O, neamul meu cel românesc,

O, neamul meu cel ostășesc,

În vremi, ca leul te luptai

Iar azi ești în genunchi pe plai!

.

Ieri tu erai stăpân pe glie,

O apărai prin vânturi și furtuni – o mie!

Astăzi ce faci cu fața-n mască

Și în colivie, nu simți c-ai devenit o iască?

.

Un mușchi lipsit de viață, de voință?

Că ești un sclav, privat și de credință,

Spre ce liman te-ndrepți, o neam viteaz,

Ferește-te, cu preț de sânge, să nu cazi în iaz!

.

O, neamul meu, cel adormit,

Trezește-te că Brâncoveanu a venit!

S-a sculat Ștefan voievod,

S-a-ntors Mihai, Neagoe, un întreg vohod!

.

Ei sunt doar umbre azi ce amintesc

Că n-avem voie să-i lăsăm pe cei care smintesc,

Pe cei ce scuipă pe-ale lor morminte

Și calcă în picioare a lor Sfinte oseminte!

.

Cum mai puteți dormi, mânca, trăi,

Când știți că vi se cere – nici a trăi, nici a muri?!

Voi nu vedeți că trebui să-ntrebați

Cum vă mișcați, cum respirați?

.

De-ar fi făcut străbunii așa,

Voi nu ați fi avut acuma ce călca,

Iar pașii voștri n-ar fi avut cărări

Și nici pământ să-l vindeți prin trădări!

.

Neam de neam, Român din tată-n fiu

Nu a gândit că i se pune frâu!

Să i se spună ce și când va să vorbească,

Să aibă pumnu-n gură și să nu gândească!

.

În țara asta poporul e stăpân!

El are dreptul câștigat de la străbuni!

Iar cel care se crede dictator

N-are decât să plece, el n-are loc mai mult decât un muritor!

.

Eroi, ce scris-ați cu-al vost sânge,

Slăvim acum Istoria ce-n noi ar trebui a plânge,

A cutremura și a trezi pe cei ce bâjbâie

Prin întuneric și prin mlaștini, în loc să duduie!

.

Slăviți martirii acestui neam, cu Sfinte,

Pe cei din temnițe, din lagăre și din morminte,

Pe cei ce și-au dat sângele și viata

Ca noi s-avem trezvie, nu să ne strângă ața!

.

Prof. Cristina Mihaela Popa