Referitor la scrisoarea deschisă a unor mireni greci către părinții Teodor și Serafim Zisis – partea a II-a (punctele A – D)

http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/04/14/scrisoare-deschisa-a-unor-mireni-greci-catre-parintii-teodor-si-serafim-zisis-partea-a-doua/

 

Să vă spun cronologic – în mare – cum s-au petrecut lucrurile:

– în anul 1998 a fost înființată Sinaxa preoților și monahilor ortodocși din Grecia, din inițiativa a doi stareți athoniți: Gheorghe Kapsanis (starețul mănstirii Grigoriu, între timp plecat la Domnul) și Iosif, starețul mănăstirii Xiropotamou. La scurt timp s-a alăturat Sinaxei pr. Teodor Zisis, apoi pr. Gheorghe Metalinos și alți părinți; după câțiva ani a fost primit și dl prof. Dimitrie Tseleggidis, pe post de consultant de specialitate (i-au spus așa, că nu se încadra nici la preot, nici la monah, fiind mirean);

– au avut și ei problemele lor, au văzut că au divergențe referitor la unele probleme (cipuri, carduri etc) și au stabilit ca să se ocupe doar de lupta împotriva ecumenismului, rămânând uniți; nu aveau președinte, purtător de cuvânt, secretar, nici o ierarhie, ci unitate întru frățietate și mărturisire ortodoxă (nu în diversitate);

– singurul mod de exprimare al Sinaxei era comunicatul sau studiul teologic adoptat la întâlnirile ei, ce se desfășurau cam din 3 în 3 luni, la mănăstirea din Ano Gazea (regiunea Volos), o mănăstire metoc al Marii Lavre, sinaxele fiind oblăduite de Gheron Evstratie și Gheron Sava Lavriotul, ambii membrii ai gherondiei Marii Lavre;

– studiile teologice erau trimise mereu Sinodului, ierarhilor greci în parte, preoților și credincioșilor; în timp au câștigat pentru mărturisire peste 30 de ierarhi (acum pr. Teodor spune că au rămas 15, cu „cu cuget ortodox”);

– cele spuse mai sus le-am aflat personal, participând ca invitat-observator, să spun așa, la câteva întâlniri ale Sinaxe și folosindu-mă mult duhovnicește din cele învățate acolo (pe vremea când eram preot în Grecia);

– înaintea sinodului din Creta s-au adunat și au hotărât să întrerupă pomenirea ierarhilor care cad în erezie; ÎPS Serafim de Pireu a promis că va face și el la fel, va întrerupe pomenirea arhiepiscopului și comuniunea cu ecumeniștii; vlădica Ierothei Vlahos s-a dus la sinodul din Creta tocmai ca să nu îi lase pe ecumeniști să își facă de cap; însă planul de acasă nu a ieșit, jocurile de culise au fost greu de îndurat și a ieșit totul varză, ca să o spunem pe șleau.

– reacția celor care spuneau că se îngrădesc: ZERO. Și a trecut timpul, din iunie 2016 până în februarie 2017, fără ca niciunul să întrerupă pomenirea; mai mult, pr. Teodor Zisis, vocea cea mai autoritară din sinaxă (și îi și place să fie ascultat de toți, aceasta este realitatea și nimeni nu s-ar opri a o face dacă ar urma linia patristică, cum a făcut-o până în iunie 2016, constant), a încercat să demonstreze că nu ar fi nevoie de întreruperea pomenirii și așa a luat naștere, în articolele lui, ideea de „părtășie la erezie”, care nu ar fi un lucru negativ dacă ai „cuget ortodox”;

– surpriza a fost pr. Nicolae Manolis, primul din Tesalonic care a întrerupt pomenirea, în februarie 2017. Pr. Teodor i-a fost profesor, dar avea în general o părere negativă despre fostul lui student. Dar oamenii l-au urmat pe pr. Nicolae Manolis, așa că părintelui Teodor i s-a făcut cumva rușine că altul i-a luat-o înainte. Deci, în Duminica Ortodoxiei (2017) întrerupe pr. Teodor pomenirea mitropolitului Antim, iar în scrisoarea oficială trimisă acestuia din urmă arată clar că dacă l-ar mai pomeni, AR CONTINUA să fie în erezie, ca și mitropolitul Antim, care a semnat în Creta. Deci „părtășia la erezie” nu mai era părtășie nevinovată, ci în acel document a devenit EREZIE. Dar lucrurile nu s-au oprit aici;

– atât pr. Nicolae Manolis, cât și pr. Teodor Zisis AU ÎNCETAT SLUJIREA, adică nu s-au organizat să slujească în vreun paraclis-două-trei, ci până în noiembrie 2017 au OPRIT LITURGHIA. Deci întreruperea pomenirii au făcut-o la pachet cu oprirea slujirii preoțești, fără să fie judecați și condamnați de nimeni. Abia la sfârșitul anului 2017 au reînceput să slujească. Motivul acestei pauze: „nu puteam face față doi preoți la mulțimile de credincioși din Tesalonic.” Realitatea? Pe pr. Teodor l-au urmat cam 60 de persoane din parohia Sf. Antonie (mi-a spus personal acest lucru), iar pe pr. Nicolae cam 200. Așa că argumentul cu puzderia de credincioși la care nu pot face față mărturisitorii nu a avut un corespondent în realitate;

– văzând că sunt puțini cei care întrerupe pomenirea s-au gândit să mai „strângă rândurile” și să îi accepte și pe cei cu „cuget ortodox”; iar încet-încet au ajuns până la Bănceni, să slujească cu un ierarh pomenitor de eretici. Deci iconomia practicată de ei a dus la erezie, iar cei cu „cuget ortodox” au rămas în autosuficiența lor de „mărturisitori” care nu sunt prigoniți, dar sunt respectați ca adevărați ortodocși;

– culmea a fost că cei care suferă pentru numele lui Hristos, cei care au fost „caterisiți”, alungați, huliți, calomniați de ecumeniști au ajuns să fie considerați de neo-ecumeniști (autointitulați „nepomenitori moderați”) ca fiind extremiști, talibani, fanatici, adică acuzatorii asumându-și aceeași atitudine și același vocabular ca și ecumeniștii oficiali, dovadă că au aceeași unitate de cuget cu ecumeniștii, nu cu Sfinții Părinți.

Concluzie: ceea ce ne ține în lupta aceasta nu suntem noi, nici autoritatea personală, nici faima, nici nimic lumesc, ci dragostea față de Hristos, iar loviturile neîncetate de care avem parte sunt dovada iubirii față de Cel Răstignit, dar și ÎNVIAT !

Nădăjduim ca cei mari să recunoască faptul că și ei pot greși. Altfel, atitudinea pr. Nicolae Manolis, care pe site-ul lui (după cum voi dovedi cu un articol aflat în curs de traducere) îl numește pe pr. Teodor Zisis – Sfânt Părinte și INFAILIBIL și recomandă să mergem după învățătura PĂRINTELUI TEODOR ZISIS – toate acestea nu sunt altceva decât niște curse ale celui viclean, cărora le răspunde Hristos: „cel ce se înalță pe sine, se va smeri.”

Nu suntem niciunul mai bun decât alții, prin noi înșine. Cel mai rău sunt eu. Dar să fim gata a ne schimba în bine, a accepta că TOATE SOLUȚIILE acestei lupte cu erezia le găsim la Sfinții Părinți. Nu avem nevoie, nici voie să le facem UPDATE, ci doar trebuie să le studiem și să le aplicăm, oricât ne-ar costa lumește, dar cu nădejdea în mântuire ! Iar unicul mod REAL și eficient de luptă cu erezia este întreruperea pomenirii ereticilor (de către preoți) și întreruperea comuniunii sau neparticiparea la slujbele ecumeniștilor (în cazul mirenilor).

Vă rog să mă iertați !

Hristos a înviat!

Cu respect, pr. Ciprian Staicu

.

16 aprilie 2018 at 8:34 Răspunde Lică Baltag:

 

Eu nu-l pot acuza că nu știe ceea ce spune pe părintele Zisis. Știe exact ce zice. Numai că se pare a nu fi calea cea dreaptă aceasta pe care o propovăduiește dânsul. Ceva încearcă să acopere: se ferește ce ceva sau de cineva și merge în felul în care vedem, adică din rău în mai rău. Cu cât va încerca să-și apere punctul acesta de vedere, cu atât va fi înfundat de cei care nu se abat de la calea Sfinților Părinți. Nu poate domnia sa acum să reinventeze cale care a fost deja trasată de Sfinții Părinți. Părerea mea e că nu va reuși în demersul său, decât poate ceva infim, asta ca să fiu generos cu dânsul. Îmi pare sincer rău pentru poziția pe care a adoptat-o. Poate-și revine. Doamne ajută !