Tradiția Bisericii noastre și mari teologi recunoscuți vorbesc de 9 Sinoade Ecumenice. Dintre acestea, mai ales Sinodul al VIII-lea și al IX-lea, care explică diferențele dogmatice dintre Ortodoxie și papism, sunt piedică în eforturile unioniste ecumeniste.

Aceeași cale pe care au ales-o Sfinții Apostoli pentru a so-luționa problemele apărute în privința credinței (de pildă, Sinodul Apostolic din anul 50 d.Hr.) au urmat-o și urmașii acestora, precum și Sfinții Părinții ai Bisericii, de după ei.

Sinoadele s-au întrunit mai ales pentru a combate ereziile scornite, din păcate, de persoane din interiorul Bisericii, de clerici și de laici, și pentru a restabili poziția, insuflată de Dumnezeu și verita-bilă asupra acestor subiecte, a Preasfintei Biserici. Din epoca Aposto-lilor se vede că exista problema ereticilor și acest lucru devine evi-dent din cuvintele Sfântului Pavel: ”De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3, 10).

Însă mai ales după Schisma din 1054, cea mai mare amenințare și cele mai mari probleme provin de la papism. Nimic și nimeni nu a luptat mai mult decât papismul împotriva Bisericii. Sfântul Nectarie spune: ”Papii păcătuiesc și se osândesc până la a Doua Venire, pro-babil că și veșnic, din pricina fărădelegilor împotriva Ortodoxei, din pricina pseudo-unirii și a rânduielilor anticreștinești”.

Noi trebuie să rămânem credincioși Bisericii, hotărârilor Sinoa-delor, Părinților luminați de Dumnezeu. ”Stați tari păzind tradițiile”, spune Sfântul Marcu Eugenicul. Sinodul din Laodicea spune: ”Să nu vă rugați cu nici unul dintre eretici sau schismatici”. Iar Canonul Apostolic 45 spune: ”Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a îngă-duit acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească”.

Sfinții Părinți, deși mulți erau neînvățați, nu acționau raționa-list, după mintea lor, ci prin harul Domnului. Au fost oameni cu totul dăruiți lui Dumnezeu, oameni ai nevoinței și ai rugăciunii. Preasfântul Duh era cel care îi călăuzea. ”Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăște prorocii, sfințește pe preoți, pe cei necărturari i-a învățat înțelepciu-ne, pe pescari teologi i-a arătat, toată rânduiala Bisericii o plinește” (Stihiră a Vecerniei Pogorârii Sfântului Duh).

 

Sinodul  I  Ecumenic

 

Sinodul I Ecumenic s-a întrunit în anul 325 d. Hr. la Niceea, în timpul împăratului Constantin cel Mare. La acest sinod au luat parte 232 de arhierei și 86 de preoți, diaconi și monahi, adică în total 318 de Părinți. Printre aceștia au fost Sfinții Silvestru al Romei, Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului, Alexandru, Patriarhul Ale-xandriei, care-l avea ca ajutor pe Sfântul Athanasie cel Mare, Eustatie, Patriarhul Antiohiei, Macarie, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Spiri-don, Sfântul Nicolae etc, care au venit unii cu mâinile tăiate, alții cu nasul tăiat, alții fără urechi, alții fără un ochi, de pe urma martiriilor din timpul marilor prigonitori Dioclețian, Maximian și Liciniu.

Motivul pentru care s-au întrunit a fost doctrina eretică a unui preot alexandrin, Arie, care învăța că ”Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu este creatură și instrument [al lui Dumnezeu-Tatăl], de altă esență și fire decât Tatăl”. Cu alte cuvinte, el tăgăduia dumnezeirea lui Iisus Hristos. Sfântul Sinod a dogmatizat că Fiul și Cuvântul lui Dumne-zeu este ”neschimbător, imuabil și fără de început ca Dumnezeu ade-vărat și deoființă cu Tatăl”. ”Fiind Dumnezeu desăvârșit, prin întru-parea Sa a devenit și om desăvârșit”. Sinodul a formulat și primele șapte articole ale Simbolului de Credință (Crezul).

Prin condamnarea învățăturii lui Arie, Sinodul a salvat Biserica de la o pervertire iminentă și foarte gravă.

 

Sinodul  al  II-lea  Ecumenic

 

Sinodul al II-lea Ecumenic s-a întrunit pe vremea împăratului Theodosie cel Mare, la Constantinopol, în anul 381 d.Hr. S-au adunat 150 de episcopi, toți din Răsărit. Din Apus nu s-a prezentat nimeni, nici măcar un reprezentant sau emisar.

La acest sinod s-au distins Sfinții Grigorie de Nazianz, Meletie al Antiohiei, Chiril al Ierusalimului, Amfilohie al Iconiului și Grigorie al Nyssei.

Ca președinte a fost pus Meletie al Antiohiei, datorită vârstei
sale venerabile și marilor sale strădanii împotriva arienilor. Motivul pentru care s-a întrunit a fost erezia Patriarhului Constantinopolului, Macedonie, care susținea că Duhul Sfânt nu este Dumnezeu, deoființă cu celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi, ci este o creatură desă-vârșită, care a fost creată de Tatăl prin Fiul.

Sinodul acesta a anatemizat orice erezie precedentă, din timpul împăraților Constanțiu, Iulian și Valent, a confirmat actele Sinodului I Ecumenic și a dezvoltat și completat Simbolul de Credință. Sinodul acesta a dogmatizat faptul că Duhul Sfânt este Dumnezeu, deoființă și împreună-veșnic cu Tatăl și cu Fiul, egal cu celelalte două Per-soane, cu Tatăl și cu Fiul.

 

Sinodul  al  III-lea Ecumenic

 

Sinod al III-lea Ecumenic s-a întrunit în 431 la Efes, pe vremea împăratului Theodosie cel Mic. A fost alcătuit din 200 de Părinți.

Motivul pentru care s-a întrunit l-au constituit învățăturile ere-tice ale patriarhului Nestorie al Constantinopolului, care încerca să demonstreze că Mântuitorul este un superior prorocilor, diferen-țiindu-se de aceștia doar prin faptul că în ei se sălășluia Duhul Sfânt și erau purtători de Duh, în timp ce în Iisus Hristos se sălășluia Cu-vântul lui Dumnezeu și prin urmare era purtător de Dumnezeu. Iar pe Fecioara Maria o numea nu Theotokos, ”Născătoare de Dumnezeu”, ci Hristotokos, ”Născătoare de Hristos”.

Mentorii acestui sinod au fost: Sfântul Chiril, ca Patriarh al Alexandriei și locțiitor al Papei, Juvenalie, Patriarhul Ierusalimului și Memnon al Efesului. Sfinții Părinți au dogmatizat că Domnul Iisus Hristos e unul după Ipostas, Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit. Iar Preacurata Fecioară, cea care l-a născut după trup, e cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

 

Sinodul  al  IV-lea  Ecumenic

 

Sinodul al IV-lea Ecumenic s-a întrunit pentru a combate erezia preotului Eutihie și a adepților lui, a monofiziților, care susțineau că firea omenească a lui Hristos a fost absorbită la Întru-pare de firea dumnezeiască. El a avut o singură fire, dumnezeiască.

Sfânta Împărăteasa Pulheria, avându-l drept colaborator pe Marcian, îi recheamă pe episcopii care fuseseră exilați în urma Sino-dului tâlhăresc din Efes (449) și convoacă pe 8 octombrie 451 la Calcedonul Bitiniei Sinodul al IV-lea Ecumenic. La acesta au luat parte 630 de episcopi. Acest Sinod a fost cel mai numeros dintre toate Sinoadele Ecumenice precedente. Mai toți episcopii participanți apar-țineau Răsăritului, în timp ce din Apus nu au venit decât doi episcopi
și patru emisari ai Papei.

Părinții au dogmatizat că în Hristos se unesc două firi depline și desăvârșite, cea dumnezeiască și cea omenească, care s-au unit la Întrupare în Ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul în chip neamestecat, neschimbat, nedespărțit și neîmpărțit.

 

Sinodul al  V-lea  Ecumenic

 

Sinodul al V-lea Ecumenic s-a întrunit la Constantinopol pe vremea împăraților Iustinian și Teodora, în mai – iunie 553 d.Hr.

A fost alcătuit din 165 de Părinți, avându-l ca președinte pe Eutihie, Patriarhul Constantinopolului. Sinodul a anatemizat pe Ori-gen, pe Didim cel Orb și pe Evagrie Ponticul și dogmele lor, precum: preexistența sufletelor, metempsihoza – reîncarnarea, doctrina că ia-dul va lua sfârșit, că demonii vor reveni la harul angelic, doctrina despre învierea sufletelor fără trupuri, cea despre existența însuflețită a corpurilor cerești și alte erezii.

Al V-lea Sinod Ecumenic, după cum spune Sfântul Nectarie, este mai puțin important decât cele patru Sinoade Ecumenice prece-dente în ceea ce privește caracterul său, pentru că a fost convocat nu pentru a decide asupra unei dogme de credință și pentru a dezbate o problemă duhovnicească nerezolvată, ci pentru a păzi duhul corect al Sinoadelor precedente mai sus menționate. Caracterul lui e mai degrabă preventiv, tranzitoriu și reconciliator decât unul dogmatic. Începând cu acest Sfânt Sinod Ecumenic putem spune că avem de-a face cu o nouă etapă în istoria Sfintelor Sinoade.

 

Sinodul  al  VI-lea  Ecumenic

 

Sinodul al VI-lea Ecumenic s-a întrunit pe vremea împă-ratului Constantin Pogonat, în 680-681 la Constantinopol, pentru combaterea ereziei monoteliților. Potrivit Sfântului Fotie cel Mare, au fost prezenți 170 de episcopi. Sinodul acesta a hotărât în mod festiv că Biserica recunoaște pe de o parte două firi în Hristos, dar nu amestecate, și două voințe, diferite, dar nu antagonice.

Sinodul VI Ecumenic a salvat Biserica Ortodoxă de primejdia rătăcirii, a dezvoltat și a tâlcuit cele spuse de Părinți despre voințele în Hristos și a oprit controversele. Sinodul VI Ecumenic poate fi con-siderat sfârșitul discuțiilor dogmatice și pecetea pusă pe întreaga teo-logie dogmatică, dezvoltată sub toate aspectele ei de către Părinți.

De asemenea, există și Sinodul Ecumenic Quinisext, care s-a întrunit în anul 691 d.Hr. la Constantinopol pe vremea împăratului Iustinian al II-lea și care a avut loc ”în turla palatului”, de aceea mai este cunoscut și sub numele de Sinodul Trulan. Acest Sinod a sis-tematizat și definitivat lucrarea Sinoadelor V și VI Ecumenice, de aceea, deși ”ecumenic”, s-a numit Quinisext, adică Sinodul Cinci-Șase și nu s-a numărat ca un Sinod Ecumenic separat.

 

Sinodul  al  VII-lea  Ecumenic

 

Sinodul al VII-lea Ecumenic s-a întrunit în septembrie 787 la Niceea Bitiniei, în Sfânta Biserică a Sfintei Sofia, pe vremea domniei împăratului Constantin al VI-lea și a mamei sale, Irina.

S-au adunat 216 arhierei și 132 de egumeni și monahi dintre protagoniștii și martirii luptei de păstrare a sfintelor icoane.

La acest Sinod, Părinții au dogmatizat că acela care divinizează icoanele este străin și despărțit de credința creștinilor ortodocși, că ”cinstea icoanei trece la prototip” și că acela care se închină și cin-stește icoana se închină la ipostasul sfintei persoane sau la sfântul eveniment reprezentat în aceasta. ”Icoana este o amintire”, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin. ”Și ceea ce este cartea pentru cei învățați este icoana pentru cei neînvățați, ceea ce este cuvântul pentru auz este icoana pentru vedere”.

În urma hotărârii insuflate de Dumnezeu mai sus înfățișate a Sinodului VII, în anul 843 a avut loc reașezarea cinstirii sfintelor icoane de către binecredincioșii împărați, Teodora și fiul ei Mihail
al III-lea, și de către Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Meletie Mărturisitorul. Însemnătatea acestui sinod constă în faptul că a ferit Biserica de noi schisme și erezii și astfel a păzit Ortodoxia.

 

Sinodul  al  VIII-lea  Ecumenic

 

Sinodul al VIII-lea Ecumenic s-a întrunit în 879-880 d.Hr. la Constantinopol, pe vremea domniei împăratului Vasilie Mace-doneanul, pe când Patriarh al Constantinopolului era Sfântul Fotie cel Mare. Au fost de față 383 de episcopi din întreaga Biserică.

Mitropolitul Ierótheos de Nafpaktos menționează că Sinodul al VIII-lea a anulat Sinodul tâlhăresc din 869-870 și a confirmat Sino-dul al VII-lea Ecumenic. De asemenea, au fost emise trei sfinte ca-noane importante care privesc chestiuni ecleziale fundamentale. Sinodul acesta a anulat anatemele care s-au impus lui Fotie de către Sinodul din 869-870, a condamnat Filioque, a combătut anumite neorânduieli ecleziologice și, în esență, a negat primatul papei asupra tuturor Bisericilor. Sinodul acesta este foarte important din punct de vedere ortodox și are o foarte mare însemnătate. Dincolo de subiectul dogmatic al lui Filioque, el a stabilit autocefalia fiecărei Biserici și neamestecul papei în celelalte jurisdicții bisericești, adică a respins primatul papei.

La acest sinod s-a așezat ca pecete a unității Bisericii Sim-bolul Credinței de la Niceea-Constantinopol, fără nici un adaos sau omisiune. Prin această propoziție se face referire indirectă la francii care au adăugat Filioque la Simbolul de Credință, nu sunt pomeniți însă după nume pentru a se menține pacea în Biserică.

 

Sinodul  al  IX-lea  Ecumenic

 

Sinodul al IX-lea Ecumenic a fost convocat pe 10 iunie 1341 în Biserica Sfintei Sofia din Constantinopol, de împăratul Andronic al III-lea Paleologul, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioan Kalékas. La acest sinod este condamnat și pus sub epitimii grele Var-laam și scrierile lui blasfemiatoare. Acesta, după condamnare, s-a întors în Calavria, locul său natal, unde a lepădat masca ortodoxă pe care o purta și s-a întors la latini, devenind episcop latin de Gerace, în Italia.

La acest sinod, protagonist a fost Sfântul Grigorie Palama cu prietenii săi, Sfinții Isidor, Marcu și Teodor, precum și episcopi, arhimandriți, egumeni și mulțime de popor, pentru că ședințele erau publice, iar interesul foarte viu. Sinodul a dogmatizat despre esența necreată și energia necreată a lui Dumnezeu, dar și despre isihasm.

După plecarea lui Varlaam, Patriarhul Ioan Kalékas dimpreună cu cei de un cuget cu el, Achindin și alții asemenea, a continuat să tulbure poporul credincios, de aceea a fost necesar să fie convocat în august 1341 un nou sinod, în continuarea celui precedent, de către Ioan Cantacuzino, epitrop provizoriu al împăratului minor Ioan al
V-lea Paleologul. Sfântul Grigorie Palama și cei dimpreună cu el l-au condamnat pe Achindin și pe adepții lui ca având aceeași învățătură ca ereticul Varlaam.

S-a întocmit Tomosul Sinodului, considerându-se ca un singur sinod întrunirile din iunie și din august 1341. Cea mai mare parte din acest Tomos este consacrată chestiunii dogmatice a luminii taborice și exprimă învățătura Sfântului Grigorie Palama. Aceste decizii ale Sinodului au fost acceptate de întreaga Biserică, de aceea Sinodul are valoare de Sinod Ecumenic.

Deciziile acestui sinod sunt ca o încununare, o lămurire și o desăvârșire a tuturor canoanelor, a tuturor Sinoadelor Ecumenice și Locale de până atunci.

Câteva citate contemporane

despre panerezia ecumenismului

 

“Prin predică, oral şi în scris mă lupt să trezesc conştiinţa religioasă a credincioşilor şi să înţeleagă că au drepturi şi în socie-tate, şi în Biserică. Trebuie să înveţe că au dreptul să ceară ca clericii şi mai ales episcopii să fie aleşi prin votul clerului şi al poporului. Să conştientizeze că în spaţiul Bisericii creştinii nu sunt o masă mută de oi necuvântătoare, ci au cuvânt în alegerea păstorilor lor şi în admi-nistrarea Bisericii. Creştinii laici pot să afurisească sinoade locale şi ecumenice, când ele nu exprimă adevărul ortodox.” (ÎPS Augustin de Florina – 20 aprilie 1907 – 28 iulie 2010)

 

“Suntem ortodocşi şi o cirtă dacă se cedează, s-a cedat tot, pentru că Hristos vrea de la noi să rămânem întregi. Dracul în schimb vrea să-i dai o unghie şi dacă i-ai dat-o, asta înseamnă că
nu mai eşti stăpînul întregului, ci eşti doar o parte din întreg, pentru că Adevărul nu se măsoară cu metrul. Ori cedezi mult, ori cedezi puţin, e totuna, înseamnă că ai cedat tot. Asta-i…, nu ne putem juca cu Adevărul, nu accept să se schimbe nimic, nici o iotă, nimic! (…) Ferească Dumnezeu! Adevărul rămâne acolo unde n-ai cedat. Dacă unul singur mărturisește Adevărul, acolo este Biserica. Ortodoxia va supraviețui prin Adevăr. Dragii mei, dacă ar fi vorba să comparăm cele de aici cu cele ce urmează după viața aceasta, e îngrozitor să te gândești că intri dincolo ca un trădător al Adevărului! Nu poți să renunți nici măcar la o „unghie”, este „unghia” mea! Putem să ne prezentăm la Judecată cu ciuntiri?! Eu sunt ortodox numai cu o mână, nu și cu cealaltă?”
(Părintele Arsenie Papacioc)