Nelegiuitul împărat Maximian (304-311), biruitor întorcându-se din războiul ce purtase împotriva etiopienilor, și socotind că zeii și idolii i-au adus lui biruința în lupte, a voit să aducă jertfele cele de mulțumire zeilor, în Nicomidia. Deci, a trimis în toate părțile vestitori, ca să pornească pe toți supușii săi  să se închine, împreună cu împăratul, la chipurile zeilor ce erau acolo. Drept aceea, s-a adunat în cetatea aceia mulțime nenumărată de popor, de nu încăpea prin case și petrecea pe ulițe, și pe câmpul din vecinătate, așteptând porunca împăratului.
Și era praznicul Nașterii Domnului, din anul 304 de la mântuirea lumii. Și printre cei aduși cu sila de ostași, se afla mulțime multă de creștini care, nevoind să meargă la capiștea idolească și aflând că în biserica cetății Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, săvârșește Liturghie, au mers în mare număr la biserică și ascultau slujba ce se săvârșea acolo.

Deci, Maximian, aflând de aceasta, s-a mâniat și, trimițând ostași, aceștia au încuiat pe dinafară ușile bisericii, ca să-i dea foc și să ardă pe creștini. De aceea, aflând episcopul, s-a grăbit de a boteza pe cei ce nu erau încă botezați, și i-a împărtășit pe toți cu Dumnezeieștile și Preacuratele Taine, îmbărbătându-i să primească moartea pentru Hristos. În vremea aceasta, slujitorii împărătești au aprins lemnele și flăcările au cuprins toată biserica și toți creștinii dinlăuntru au ars ca niște făclii vii. Iar pe ulițele cetății, ostașii tăiau cu săbiile pe cei ce mărturiseau credința în Hristos.

Și au pierit atunci ca la 20 000 de Mucenici. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește și ne mântuiește pe noi. Amin.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre Ioan Colovul

        Se spune despre ava Ioan Colovul că, după ce a mers la un părinte teban, care petrecea în pustiul Schitului, a luat părintele lui un lemn uscat și l-a răsădit și i-a zis lui: „În toate zilele să-l uzi pe acesta cu un ulcior de apă, până ce va face rod.” Însă, era apa departe de dânșii, atâta cât se ducea de cu seara și venea dimineața. Deci, până la trei ani udându-l, s-a prins lemnul acela și a făcut rod. Și părintele lui, culegând rodul, l-a dus pe el la biserică, grăind: „Fraților, veniți de vedeți și mâncați din rodul acesta al ascultării.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre flămânzire şi post

        Sunt mulți care zic: „De ce trebuință este postul la cei care viețuiesc în curăție?” Dar aceasta este o întrebare a celor leneși și slabi. Că, cine a fost mai curat decât Adam? Și încă și pe acesta nu l-a lipsit Dumnezeu de post. Pentru că ceea ce i-a zis lui: „Din toți pomii ce sunt în Rai să mâncați, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mâncați dintr-însul” – acesta este chip al postului. Și de vreme ce de acest post al fost trebuință în Rai, apoi cu cât mai mult, afară din Rai este el trebuitor. Dacă, mai înainte de răni, era trebuință de ierburi vindecătoare, apoi, cu cât mai vârtos, în vreme de răni? Deci, până nu veni încă războiul asupra noastră, a fost trebuință de arme, cu cât mai mult acum, când stăm în mijlocul războiului poftelor?
Încă să cunoașteți cât se mânie Dumnezeu, când se huleste postul și cât îl iubește pe cel ce îl ține cu cinste. Adam n-a cinstit postul; drept aceea a auzit glasul Domnului, zicându-i: „Pământ ești și în pământ vei merge.” Iată cât se mânie Dumnezeu când defaimă cineva postul, că moarte aduce asupra celui ce nu poartă de grijă de el. Dar, iată acum puterea postului. Că postul întoarce jumătate din calea ce duce la moarte. Pildă și dovadă despre aceasta avem nu de la doi oameni sau trei, ci de la un popor întreg, al cetății celei mari a ninivitenilor, care era aproape de pieire, de nu s-ar fi întors cu pocăință și cu post. Și aceștia, adică, neavând lege, nici știință de ceva, și singuri și-au pus lor lege: postul. Deci, noi cum să ne lepădăm de acela pentru care avem o mulțime de dovezi? Că Moise și Ilie, când voiau să se apropie și să vorbească cu Dumnezeu, la post alergau mai întâi și mâini pătrunse de post aveau ei ridicate spre cer. Încă și Însuși Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos a flămânzit, vreme de patruzeci de zile, netrebuindu-I lui post, ci dându-ne nouă armă de biruință asupra a toată puterea diavolului. Dumnezeului nostru slavă acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.


Mai multe despre Sfintii zilei gãsiti în Vietile Sfintilor
 

 

 

.