Acest Prooroc s-a născut într-un sat din Palestina, după întoarcerea din robia Babilonului a poporului evreu, și a trăit cu patru sute de ani înainte de venirea Domnului Hristos. Numele lui, Maleahi, se tâlcuiește: înger, adică trimis al lui Dumnezeu. Vremea lui Maleahi a fost o vreme de decădere a cinstirii lui Dumnezeu; până și animalele de jertfă aduse la templu, erau dintre cele mai slabe. Profetul a arătat, însă că Dumnezeu și-a pregătit „o jertfă curată”, în numele tuturor neamurilor, care va fi jertfa Domnului Hristos, și a pregătit, totodată și „o întoarcere a inimilor la Dumnezeu”, săvârșită de un Înainte-mergător al Domnului, care va fi Ioan Botezătorul, cel cu duhul lui Ilie. În felul acesta, Proorocul Maleahi a chemat preoții și poporul la datoria credinței.

El a propovăduit pe vremea lui Ezdera și Neemia și este cel mai din urmă prooroc al Vechiului Testament.

Întru această zi, Sfântul Mucenic Gordie (†314)

        Acest Sfânt Mucenic Gordie a fost din Cezareea Capadochiei, ostaș de seamă și bun creștin, trăind în zilele lui Licinius al Romei. Și s-a pornit atunci prigoană împotriva creștinilor și a Bisericii lui Hristos; casele creștinilor erau arse, copiii uciși fără milă, temnițele gemeau de mulțimea creștinilor închiși, altarele dărâmate și risipite, pustietățile pline de izgoniți.

Scârbit de atâta sălbăticie și nemaiputând răbda să vadă îndrăzneala păgânilor și defăimarea lui Hristos, Gordie și-a lepădat cingătoarea ostășească și a fugit departe în munți și a petrecut cu fiarele. Viața aceasta în munte nu putea mulțumi pe un fost ostaș, deprins cu lupta. Deci, aprinzându-se de dragoste față de Hristos și luând îndrăzneală, a alergat ca un leu, din pustie în cetate, căutând lupta cu prigonitorii.
Și, găsind bun prilej, la marea sărbătoare a zeului războiului, Marte când se aduna mulțime multă de necredincioși, Gordie a stat în mijlocul poporului și, cu îndrăzneală, propovăduia pe Hristos, încât a întors tot poporul cu fața spre sine. Deci, a poruncit împăratul, care era de față, să fie adus înaintea lui. Și nevoind el să se lepede de Hristos, împăratul a poruncit de i s-a tăiat capul.

 Întru această zi, cuvânt de suflet folositor, despre Sfântul Vasilie cel Mare şi despre Sfântul Efrem Sirul

   

Precum am auzit din Scriptură, care zice: Să deșteptați pe cei ce dorm, să ridicați pe cei somnoroși și să îndemnați pe cei leneși„, drept aceea, toți, cu frică, să ascultați și, cu înțelegere, să luați aminte, la cele ce se spun mai departe:
Au fost doi frați, care aveau copii mulți și pe toți la fel îi învățau și le porunceau ca să se ostenească fără de lenevire, și în toate zilele îi îndemnau pe ei ca să se nevoiască și în nici o zi nu-i lăsau să umble în zadar, ci de noapte îi deșteptau pe ei la lucru și, iarăși, târziu se culcau și numai puțin somn primeau și, iarăși, de osteneală se îngrijeau. Și așa s-a umplut casa lor de grâu și de vin.

Însă un frate, din cei doi, chemând pe copiii amândoura, le-a zis lor: „Fratele meu este rău și nu va spune vouă o anume zi, ca numai în aceasta, ostenindu-vă, să vă îmbogățiți și niciodată să nu vă mai nevoiți. Că noi, nevoindu-ne toate zilele, nimic n-am sporit, iar, după ce ne-am înștiințat de ziua aceea, ne-am nevoit numai întru dânsa și de multe bunătăți ne-am umplut. Și acum să întrebați pe al vostru tată și al meu frate, ca să vă spun vouă, că eu am uitat-o.” Iar ei, de bucurie, au alergat degrabă să întrebe pe tatăl lor, ca să nu se mai nevoiască niciodată. Deci, mergând la tatăl lor au zis: „Părinte, de ce ne-ai ostenit așa pe noi, nespunându-ne ziua în care, de ne-am fi ostenit, de multe bunătăți ne-am fi umplut și cu nescădere ne-am fi îndestulat din casa ta?” Iar tatăl lor le-a zis: „Nici eu, fiilor, nu-mi aduc aminte de ziua aceea. Dar să mă ascultați pe mine, și bunătățile pământului veți mânca. Mergeți și să păziți cu grijă anul până se va împlini. Iar după ce veți afla ziua aceea, să veniți la mine îndată.” Iar ei s-au nevoit cu bucurie tot anul și au venit, precum le-a poruncit tatăl lor. Apoi tatăl lor le-a zis: „Oare, ați aflat ziua aceea?” Iar ei au răspuns: „N-am aflat-o.” Și le-a dat lor plată dupa osteneala lor și i-a slobozit, zicându-le: „Să deosebiți anul în patru vremi, adică: în primavară, în vară, în toamnă și în iarnă, și la care vreme vă veți apuca de osteneli și veți avea prisos, întru aceea este ziua căutată. Iar ei, ostenindu-se și nevoindu-se, au venit la vreme și i-au zis: „Părinte, mult ne-am ostenit, dar ziua n-am aflat-o.” Iar tatăl le-a zis lor: „Apoi, dar, să luați plata, după osteneală. Ci încă să mă mai ascultați pe mine: Sunt într-un an douăsprezece luni și fiecare lună să păziți, însemnând-o, și întru care lună veți avea prisos, întru aceea se află ziua.” Iar ei au făcut precum le-a poruncit lor și cu dinadinsul s-au ostenit, însă n-au aflat ziua, cum nimeni nu știe ziua morții. Și au venit la tatăl lor și i-au zis: „Pentru ce, părinte, atâta ne-ai ostenit pe noi? De acum nu ne vom mai nevoi, că s-a înmulțit averea noastră: adică ariile, tocitorile, dobitoacele, caii, destule sunt, și celor ce vor veni după noi.” Deci, le-a zis tatăl lor: „Fiilor, au vi se pare că atâta nevoindu-vă, ați adunat mult? Ci, o dată un foc le ia, sau apa, sau tâlharii. Tot așa și vrăjmașul, diavolul, pe cei ce petrec în lene îi pierde. Ci, căutați ziua și ceasul acela, întru care zi nici tâlharul nu le sapă, nici focul nu le arde, nici apa nu le înneacă, ceasul care ne va afla pe noi gata întru Hristos. Dar încă una am să vă zic vouă. Sunt într-un an trei sute șase zeci și cinci de zile, iar ceasuri douăsprezece în zi, tot așa și în noapte. Deci, mergeți și nevoiți-vă în fiecare zi și ceas. Că precum ochiul clipește, așa și sufletul sare din trup afară.” Dar luați aminte și mă ascultați pe mine, ca sa vă spun învățătura pildei acesteia:

Cei doi frați sunt: Vasilie cel Mare și Efrem Cuviosul, care au avut copii mulți. Vasilie, în lume, a semănat cu învățătura tot pământul, iar Efrem, în pustie, a hrănit fii mulți cu lacrimi și cu post. Au învățat, adică, copii mulți, unul în lume, iar altul în pustie. Și i-au învățat să facă lucruri bune: rugăciune, post, înfrânare, blândețe, smerenie, milostenie, pentru că acestea, fără de altă osteneală, ne duc la Împărăția cerurilor. Și i-au mai învățat să nu umble în zadar, ci să lucreze totdeauna, fiecare în meșteșugul său, că împotriva celor leneși se întrarmează diavolul. Tot așa, să petreacă întru curăție, iar în zilele Sfintei Învieri să primească Sfânta Împărtășanie, că aceasta este bogăție necheltuită, este plata ostenelilor lor.

Trupul și Sângele Fiului lui Dumnezeu sunt Darurile cele nestricăcioase și mai cinstite decât toată lumea, pe care cei ce le primesc cu credință, se mântuiesc.

Anul este Biserica, întru care apostoliceștile porunci, părinteștile învățături, prooroceștile vorbe și muceniciile purtătorilor de chinuri sunt mai dulci decât mierea și fagurele. Întru care, cei ce vin, în toate ceasurile și vremile, își aduc aminte de moarte, plângându-și păcatele.

Iar lunile și zilele și ceasurile sunt diferite feluri de morți, care de la Dumnezeu se trimit oamenilor: ori în apă se afundă și acolo le este moartea, ori cad  de pe cal, ori mergând, se prăvălesc și mor, sau din băutură multă; toate acestea sunt ceasuri. Pentru aceea și de anul, și de lunile și de săptămânile și de zilele și de ceasurile zilei morții și de ceasul întru care se va despărți sufletul de trup, se cade a ne îngriji, precum se zice: „Întru ce te voi afla, întru aceea te voi și judeca.” Că dacă ne va apuca moartea în lucruri bune, adică în pocăință și în lacrimi, este ca și cum nici n-am muri, ci ca și cum ne-am muta, dintru această rea viață, întru cea bună. Drept aceea, auzind pilda aceasta și întru toate ceasurile aducându-ne aminte de moarte, să petrecem cu iubire și osteneală, că aici, întru puțină vreme, să ne ostenim, iar în veci, să ne bucurăm.



Întru această zi, cuvânt din Scară, despre fericita ascultare
        Un oarecare barbat, cu numele Isidor, din tagma dregatoriei cetatii lui Alexandru, lepadandu-se, cu multi ani mai inainte, de lume, a venit la manastire, unde si eu l-am apucat. Privindu-l, cuviosul pastor al manastirii, preainteleptul staret, si vazandu-l foarte pornit la rau si crud, cumplit si obraznic, a pacalit viclenia diavolului prin iscusinta omeneasca si a zis lui Isidor: „Deci, daca te-ai pornit sa porti pe grumaji jugul lui Hristos, vreau mai inainte de toate sa te deprinzi cu ascultarea.” Iar el a raspuns: „Precum asculta fierul de fierar, asa si eu ma dau la ascultare.” Iar staretul, multumit de acest cuvant, a pus indata pe Isidor la scoala de fier, graindu-i: „O, frate, voiesc ca tu sa stai la poarta manastirii si fiecarui om care va intra si va iesi, sa-i faci metanie, cu genunchii la pamant, zicand: „Roaga-te pentru mine, parinte, ca sunt lunatic.” Si el a ascutat cum asculta un inger de Domnul.

Si, dupa ce a petrecut el asa sapte ani, si a ajuns la multa smerenie si la pocainta, a vrut vrednicul de lauda staret, dupa ce au trecut legiuitii sapte ani si dupa neasemanata rabdare a acelui barbat, sa-l numere, ca pe un vrednic cu fratii si sa-l invredniceasca de hirotonie, dar el a facut foarte multe rugaciuni, si prin altii, si prin mine, neputinciosul, pe langa staret, sa-i ingaduie sa-si termine calatoria vietii in acelasi chip, lasand sa se inteleaga prin cuvant, oarecum acoperit, ca s-a apropiat sfarsitul si chemarea lui, precum s-a si intamplat. Si ingaduindu-i Staretul sa ramana in aceeasi stare, dupa zece zile, s-a dus la Domnul in chip minunat, prin viata fara de slava, luand cu sine la Domnul intru a saptea zi de la adormirea sa, si pe portarul manastirii, ca ii spusese fericitul: „Daca voi afla indrazneala la Domnul, vei fi si tu acolo, cat de curand, nedespartit de mine, precum ai fost, pentru deplina incredintare a ascultarii cea fara de rusinare si a smereniei, cea asemenea cu Dumnezeu.”

Si am intrebat pe acest Isidor, pe cand era inca in viata, ce lucrare facea mintea lui cand statea la poarta manastirii? Si, vrand de-a pururea-pomenitul sa-mi foloseasca, nu mi-a ascuns nimic: „Intru inceput, zicea el, gandeam ca, pentru pacatele mele, am fost vandut rob, de unde si metania o puneam cu toata amaraciunea, in sila si cu sange; dar, dupa ce s-a implinit anul, inima nu-mi mai era intristata, nedajduind a primi plata, de la Domnul, pentru rabdare. In sfarsit, dupa ce a mai trecut si alt an, m-am socotit insumi, dupa simtirea inimii, nevrednic de a petrece in manastire la vederea parintilor, de intalnirea cu ei, de impartasirea cu Sfintele Taine si de privirea cuiva, in fata. Si, plecand ochii in jos si cugetul inca si mai jos, rugam fara sovaiala pe cei ce intrau si ieseau din manastire, sa se roage pentru mine.” Dumnezeului nostru slava!

Tot întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gordie
Sfântul Mucenic Gordie a trăit în vremea lui Licinius al Romei (308-324). Din cauza persecuțiilor împotriva creștinilor, Gordie a renunțat să mai fie ostaș și s-a retras în munți. Revine în cetate în ziua prăznuirii lui Marte, zeul războiului, ca să-L mărturisească pe Hristos. Nevoind să lepede credința în Hristos, din porunca împăratului, i s-a tăiat capul.

Mai multe despre Sfinții zilei găsiți în Vietile Sfintilor
.