Acesta a fost unul din cei șaptezeci de Apostoli ai Domnului Hristos, care s-a numărat cu cei unsprezece Sfinți Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul. Lucrul s-a făcut astfel: după patima cea de bunăvoie și după Învierea și Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, ceata celor doisprezece, fiind neîmplinită, Sfântul Petru, cel mai în vârstă dintre Apostoli, stând în mijlocul Bisericii, a ținut cuvânt despre aceasta, că se cuvine adică, a se împlini locul lui Iuda, care a căzut și a pierit, încât ceata cea de doisprezece Apostoli să rămână întreagă și neschimbată, ca martorii cei aleși ai lui Hristos, de la Botezul Domnului, până la Învierea lui din morți. Deci, au pus înainte de doi: pe Iosif, numit și Varsava, și pe Matia. Și, rugându-se, au tras sorții și aceștia au căzut pe Matia și a fost numărat cu cei unsprezece Apostoli. Această alegere s-a întărit curând, prin trimiterea asupra lui a Duhului Sfânt, în chip de limbi de foc, precum a stat și peste ceilalti Sfinți Apostoli.

Despre viața Sfântului Apostol Matia nu știm aproape nimic, decât că și-a închinat-o propovăduirii Evangheliei. După o veche tradiție a Bisericii, el a predicat cuvântul Domnului în Etiopia, unde, fiind cumplit chinuit de păgâni, a fost ucis cu pietre și așa și-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Întru această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Iulian, Marcian, și a celorlalți care au pătimit cu dânșii, pentru Sfintele icoane (sec.VIII)

    Luând sceptrul stăpânirii grecești, împăratul Leon, cel cu nume de fiară, care se mai numea și Conon și era de neam isaurian, a ridicat prigonire împotriva Bisericii lui Dumnezeu, scornind o nouă erezie. Că socotea, adică, Sfintele icoane, drept idoli, iar pe cei ce se închinau lor cu credință, îi numea închinători la idoli. Deci, a poruncit ca pretutindeni să se lepede Sfintele icoane din Bisericile lui Dumnezeu, din toate casele și locuințele omenești, să le sfarme și să le dea foc, sau să le arunce în apă. Iar pe cei care nu se învoiau cu păgânătatea lui, pe unii îi trimetea în surghiun îndepărtat, iar, pe alții, îi chinuia și îi ucidea în multe feluri. Astfel, la început, preasfințitul Ghermano, patriarhul Constantinopolului, care i se împotrivea, a fost izgonit de pe scaun, cu necinste și cu bătăi, iar, în locul lui, a ridicat pe un oarecare Anastasie, eretic, de un gând cu împăratul.

Întru acea vreme, mulți dreptcredincioși, stând împotriva ereziei, se făceau mucenici, precum au fost și acești Sfinți, pe care îi pomenim astăzi. În Constantinopol, era o poartă ce se numea „Poarta de aramă”, zidită în zilele marelui Constantin. Deasupra acelei porți, era chipul Mântuitorului, de aramă, stând de mulți ani acolo. Pe acest chip, împăratul și patriarhul porunciseră să-l dea jos. Deci, răucredincioșii au pus o scară, pe care s-a suit un ostaș, ca să împlinească porunca. Și s-a adunat mulțime mare de credincioși care apucând scara, au aruncat-o jos. Aflând de împotrivirea credincioșilor, împăratul a scos oștirea pe ulițele cetății și a omorât mulți dreptcredincioși, bărbați și femei, tineri și bătrâni, al căror nume numai Dumnezeu îl știe. Pe cei care erau socotiți căpetenii ai răzvrătirii, i-au prins vii. Aceștia au fost: Iulian, Marcian, Ioan, Alexie, Dimitrie, Foca, Petru și Leon. Luându-i, slujitorii împăratului i-au bătut fără cruțare și i-au aruncat în temniță, de unde îi scoteau în fiecare zi și le dădeau câte cinci sute de lovituri, vreme de optzeci de zile. Îndurând ei cu vitejie toate aceste chinuri și văzând împăratul că mulți creștini sporesc în credința lor, a dat poruncă de i-a scos în ulițele cetății și i-a ucis.

Odată cu ei a fost tăiată și una din femeile cele slăvite, anume Maria Patricia, pentru dreptcredincioasa cinstire a icoanelor, iar trupul ei a fost aruncat în adâncul mării. Tot atunci a fost prinsă și Cuvioasa Teodosia, monahia, ca una ce se afla în aceeași pricină, și a luat cununa mucenicească și se cinsteste pomenirea ei la 29 de zile, ale lunii lui mai. Și toți, cei ce au pătimit pentru cinstita icoană a Mântuitorului, stau împreună, înaintea Stăpânului Hristos Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci! Amin.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare, despre împlinirea poruncilor

Cel ce primind zece talanti, va tinea unul sau doi, dar pe ceilalti ii leapada, nu se dovedeste a avea dreapta intelegere, ca unul ce da inapoi pe cei mai multi talanti; si, chiar mai putin talanti de ar lepada, tot greseste.

Ba, se osandeste chiar si acela caruia i s-a incredintat de cineva, chiar un singur talant si il da inapoi, deplin si intreg, precum il luase; deci, se osandeste, pentru lipsa de castig cu talantul dat. Caci, cel ce a cinstit pe tatal sau, zece ani, iar, pe urma il loveste, pe el, numai o data, acela nu se numara, nici nu se cinsteste, ca un recunoscator, ci se osandeste, ca un ucigator de tata. Mergand, dar, a zis Domnul, invatati toate neamurile, spunandu-le lor nu ca pe unele sa le pazeasca, iar de altele sa nu se ingrijeasca, ci sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua si Apostolul scrie: „Nedând nici o sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea voastră defăimată, ci în toate înfățișându-ne pe noi înșine, ca slujitori ai lui Dumnezeu.”  (II Cor. 6, 3-4).

Pentru ca, daca nu toate ne-ar fi fost de folos, spre cunostinta mantuirii, apoi, nu s-ar fi scris toate poruncile, nici nu ne-ar fi spus ca este nevoie sa se pazeasca toate. Ce folos imi este mie din ispravi, atata vreme cat, de voi numi nebun pe un frate, ma fac vinovat de gheena? Ce folos imi este a fi slobod de multe patimi, dar numai de una as fi tinut in robie? Fiindca, cel ce face pacatul, rob este pacatului.

Iar, de ar zice cineva: Oare, multimea crestinilor, care nu pazesc toate poruncile, nu au nici un folos din pazirea numai a unora? La aceasta, bine este sa pomenim pe fericitul Petru, care, dupa atat de multe fapte dumenzeiesti, numai pentru ca nu voia sa pazeasca o singura porunca, a auzit pe Domnul zicandu-i: „Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine” (Ioan, 13,8). Dar, ar mai zice cineva, ca scris este: „Oricine va chema numele Domnului, se va mantui.” (Rom.10,13).

Drept aceea, destula este si singura chemarea numelui Dumnezeului nostru, ca sa mantuiasca pe cel ce Il cheama. Deci, sa auda si acela pe Apostolul, zicand, iarasi: „Dar cum vor chema numele Aceluia, in Care inca nu am crezut? (Rom.10, 14). Sau, desi crezi, sa auzi pe Domnul, Care „Nu oricine Îmi zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, Celui din Ceruri.” (Matei 7,21). Iar unii, chiar crezând că fac voia lui Dumnezeu, dar nu cum voiește Dumnezeu, nici după înțelegerea dragostei dumnezeiești, pentru aceasta nu au sporire la sârguința lor, după glasul însuși al Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis că fac acestea, „ca să arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor.” (Matei 6,5). Caci a lepăda ceva din cele poruncite, nu este fără de primejdie. Dumnezeului nostru, slavă! Amin.

Întru această zi, învățătură despre cum se cade copiilor să cinstească pe părinții lor

Ascultati, fiilor, porunca Domnului, spusa catre legiuitorul acela, din Evanghelie: Aceasta este porunca cea dintai sa iubesti, adica, pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti mult pe pamant. Pentru ca cel ce cinsteste pe parintii sai si asculta poruncilor lor, acela isi va curati pacatele sale si de Dumnezeu se va binecuvanta. Iar daca cineva ar face rau parintilor sai, acela greseste inaintea lui Dumnezeu si de oameni este blestemat. Cel ce bate pe tatal sau sau pe mama sa, sa fie despartit si osandit de Biserica. Scris este ca blestemul tatalui usuca pe fiul cel nesupus, iar al mamei il dezradacineaza. Ca fiul nesupus, va fi spre pierzare. Pentru ca cel ce manie pe tatal si ocaraste pe mama sa si i se pare ca nu greseste fata de Dumnezeu, acela partas este cu cei necurati. Pentru acestia, a zis Isaia, ca trebuie sa fie scosi din tabara cei necredinciosi si sa nu vada slava Domnului. Si, iarasi, ca ochiul cel ce face semn spre tata, ocarand batranetile mamei, sa-l scoata corbii si sa fie mancat de vulturi. Cel ce cinsteste pe tatal sau se va veseli de fii si, in ziua necazului, il va izbavi pe el Domnul si rugaciunea lui o va auzi. Cel ce asculta pe Dumnezeu va aduce multumirea maicii sale. Cel ce face placere tatalui sau va trai mult in bunatati. Drept aceia, fratilor, si cu fapta si prin cuvinte, sa fiti placuti parintilor, ca sa vie spre voi binecuvantare de la ei, pentru ca binecuvantarea tatalui intareste casa fiilor si rugaciunea mamei izbaveste de ispite. Fratilor, sprijiniti batranetile tatalui vostru, chiar daca i s-a imputinat si mintea, sa nu-l defaimati in inima voastra. Sa miluiesti pe tata, pentru ca rugaciunea tatalui nu este uitata inaintea lui Dumnezeu. Si sa nu uiti ostenelile mamei si grija si durerea ei pentru fii. Sa nu te multumesti a zice ca multe haine si hrana le-am dat lor, fiindca tu nu poti sa-i nasti pe ei, si atat sa suferi, pentru dansii, pe cat sufera ei pentru tine.

Drept acelea, cu frica si ca un rob sa le slujiti lor, ca si aici sa petreceti bine si in veacul ce va sa fie sa va indulciti. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.