Bine este cuvântat Dumnezeu Tatăl, Domnul Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului și al tuturor celor văzute și nevăzute; Bine este cuvântat Unul-născut Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel fără de început și fără de ani, din Tatăl Său Născut: Dumnezeu din Dumnezeu, Înțelepciunea cea ipostatică și Puterea cea stăpânitoare. Care pe toate le-a făcut; bine este cuvântat Mângâietorul, Sfântul de viață făcătorul de Duh, Cel ce din Tatăl purcede și prin Fiul S-a arătat oamenilor; bine este cuvântată Sfânta Treime cea, în trei Ipostasuri, împreună de o ființă. Care prin Cuvântul a făcut toată făptura. Același Cuvânt și pe cel dintâi om pe pământ l-a zidit, după al Sau chip l-a făcut pe el și cu slavă l-a încununat. Și a zidit Raiul la răsărit și l-a așezat pe om într-însul, punându-l pe el, împărat a toată făptura. Și cu voie liberă l-a cinstit pe el și o poruncă i-a poruncit să țină, că, de o va păzi, să fie în veci viu, slăvind pe Dumnezeu împreună cu îngerii, iar de o va călca, morții și stricăciunii să o dea.
Iar sfătuitorul a tot răul, diavolul, și urâtorul a tot binele, pizmuindu-l pe el, cu a sa sălbăticie, l-a învățat pe el, ca să calce porunca lui Dumnezeu. Deci, pentru aceasta, l-a izgonit pe el Dumnezeu din Rai, zicându-i lui: „Să lucrezi pământul și, întru sudoarea feței tale, să-ți mănânci pâinea ta; și cu moarte vei muri, pentru că pământ ești și în pământ iarăși vei merge”. Deci, de atunci, fraților, a intrat în noi suferința și moartea. Și, pentru aceasta, S-a pogorât la noi Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, trupul nostru asupra Sa luându-l, vrând să înnoiască chipul Lui cel rănit cu călcarea poruncii, și ne-a arătat noua calea cea dintâi, pe care mergând, vom intra în același Rai.
Și aceasta este calea ce ne-a arătat-o nouă: curăția, blâdețea, smerenia, dragostea, dreptatea, credința, ascultarea, milostenia, înfrânarea, pocăința și postirea. Că, prin pocăință, prin postire și prin milostenie se curăță toate păcatele. Iar, de trebuință este să știm și aceasta: Astăzi este Înainte-prăznuirea Buneivestiri către Stăpâna noastră și pururea Fecioara Maria, Bunăvestirea Arhanghelului, că, în sfatul Lui cel tainic, Făcătorul lumii a ales-o pe ea, Fecioara Maria, să fie mama lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, Mântuitorul lumii, Cel de-a pururi bine cuvântat, Dumnezeu și omul, Domnul nostru Iisus Hristos. Să vă adunați, deci, în biserică și să vă sârguiți la fapte bune și la rugăciune, încă și mai mult în aceste sfinte zile. Că acestea sunt zile de Dumnezeu așezate, spre curățirea sufletelor și a trupurilor și nu se cade ca să le cheltuim pe ele în lenevire și în fapte rele. Că aurul de-l va pierde omul, sau orice alt lucru, apoi va putea afla, iarăși, ceva asemenea, de vremea aceasta pierzând-o, alta nu vom mai afla, pentru că este trecătoare. Drept, aceea, să nu o petrecem pe ea cu inima împietrită, ci, cu sârguință să ne nevoim și pe toți să-i îndemnăm la rugăciune. Lenea să o scuturăm, poftele să le omorâm, invidia să o călcăm, mânia să o lepădăm, iar pacea să o luăm ca și nouă să ne zică iubitorul de oameni, Domnul: „După credința voastră, să vă fie vouă”. Și toate cererile cele bune le vom primi, rugându-ne lui Hristos, Dumnezeului nostru.
Întru această zi, pomenirea celui dintâi dintre Sfinți, Părintele nostru Artemon, episcopul Seleuciei, din Pisidia
Fericitul Artemon a avut patrie Seleucia, cetate din Pisidia, întru care fiind născut și crescut, viață cinstită petrecea, în zilele Sfinților Apostoli ale celor ce luminau lumea cu bunăvestirea lui Hristos. Mergând în cetatea aceea, Sfântul Apostol Pavel l-a aflat pe Artemon, ca pe un luminător strălucind cu fapte bune, între toți cetățenii, și care nu se cădea să stea ascuns sub obroc. Deci, Sfântul Apostol aflându-l pe acesta întărit în credința lui Hristos și plin de dumnezeiască înțelepciune, l-a pus păstor și învățător al poporului, hirotonindu-l pe el, ca întâiul episcop în Seleucia Pisidiei. Iar el, bine păstorind turma încredințată lui, a fost tuturor liman de mântuire, văduvelor și săracilor purtători de grijă, sufletelor și trupurilor doctor, făcător de minuni. Și așa, toate zilele vieții sale întru bună plăcere dumnezeiască petrecându-și, și-a sfârșit viața la adânci bătrâneți.
După aceea, i-a întrebat pe dânșii femeia: Oare cu toți cei ce au canon vi se întâmplă vouă așa ? Iar ei au zis către dânsa: Ba nu, ci numai cu aceia cărora le dă canon un preot, care îi învață pe ei din Legea lui Dumnezeu și din Scripturi și, din acestea le dă porunci. Și pentru aceasta nu îndrăznim să ne apropiem, fiindcă ne temem de Legea lui Dumnezeu. Iar de cei care învață și dau canoane de la sine, de unii ca aceia, nu ne temem și nu fugim, nicidecum. Deci, femeia, acestea auzindu-le, de la dracii cei necurați, nădăjduind în buna învățătură a preotului, degrabă alergând, s-a apropiat de dânsul și, pe toate ale sale mărturisindu-le, cerea canon. Însă preotul, cruțând-o pe ea, nu-i punea asupra ei canoanele ce i se cădeau după pravilă. Iar ea se ruga, zicând: „Nu mă cruța pe mine nicidecum, ci după Legea lui Dumnezeu și cu dumnezeieștile Scripturi să mă judeci pe mine, pentru că de acestea au mărturisit dracii că se tem. Deci, i-a dat ei preotul poruncă și canon. Și, de atunci, s-a înțelepțit femeia, cu darul lui Hristos”.
Acestea le-a spus acel preot, care, însuși, aflase unele ca acestea, și, de atunci, preotul mai cu pază încă, învăța și poruncea din dumnezeieștile Scripturi, iar nu după a lui voie. Această întâmplare se aseamănă cu cea scrisă în Pateric, despre bătrânul ce a avut tată un slujitor la idoli și a auzit, de la demoni și chiar de la însuși domnul lor, despre înălțimea vieții călugărești și, de atunci, a început, nădăjduindu-se, să se apropie de viața călugărilor.
Întru această zi, cuvât al Sfântului Ioan Damaschin, despre împărtășirea cu Trupul lui Hristos
Pe mulți îi vedem primind Trupul lui Hristos fără pregatire, din obicei, iar nu așa precum se cade, după lege, a-L primi, în Sfântul post și în ziua de Paști, cu gândul și cu mintea curată. Că se cade să păzim Sfântul post întru nevinovăție și să ne curățim cugetul, și așa, să ne împărtășim. Pentru că, cel necurat nu este vrednic să primească, de pe Sfânta Masă, Trupul lui Hristos. Să înțelegi, dar, că, cei de demult, care se împărtășeau Jertfelor, de multă frică aveau trebuință și se curățeau mai întâi. Iar tu primești, cu spurcate mâini și buze, fără de nici o frică, Trupul și Sângele lui Hristos, pe Cel de Care îngerii se cutremură. Vremea o aștepți, dar osteneala o treci cu vederea. Pe împăratul cel pământesc nu îndrăznești să-l săruți cu buze necurate, pentru că de ocară îi este lui acest lucru. Apoi, leneșule, oare, cum poți să săruți, așa, pe Împăratul Ceresc ? Au nu auzi, pe propovăduitorul Ceresc, zicând: „Cei chemați, ieșiți și cei care sunt întru nepocăință, să nu îndrăznească !”
Drept aceea, mulți primesc această dumnezeiască Jertfă, o dată pe an, iar unii de două ori, iar alții, de multe ori. Dar cuvântul nostru nu este numai către aceștia din urmă, ci și către cei ce stau în pustie, fiindcă aceștia o dată pe an se împărtășesc, iar, de multe ori, și după doi ani. Atunci, dar, în care chip să se primească sfânta Jertfă ? Oare, ca cei care, o dată pe an sau mai rar, se împărtășesc, sau ca acei ce de multe ori primesc Trupul și Sângele lui Hristos ? Ci, așa să știți, că aceia ce au cugetul curat și dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt așa, atunci, niciodată să nu se împărtășească. Dar, oare, pentru ce ? Pentru că, spre Judecata lor, o primesc, și spre osândă și spre pedeapsă și chin. Căci cela ce va mânca Pâinea aceasta și va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de Trupul și de Sângele Domnului. Pentru aceea, și preotul, mai înainte rostește: „Sfintele sfinților, de este, adică cineva dezlegat de păcate, să se apropie, cu frică de Dumnezeu, cu credință, cu nădejde și cu dragoste”. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecilor ! Amin.
.
