Sfântul Mucenic Antim  fost episcop al Nicomidiei între 284 si 303, trăind în anii celei mai cumplite prigoane împotriva creștinilor, pe timpul împăraților Dioclețian și Maximian (284-305).

În vremea aceasta credința creștină creștea pe ascuns, pretutindeni, în toată împărăția. În anul 302 s-a dat poruncă împotriva ei: se dărâmau biserici, se ardeau cărțile sfinte, episcopii creștinilor erau prinși, creștinii înșiși erau supusi la chinuri, dacă nu se lepădau de Hristos. În două rânduri, dușmanii creștinilor au pus foc palatului împărătesc, dând vina pe creștini.

Furia prigoanei era fără margini. Creștinii au îndurat chinuri de o cruzime nemaiînchipuită de mintea omenească. Înseși soția și fiica împăratului, îngrozite, s-au lepădat de credința în Hristos. A început o vărsare de sânge cum nu s-a mai văzut.

Între episcopii întemnițați atunci a fost și episcopul Antim al Nicomidiei, căruia astăzi îi facem pomenirea. La începutul prigoanei, el a stat o vreme ascuns în satul Seman, de unde întărea pe creștini prin trimiși și scrisori. Dar, venind și ceasul lui, s-a dat prins de bună voia lui pentru mărturisirea lui Hristos. Întâlnindu-se cu ostașii călări, trimiși să-l prindă, și întrebat fiind unde se alfă Antim, învățătorul creștinesc, el a răspuns: „Va voi spune vouă de Antim și-l voi da pe el în mâinile voastre, numai să vă odihniți puțin de cale”. Și le-a pus înainte mâncare și le-a făcut lor ospăț, după putere, cu dragoste cinstindu-i pe ei, apoi s-a arătat lor pe sine ca este Antim.

Aceasta auzind-o, ostașii s-au mirat și se rușinau, văzând primirea cea cu dragoste și ospătarea cea făcută lor, și au zis: „Nu te vom lua cu noi, ci vom spune că nu te-am întâlnit.” Iar el îi învăța să spună adevărul, că dorea să moară pentru credință, învățându-i și pe ei să creadă în Hristos. Și ajungând la un râu s-au botezat.

Deci, a stat înaintea lui Maximian împăratul, puse fiind înainte toate uneltele de chinuri. Și-l întreba, iar el cu îndrăzneală mărturisea pe Hristos. Deci, i-au zdrobit toate oasele trupului și cu fiare arse l-au împuns, pe hârburi l-au tras gol, cu toiage l-au bătut și în încălțăminte de aramă arsă l-au încălțat, de ostași a fost gonit și la roată a fost legat, iar la sfârșit îi tăiară capul. Dumnezeului nostru slavă !

.

Întru această zi, cuvânt despre mânie, că cel ce ține mânie asupra aproapelui, se dă în stăpânirea diavolului

Ne spunea nouă Isaac monahul: „Mi s-a întâmplat oarecând gâlceavă cu un frate și aveam asupra lui mânie. Deci, lucrându-mi lucrul meu, îmi aduceam aminte și mă scârbeam ca un smintit, și am petrecut toată ziua aceea în zadar, neștiind ce voi face. Și iată, un tânăr a intrat la mine prin ușă și, nefăcând rugăciune, mi-a zis mie: „Te-ai smintit, dă-te mie, ca să te îndreptez eu”. Iar eu i-am zis lui: „Du-te de aicea și niciodată să nu mai vii, că tu nu esti de la Dumnezeu”. Și mi-a zis mie: „Mi-e jale de tine că îți pierzi lucrul tău, însă, iată, al meu ești”. Iar eu i-am răspuns lui, iarăși: „Al lui Dumnezeu sunt și nu al tau, diavole”. Și mi-a zis mie: „Cu adevărat, Dumnezeu ne-a dat nouă pe cei ce țin mânie și au pomenire de rău, iar tu ai trei săptămâni de când te-ai mâniat și vrăjmaș ești aproapelui tău”. Iar eu i-am zis lui: „Minți”. Mi-a zis mie: „Să știi că gheena cea arzătoare îi are pe cei ce țin pomenirea de rău. Tu ai răutate către dânsul, iar eu sunt pus peste cei ce au pomenire de rău, și, iată, al meu ești”. Și a pierit. Deci, după ce am auzit acestea, m-am dus la fratele acela și m-am închinat lui și ne-am împăcat. Și, întorcându-mă, am aflat cele lucrate de mine cu mâna și rogojina pe care mă închinam arse de diavolul.

Întru această zi, învățătură a Sfântului Vasilie

„Să fii de-aproape râvnitor celor ce viețuiesc drept, și faptele acestora să le scrii în inima ta. Să te socotești a fi din cei puțini, că anevoie, zicea, va intra bogatul întru Împărăția Cerului; drept aceea, și cei ce intră întru dânsa, puțini sunt. Să nu socotești pe toți din mânăstire că se mântuiesc. Că mulți vin la viața cea cu faptă bună, dar puțini dintr-înșii primesc jugul ei, că a acelora ce se silesc este Împărăța Cerului și cei silitori o apucă pe ea. Silință numește cuvântul Evangheliei supunerea trupească, adică ascultarea de învățătura lui Hristos, cu lepădarea voilor și a odihnei spre paza poruncilor Domnului!”

Povestire din Everghitinos, despre pustnicul ce batjocorea pe diavol

Era un pustnic în părțile Iordanului, nevoindu-se de mulți ani, care, fiind acoperit de Dumnezeu, nu primea asuprelile vrăjmașului, ci, în scurt, nu era ispitit. Și, pentru aceasta, defăima pe satana și-l ocăra către toți cei ce veneau la el pentru folos, zicând că nimic este și nimic nu poate față de cei nevoitori, de nu va afla spurcați asemenea cu el, robiți de-a pururea păcatului, pe care îi slăbănogește. Iar acestea le zicea, nesimțind darul cel de sus, care nu îngăduia lui satana a-l asupri.

Deci, apropiindu-se sfârșitul lui, prin slobozirea lui Dumnezeu, i s-a arătat lui diavolul la vederea ochilor și a zis către dânsul: „Ce am cu tine, ava? Ce mă ocărăști? Au te-am supărat cu ceva?” Iar el, scuipându-l, cu aceleași graiuri l-a ocărât: „Mergi înapoia mea satano, că nu poți nimic față de robii lui Hristos”. Iar el a zis: „Așa, așa… Patruzeci de ani ai să trăiești și în atâția ani, nu vei afla un ceas în care să nu-ți pun piedici”. Și acestea zicând, nevăzut s-a făcut.

Iar călugărul a început îndată a bate război cu gândurile. Și zicea întru sine: „Am, iată, atâția ani trudindu-mă aici și încă alți patruzeci de ani, dacă mai voiește Dumnezeu să trăiesc. Deci, mă voi duce în lume și voi vedea pe cei de-aproape ai mei și voi fi împreuna cu dânșii câțiva ani. Și iarăși mă voi întoarce și mă voi ține de nevoința mea.” Și așa cum i se părea lui în minte, împlinea cu fapta. Și, ieșind din chilie, se ținea de cale.

Iar nu departe ducându-se iubitorul de oameni Dumnezeu l-a miluit pe dânsul, și nevoind a se pierde ostenelile lui, a trimis un înger spre ajutor. Și, întâmpinându-l, îngerul i-a zis lui: „Unde mergi, ava?” Iar el a zis: „În cetate”. Zis-a lui îngerul: „Întoarce-te în chilia ta. Și să nu fie nimic între tine și satana. Că iată te-a batjocorit satana.”. Iar el, venindu-și întru sine, s-a întors la chilia sa și, trecând trei zile, s-a săvârșit. Dumnezeului nostru slavă!

 

 

 

.