Să ne fie de folos !

.

Predica poate fi descărcată în format audio mp3 de aici:

Download “2019.01.06_Predica_Pr._Ciprian_Ioan_Staicu_la_praznicul_Botezului_Domnului_Iisus_Hristos-.mp3” 2019.01.06_Predica_Pr._Ciprian_Ioan_Staicu_la_praznicul_Botezului_Domnului_Iisus_Hristos-.mp3 – Downloaded 28 times – 33 MB

,

”În numele Tatălui, și-al Fiului și-al Sfântului Duh!

Iubiți credincioși, anul trecut, pe vremea asta am făcut o tâlcuire a icoanei Botezului Domnului, de aceea nu voi mai insista și a doua oară, după Cuvântul lui Hristos cine are urechit de auzit să audă. Astăzi aș vrea, pentru că este cel mai important lucru pentru fiecare om, să spun câteva gânduri din învățătura ortodoxă despre Taina Sfântului Botez.

În discuția pe care o relatează Sfântul Evanghelist Ioan despre nașterea din nou, discuție pe care a avut-o Iisus cu bătrânul Nicodim, membru al sinedriului evreiesc, acel om foarte înțelept și trecut prin viață și ajuns la o vârstă și deplinătatea înțelepciunii, Îl întreabă pe Hristos cum este posibil ca un om bătrân, cum era și el, să se nască din nou, să intre din nou în pântecele mamei sale ca să iasă din nou de acolo spre a se naște. Și Hristos îi spune că de nu se va naște cineva din apă și din Duhul Sfânt nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu.

De obicei când se face analiza acestui text, se analizează cele două cuvinte: apa și Duhul. Însă pentru a înțelege așa cum trebuie acest text, ca în multe alte texte ale Sfintei Scripturi, Taina sau sensul Tainei stă într-un cuvânt mai micuț, în cazul acesta o conjucție, conjucția „din” – de nu se va naște cineva din apă și din Duhul Sfânt. Când spui și în limba română și în limba greacă în care a fost scris Noul Testament: din”, – ”ex” este această particulă în original, imediat înțelegi că este vorba de ieșirea din ceva. Din nu arată ceva din exterior, ceva de pe lângă, ci ceva dinăuntru. N-ai cum să fii botezat ortodox, dacă nu ai fost afundat în apă și din apa aceea sființită de Duhul Sfânt să ieși om nou în Hristos. Aceasta este cauza pentru care în ortodoxie de 2000 de ani, oamenii se botează numai așa, iar cei care nu botează așa, cad sub incidența unui canon apostolic cu numărul 50 care spune simplu și hotărât: ”clericul care nu botează prin treită afundare se caterisește.” Ceea ce înseamnă că cel puțin de vreo 100 de ani încoace, iar în Ardeal la noi, de vreo 300 de ani încoace, ortodocșii adevărați botezați și care au avut o șansă la mântuire au fost o minoritate. Vina nu aparține pruncului sau familiei, ci vina aparține preoților. Iar acești preoți și acești ierarhi care de-alungul timpului și-au bătut joc de Taina Sfântului Botez, atunci când va fi un sinod care să ia în discuție așa ceva, și dacă nu va fi un sinod cu siguranță la a doua venire a Domnului, aceste lucruri vor fi puse în față, toți aceștia se vor osândi care niște oameni care au fost hirotoniți, au avut preoție și și-au bătut joc de ea.

De ce se botează omul și se afundă de trei ori în apă? Apa aceasta simbolizează mormântul. Și așa cum în mormânt nu se pune omul doar o parte și restul leșului se lasă afară, că vorbim de un om mort, nici când e vorba de botez nu se face altfel decât prin afundare întreită, în numele Sfintei Treimi, așa cum făceau Sfinții Apostoli, așa cum a făcut Biserica de la început și așa cum trebuie să facem și noi.

Și am să vă dau două exemple, ambele din cartea Faptele Sfinților Apostoli, iar capitolele le veți căuta singuri, că mai trebuie și un pic de temă de casă; nu că nu le-aș ști eu, dar dacă vi le spun, până peste cinci minute dorul de agheazmă vă va face să le uitați.

Prima astfel de relatare vorbește depre un păgân. Păgânul acesta era famen adică era un bărbat castrat, slujitor al unei regine din Etiopia și acesta călătorind prin țara Sfântă, probabil trimis oficial al reginei ca să meargă să se întâlnească cu Irod, așa cum poate puțini dintre noi fac atunci când sunt în călătorie și mai degrabă își hrănesc ochii cu priveliștea, gura cu câte o bârfă, dar mai puțin inima cu citiri Sfinte, acesta citea din Cartea Profetului Isaia, care cu mult timp înainte de Întruparea lui Hristos, în capitolul 53 al profeției sale, dă detalii extraordinar de lămuritoare și de adânci despre cum, cine va fi Mesia și ce va patimi El pentru noi. Și el citea, și se întâlnește, din voia lui Dumnezeu, cu Sfântul Apostol Filip. Și acesta văzându-l ce citește, că este adâncit în citirea unei Scripturi care nu făcea parte dintre scrierile sfinte ale etiopienilor, însă omul acela vroia să știe cât mai multe despre lucrurile importante din viață și despre tainele lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Filip îl întreabă foate simplu: – Înțelegi ce citești? Nu că nu știa acela aramaica în care a fost scris Vechiul Testament – Înțelegi tu sensul celor pe care le citești? Un oficial, un dregător, un trimis al unei regine se întâlnește cu un necunoscut și acela îl întreabă dacă înțelege, acesta putea să-i spună: știi ceva, fii atent că imediat te dăm la o parte din drum, că doar avea suită și avea slujitori, nu era singur. Dar el îi răspunde: ”cum să înțeleg dacă nu mă va povățui cineva?” Ăsta este și sensul duhovniciei în ortodoxie. Și Sfântul Filip îi explică faptul că Acel Mesia despre care el citește a venit în lume și că Acel Mesia este Hristos. Și în câteva minute l-a convins că Dumnezeu este printre noi, că Dumnezeu s-a întrupat, că Dumnezeu ne-a lăsat șansa mânturii și (acuma ajung la punctul nevralgic) coborându-se la Iordan s-a lăsat, acest famen, botezat de către Filip. Dacă îl stropea sau dacă îi turna pe cap, lua un pic de apă de undeva și îl rezolva, cum o fac ecumeniștii, că ăla nu e botez. S-a coborât la Iordan și l-a botezat afundându-l de trei ori în numele Sfintei Treimi și făcându-l creștin.

Cu altă ocazie, mergând câțiva apostoli într-o cetate, acuma trebuie să citiți toată Cartea Faptele Sfinților Apostoli, are 28 de capitole, o săptămână până la Odovania Praznicului aveți de lucru, au găsit acolo niște creștini. Ei credeau că sunt creștini, așa cum astăzi sub influența ecumenismului și papistașii cred că sunt crestini și protestanții și neoprotestanții și lesbienele și homosexualii și toată lumea… Și, i-au întrebat Sfinții Apostoli – Ați primit voi Duhul Sfânt? Primirea Duhului Sfânt, a celor șapte daruri ale Duhului Sfânt se face prin Taina Mirungerii unită cu Taina Botezului, ca și slujbă, dar distinctă de ea. Iar răspunsul lor a fost neașteptat: – Nici n-am auzit că există Duhul Sfânt. Erau acei monoteiști, care credeau după cum credeau și evreii într-un singur dumnezeu, crezând că există doar dumnezeu, fără să fie Dumnezeu existent în trei Persoane, Tatăl, Fiul, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. Și au întrebat atunci Sfinții Apostoli: ”dar voi în ce fel de botez v-ați botezat?” Că dacă ar fi fost botezați ortodox, creștinește, că pe vremea aceea nu se punea problema de ortodoxie, ortodoxia a apărut ca nume prin diferențierea ei față de ereziile apărute în istoria Bisericii, ca dreaptă slăvire de Dumnezeu. Îi zice ortodoxie și cacodoxie în limba greacă: dreaptă slăvire și rea slăvire. Și-atunci, la răspunsul că noi nu știm că există Duhul Sfânt, întrebați fiind: ”în ce botez v-ați botezat”?, ei au zis: ”în botezul lui Ioan”. Păi stați așa! – una e botezul lui Ioan, care este o faptă pur simbolică și se vede că e pur simbolică și din cazul lui Hristos, că dacă într-adevăr ar fi avut puterea de a ierta păcatele, atunci și în cazul lui Hristos ar fi trebuit să se întâmple ceva. Și dacă era într-adevăr spre iertarea păcatelor nu venea Hristos la botez, pentru că n-avea păcate. Deci botezul lui Ioan era doar o chemare la pocăință, lucru demonstrat de Evanghelist când pune în gura Profetului și Înaintemergătorului Ioan cuvintele: ”pui de napârcă, faceți roade vrednice de pocăință”. I-a luat tare! Adică veniți aicea la Iordan, vă plecați puțin capul, vă faceți că vă pocăiți, dar voi rămâneți la fel? Roada vrednică de pocaință este schimbarea vieții.

Schimbarea vieții se poate face în două feluri: că vrei, dar e foarte greu să vrei așa cum trebuie să vrei și să te țină o viață întreagă și există o schimbare a vieții care se face în esență. Și-acestă schimbare a vieții în esență, transformarea vieții și renașterea la o viață nouă se întâmplă prin întreită afundare în apa sființită de Duhul Sfânt la botezul ortodox. Și-auzind Apostolii că aceia s-au botezat întru botezul lui Ioan le-au explicat că acela nu este un botez iertător de păcate și mântuitor, este doar o prefigurare a botezului, o chemare la pocăință. Așa cum când ne spovedim, în molifta, în rugăciunea care se citește înainte de a ne spovedi, preotul sau arhiereul ne-atrage atenția: – Fiule sau fiică, dacă ai venit la doctor, să nu pleci nevindecat, adică ne îndeamnă la pocăință, la smerenie, la sinceritate, nu cum s-a-ntâmplat cu actualul decan al Facultății de Teologie din București pe care cu câteva luni în urmă, fratele Ștefan, care s-a îngrădit de erezie și care a scris acea minunată mărturie despre cum s-a îngrădit el și familia lui l-a auzit, când s-a dus acolo la biserică să vadă dacă găsește ortodoxie sau nu, l-a auzit pe părinte, care ”spovedea” în ghilimele o femeie înafara altarului, aproape de ceilalți, cum ea și-a plecat genunchii, s-a pus în genunchi, preotul a întrebat-o: ”ce păcate ai făcut?”, ea a zis că nimic, și el a dezlegat-o de nimic… Problema n-a fost a ei în primul rând că n-a spus nimic, a fost a lui că a dezlegat-o de nimic… Și dându-și seama că dacă nici taina Spovedaniei nu este cinsitită așa cum se cade, văzând cum acel mare mare mare profesor de teologie, așa se crede el mare, împărtășește cu mai multe lingurițe pe credincioși, văzându-l că primește un pomelnic pe care scria: ”nu sunt de acord cu sinodul din Creta”, tăcut și doar pe hârtie, lucru care l-a scos din sărite și a început să țipe prin biserică și-apoi foarte frumos i-a invitat afară pe turbulenții care și-au exprimat mărturisirea de credință în scris. Vedeți, cum mi-a spus ieri cineva, tot fratele Ștefan mi-a zis, zice: – Mi-a zis la un moment dat un preot, m-am dus acolo la biserică și mi-a zis: – ”Mă bucur să vă știu că sunteți departe de mine”. Ăsta era un mod de a-i invita afară. Deci iubiți credincioși, atunci când nu există respect pentru cele sfinte, această lipsă de respect se manifestă nu doar la un singur capitol, ci ea se extinde până la otrăvirea întregii vieți și activități pastorale a clericului respectiv.

Ce să vă mai spun de acest mare profesor, că mi-am făcut licența cu el, că licența la care am muncit doi ani, a considerat-o apă de ploaie, așa mi-a zis, m-a făcut s-o refac, iar apoi apa cea de ploaie a bagat-o într-o carte de-a lui spunând că el e autorul?… Ce nevoie mai avea el, ca om care obținuse toate titlurile universitare, să ia de la un amărât de student care încerca și el s-o scoată la capăt cu o facultate. Iar apa cea de ploaie fiind dată apoi părintelui Ilie Moldovan fără să îi spun ce s-a-ntâmplat și cum s-a-ntâmplat, doar i-am cerut o părere, mi-a dat-o înapoi pe ea și scrie:     ”bun de tipar”. A fost bun de tipar, dar a luat-o altul înainte… Însă, subiectul de atunci, discernământul în Filocalie, se pare că n-a ajuns și la inima respectivului mare mare profesor care, din studiile pe care le-a făcut în Grecia, a învățat un singur lucru: să-și bată joc de ortodoxie – până la nivelul în care mi-aduc aminte când am depus jurământul la sfârșitul facultății, a fost prezent Patriarhul Teoctist în biserică. Eram la Sfânta Ecaterina și patriarhul însuși, cu toate că era vorba de niște studenți care terminau facultatea, patriarhul a ținut să accentueze pentru cei de la pastorală că este interzis și este mare greșeală și mare blasfemie să ne raportăm la împărtășanie ca la ceva obișnuit și să împărtășim ca viitori preoți pe credincioși cu mai multe lingurițe nu cumva să se îmbolnăvească careva.

Și în momentul în care o spunea, în fața lui la doi metri, întâmplându-se această predică în naosul bisericii, erau membrii corpului profesoral, iar cel care stătea în fața lui la doi metri și se uitau unul în ochii altuia, era exact prodecanul de-atunci, acest părinte Vasile Răducă. Și patriarhul s-a uitat la el și-a încercat, spunând acel lucru, dar nespunând la cine se referă, să-l facă să se rușineze. Știți care a coborât primul ochii? – Tot patriarhul. Dovadă că atunci când hulești pe Hristos, atunci când hulești Sfintele Taine, nu că nu mai ai nicio rușine, te umpli de puterea satanei. Și umplândut-e de puterea satanei nu mai ai nicio frică de Dumnezeu. Ei acest lucru se întâmplă cu toți cei care își bat joc în primul și-n primul rând de Taina Sfântului Botez. Și bieții copilași, după ce li se citește de obicei, lepădările acelea în fugă, lucru care afectează în mod direct sistemul nervos al omului respectiv, după ce, în loc să le facă botezul, conform Sfântului Nicodim Aghioritul, nefiind întreită afundare, nu este nici măcar o spălare cu apă ci este o întinare cu apă și cheamă și invocă și trimit în ființa acelui om nu pe Duhul Sfânt, ci pe satana care îl va ispiti și îl va chinui uneori ani și zeci de ani – mare osândă. Expresia spusă de Sfântul Ioan Botezătorul pui de năpârcă e puțin față de ce vor auzi clericii care-și bat joc de misiunea lor uitând că altarul le-a fost dat de Dumnezeu ca să slujească pe Dumnezeu. Nu așa cum spunea Sfântul Grigorie Teologul atunci când tatăl lui a vrut să-l hirotonească preot și-acela a fugit de-acasă pentru că vedea în eparhia condusă de tatăl său multe biserici în care preoții, zice – Îi vedeam cu ochii sufletești cum se apropiau de Sfânta Masă cum se apropie niște câini de o halcă de carne, care de care trăgând mai tare să câștige mai mult să fie numai ei, să iasă în față, să fie numai ei cunoscuți și așa mai departe. Și-acest tânăr iubitor de Hristos a preferat să fugă de-acasă. Da’ n-a fugit de-acasă cum fug alții ca să se distreze… S-a dus ca nu cumva duhul acesta al pervertirii preoției și al pervertirii lucrării Harului, – că nu Harul se mânjește cu ceva, omul respectiv se îndrăcește -, ca nu cumva această lucrare rea să se abată asupra lui. Și de departe i-a scris tatălui său o scrisoare. Cred că este printre puținele scrisori care au, din istoria bisericii, care au un nume așa ciudat: „despre fugă”. Și explică tatălui său de ce a fugit. N-a fugit de responsabilitate, n-a fugit de preoție ci a fugit de o posibilă osândă când a văzut ce-a ajuns să fie preoția.

Ei, v-am spus toate lucrurile acestea pentru că vedeți și dumneavoastră ce se întâmplă la doi ani și jumătate după sinodul din Creta începe să se dea pe față faptul că mitra pe care o poartă pe cap cei mai mari arhierei ai acestei lumi ortodoxe, nu le-a fost pusă de Hristos ci exact ca și într-o schiță făcută de Mitropolitul Augustin Kandiotis, acum câțiva zeci de ani, în schița aceea candidatul la arhierie stă în genunchi în fața Sfintei Mese, iar cel care îi pune mitra pe cap îi satana. Nu ca i-a pus-o satana, ci pentru că el vrea să îl slujească pe satana. Și cum vrea să îl slujească pe satana dezbinând biserica dinăuntru, idee care nu îi aparține altcuiva decât lui Stalin. El a fost cel care dându-și seama că biserica nu se distruge împușcând, omorând, arzând și-așa mai departe, biserica se macină, adică se macină și cad cei care nu slujesc cu adevărat Biserica atunci când Iuda este înăuntru.

Cinste lui, Arhiepiscopului Sava al Poloniei care zilele trecute a fost primul care a zis că nu este de acord cu recunoșterea acestor schismatici din Ucraina, care având protecția prezidențială, cred că poate să facă orice. Deocamdată prigoana este mare acolo, s-a mutat Siria ca să zic așa, s-a mutat în Ucraina. Duhul de jertfelnicie s-a mutat acolo. Însă să nu uităm că este o diferență: În Siria în ultimii ani, creștinii au murit pentru credința lor. În Ucraina la ora actuală, creștinii sunt prigoniți pentru căderea lor în erezie după sinodul din Creta împreună cu Arhiepiscopul lor Onufrie. Că în momentul în care te rogi cu toți păgânii în biserica patriarhală, conform Sfintelor Canoane ești vrednic de caterisire. În momentul în care lumea fierbe și preoții și credincioșii sunt alungați și bătuți și scoși afară de către acești schismatici și în mod oficial Arhiepiscopul Onufrie și cu acest Filaret caterisit încă de aproape de 20 de ani, ei nu se-nțeleg și sunt la cuțite și sunt pe poziții diferite, dar totuși s-au întâlnit și s-au rugat împreună, lucru mai puțin cunoscut de media, se vede că oamenii aceștia nu mai au nici o frică de Dumnezeu. Pe ei îi interesează doar să scape de amenințarea care se află asupra capului lor, amenințare datorată jurământului pe care l-au făcut masoneriei când s-au supus cu totul lucrării acesteia, jurănd supunere satanei și ură lui Dumnezeu.

Începând cu ziua de astăzi când la Constantinopol se împlinește această lucrare schismatică toți ortodocșii, toate bisericile locale vor trebui să ia o atitudine: ori vor fi în comuniune cu ei, ori vor rupe comuniunea cu aceștia. Românii încă de vreo câteva săptămâni au dat un comunicat și au zis: – ”Să vă înțelegeți.” După cum spunea fostul nostru episcop, actualmente Mitropolit al Banatului, întrebat de o doamnă, după sinodul din Creta: ”ce-ați făcut acolo de fapt?” Și el, filmat de altfel, răspunde: ”– Doamnă dragă, să le spui la toți că noi, în insula Creta, la sfântul și marele sinod am găsit o soluție amiabilă.” (!!!)… Cei de la asigurări ar fi extraordinari de impresionați de soluția aceasta amiabilă pe care au și semnat-o ca orice soluție amiabilă. E jale iubiți credincioși!

Iar lucrul pe care vreau să vi-l spun în final, ține de esența cuvântului de astăzi. Dacă oamenii nu sunt botezați, dacă oamenii nu sunt luminați prin sfântul și dumnezeiescul Har, n-au cum să se opună ereziei, că nu înțeleg. Nu înțeleg că îi afectează și pe ei, nu înțeleg că a fi fiu al Bisericii nu are doar legătură cu părintele căruia îi deschizi ușa sau îi închizi ușa în nas la Bobotează. A fi fiu al Bisericii înseamnă că ești răspunzător de tot ceea ce se întâmplă în Biserică. Care dintre noi, orice părticică a corpului nostru am tăia-o și am da-o deoparte fără nicio ezitare, doar așa că nu ne mai place? Măi, de când am cinci degete la o mână, ce cu patru nu e bine? Ia să tai eu unul! Și când își scoate omul un coș și curge puroi și sânge, și-atuncea omul respectiv suferă. Țin minte eram în seminar și-un coleg de-al meu săracul, i-a ieșit un ulcior la ochi. Și-a copt și-a copt și la un moment dat s-a spart. Copilul ăla, când încerca să-și scoată puroiul ăla să iasă de acolo, așa de tare îl durea, încât nu putea să se abțină și așa de tare urla că suna tot căminul. Și zece zile i-a trebuit până când tot adunându-se și tot curgând și tot așa până a scăpat. Și-avea cinsprezece anișori. Și noi credem că a fi fiu al Bisericii înseamnă: – îmi pasă nu-mi pasă îi treaba lor, nu-i treaba mea. Păi măi frate, dacă mâna e a ta piciorul tău e al vecinului? Dacă nasul e al tău, urechea înseamnă că e a cățelului? Cei botezați, nu că altfel nu pricepe românul, trebuie să-i explici așa, pe românește, cei botezați ortodox sunt toți părți ale trupului Bisericii. Și capul e Hristos. Grija arhiereilor în ultimii ani este una singură: să tot taie Capul. Și-n locul Lui, în locul lui Hristos, să se pună pe ei. Ați citit poate ce s-a-ntâmplat și-n Grecia: arhiepiscopul nu-l pomenește pe schismaticul Epifanie, Mitropolitul de Florina îl pomenește – pe principiul fiecare face ce vrea la el acasă. Și-atunci când se adună în sinod, și noi așteptăm de la un sinod să fie cel care ne îndrumă pe calea mântuirii, ceea ce spunea Sfântul Grigorie, ce vă spuneam mai pe la început e puțin -față de ce se întâmplă în sinoadele ortodoxe la ora actuală. Și nu trebuie să mă credeți pe mine, c-o să ziceți de unde știi părinte, da’ ce-ai fost la sinod?

Vlădica Iustinian al Maramureșului, înainte de a muri, a lăsat o mărturie video în care spune: ”Pe vremea Patriarhului Teoctist, încă pe vremea aceea – el care a prins mai mulți patriarhi – când mă duceam la Sinod, mă duceam ca la întâlnirea cu frații mei (adică cu ceilalți ierarhi). Acum, de când s-a schimbat patriarhul, adică în ultimii mai bine de 10 ani, mă duc ca la ancheta Securității.”  Anchetă prin care el, în tinerețe trecuse. Și ancheta securității se făcea sub regimul terorii și al nimicirii sufletești a aproapelui. Deaceea să dați slavă lui Dumnezeu – că mulți, puțini, cum suntem, ne-a ferit Dumnezeu de ceea ce este cel mai grav: batjocorirea Legii Bisericii, a poruncilor lui Hristos, și a învățăturii Lui. Și le dorim tuturor să înțeleagă lucrul acesta. Că dacă nu îl înțelegeau creștinii de dinaintea noastră, zeci și zeci și sute și sute de generații, astăzi eram și noi niște amărâți de neoprotestanți. Ei au știut că atunci când este erezie – trebuie să te îngrădești de ea, să mărturisești Adevărul, să trăiești frumos, ortodox, curat, în virtute și ascultare față de poruncile lui Dumnezeu, să rabzi prigoana care vine asupra ta (prigoana este testul – ce se face cu sabia înainte de a fi dată în folosință? – se bagă în foc, și acolo, în foc, se călește ceea ce trebuie călit). După cum citeam aseară, nu este interesant (erau date câteva exemple din natură) că orice ceea ce este bun pe lumea aceasta trece prin niște încercări? – inclusiv grâul, ca să se facă pâine – trebuie să-l pui în pământ, trebuie să moară, trebuie să putrezească, și apoi să renască.

Ei – asta se întâmplă la botezul ortodox: Hristos n-a stat în râul Iordan decât o clipă, de îndată ieșind de acolo – zice Evanghelia, pentru că n-avea păcat. El S-a coborât făcând ascultare de om, supunându-Se în fața omului, arătându-ne că dacă El ca Dumnezeu – Care nu are nevoie de nimeni și nimic, că nu-i lipsește nimic, ci doar iubește, dacă Dumnezeu se smerește, care dintre noi poate să spună că n-are nevoie de smerenie, de pocăință, de mărturisire de credință?

Aghiasma mare pe care o veți lua astăzi, este izgonitoare de duhuri rele, este izbăvitoare de patimi, este purtătoare de Duh Dumnezeiesc, în măsura în care – poate n-ați citit știrea aceea, acum câteva luni s-a descoperit undeva în Georgia, în pământ, niște chiupuri dinacelea, niște vase dinacelea mari, de sute de litri, cu capac, și când le-au deschis, au văzut că era un lichid înăuntru. Aveau 1700 de ani acelea de când erau acolo și înăuntru era aghiasmă – bună de băut, proaspătă, și oamenii au luat-o, și au împărțit-o, și au băut-o și s-au sfințit.

Și se sfințește cel care o ia cu dragoste față de Dumnezeu, și o ia spre osândă cel care o ia neavând dragoste de Dumnezeu și de Adevăr. Deaceea, așa cum ne apropiem de Hristos, așa să ne apropiem și de Duhul Sfânt care sfințește această apă. Și să-i mulțumim lui Dumnezeu în fiecare zi pentru faptul că suntem ortodocși! – Nu-i meritul nostru, este dragostea lui Dumnezeu. Și dacă suntem ortodocși, să știm că singura moarte demnă de un ortodox este cea mucenicească. Așa gândeau sfinții.  Celelalte sunt așa, prin iconomie. – PENTRU ASTA NE PREGĂTIM NOI. Nu ca să-i convingem pe alții sau nu știu-ce: ne pregătim încetul cu încetul, pas cu pas, pentru că la un moment dat, după ce am primit atâtea daruri, și n-am dat nimic lui Hristos de la noi, dacă ne va învrednici Dumnezeu, să dăm și noi câteva picături de sânge pentru El. Că El Și-a dat sângele pentru noi. Și cine nu ține la sufletul său, îl va câștiga. Adică nu ține așa, pentru el. Iar cine ține la sufletul său și vrea să-l păstreze pentru sine și nu vrea să-l dea lui Hristos, acela îl va pierde. – Alegerea ne aparține. Amin.”

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !