Aceste Sfinte Mucenițe au fost pe vremea păgânului împărat Maximian, fiind după legea firii surori și viețuind în singurătate la o depărtare ca la două stadii de apele calde ce ieșeau pe atunci la Pitia. Și au fost întrebate de dregătorul acelor părți, Fronton, de numele lor și cum cred. Deci, nevoind ele să se lepede de credință, cea mai mare soră, Minodora, a fost bătută crunt cu toiege, și, sfărâmândui-se fluierele picioarelor, a murit rugându-se lui Dumnezeu. Și a poruncit stăpânitorul ca, spre înfricoșarea surorilor, să arunce trupul ei înaintea lor și, chemându-le, le silea pe ele să se lepede de Hristos. Și, neascultându-l, a poruncit dregătorul slujitorilor să le ucidă și pe ele. Și, luând slugile uneltele cele de fier, le-au sfărâmat toate mădularele lor. Și așa, sfârșindu-se ele, și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu. Și s-au îngropat lângă apele cele calde, iar deasupra lor, pe vremea marelui împărat Constantin, s-a zidit o biserică, din care multă vreme au curs râuri de tămăduiri, întru slava lui Dumnezeu și spre folosul celor ce veneau acolo cu credință.

Întru această zi, pomenirea sfintelor trei femei ce s-au aflat în munte, după Pavel, episcopul Monembaziei

Pavel, episcopul Monembaziei, ne-a spus: Fiind eu mirean, trimis am fost la răsărit, ca să adun dajda împărătească. Și mi s-a întâmplat mie în cale o mănăstire pustnicească și am voit să intru într-însa, iar egumenul și călugării au ieșit întru întâmpinarea mea și, sărutându-ne unul pe altul, am șezut afară. Deci, era acolo o grădină de pomi, având roade și am văzut păsările zburând și rupând ramuri cu poame și ducându-se degrabă. Și am întrebat pe egumen: „De ce, oare, păsările acestea nu mănâncă aici poamele, ci, rupând ramurile, le duc?” Și mi-a zis mie egumenul: „Iată, unsprezece ani sunt de când păsările acestea totdeauna fac așa”. Iar eu, ca îndemnat de Dumnezeu, am zis: „Sunt, undeva, în munți, de bună seamă, niște Sfinți bărbați sau femei, petrecând în Dumnezeu, și păsările acestea, după a lui Dumnezeu poruncă, le duc lor acele poame”. Acestea grăindu-le, iată a zburat un corb și a rupt o ramură cu rod. Și am zis egumenului: „Să mergem după el”; și așa, am mers, iar corbul zbura înaintea noastră cu rodul. Și, zburând pe un deal, s-a oprit, punând ramura jos. Iar noi, suindu-ne la el, îndată a luat corbul ramura și a zburat într-o vale adâncă, ca o prăpastie. Și lăsând acolo ramura, a zburat. Apropiindu-ne de prăpastia aceea, am aruncat o piatră în jos și am auzit un glas de acolo zicând: „De sunteți creștini, nu ne ucideți pe noi”. Iar noi am zis: „Dar voi cine sunteți?” Iar ele au zis: „De voiți să ne vedeți, aruncați-ne nouă trei haine, că suntem femei goale, și, mergând pe sub munte, veți afla o cărăruie îngustă și pe aceea veți putea veni la noi”.

Acestea dacă le-am auzit noi, îndată trei călugări au dezbrăcat de pe ei hainele lor, și, învelind într-însele niște pietre, le-au aruncat la dânsele jos. Și ne-am pogorât din munte și am aflat o cale mică și strâmtă, precum spuseseră ele și abia puteam  să mergem pe ea și am ajuns la ceea peșteră de munte întru care petreceau Sfintele. Și, am aflat trei femei, iar ele, văzându-ne pe noi, s-au închinat nouă până la pământ și, făcând rugăciune, am stat. Deci, una dintre dânsele s-a așezat, iar două îi stăteau dinainte. Atunci egumenul a zis către ceea ce ședea: „De unde ești stăpână și maică și cum ai venit aici?” Răspuns-a aceea, zicând: ”Eu, părinte din Constantinopol sunt și am avut bărbat cu rând împărătesc, care, murind tânăr, am rămas eu, puțin mai mult de douăzeci de ani având de la naștere și petreceam, plângând de două lucruri: de văduvie și de nerodire. Iar după câteva zile, oarecare dregător, auzind de mine, a trimis slugile sale, vrând să mă răpească la sine, cu sila, și nu mă slăbeau trimișii, vrând să mă ducă la stăpânul lor. Deci, m-am rugat Domnului meu Iisus Hristos să mă izbăvească de acel om silnic, care voia să-mi spurce și sufletul și trupul. Și am zis către slujitori: „Stăpânii mei, au doară nu voiesc eu să merg cu bucurie la stăpânul vostru cel slăvit? Dar acum eu am o neputință. Deci, îngăduiți-mă pe mine, până ce mă voi tămădui și mă voi curăți de neputință și atunci voi merge la dânsul cu veselie.” Aceasta auzind-o, slugile se duseră, zicând: „Te va aștepta pe tine stăpânul nostru până la patruzeci de zile”.

Iar după plecarea acelora, pe toate slugile mele și slujnicele le-am slobozit, dându-le lor aur, și am lăsat numai pe acestea două, pe care le vedeți acum. După aceasta, chemând pe un om iubitor de Hristos, din neamul meu, cu jurăminte înfricoșătoare l-am jurat pe el să vândă moșiile mele și casa și aurul să-l împartă săracilor. Apoi, sculându-mă noaptea, am luat pe aceste două slujnice, acum surori ale mele, și am intrat cu dânsele în corabie și, fiind povățuite de Dumnezeu, am venit la locul acesta. Și, iată, unsprezece ani sunt, de când om n-am văzut, fără numai pe voi, astăzi. Iar hainele noastre, după un an, s-au rupt.”

Și a zis către dânsa egumenul: „De unde, stăpâna mea, aveți voi hrană?” Iar ea a zis: „Bunul, iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, Cel ce a hrănit poporul Său în pustie patruzeci de ani, Acela și nouă, necredincioaselor roabelor sale, ne trimite hrană. Că peste tot anul, cu purtarea Lui de grijă cea dumnezeiască, păsările ne aduc nouă tot felul de poame, nu numai de trebuința noastră, ci și de prisosință, și ne acoperă și ne încălzește Domnul cu darul Său, încât nici iarna nu ne temem de ger, nici vara de zăduf și petrecem sălășluindu-ne ca în Rai, slăvind totdeauna Sfânta Treime.”

Acestea auzindu-le noi și minunându-ne, a zis către dânsa egumenul: „De vei porunci, stăpână, trimit un frate la mănăstire, ca să aducă bucate și să mâncăm cu voi”. Iar ea a răspuns: „De vei voi, părinte, să faci aceasta, apoi, să poruncești să vie și un preot să săvârșească aici sfânta slujba, ca să ne împărtășim cu preacuratele Taine ale lui Hristos, că de când ne-am despărțit de cetate, nu ne-am mai învrednicit să primim sfințirea acestora.” Și îndată egumenul a trimis un călugăr în mănăstire, ca să cheme un preot și să aducă și bucate. Deci, venind, preotul a săvârșit Sfânta Liturghie și s-a împărtășit întâi ea singură, apoi și slujnicele ei, cu preacuratele Taine, și au mâncat acolo cu noi și a zis stăpâna către egumen: „Rogu-mă sfinției tale, părinte, să petreci aici trei zile”. Și a făgăduit egumenul. Apoi, sculându-se, fericita aceasta s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul și a murit. Iar noi, cu lacrimi, cântând deasupra gropii cântări, am îngropat-o pe ea. Iar dimineața, s-a rugat și cea de a doua și a murit în pace, asemenea și cea de a treia, a treia zi. Și, îngropându-le pe ele, ne-am întors, slăvind pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce face minuni preaslăvite cu sfinții Săi, Căruia se cuvine cinstea și închinăciunea în veci. Amin.

 

 

 

 

.