Sfinții Mucenici Trofim și Teofil și ceilalți credincioși și adevărați robi ai lui Hristos, treisprezece la număr, împreună cu ei, au pătimit pe vremea împărăției lui Dioclețian. Că, nesupunându-se voii păgânului dregător și neaducând spurcate jertfe idolilor și de Hristos nevrând să se lepede, au fost spânzurați pe lemnul de chinuri. Și le-au strujit lor trupurile cu fiare ascuțite, apoi, i-au lovit cu pietre pe răbdătorii de chinuri. După aceasta, fluierele picioarelor sfărâmându-le, în foc i-au aruncat pe ei. Și, cu tăria Atotputernicului Dumnezeu, vii și întregi în mijlocul văpăilor, păziți fiind, fără de vătămare, au ieșit din foc. Atunci, dregătorul, cu și mai multă mânie, ca de focul iadului fiind cuprins, a poruncit să-i ucidă pe toți cu sabia. Și li s-au tăiat lor cinstitele capete, pentru Capul a toată Biserica, Domnul nostru Iisus Hristos.

Întru această zi, cuvânt din Pateric

Era un stareț și părinte la o mănăstire cu viață de obște. Și s-a întamplat unui ucenic al său ca, supărându-se, a ieșit din obște și s-a dus la altă mănăstire. Deci, adeseori, se ducea la el starețul, rugându-l să se întoarcă. Iar acela nu voia. Și, ca la trei ani, n-a încetat să-l roage, până ce, înduplecându-se, fratele s-a întors. După aceea, i-a poruncit lui starețul, ca să iasă singur, să adune trestia. Însă, iată, adunând el, și-a scos un ochi și, înștiințându-se de aceasta, starețul s-a întristat mult. Și, mângâind pe fratele, îi zicea: „Nu te mâhni, frate, eu sunt pricinuitorul durerilor tale și eu ți le-am făcut, de vreme ce, după ce ai plecat din mânăstire, și, iarăși, venind la mine, ai pătimit aceasta.” Însă, după o vreme i s-a ușurat durerea ochiului și, iarăși, i-a poruncit să iasă și să aducă lemne din pustie, pentru că aceasta osteneală o aveau călugării cei ce erau acolo. Iar, lucrând el, din invidia vrăjmașului, sărind surcele, și-a pierdut și celălalt ochi. Deci, a venit îndată la mănăstire și se liniștea în chilia sa, nemaifăcând nimic. Apoi, iarăși, părintele se întrista, neavând pe nimenea lângă el. Iar, după puțină vreme, l-a chemat pe el Dumnezeu la odihnă și a început fiecare a zice: „Pentru ce ne lași pe noi, părinte? „Iar starețul tăcea. Și, chemând pe călugarul orb, i-a spus lui de chemarea sa la Domnul. Iar el, lăcrimand, a început a grăi: „Pentru ce, părinte, mă lași pe mine orb?” Și i-a zis lui starețul: „Roagă-te lui Dumnezeu, ca să am îndrăzneală către Dânsul și nădăjduiesc că duminică, după plecarea mea, făcând rugăciune, vei vedea.” Apoi, îndată adormind starețul, după puține zile, a văzut orbul și a fost ales stareț al mănăstirii aceleia. Iar aceasta a spus-o un frate, care viețuise în vremea stăreției lui.

Întru această zi cuvânt despre femeile cele bune, tăcute și blânde

Zis-a Domnul către Eva: Atrasă vei fi către bărbatul tău și el te va stăpâni (Facerea, 3, 16). Pentru că femeia, cinstind pe bărbatul său, întâi păzește porunca lui Dumnezeu și se va binecuvânta. Iar, în al doilea rând, și de oameni lăudată va fi. Femeia bună, iubitoare de osteneală și tăcută, este cununa bărbatului său. Cel ce a aflat femeie bună, scoate din casa sa numai lucruri bune. Fericit omul, cel ce este bărbatul unei femei ca aceasta, că anii săi își va împlini în bună pace și bună parte de la Dumnezeu și-a luat, pe femeia cea tăcută. Însă femeile, în biserică, să tacă, pentru că nu le-a poruncit lor Apostolul să vorbească în biserică, ci, tăcând, să se roage, iar de vor voi să afle ceva, apoi, acasă să-și întrebe bărbații lor, pentru că rușine este să grăiască femeile în biserică. Aceasta auzind-o, femeilor, învățați-vă tăcerea și blândețea și veți fi binecuvântate de Dumnezeu și de oameni lăudate.

Întru această zi, cuvânt din Pateric despre un călugăr, care a căzut în desfrânare

Era un părinte bătrân în Schit, căruia, căzând el într-o boală grea, îi slujeau frații. Iar el, văzând că pururea se ostenesc și se necăjesc frații pentru el, slujindu-l în boala lui, s-a sfătuit întru sine, zicând: „Decât să se ostenească și să se necăjească frații, slujindu-mi mie, în boala mea, mai bine să merg eu în Egipt, la o rudenie a mea.”  Deci, pregătindu-se să plece, așa bolnav cum era, a ieșit din chilie. Iar ava Moise și cu alți părinți îl sfătuiau pe el, zicând: „Rămâi, părinte, nu merge în Egipt, că vei cădea în desfrânare”. Iar el, auzind acestea, s-a supărat pe ei, zicând: „Oare, nu vedeți că zilele vieții mele au trecut peste optzeci de ani și trupul meu s-a veștejit și a amorțit, cum gândiți voi și grăiți acestea despre mine?” Și, neascultând sfatul părinților, a plecat și a mers în Egipt, la rudenia lui. Și, auzind de dânsul, iubitorii de Hristos creștini îi aduceau lui hrană și cele de trebuință. Și, auzind de venirea acelui părinte, și o fecioară oarecare, iubitoare de Hristos, s-a bucurat mult. Și, pentru dragostea lui Hristos, venea acea fecioară de multe ori la el și-i slujea lui, ca unui părinte bătrân și sfânt. Iar, după câtăva vreme, s-a ridicat din boală bătrânul și, din lucrararea meșteșugită și înșelăciunea diavolului, s-a poticnit și a căzut cu acea fecioară în păcatul desfrânării și îndată fecioara a luat și a zămislit în pântece. Iar oamenii, văzând-o pe ea cu pântecele mare, au dus-o la judecător. Iar judecătorul a întrebat-o cu cine a greșit și cine este acela ce a necinstit-o pe ea. Iar ea a spus, zicând: „Sihastrul cel bătrân, care ați auzit că a venit bolnav de la Schit, acela m-a necinstit.” Iar judecătorul, auzind aceasta despre acel părinte bătrân și sfânt, n-a crezut-o pe ea. Iar bătrânul, auzind că judecătorul a chemat fata și a întrebat-o pe ea cu cine a greșit și cine a necinstit-o și că ea a spus cu cine a greșit și n-au crezut-o, s-a sculat el singur și a mărturisit păcatul lui înaintea tuturor, zicând: „Cu adevărat, eu am făcut acest păcat, eu am greșit, eu am necinstit pe această nevinovată fecioară eu sunt vrednic de pedeapsă, iar ea nevinovată este. Ci, vă rog, dacă va naște pruncul ce este zămislit într-însa, să-l țină și să-l păzească ea, până îl va înțărca, iar după ce îl va înțărca, să mi-l dea mie, iar ea să rămână nevinovată și fără de nici o grijă.” Și a zis judecătorul și toți cei împreună cu el: „Bine ai zis, părinte, așa să fie”. Și așa s-a făcut, că a născut ea un prunc de parte bărbătească și l-a ținut până l-a înțărcat. Iar, după ce l-a înțărcat, l-a dus și l-a dat lui, de vreme ce a așteptat și el, tot acolo, până la acea vreme. Iar, după ce i-a dat lui pruncul și s-a apropiat prăznuirea hramului Schitului, s-a sculat și a plecat de acolo, luând pruncul cu sine. Și a venit la Schit în ziua hramului, fiind adunat mulțime de părinți și oameni mireni. Și a intrat în biserică, cu copilul în brațe, și s-a închinat părinților, zicând cu glas mare: „Iertați-mă, părinților sfinți, că eu am călcat porunca voastră și nu v-am ascultat, când mă sfătuiați voi, să nu ies în lume, că voi cădea în desfrânare. Iată, acesta este rodul neascultării. Păziți-vă, fraților, și vă rugați lui Dumnezeu pentru mine, cel ce am greșit, că, iată, eu acum, la bătrânețile mele, am pătimit aceasta”. Iar părinții, auzind și văzând aceasta, au plâns toți și s-au rugat lui Dumnezeu pentru dânsul… Iar el, după ce a ieșit din biserică, a mers la chilia lui și iarăși a pus începere vieții sale, rugându-se lui Dumnezeu, căindu-se și plângând în toate zilele vieții lui. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.