Aceștia au trăit pe vremea lui Licinius împăratul (308-321), care a poruncit ca, oricine va afla vreun creștin și-l va spune pe el, să fie răsplătit. Și, iată un ostaș a spus dregătorului că Ermil este creștin. Și, prins fiind și întrebat dacă este creștin, el a răspuns: „Mărturisesc cu slobod glas că nu numai că sunt creștin, dar înaintea lui Dumnezeu sunt și sfințit în rânduiala de diacon al Bisericii lui Hristos.” Și batjocorind pe zeii păgâni, că sunt lemne și pietre surde și mute, a fost bătut rău și aruncat în temniță.
 
Și era atunci străjer la temniță Stratonic, care, în taină, era creștin și prieten cu Ermil și se rănea la inimă văzându-l pe acesta la chinuri, dar el singur nu îndrăznea să se dea pe sine la niște patimi ca acelea.
 
Și l-au scos iarăși la întrebare pe Ermil și, nevoind să se lepede de Hristos, a fost bătut cumplit cu toiege, până i-au spart pântecele. Și, întorcându-se el la temniță și văzându-l Stratonic, a plâns pentru dânsul. Și slujitorii, pricepând că Stratonic este la un gând și la o voință cu Ermil, a fost întrebat de aceasta străjerul.
 
Și, mărturisind el că este creștin și prieten cu Ermil și nevoind să jertfească idolilor, a poruncit dregătorul să fie înnecat în Dunăre, împreună cu Ermil. Și, fiind ei înveliți în mreji, au fost aruncați în adânc. Și așa și-au luat fericitul sfârșit.


Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru Iacob, cel din Nisibe
        Acesta a fost dupa nastere si crestere din Nisibe, cetate din Mesopotamia si a fost mare dascal Bisericii Siriei. Si, strabatand mai intai invatatura stiintei lumesti, s-a desavarsit, apoi, si in cunoasterea Sfintelor Scripturi. Si, intrand el in viata si vazand patimile de care sunt stapaniti oamenii din lume, ca, traind in tulburare neincetata, n-au timp sa mai ia seama la sine, s-a hotarat sa petreaca o vreme in singuratate, ca sa se intareasca impotriva primejdiilor.

Si, dorind viata cea pasnica si linistita, s-a suit pe varfurile muntilor celor mai inalti, de acolo. Si suferea vitejeste, vara adica, arsita, iar iarna, gerul si gheata, adapostindu-se intr-o pestera. Si hrana lui era din radacini si ierburi de padure, iar bautura, apa de izvor. Si se imbraca cu o singura haina si o mantie din piele de capra si isi intarea trupul, nevoindu-se mult in rugaciune, de care nu se despartea niciodata, aducand neincetat sufletului sau, hrana duhovniceasca. Drept aceea, i s-a dat lui indrazneala catre Dumnezeu, ca vedea dinainte cele viitoare si darul facerii de minuni a primit de la Duhul Sfant. Deci cu toata grija lui ca sa ramana, ascuns, a fost descoperit si a fost inaltat la scaunul de episcop in Nisibe.

Si a patimit pentru credinta, pe vremea imparatiei lui Maximin, apoi a osandit pe Arie, fiind de fata la Sinodul de la Niceea si a scris carti multe impotriva ratacirii lui, invatand poporul dreapta credinta. Iar cand Arie se sarguia in chip viclean sa fie primit in Biserica si cerea Fericitului sa slujeasca impreuna cu dansul, cu rugaciunea Sfantului Iacob, Arie si-a luat ca osanda, o moarte spurcata, pentru viclenia lui.

Sunt insa si alte semne ca Dumnezeu lucra prin el.

Asa, odata, niste cersetori, prefacandu-se in chip de batjocura si inchipuind pe unul din ei ca este mort, rugau pe Fericitul, care tocmai trecea pe acolo, ca sa ia ceva de la el. Dar, cand sa imparta castigul, pe cel ce se prefacuse, l-au gasit cu adevarat mort. Deci, inspaimantandu-se ei, alergau din urma, cerand iertare si mila, iar Sfantul, milostivindu-se, cu rugaciunea sa, a inviat pe cel mort. Tot asa, pe vremea cand Saporie, imparatul persilor, a venit cu oaste multa sa cuprinda cetatea Nisibe, fiind ea la hotarul stapanirii romane, si se gatea cu multe mestesugiri sa patrunda inlauntru, atunci Sfantul episcop al cetatii, doar aratandu-se pe ziduri, i-a pus pe fuga pe persi, starnind cu rugaciunea sa, un nor de muste si de tantari, care s-au razboit cu ei. Caci pornindu-se mustele si tantarii cu furie, si intepandu-i pe ei, caii si elefantii rupeau legaturile si o luau la fuga. Si aceasta vazand, imparatul era cuprins de nedumerire si s-a intors fara izbanda la ale sale. Si, cu adevarat minune a fost, ca atata oaste a fost biruita de niste mici fiinte din vazduh.

Deci, in astfel de lucrari vietuind, ajungand la adanci batranete, dumnezeiescul Iacob s-a odihnit, mutandu-se la Domnul.

 

Întru această zi, învățătură despre osteneala cea pentru Împărăția Cerurilor

        Sa nu va leneviti, fratilor, de a voastra mantuire, nici sa petreceti cu dobitoacele, fara de infranare mancand si band, ca nu spre aceasta viata ne-a ales pe noi Hristos, ci la Imparatia Cereasca ne-a chemat si porunca ne-a dat noua, pe care, facand-o, vom intra intr-insa. Pentru ca prin multe incercari se cade noua a intra in Imparatia Cerului si cei ce se nevoiesc o rapesc pe ea. Ca nevointa aceea sileste pe Dumnezeu si ne daruieste viata, ca El stie inimile noastre, daca ne ostenim pentru Dansul cu adevarat, in rugaciuni si in privegheri, alergand la Biserica sa slavim pe Dumnezeu, Facatorul nostru, Care la mostenirea ingereasca ridica pe oamenii cei ce slujesc Lui si se ostenesc pe ei insisi pentru Dumnezeu, si trec cu vederea viata aceasta de putina vreme. Ca acestia cunoscuti sunt lui Dumnezeu. Ca si singuri stiti Apostolul Pavel, care zice ca cei nedrepti nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu, nici desfranatii, nici sodomitii, nici talharii, nici clevetitorii, nici cei ce iau mita. Ca cel ce s-a incurcat intru acestea cu greu este si a se numi macar crestin, dar sa mai astepte inca si mila de la Dumnezeu.


Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, despre pocăință și viata cea desfrânată

        Domnul nostru Iisus Hristos si Dumnezeul nostru zice in Sfintele Evanghelii: „Deci, si voi fiind gata ca in ceasul in care nu ganditi, Fiul Omului va veni.” (Luca, 12,40). Nevoiti-va a intra prin poarta cea stramta, care duce la viata. Sa calatorim pe calea aceasta, fratilor, ca viata vesnica sa mostenim. Calatoriile sunt cu necazuri, dar odihna este fericita. Calatoriile acestea sunt cu intristare, dar rasplatirea este cu bucurie. Calatoriile acestea sunt stramte, dar salasul este desfatat. Calatoriile acestea sunt: pocainta, ajunarea, rugaciunea, umilinta, privegherea, smerita cugetare, saracia cea duhovniceasca, defaimarea trupului, ingrijirea sufletului, culcarea pe jos, nespalarea, foamea, setea, mancarea uscata, goliciunea, milostenia, lacrimile, plansul, suspinarile, plecarea genunchilor, necinstirile, gonirile, rapirile, osteneala cu mainile, primejdiile, a fi defaimati si a rabda, a fi urati si a nu ura, a patimi rele si cu bine a rasplati, a lasa datornicilor datoriile, a ne pune sufletul pentru prieteni iar, mai pe urma de toate, a ne varsa sangele pentru Hristos, cand vremea va cere. Acestea sunt calatoriile portii cele stramte si ale caii celei necajite, care are rasplatirea cea fericita: Imparatia Cerurilor.

Iar poarta care duce la pierzare, este larga si calea desfatata. Si umbletele pe aceasta cale sunt, aici, in lumea aceasta, adica, de bucurie facatoare, iar acolo, de mare scarba. Aici usoare, iar acolo grele si dureroase. Aici se arata ca niste lucruri de nimic, iar acolo ca niste fiare salbatice, care musca pe cei ce le savarsesc si nu se pocaiesc, dupa cuvantul Proorocului: „Cutremur i-a cuprins pe ei acolo, dureri ca ale celei ce naste” (Ps.47,6). Iar rautatea vietii acesteai, adica umbletele caii celeilalte, pe care si Apostolul, in parte, le-a numarat, sunt: desfranarea, inversunarea, slujirea la idoli, otravirea, vrajba, cearta, pofta, mania, bataia, invidia, petrecerile, strigatele, cantecele lumesti, fluieraturile, jocurile, scaldaturile, hainele cele moi, pranzurile cele scumpe, bataile din palme, galcevile, somnul cel fara grija, ura dintre frati, grairea de rau. Iar lucrul cel mai rau, decat toate, este nepocainta si a nu ne aduce aminte niciodata de iesirea, cea din urma, din viata.

Acestea sunt calatoriile caii celei cumplite, pe care multi sunt cei ce calatoresc. Dar si salasul cel cuvenit lor il vor afla. In locul desfatarii, foame; in locul betiei, setea; in locul odihnei, chinul; in locul rasului, tanguirea; in locul alautei, plangerea; in locul ingrasarii trupului, viermele; in locul jocurilor, a fi impreuna cu dracii; in locul mestesugurilor dracesti, intunericul cel mai dinafara si gheena focului si cele asemenea acestora. In ziua cea infricosata a Judecatii, se va cere de la fiecare de a pazit si dreapta marturisire a credintei, neintinata de eresuri, precum a marturisit-o cand a zis: „Ma lepad de Satana si de toate lucrurile lui.” Acestea si cele asemenea acestora se vor cere de la tot crestinul, in ceasul cel infricosat al cercarii. La care, ajuta-ne, Doamne, sa nu fim osanditi. Ca Tie se cuvine slava in veci! Amin.

Mai multe despre Sfintii zilei gãsiti în Vietile Sfintilor

 

 

 

.