta nouă de mântuire, mai tare decât Legea, este puterea jertfei Mântuitorului Iisus pe Cruce, pentru a împăca pe oameni cu Dumnezeu, credința în jertfa de mântuire a lui Iisus Dumnul și în fapte bune, făcute de noi împreuna cu El.

Aceasta este vestea cea bună pe care ne-o spune cântarea bătrânului Simeon, ca și mărturisirea Proorocitei Ana, și, pe care o auzim în zilele acestea din Sfânta Evanghelie. Că, luând Pruncul dumnezeiesc în brațe, luminat de Duhul Sfânt, bătrânul zice: “Acum slobozește cu pace pe robul Tău Stăpâne, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumina pe care să o descopere neamurile și slava poporului Tău Israel”.

Iisus Hristos este așadar puterea cea mare de mântuire a lui Dumnezeu în lume, El este lumina tuturor neamurilor, El este slava lui Israel, și a celui vechi și a celui nou.

Drept aceea, rogu-vă pe voi, să tăiem de la noi gândurile cele necuvioase și, ca o pavăză luând credința, să ne întărim împotriva înșelăciunii celei fără de Dumnezeu. Ca să nu ne arătăm, prin lucrurile cele rele, luptându-ne cu Domnul, ca Irod, ci, mai vârtos, să fim chiar ajutători lui Dumnezeu, iubindu-L pe El din toată inima noastră și pe aproapele ce pa noi înșine, precum a zis Domnul. Și știm cine sunt cei apropiați ai noștri! Oare nu sunt aceștia, cu care facem mila, adică surzii, șchiopii, flămânzii, străinii, pe care Domnul I-a numit frați ai Săi? Că, dacă vom face milă cu aceștia, apoi aceștia ne vor deschide ușile Raiului și, fără de înfruntare, ne vor duce înăuntru, în patria noastră, dacă zgârcenia noastră nu ne va închide afară. Că, Însuși Domnul, chemându-ne pe noi întru acea Împărăție, zice: “Fiți milostivi, că și Tatăl vostru cel ceresc, milostiv este!” Fiți fii ai Celui Preaînalt și părtași ai Împărăției. Vedeți, deci, cum Dumnezeu pe cei milostivi, fii ai Săi îi numește. Drept aceea, ascultând sfintele Lui cuvinte, să le scriem în inimile noastre, ca să-L auzim pe El grăindu-ne: “Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți Împărăția cea gătită vouă de la alcătuirea lumii!” Acestei Împărății, moștenitori dorind a ne face, slăvim pe Preasfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh! Amin.

Întru această zi, Sfântul Mucenic Trifon (†250)

Acesta era din satul Lampsac, din tinutul Frigiei si a trait pe vremea omparatilor Gordian (238-249) si Decius (250-253). A cunoscut, inca din copilarie, credinta crestina si, intarit de Duhul Sfant, propovaduia dreapta credinta, impreuna cu Sfantul Respice, fiind din acelasi loc cu dansul.

Iar cand Decius a ajuns imparat si a pornit prigoana impotriva crestinilor, a fost prins si Sfantul Trifon si, dus fiind la Neceea, a fost aruncat in temnita, la porunca dregatorului Acvilin, mai-marele Bitiniei. Deci, fiind chemat sa jertfeasca zeilor, el a marturisit numele lui Hristos si a fost chinuit in multe feluri; a fost atras pe roata, a fost purtat descult prin cetate, pe vreme de iarna, pana I-au degerat picioarele, umbland prin zapada, a fost legat de cai, I s-au batut cuie in picioare si a fost ars pe coaste cu faclii si trupul I-a fost sfasiat cu ghiare de fier. Si, indurand toate acestea, Sfantul nu inceta a grai, indemnand pe ceilalti crestini sa nu se departeze de la Hristos, socotindu-se fericit a suferi pentru El.

Si ramanand nestramutat in hotararea sa, a fost osandit sa moara de sabie, dar, nemaiapucand implinirea poruncii, si-a dat sufletul la Dumnezeu in ziua de 1 februarie.

Intru aceasta zi, cuvant despre Sfintele Mucenite Perpetua si Felicitas (†203)

Acestea au fost din Cartagina, pe vremea imparatiei lui Sever. Si au fost prinse din porunca dregatorului Cartaginei si, macar ca erau inca nebotezate, au fost aruncate in temnita, impreuna cu alti catehumeni, cu totii, cinci la numar, si au primit, in taina, Botezul in temnita. Si Felicitas era grea in luna a opta si a nascut in temnita, iar Perpetua avea un copil de san, pe care-l alapta.

Si, fiind scoase la intrebare, ele nu s-au induplecat nici de nesfarsita lor dragoste pentru prunci, nici de staruintele jalnice ale parintilor si rudeniilor, ci au marturisit, cu hotarare si de buna voie, credinta lor in Hristos si au fost osandite sa fie date spre mancare, la fiare, in circ, de ziua imparatului.

Dar nu au primit moartea in circ de la fiare si, atunci, au luat cununa muceniciei, prin taierea capului cu sabia. Si asa s-au sfarsit Mucenitele Domnului si se face praznicul lor, in ziua de 1 februarie.

 

Intru aceasta zi, cuvant despre Sfantul Benedict si rascumpararea unui sarac cu aur, de la Dumnezeu

A fost in partile Romei celei vechi un calugar cu numele Benedict, facator de minuni si slavit foarte, sfant si minunat, incat si pe morti ii invia, ca a iubit pe Hristos din tinerete si in viata monahiceasca se nevoia.

Inca si foarte milostiv era si indurat catre toti care-I cereau. Si acesta era parinte la multe manastiri si cu totul lipsit de avere era. Ci, si fratii adunati de dansul, petreceau in multa saracie si intru facere de milostenii. Si, cu atata sarguinta urmau cuvantul lui Dumnezeu pentru saracie, incat nici un galben nu se afla in toate manastirile parintelui Benedict.

Intr-una din zile a venit un om credincios, cuprins fiind de o nevoie si silit de cineva, care ii daduse lui imprumut doisprezece galbeni. Iar Sfantul, neavand ce sa-I dea, ca era cuprins de lipsa, cu glas bland I-a zis lui: “Frate, iarta-ma pe mine, ca nu am cei doisprezece galbeni pe care ii ceri, Deci, du-te acum si dupa doua zile iarasi sa vii”. Si, dupa ce s-a dus acela, Sfantul a inceput sa se roage si cerea de la Dumnezeu pretul de rascumparare a celui cu datoria. Iar a treia zi, a venit cel dator la omul lui Dumnezeu si i-a facut plecaciune. Si era in manastire un vas, in care sta lintea. Iar desupra, pe linte, cu rugaciunile Sfantului parinte, s-au aflat treisprezece galbeni, pe care, luandu-i Sfantul i-a dat celui necajit, zicandu-i: „Mergi, fiule, si da-i pe acestia celui ce ti-a dat tie imprumutul, iar un galben sa-l ai la tine, pentru trebuintele casei tale”.

Acestea toate stie a le face milostenia cea atotputernica si saracia pentru Hristos, a Caruia este slava in veci. Amin.