„Toată lumea se află sub influența unei puteri care stăpânește mintea, voința și toate puterile sufletului. Și această putere este vicleană, pentru că izvorul ei este diavolul, iar uneltele lui sunt oamenii vicleni. Prin ei lucrează Antihrist și înaintemergătorii lui. Apostolul spune: “Pentru aceea, Dumnezeu i-a predat duhului amăgirii, al înșelării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului“. Ceva întunecat și înfricoșător vine peste lume. Omul va rămâne mai mult sau mai puțin sub stăpânirea lui și cu cât puterea celui viclean îl are mai mult (pe om) în stăpânirea sa, cu atât omul va fi mai puțin conștient de ceea ce face.
Acum, în Biserică, nu avem profeții clare, dar avem totuși semnele timpului. Semnele acestea se văd clar numai de aceia care au “mintea lui Hristos“. Lor, toate le sunt descoperite în chip deslușit. Antihrist vine în lume și totuși lumea nu crede aceasta.”


(Stareț
ul Varsanufie de la Optina, – “Sfaturi către monahi şi omilii către mireni”, Editura Egumenița, 2003)