PĂRINTELE JUSTIN, UN PROFET NEMINCINOS

Cu mai bine de zece ani în urmă Părintele Justin avertiza asupra unei prigoane ce se va abate asupra neamului omenesc, dar mai nimeni nu l-a luat în seamă atunci, considerându-l alarmist, influențat, demodat, traumatizat de tortura din pușcăriile comuniste. Iată că vorbele Părintelui încep să se adeverească și cu toții realizăm că am trecut indiferenți pe lângă mustrările și profețiile sale. Cu toții am fost cu nebăgare de seamă la atenționările și sfaturile sale salvatoare. Toți credeam acest sistem democratic tehnologic invincibil! Iată că sub privirile năucite ale societății de azi, se năruie modernismul, democrația și libertinajul. Câți dintre noi suntem pregătiți pentru aceste îngrădiri ale libertăților umane, pentru această prigoană tacită ce s-a abătut pe neașteptate asupra noastră? Un virus, fie el fabricat în laboratoarele umaniștilor, fie accidental răspândit, fie din rațiuni divine ivit, a frânat civilizația atotputernică a lumii de azi, a pus capăt hedonismului societății mutilate de azi, a schimbat și va schimba cursul omenirii. Abuzul plăcerii și al iubirii de sine a dovedit indubitabil că strică echilibrul omenirii, așa cum istoria ne-a dovedit-o de nenumărate ori. Cele mai elocvente și grăitoare exemple le găsim în vremea lui Noe, și a dărâmării turnului Babel, precum și a imperiului bunăstării Babiloniene. Turnul Babel semnifică și acum semeția umană care își caută fericirea și independenta în afara lui Dumnezeu, creatura uitând pe Creator. „Ce făcea omenirea pe când Noe îşi construia corabia? Ziceau că se termină corabia şi potopul nu mai vine şi trăiau în desfătări: Înseamnă că bătrânul ăsta n-are dreptate. Dar tocmai atunci a venit şi potopul. Aşa şi acum… Vor veni vremuri grele – nu ai să poţi să mai iei un medicament, o bucată de pâine, şi comunicarea şi întraju­torarea dintre noi va fi cu anevoie de făcut”[1], spunea Părintele. De fiecare dată când creatura a uitat de Creatorul Său, au apărut derapajele, abuzurile și auto-distrugerea umanității

Foto. Emanuel Tânjală

ÎNTOARCEREA LA SATE, LA VIAȚA SIMPLĂ ȘI SFÂNTĂ A ȚĂRANULUI ROMÂN

Să vedem însă soluțiile oferite de Părintele Justin, când profețea vremurile anevoioase prin care urma să treacă omenirea. De foarte multe ori îl auzeam pe Părintele sfătuind pe creștini, atât prin comunicatele publice, cât și prin îndemnurile personale, să își cumpere o bucată de pământ la țară, în preajma mănăstirilor eventual, unde să își poată construi o casă, pentru a se retrage în vremuri de restriște.  Fiecare să cultive ogorul său, procurându-și astfel singur cele necesare traiului. Ne spunea că creștinii nu vor mai putea intra în biserici și nu vor mai avea unde să se spovedească și împărtășească. După cum vedem și astăzi, bisericile stau închise în plină democrație și în acordul tuturor, spre „folosul” umanității înspăimântate de contaminarea cu viruși. „Va trebui să revenim, spunea Părintele, la viața simplă a țăranului român de altădată. Țăranul român de altfel nu are nevoie de alt ajutor, decât de ogorul lui pe care trebuie să îl lucreze cu osteneala mâinilor lui și sudoarea frunții sale. Aceasta este de altfel și o poruncă biblică, nu? Dar românul nostru s-a puturoșit, s-a învățat cu comoditatea și aparența luxului acesta îmbietor. Stă în fața calculatorului și umple barurile noaptea”[2].

Altfel Părintele încuraja și îi îndemna cu cuvinte îmbietoare pe toți românii ce îi cereau sfatul, să se reîntoarcă la frumusețea satului românesc, la viețuirea sănătoasă a țăranului de altădată, la bucuria muncii în natura binecuvântată de Dumnezeu. „Să trăim noi cu mierea al­binelor noastre așa cum au trăit strămoșii noștri, cu ceapa, cartoful și văcuța țăranului român; cu coasa și secera cu care am secerat pâinea cea de toate zilele, pe care ne-a dăruit-o Domnul. Și cred că în viitor românul va ajunge după cum a început, cu ogorul lui, în simplitatea și sfințenia lui. Ne vom întoarce vrând nevrând la originile și îndeletnicirile de la început, cu mijloacele cele mai rudimentare, în tovărășie cu vaca vecinului care va trage să scoată brazdele pentru a semăna sămânța ce își va da rodul la vremea ei”.

L-am întrebat personal cum va reuși omul de la oraș, de la birou, neînvățat cu munca fizică, să se obișnuiască cu munca ostenitoare a țăranului? Dar Părintele, emanând multă bucurie, ne făgăduia cu căldură și certitudine că acest mod de viețuire ne va folosi tuturor, prin care vom redobândi fericirea și bucuria unei vieți autentice, departe de stresul societății de azi. „Nevoia te învață toate. Orice învăț are și dezvăț și orice dezvăț are învăț. Eu am muncit toată copilăria și tinerețea mea, alături de părinții și frații mei. Nu e nevoie de niciun utilaj agricol, ca să îți întreții familia ta. Toată copilăria mea a fost în centrul muncii agricole. Și pe ogorul nostru nu au mers decât boul și calul, și semănatul tot cu mâna mergea. Iar aratul nu e deloc dificil, pe o lățime de 5-6 metri făceai cu plugul vreo 8, 10 brazde, semănai fru­mos, venea grapa care acoperea și rămânea hrană și pen­tru păsările cerului. Nu vedeți și ciorile cum se adăpostesc noaptea în podurile clădirilor din oraș, iar dimineața ies la țară, pe câmp, ca să se hrănească? Vezi seara cum vin câr­duri așa, de parcă sunt cocori, cum vin ciorile la oraș să-și găsească adăpost. Așa și cei de la oraș să se uite la ciori cum se hrănesc din hrana țăranului de pe ogor, chiar dacă trăiesc la oraș. Nu are nevoie omul nostru să-i vie apa la el, vorba olteanului, s-o beie din șurub, nu, o bea din fântâna lui, cu cumpăna lui cu care scoate apa, dulce și cristalină”.  Din cuvintele Părintelui înțelegeam cu toții că noi suntem cei ce am pierdut experiența frumoasă a viețuirii simple, aducătoare de bucurie și sănătate psihică.

„ÎN VREME DE PRIGOANĂ CREȘTINII SĂ SE ADUNE ÎN JURUL PREOȚILOR”

Pe lângă soluția practică de subzistență materială, Părintele ne învăța cum să ne pregătim totodată spiritual pentru vremurile de prigoană, încurajându-ne de multe ori prin experiența sa personală din temnițele comuniste. În primul rând ne sfătuia să ne retragem în jurul unui preot, care să ne poată hrăni duhovnicește, prin sfaturi și Sfintele Taine ale Bisericii: „În vreme de prigoană creștinii să se adune în jurul preoților. Acolo e biserica unde este un antimis și un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în pri­goana din secolul trecut cum plecau preoții prin sate și prin munți cu câte un antimis în spate și vase de slujit. Liturghia și Sfintele Taine vor da putere creștinilor să înfrunte foamea și să fie păziți de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului”.

Ne învăța și cum să ne rugăm în tumultul vieții de azi: „Apoi să zică rugăciunea lui Iisus și a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit și am putut supraviețui regimului comunist fără să cedăm în fața fiarei roșii. Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi și să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creștinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viața Bisericii, pentru că stârpește patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina”. „Să întreținem trezvia și să ne nevoim cât mai avem timp, căci această stare jalnică în care ne aflăm atrage după sine mânia lui Dumnezeu. Noi, prin nelucrarea noastră, suntem cei ce-L constrângem pe Dumnezeu să reverse asupra noastră necazuri și prigoană”.

TEMEIUL DUHOVNICESC AL PRIGOANEI

Părintele a profețit că vor urma ani grei de boală, foamete și război, culminând cu anii apocaliptici ai pecetluirii antihristice. Nu considera că mult controversatele cipuri sunt pecetea antihristică, dar atrăgea un semnal de alarmă asupra derapajului tehnicii ce îl va transforma pe om în rob al unui sistem tehnologic, prin care își va pierde libertatea dăruită lui de Dumnezeu. Dar mai întâi vor veni bolile și războiul, zicea Părintele: „Dar dacă tu vinerea și în post vii cu fripturi la grătar și te pui cu tot dinadinsul îm­potriva rânduielii lui Dumnezeu, cât crezi că va mai îngădui Dumnezeu? De aceea și cad oamenii în boli foarte grele azi. Oamenii s-au abătut de la rânduielile lui Dumnezeu, făcându-și voile lor. Nici bunurile pământului nu mai sunt după rânduială. Dumnezeu ne pedepsește și îngăduie aceste exploatări otrăvitoare, zăcăminte, care apar la suprafață… Toiagul lui Dumnezeu sunt și bolile, necazurile, sărăcia în care trăim cu toții și care sunt ca o mână întinsă de sus spre sufletul omului de azi. Am ajuns ca numai prin boli, necazuri și războaie să ne mai gândim la Dumnezeu”. „Dacă vor păzi oamenii toate rânduielile puse de Dumnezeu, vor mânca roadele pământului și vor trăi, după cum zice Scriptura. Dar dacă nu vor asculta de poruncile Lui, amărăciune și război va veni peste neamul omenesc. Și iată că auzim numai vești de războaie, că începe vifornița. Dar cel mai important război este războiul acesta sufletesc, dragii mei. Războiul dinlăuntrul nostru, războiul neînțelegerii dintre noi, războiul neînfrânării noastre. Toate aceste boli și infestări ale mediului în care trăim sunt îngăduite de Dumnezeu și ele vin cumva să ne trezească, să ne aducă la o realitate. Iată că și pământul, și izvoarele și apele strigă împotriva nesimțirii noastre”.

CUM BIRUIM FRICA ȘI ANXIETATEA

Dumnezeu întotdeauna în istorie a descoperit urgiile și vremurile de pedeapsă celor mai blânzi și iubitori dintre sfinții Săi, tocmai pentru a ne încredința că din iubire de oameni Domnul îngăduie vremuri anevoioase, pedagogice iar cei ce își vor pune nădejdea în bunătatea Sa nespusă, nu vor suferi nicio vătămare. Cea mai înfiorătoare profeție a lumii este fără îndoială Apocalipsa. Dacă vom înțelege cui a rânduit Dumnezeu să vestească această profeție terifiantă, vom înțelege că Pronia lui Dumnezeu este plină de iubire și nevătămătoare. Dumnezeu nu a ales un sfânt militar, luptător neînfricat, ci l-a ales pe Ioan, Apostolul Iubirii, un feciorelnic firav dar plin de focul iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Tot așa, Părintele Justin era prin excelență un om al dragostei, bunătatea întruchipată ce nu lăsa pe nimeni să iasă din chilia sa nefolosit și nemângâiat. De aceea profețiile sale, care au cutremurat creștinătatea, erau spuse în duh de dragoste și blândețe, și aveau darul de a îmbărbăta pe creștini să întâmpine cu seninătate prigoana, suferința, Crucea. Crucea întotdeauna au propovăduit-o cei mai iubitori sfinți ai Săi. Părintele ne oferea drept pildă experiența sa din temuta prigoană comunistă: „Simțeam o așa putere de la Dumnezeu, încât osteneala ajungea să se transforme în bucurie și nu mai simțeam nicio greutate. Dumnezeu ne întărea trupul și cu atât mai mult sufletul. Simțeam forța Duhului Sfânt care era asupra noastră și ne dirija în ce trebuie să facem, ne dădea puterea și înțelepciunea să lucrăm și bucuria sufletească totodată”.

Predarea în voia și pronia divină era una din învățăturile sale de bază: „Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă gândiți ce veți răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt. Așa e și aici, noi suntem cu harul lui Hristos care ne întărește. Păi, ce, mergeau uriași în fața lui Dioclețian? Niște prăpădiți de creștini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă.  „Îi fi tu împărat, dar eu am pe împăratul Hristos, care-i și peste tine. Și  până la urmă îl convingeau și pe ei”.

Pentru întărirea credinței ne îndemna la nevoință și să cerem stăruitor de la Domnul aceasta: „Pune mâna pe Biblie, ia viețile sfinților model. Prin cei slabi, măi, se dovedește puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Așa că stai liniștită, nu te teme! Creștinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân și Împărat, ostaș apărător, puternic și mergi cu El înainte. Să nu vă temeți de ce vă vor spune vouă, nu vă temeți deloc! Al Domnului este pământul și stăpânirea lui. Și noi suntem creștini, a noastră-i toată împărăția și asta de pe pământ și cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. Dacă El mă paște, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine. Dă Dumnezeu la fiecare!”.

„Dragii mei, războiul acesta este într-adevăr unul ane­voios, dar nu fără știința lui Dumnezeu. Creștinul nos­tru de azi trăiește niște vremuri grele, de neputință. Poate că niciodată nu a fost așa de neputincios creștinul cum este astăzi. Dar Dumnezeu e încă printre noi, dragii mei, și va fi până la sfârșitul veacului. Nu trebuie să ne înspăimânte neputința noastră, pentru că nu noi luptăm pentru apăra­rea Adevărului și a sufletelor noastre, ci mai întâi Hristos este cel ce luptă pentru și prin noi. Noi nu suntem decât niște unelte prin care Dumnezeu lucrează, dacă noi Îl lăsam. Creștinismul, așa cum a avut un răsărit, tot așa trebuie să aibă și un apus.

Iată că noi suntem martori acelor vremuri de apus al creștinătății, în care Dumnezeu ne-a învrednicit să trăim. Sfântul Serafim de Sarov spunea undeva că așa cum la sfârșitul vieții Sale pământești, Mântuitorul a simțit durerea maximă de pă­răsire a Tatălui Său, tot așa și creștinul, la sfârșitul vea­curilor, va trăi și va simți părăsirea lui Dumnezeu. Acum, putem spune, întreaga creștinătate este răstignită pe cruce. Un om care este pe cruce oare nu se simte slăbit? Oare să ne scoatem piroanele și să ne tămăduim rănile? Sau să răbdăm, rugându-ne Domnului pentru iertarea celor ce ne prigonesc?

Iată că acum trecem prin Postul Paștelui, care ne îndeamnă la o mai adâncă cugetare asupra noastră înșine, la pocăință, dar mai ales la patimi. Dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni. Este oare cinste mai mare ca aceasta? Dacă Hristos a numit răstignirea Sa slavă, oare noi să fugim de ea? Dacă noi ne-am aduna cu toții și dacă ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ține loc de apărătoare împotriva tuturor acestor atacuri ale științei și tehnicii de acum, împotriva tuturor celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noștri. Prin această asceză noi trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creștinesc”[3].

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Cuviosului Părinte Justin, nu ne uita pe noi și revarsă peste noi milele și îndurările Tale. Amin!

[1] Ne vorbește Părintele Justin, Vol. II, Fundația Justin Pârvu.

[2] Ne vorbește Părintele Justin, Vol. I, Fundația Justin Pârvu.

[3] Toate citatele Părintelui Justin sunt preluate din cărțile Ne vorbește Părintele Justin, vol. I, II și III, editate de Fundația Justin Pârvu.

_________________

Sursa – revista Atitudini Nr. 64 – https://www.atitudini.com/2020/04/parintele-justin-un-profet-nemincinos-solutia-parintelui-justin-pentru-vremuri-de-prigoana-de-monahia-fotini/