Luna ianuarie în 28 zile: Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul (†379)

    Acesta era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam și din părinți creștini. A învățat carte la școala siriacă, din Nisibe, iar când perșii au ocupat cetatea, școala, păstrând limba siriacă, s-a mutat la Edesa, sub stăpânire romană, pe la anul 360. A trăit sub toți împărații romani, începând de la marele Constantin și până la Valens (364-378).

A fost hirotonit diacon de episcopul Iacob din Nisibe și i s-a încredințat noua școală siriacă din Edeea, care, sub conducerea lui, a cunoscut o mare strălucire. Tradiția spune că Sfântul Efrem a luat parte, tânăr diacon fiind, ca și Sfântul Atanasie din Alexandria, la Sinodul din Niceea, la anul 325. Tot din tradiție știm că, fiind poftit de Sfântul Vasilie, în Cezareea Capadochiei, acesta, ca un semn de prețuire, l-a sfințit preot.

Fericitul Efrem era un poet, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor și un om de rugăciune, iubitor de viață duhovnicească. Prin poezia lui, el urmărea întărirea dreptei credințe în cei care o auzeau, contra ereziilor din vremea sa, căci imnele lui erau ca niște poeme cântate sau citite în adunări, cu întrebări și răspunsuri, pe care le însoțea cu cântări din harfă. Și atât s-a făcut de vestit prin această faptă bună, încât le-a folosit tuturor și a fost numit „harfa Duhului Sfânt.”

A cântat cu mare strălucire credința, dragostea de frați, rugăciunea, și, mai ales, pocăința. Părți din scrierile lui se află și în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea: „Doamne și Stăpânul vieții mele.” Și așa, scriind multe cărți și pe mulți învățându-i și fiindu-le de folos, la adânci bătrâneți ajungând, Sfântul Efrem s-a mutat către Domnul.

.

Troparul Sfântului Efrem Sirul

„Harul ce izvorăște din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vieții Biserica, și lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinței; ci invățându-ne cu cuvintele tale, părinte Efrem, roagă-te lui Hristos, Dumnezeul nostru să se mântuiască sufletele noastre.”

Mai multe, la: http://romanortodox.info/subiect/sfintii-parinti/sf-efrem-sirul/

 

Cuvânt din viaţa Sfântului Efrem după Metafrast

Lăsându-și o dată patria, la porunca lui Dumnezeu, ca și dumnezeiescul Avraam, fericitul Efrem a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru cinstirea sfintelor moaște ce erau acolo, iar, pe de alta, pentru întâlnirea cu vreun bărbat dintre cei cuvântători, ca să ia pildă de viață de la dânsul. Acest lucru îl cerea și de la Dumnezeu, zicând deseori: „Doamne Iisuse Hristoase, Stăpân al tuturor, învrednicește-mă ca, intrând în cetatea Edesa, să mă întâlnesc cu un bărbat care va fi puternic să-mi grăiască cele spre folosul sufletului.” Și, astfel rugându-se, a ajuns la porțile cetății.

Deci, călătorind așa cu mintea trează, îl întâmpină o femeie și aceasta era o desfrânată. Și lucrarea lui Dumnezeu era aceasta, ca pe cele bune, de multe ori El le lucrează prin cele potrivnice. Deci, sfințitul Efrem, întâlnind, astfel, pe acea desfrânată, sta uimit, oarecum, căutând către dânsa și era mâhnit, că nu i s-a împlinit cererea, după rugaciune, ci cu totul dimpotrivă. Iar ea, văzându-l astfel, privea la dânsul cu ochii necuvioși. Și fiindcă multă vreme se priveau unul pe altul astfel, vrând el să o rușineze și la sfială a o aduce, i-a zis: „Pentru ce nu te rușinezi, femeie, privind cu ochii țintă la mine?” Iar femeia zise: „Dar mie așa mi se cade de a privi la tine, că dintru tine și din a ta coastă sunt luată. Iar ție ți se cade a te uita nu la noi, ci în pământ, din care ai și fost luat.” Acestea auzindu-le, Efrem a mulțumit, femeii, pentru folosul ce avea, și lui Dumnezeu cu fierbințeala îi înălță mulțumire, care și prin cele fără de nădejde poate face lucruri bune.

Deci, trecând multă vreme, iar cetatea Edesei având pe dumnezeiescul Efrem, o femeie desfrânată, ce locuia aproape de dânsul, s-a făcut unealtă de răutate a vicleanului. Și, întâmplându-se că fericitul Efrem fierbea niște bucate, acea femeie deschise fereastra și, aplecându-se cu nerușinare și obrăznicie, căutând la Cuviosul, îi zise: „Binecuvânteaza părinte.” Iar el, cu blândețea cea cuviincioasă, îi zise: „Domnul să te binecuvânteze.” Și, cu râs necuvios, aceasta a zis iarăși: „Dar ce lipsește bucatelor tale ?” Iar el a zis: „Trei pietre și puțin lut, ca fereastra aceasta să se astupe.” Iar ea cu obrăznicie a zis: „Pentru că te-am cinstit, aceasta te-a adus pe tine la mândrie ? Eu voiam a dormi împreună cu tine și tu de la început mă desnădăjduiești ?” Dar, precum, aceea avea graiuri satanicesti, tot așa și el, cu mult mai vârtos, n-a fost lipsit de cuvinte duhovnicești, că a zis: „De voiești împreună cu mine să dormi, apoi trebuie să mergi unde îți voi spune eu.” Iar ea, dacă a auzit cuvântul, a și întrebat de locul unde voiește a dormi. „Nu în alt loc, a zis el, decât chiar în mijlocul cetății, voi dormi cu tine.” Iar ea a zis: „Dar nu ai sfială și rușine de bărbații ce ne vor vedea dormind în mijiocul cetății?” Atunci Sfântul a zis îndată: „Dacă ochii oamenilor i-ai judecat că sunt puternici a rușina sufletul și a-l opri de la fapta rea, dar, oare, de ochii lui Dumnezeu, care văd toate câte se lucrează întru ascuns și întru arătare, nu ne vom teme și nu ne vom înspăimânta, cu atât de vârtos?” Acestea destul au fost ca să înduplece pe desfrânata a se depărta de vicleana poftă către dânsul și să se căiască de cele mai dinainte fapte rele ale ei. Și îndată, apropiindu-se și căzând la pământ, cerea iertare de neînfrânata ei pornire. Și, făcând adevărată pocăință, a luat povățuitor și dascăl pe Sfântul Efrem, în calea cea către mântuire.

Iar el, gata fiind spre o slujire ca aceasta, a sfătuit-o a nu mai merge în urma gândurilor inimii celei rele, apoi s-a îngrijit să o ducă într-o mănăstire de femei, spre a face fapte bune. Și, astfel, fericitul Efrem, întâlnindu-se cu două femei desfrânate, cu ajutor dumnezeiesc, a primit folos de la amândouă.

Întru această zi, povestire despre Sfântul Efrem şi marele Vasilie

Fratilor, vreau sa fac povestire despre dumnezeiescul Vasilie si despre Efrem Sirul, macar ca, pe unele le stiti si pe altele le-ati auzit.

Efrem fericitul si pururea pomenitul, pe cand era in pustie, instiintandu-se despre lucrurile cele minunate ale parintelui nostru Vasilie, pe de o parte, vazandu-le din luminarea Duhului Sfant, iar, de alta parte, cunoscandu-le din dragoste si din intrebare, se ruga lui Dumnezeu cu osardie, ca sa-i descopere lui in ce fel este marele Vasilie. Si in vis, a vazut un stalp de foc, al carui cap ajungand la cer, auzea un glas, zicandu-i: „Efrem, Efrem, in ce chip vezi acest stalp de foc, in acest fel este Vasilie.” Deci, indata, cuviosul Efrem, luand cu sine talmaci, de vreme ce nu stia greceste, a mers in Cesareea, la praznicul Aratarii Domnului la Iordan si, privind in taina de departe, a vazut pe Sfantul Vasilie mergand la biserica cu multa slava, imbracat in haine luminoase si clerul ce era imprejurul lui, tot asa, in vesminte luminoase. Si, intorcandu-se catre talmaciul care-l insotea, Efrem i-a zis: „Mi se pare ca in zadar ne-am ostenit, frate, pentru ca acesta, fiind intr-o asemenea stare, nu este precum l-am vazut.” Si, intrand in biserica, a stat intr-un colt, la loc ascuns, si zicea singur, intru sine, graind: „Noi, in pustie, suferind greutatea zilei si zaduful, nimic n-am sporit, iar acesta, fiind intru atata cinste omeneasca, este stalp de foc. Ma minunez.”

Asa gandind el, s-a instiintat despre dansul, prin Duhul Sfant, Marele Vasilie, care a trimis la dansul pe arhidiaconul sau, zicandu-i: „Sa mergi la usa bisericii, cea dinspre apus, ca vei afla acolo un monah, stand in coltul bisericii, dimpreuna cu un altul, cu barba scurta si mic de stat, si vei zice lui: Vino si sa intri in altar, ca te cheama arhiepiscopul.” Iar arhidiaconul, cu multa osteneala impingand poporul, a ajuns unde statea Cuviosul Efrem si i-a zis: „Parinte blagosloveste, sa mergi si sa intri in altar, ca te chema arhiepiscopul.”

Iar Efrem, prin talmaci, intelegand cuvantul arhiepiscopului, a raspuns celui ce-l chema: „Ai gresit frate, pentru ca noi smtem oameni straini si nu ne stie arhiepiscopul.” Si s-a dus arhidiaconul ca sa spuna Vasile acestea. In acea vreme Sfantul Vasilie tocmai citea sfintele carti catre popor. Si a vazut Cuviosul Efrem o limba de foc graind prin gura lui Vasilie. Dupa aceea, Vasilie iarasi a zis arhidiaconului: „Mergi si spune acelui monah strain: Cinstite Efrem, vino si intra in Sfantul altar, ca te cheama arhiepiscopul.” Si, mergand, arhidiaconul i-a spus, precum i s-a poruncit lui si s-a mirat de aceasta Cuviosul Efrem si a proslavit pe Dumnezeu. Si, facand metanie a zis: „Cu adevarat mare este Vasilie, cu adevarat stalp de foc este Vasilie, cu adevarat Duhul Sfant vorbeste prin gura lui ! Si a rugat pe arhidiacon ca sa vesteasca arhiepiscopului, ca dupa savarsirea sfintei slujbe, la loc deosebit, vrea sa i se inchine si sa-l sarute pe el. Deci, savarsindu-se sfanta slujba, a intrat Sfantul Vasilie in incaperea pentru paza vaselor si, chemand pe Cuviosul Efrem, i-a dat lui, intru Domnul, sarutare si i-a zis: „Bine ai venit parinte, cel ce ai inmultit ucenicii lui Hristos in pustie si ai gonit dracii, cu puterea lui Hristos. Pentru ce ai indurat atata osteneala, ca sa vezi un om pacatos ? Sa-ti dea tie plata Domnul, pentru osteneala ta.” Iar Efrem, prin talmaci, raspunzand lui Vasilie, i-a spus cele ce in inima lui erau pregatite. Si s-a impartasit cu Preacuratele Taine, din sfintele maini ale lui Vasilie.

Dupa aceasta, ospatandu-se ei, a zis Cuviosul Efrem catre Sfantul Vasilie: „Parinte preacinstite, un dar cer de la sfintia ta, sa-mi dai, si aceasta, prin lucrarea Duhului Sfant, sa mi se daruiasca mie.” Iar marele Vasilie i-a zis lui: „Spune cele ce-ti sunt trebuincioase, ca mult iti sunt dator, pentru osteneala ce ti-ai dat, cu atata cale pana la mine.” Si i-a zis lui cinstitui Efrem: „Stiu, parinte, ca toate cate vei cere de la Dumnezeu, iti da tie. Deci, vreau ca sa te rogi bunatatii Lui, sa-mi dea mie sa vorbesc greceste.” Iar el a raspuns: „Mai presus de puterea mea iti este cererea, dar, de vreme ce, cu buna nadejde ceri, cinstite Parinte Povatuitorule al pustiei, sa mergem in biserica Domnului, si sa ne rugam catre Domnul, Care puternic este sa asculte rugaciunea ta, pentru ca scris este: „Voia celor ce se tem de El va face si rugaciunea lor va auzi si-i va mantui pe ei.” Si, fiind la vreme cuviincioasa, au facut rugaciune indelung in biserica. Apoi, a zis marele Vasilie: „Pentru ce, cinstite parinte, nu primesti sfintire de preot, vrednic fiind ?” Raspuns-a lui prin talmaci: „Fiindca pacatos sunt, stapane.” Raspuns-a lui Sfantul Vasilie: „O, de as avea eu numai pacatele tale !” Si i-a zis lui: „Sa facem metanie.” Si ingenunchind ei la pamant, si-a pus marele arhiereu mana sa pe capul Cuviosului Efrem si a zis cu mare glas rugaciunea cea de hirotonie preoteasca. Apoi, a zis catre Cuviosul: „Porunceste acum ca sa ne ridicam de la pamant.” Si s-a limpezit limba lui Efrem si a zis in limba greceasca: „Mantuieste, miluieste, ridica-ne si ne pazeste pe noi, Dumnezeule, cu darul Tau.” Si s-a implinit Scriptura: „Atunci va sari schiopul ca cerbul si limpede va fi limba gangavilor.” Deci au proslavit toti pe Dumnezeu, Cel ce-a limpezit limba lui Efrem in vorba greceasca. Apoi a petrecut Cuviosul Efrem trei zile la Sfantul Vasilie, veselindu-se duhovniceste. Si asa, arhiepiscopul sfintindu-l pe el ca preot, iar pe talmaciul lui, diacon, i-a slobozit pe ei cu pace, slavind pe Dumnezeu, de cele ce au vazut si au auzit, precum li se spusese lor. Dumnezeului nostru, slava ! Amin.

 

 

 

.