Cristina Elena Răducanu
Trăim cel de-a treilea razboi mondial.
E un război împotriva Omului.
Un război care a fost îndelung pregătit și care nu a început de ieri, de azi.
Este războiul din care, cei care l-au pornit nu au cum să iasă decât învingători, pentru că acum se folosesc de cea mai puternică armă: frica, și nu orice fel de spaimă, ci, cea mai mare dintre toate.
Frica viscerală de moarte!
Este lovitura de grație, bomba atomică.
Și asta vine după ce ani în șir, stăpânii au pregătit intens terenul, l-au slăbănogit.
Prin toate etapele războiului prin care ne-au purtat si ne poartă urmăresc dezumanizarea, alienarea omului, îmbolnăvirea lui trupească și spirituală.
De zeci de ani ne dau să mâncăm hrană plină de otravă și nu zice omul nici pâs.
Merge în hipermarket, umple căruțul cu vârf și după aia moare de cancer, diabet, boli cardiovasculare.
Ne-au exploatat stăpânii noștri toate slăbiciunile si defectele, comoditatea, lenea si au îndreptat arma tehnologiei ( care e minunată, dar numai in anumite conditii si scopuri!) împotriva noastră.
I-au făcut pe oameni sclavii tehnologiei.
Nu-și mai mișcă nimeni fundul la ghișeu să-și achite facturile, plătește comod, online, din fotoliu (de acasă), nu mai merge după țoale în magazine, cumpără online (de acasă), mâncarea se comandă online (de acasa), operațiunile bancare se pot face online (de acasă).
Exercițiu fizic, ioc!
Lipsa de mișcare merge de minune cu mâncarea otrăvită.
Ce brodeală, nu-i așa, că, după ce au insistat să ne obișnuim să facem totul „de acasă”, pentru că e mai comod, e spre „binele” nostru, nu-i așa, ne-au cerut într-o zi, să rămânem toți în case?
Ne-au făcut sclavii telefoanelor mobile, ale aplicațiilor, suntem controlați si supravegheați și-n fund, non-stop.
Și nici măcar nu au dus luptă cu noi.
Nu ni s-a părut suspect, n-am văzut nimic rău în asta.
Dimpotrivă, ne-a plăcut.
Ne-am înghesuit să cumpărăm cele mai trendy-flendy telefoane, tabletele, gadgeturi.
Bate omul din palme, ca maimuța: ” iote, ce aplicație mișto, îmi arată unde sunt gurile de canal fără capac, să nu cad în ele!”
De ce să-și folosească omul vederea?
Aplicațiile văd mai bine.
Aplicatiile gândesc pentru om.
Stăpânii gândesc pentru om.
„Ai mai mult timp la dispoziție să citești, să te plimbi, să faci altceva ce-ți place, să-ți dezvolți latura spirituală, lasă tehnologia să te ajute”, i-au șoptit suav stăpânii în urechea omului, ca șarpele in urechea Evei.
Iar omul a „mușcat”.
Și s-a îndobitocit, nici vorbă de evoluție!
E cea mai cruntă involuție.
S-a alienat, nu mai e în stare sa citească trei rânduri, fără să-și piardă răbdarea.
S-a îndepărtat de alți oameni, a devenit egoist, trăiește în bula lui, în care e mulțumit că are telefon deștept.
Acum, de când au pretextul ideal (pandemia), cu atât mai mult stăpânii continuă planul de online-izare, digitalizare.
În Basarabia ( nu, nu e Republica Modolva, e un teritoriu smuls din România!) tocmai au pus la punct o platformă online de învățare, cum nici țări cu pretenții n-au.
Cine e în spatele platformei?
Cum cine, moșul ăla de zic unii că e „doar un ungur urât și inofensiv”, Soroș!
El a sponsorizat tot proiectul.
Știți cum sunt numiți copiii în cărțile noastre moderne, de pedagogie?
”Nativi digitali”!!!
La noi aici, pe plaiuri mioritice, stăpânii nu sunt mulțumiți că ne-au pus botnițe nouă și copiilor noștri peste 5 ani și că ne bagă la pușcăria medicală.
Digi 24 (aplauze!) ne informează că niște cercetători din America, în urma studiilor efectuate, au declarat pentru CNN (aplauze!) că micuții sub 5 ani au de 100 de ori mai mult virus în organism decat restul copiilor și că sunt principalii vectori de transmitere a bolii in comunitățile lor.
Unde „bate” Digi cu știrea asta?
Ne spune tot Digi:
Să ne luăm adio de la grădinița în condiții normale și, bineînțeles, să nu uităm sa purtăm mască și să dăm astfel exemplu copiilor sub 5 ani, care văzându-ne pe noi, adulții, vor purta si ei.
Copiii sub 5 ani, purtând mască și izolați de alți copii!
Privați de interacțiunea cu cei de vârsta lor!
Nativii digitali (roboții) cum îi numește cartea de pedagogie, vor face grădiniță online.
Și ce vor învăța?
Mare minune dacă nu despre ideologia de gen!
O altă armă inventată de stăpâni și folosită în cel de-al treilea război mondial.
Copii purtând măști, fără posibilitatea de a intra în contact direct cu alți copii, stând cu ochii în laptopuri și tablete, de unde vine… educația.
Educația bazată pe ideologia de gen, asa cum vrea Iohannis, ca nu degeaba a sesizat CCR-ul.
Un domn-doamnă povestea pentru o revistă cum își lipește organele genitale cu scotch, fiindcă nu suportă să i se vadă prin pantaloni.
Probabil, povești de-astea vrea Iohannis să li se spună copiilor.
Acești copii vor deveni orice, numai oameni, nu!
Cine să-i apere?
Părinții care au încetat demult să mai gândească si ascultă orbește ordinele stăpânilor, ordine care țin de domeniul patologiei?
Repetarea în mod excesiv a unor gesturi si comportamente se numește tulburare sau sindrom obsesiv-compulsiv.
În cazul ăsta obsesia pe care ne-au băgat-o în cap este boala.
Suntem obsedați de coronavirus.
Iar compulsia (generată de frica de boală) se manifestă prin dezinfectatul de o mie de ori pe zi a suprafetelor, purtatul măștii, vara, la 40 de grade, în aer liber, privitul secundă de secundă la stirile catastrofale difuzate la teve si altele asemenea.
Fac o paranteză.
Altădată, cine purta fular la gură, vara, era internat la psihiatrie.
Si tot in paranteză, am văzut că circulă o prostie.
Virusul nu e pipilică, să se scurgă pe crac și să rămână în pantaloni.
Dar, voi dați-i înainte, puneți-vă pampers la gură!
Închid paranteza.
După ce stăpânii își vor termina planurile cu noi, cine va rămâne in picioare, va fi o umbră de formă de viață.
Un alienat complet, căruia dacă i se va cere să meargă la eutanasiere, pentru că asta este pentru binele său, se va îndrepta spre moarte fără să clipească.

Să trăiești contra naturii umane (adică exact ceea ce doresc stăpânii de la noi) înseamnă să fii un mort viu.

.
Cristina Elena Răducanu
____________
Un alt articol de același autor:

Nu VĂ cred, autorităților!

Nu „cred” în covidul VOSTRU!

Mi-ați dat numai motive să nu vă cred.
Nu vă cred, pentru că, nu demult, „autoritatea supremă”, președintele Iohannis, se ițea ca un Făt-Frumos, visându-se călare pe anticipate, ca să „demitizeze un pic” boala, după care, la scurt timp, decreta stare de urgență și ne învăța cum să ne spălăm pe mânuțe, ca să nu luăm „cumplita” maladie, pe care tocmai o „demitizase”.
Nu vă cred pentru că, deși îndemnul vostru, autorităților, era să nu ne panicăm, ați făcut tot ce v-a stat în puteri ca să panicați lumea și să creați haos.
De fiecare dată ați apărut în spațiul public ca niște cucuvele sinistre ca să faceți din tânțar, armăsar.
Nu vă cred pentru că ați plătit presa.
Iar iudele care au acceptat târgul, au prestat „din greu”, în schimbul banilor primiți.
Ați arestat lumea la domiciliu, după care ați bombardat-o prin intermediul „presei” vândute, cu imagini și informații apocaliptice: oameni cărați cu izoleta, măști, combinezoane, străzi dezinfectate ca-n filme, grafice cu infectați și decedați, ridicole, raportate la numărul total al populației, picături care însă erau servite metodic și „umflate” propagandistic de către diverși realizatori, până ajungeau privitorii să vadă un ocean.
Dacă porneai televizorul, era sfârșitul lumii.
Dacă îl opreai, nu mai era.
Acum, se face reclamă la botnițele pe care nu mai știți cum să ni le băgați pe gât, ca să vă umflați buzunarele din această afacere.
Nu vă cred pentru că în stare de urgență ne-ați închis bisericile, să nu cumva să ne aglomerăm la Dumnezeu, în schimb, ați dat liber, pe cale diplomatică (a zis-o Arafatu, cu gura lui!) la învălmășeală, la cules de sparanghel în Germania.
Deh, la Dumnezeu înapoi, la sparanghelul Merkălesei, înainte!
După cum vi s-a dictat.
Nu vă cred pentru că în timp ce vă băteați cu pumnii-n piept că vreți să-i apărați pe bunicii noștri, în realitate v-ați bătut joc de ei, permițându-le să iasă din arest, numai două ore pe zi, expunându-i astfel, aglomerației.
I-ați umilit, i-ați hăituit și le-ati dat amenzi neconstitutionale.
Și pentru că am menționat de amenzi neconstitutionale, nu vă cred pentru că ați încălcat Constituția de atâtea ori, încât nici voi nu mai țineți minte.
Voi, autoritatilor, în frunte cu „autoritatea supremă”, presedintele Iohannis, aveți față de legea fundamentală a țării reflexul pe care îl are câinele când vede un copac: săltați cracul și faceți pipi!
Nu vă cred pentru că, în vreme ce noi, cetățenii de rând, nu aveam voie la cimitir, la părinții și rudele noastre, Vela avea voie. Și-a dat el voie.
S-a dus cu elicopterul la căpătâiul preotesei care a fost lăsată să moară.
Apropo, ați mai auzit ceva de ancheta în această speță?
Nici nu o să mai auziți.
Nu vă cred pentru că încercați să faceți din excepții, regulă, tot vânturând puținele cazuri de oameni tineri, fara comorbidităti, decedați de covid.
Oricât v-ați strofoca, nu păcăliți pe nimeni.
Sunt excepții.
Nu vă cred pentru ca in vreme ce vă dati peste cap sa ne demonstrati, ca uite, pot muri si tineri, fara comorbiditati (Extraordinar! Se poate muri „de tânăr”, din orice!), nu suflați o vorbă despre cei mulți pe care i-ați condamnat la moarte, fiindca aveau alte boli, si nu covid.
De bolnavii de cancer pe care i-ati lasat ai nimanui, in vreme ce spitalele erau goale!!!, de tânărul de aici, de la mine din Prahova, care a murit plimbat intre spitale, deși nu avea covid, de copilasul de doi ani care a murit zilele trecute, plimbat intre spitale, de protocoalele tembele pe care le-ati facut și de care au ajuns să se plângă medicii, nu ziceți „pâs”!
Covidul este ordinul pe unitate.
Vă blesteamă rudele paciențillor că „umflați” rapoartele decedaților de covid cu cei dragi lor, care au murit de fapt, de alte boli.
Nu vă cred pentru că tu, Orbane, care pe noi ne obligai să purtăm măști în spații închise, erai fără botniță la birou!
Tu și prietenii tăi, ați fost primii care n-ați dat o para chioară pe această regulă.
Nu vă cred pentru că voi și trompetele voastre, vânduții din presă, ați ajuns la așa grad de disperare, încât insulta a devenit argumentul suprem.
Nu crezi în covid?
Ești „naiv, prost, idiot, tembel, imbecil, nespălat” etc.
Nu, nu cred în COVIDUL VOSTRU, așa cum vreți să ni-l băgați pe gât.
Închinați-vă voi la covid, cei care ați încheiat contract cu diavolul.
Eu cred în Dumnezeu.
Boala există.
E o simplă constatare, nu o credință.
Și e atât de gravă pe cât ați demonstrat voi, autorităților, prin tot ceea ce ați făcut, iar eu am înșirat aici.
Covidul este pretextul ideal ca să încercați fel si fel de experimente sociale: joaca aceea cu „pistolul” de măsurat temperatura la tâmplă, școala online, munca online, totul online, viața însăși online și, să instaurați cea mai cruntă dictatură medicală.
Este scuza pentru legea nazistă, dementă, odioasă, care momentan a rămas în aer.
N-am niciun dubiu, nu veți abandona ideea dictaturii!

Va urma și prigoana.

Spitalele din carton vor fi și lagăre de reeducare pentru cei care se opun abominațiilor, care se opun sistemului, care „nu cred” în covid.
Poate că la un moment dat mă veți interna cu forța, puteți să mă aruncați și-n pușcărie.

Sufletul, cu forța, nu mi-l puteți lua.

Eu nu cred în covid.

Cred în Dumnezeu.

.
Cristina Elena Răducanu
____________
.