Acest fericit Artemie era duce și dregător împărătesc în Alexandria, fiind el în osebită cinste la marele împărat Constantin. Și era voievod viteaz în războaie și bine întărit în dreapta credință întru Hristos. Iar, după oarecare vreme, murind împăratul Constantin, fiul marelui Constantin, toată stăpânirea împărăției, și la apus și la răsărit, a luat-o Iulian (361-363), călcătorul de lege, care pe față s-a lepădat de Domnul nostru Iisus Hristos și a ales să se închine idolilor. Și s-a pornit atunci Iulian cu luptă mare împortriva lui Hristos și cu prigoană asupra creștinilor, prefăcând bisericile în temple idololești și omorând pe creștini cu înfricoșătoare chinuri.

Deci, era pe vremea când împăratul Iulian se afla în Antiohia, pregătind războiul împotriva perșilor, când a fost chemat și Artemie din Alexandria cu ostașii lui. Și, stând de față înaintea împăratului cu oastea sa, Artemie privea cum erau chinuiti creștinii pentru credința lor. Deci, umplându-se de râvnă și apropiindu-se de împărat i-a zis: „Pentru, ce, o, împărate, chinuiești fără de omenie, oameni nevinovați și-i silești să se lepede de dreapta credință?” Iar Iulian auzind aceasta, a strigat aprins de mânie: „Cine și de unde este acesta care grăiește cu îndrăzneală împotriva noastră și a venit să ne vorbească de rău chiar în față?” Și au răspuns cei de față: „Ducele Alexandriei este, stăpâne.” Și s-au pornit atunci păgânii, învinuind pe Artemie pe nedrept, de a le fi dărâmat templele zeilor și de a fi sfărâmat idolii din Egipt. Acestea auzindu-le, Iulian a poruncit de i-au luat lui Artemie brâul dregătoriei ostășești și așa dezbrăcat, să fie bătut cu vine de bou. L-au tăiat pe spinare cu brice ascuțite și i-au pătruns coastele și tâmplele cu țepuși arse în foc. Iar la urmă, despicând tăietorii de pietre o piatră mare și grea, l-au băgat pe fericitul între cele doua pietre mari. Și atâta l-au tescuit, cât toate oasele i le-au zdrobit și luminile ochilor au sărit din locul lor. Și puteai să vezi o minune mare, că într-atâta tescuire, a rămas Sfântul viu. Iar Artemie nu înceta a mărturisi pe Hristos și credința lui în prăbușirea celor ce stăpânesc cu nedreptate și silnicie.

Deci, a poruncit tiranul să i se taie capul cu sabia. Și așa a luat fericitul cununa cea neveștejită a mucenicilor. Iar, la puțină vreme după aceea, Iulian împăratul a murit în luptă, lovit de o săgeată. Se spune că înainte de a muri, ar fi spus aceste cuvinte către Hristos:M-ai biruit Galileene!

.

Întru această zi, cuvânt despre un egumen, care gonea demonii din oameni

.

Un egumen oarecare viețuia în mănăstire cu frații și se hrănea din osteneala mâinilor sale și nu primea de la oameni hrană, haine ori aur, ci zicea celor ce-i aduceau lui cele de trebuință: „Luați-vă ale voastre de aici și lăsați-ne pe noi cu Hristos Dumnezeul nostru, că Acela să se îngrijească de noi, că El a zis: „Nu te voi lăsa pe tine, nici voi trece cu vederea pe cei ce-mi slujesc Mie. Că mâinile noastre, cele ce pot a ne hrăni pe noi, acelea spre osândă ne vor fi nouă, dacă din osteneli străine ne vom mângâia.” Și s-a învrednicit, pentru aceasta, egumenul a lua darul de la Dumnezeu, ca pe demoni, numai prin cuvânt îi gonea. Și era foarte slăvit pentru viața lui cea îmbunătățită, că numele lui a ajuns chiar până la împărat. Iar împăratul, trimițând după dânsul, a poftit să se învrednicească de rugăciuni de la dânsul.

Deci, împăratul vorbind cu el și mult folos luând de la dânsul, i-a dăruit lui aur, iar el a primit. Și, mergând întru ale sale, egumenul a început a cumpăra cu dobândă, boi și cai și argați a tocmit. După aceea, a adus la dânsul, ca de obicei, un îndrăcit, ca să gonească demonul. Și a zis starețul către diavol: „Ieși din zidirea lui Dumnezeu.” Și i-a zis lui dracul: „Nu te voi asculta pe tine.” Iar starețul i-a grăit lui: „Pentru ce?” Iar demonul i-a zis lui: „Iată, te-ai făcut și tu ca unul din noi, că lepădând grija cea spre Dumnezeu, te îndeletnicești întru cea lumească grijă. Pentru aceea, dar, nu voi ieși, că de acum n-ai putere asupra mea.”

Vedeți dar, cum începătorul răutății, diavolul, se sârguiește totdeauna și însetează, că, de i-ar fi cu putință, pe toți oamenii la osândă să-i ducă. Deci, pe unii îi smintește, iar pe alții prin simțire îi înșeală, ca să nu poată scăpa nici un om din mâinile lui. Însă, iubitorul de oameni Dumnezeu și pe acest meșteșug al lui, cu totul înșelător, ni l-a arătat nouă aievea, prin dumnezeieștile Scripturi. Drept aceea, și acum, adică, arătăm cu dinadinsul unele din acele multe feluri de înșelăciuni ale lui. Și anume, că precum mărturisesc părinții cei de Dumnezeu purtători, el, diavolul, înșeală mințile celor care se apropie de el. Dumnezeului nostru, slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Gherasim Kefalonitul, izgonitorul diavolilor

„În Biserica Ortodoxă, Sfântul Gherasim din Kefalonia este cel mai cunoscut sfânt izgonitor al demonilor. De secole, moaștele sale, întregi și neputrezite, stau dovadă a sfințeniei sale.
În ziua de astăzi mulți creștini au o concepție despre diavol și despre lucrările acestuia inspirată din filme de groază, din scrieri new-age-iste sau din articole moderniste care încearcă să demonstreze că diavolul e o creație a minții fanaticilor religioși. Și nimic mai mult. Un fel de bau-bau de speriat adulții, pentru ca aceștia să nu pornească irevocabil pe calea imoralității.
Dar lucrurile nu stau deloc așa. După cum ne arată paginile Sfintei Scripturi, diavolii sunt îngeri căzuți, care încearcă să îi atragă pe oameni pe calea pierzaniei.
Diavolii există. Dar, așa cum există diavoli și oameni care îi slujesc, tot așa există și Dumnezeu și oameni care fac voia Sa.
Sfântul Gherasim a fost un mare rugător, un mare postitor, un mare nevoitor. Și, pentru râvna sa, Dumnezeu i-a dăruit multime de harisme.”

 

 

 

 

 

.