„În istoria neamului omenesc sânt trei căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda și a papei. Pricina căderii în păcat e întotdeauna aceeași: voința de a ajunge bun prin sine; voința de a ajunge desăvârșit prin sine; voința de a ajunge dumnezeu prin sine. Dar în felul acesta omul se face, fără să-și dea seama, întrutotul asemeni diavolului; fiindcă și acela a vrut să ajungă dumnezeu prin sine însuși, să înlocuiască pe Dumnezeu cu sine însuși, și, în această îngâmfare a lui, a ajuns dintr-o dată diavol, cu desăvârșire despărțit de Dumnezeu și cu totul potrivnic lui Dumnezeu. Tocmai în această înșelare de sine plină de trufie se află esența păcatului, a a-tot-păcatului. În aceasta se află și esența diavolului, a a-tot-diavolului: a satanei. Aceasta nu e altceva decât voința de a rămâne în firea proprie, de a nu primi în sine altceva decât pe sine. Toată esența diavolului este în faptul că nu-L vrea câtuși de puțin pe Dumnezeu în lăuntrul lui, vrea să rămână totdeauna singur, totdeauna cu totul în sine, tot pentru sine, totdeauna închis ermetic față de Dumnezeu și de tot ce este al lui Dumnezeu. Și ce este aceasta? – Egoismul și dragostea de sine, îmbrățișate pentru întreaga veșnicie. Asa e în esenta lui omul umanist: el rămâne tot în sine însuși, cu sine însuși, pentru sine însuși; totdeauna închis cu îndârjire față de Dumnezeu. În asta stă orice umanism, orice hominism. Culmea acestui umanism îndrăcit: voința de a ajunge bun cu ajutorul răului, de a ajunge dumnezeu cu ajutorul diavolului. De aici și făgăduința făcută în rai de diavolul către strămoșii noștri: Veți fi ca niște dumnezei (Facere 3:5). Omul a fost zidit de iubitorul de oameni Dumnezeu ca posibil dumnezeu-om, ca, pe temeiul chipului Dumnezeiesc pe care îl poartă, ființa lui să se zidească de bună voie, prin Dumnezeu, întru dumnezeu-om. Dar omul, prin libera sa alegere, a căutat să ajungă prin păcat la nepăcătoșenie, prin diavol la starea de Dumnezeu; și desigur că, urmând calea aceasta, el ar fi ajuns un diavol sui generis, dacă Dumnezeu, în nesfârșita Sa iubire de oameni și „mare mila” Sa, n-ar fi intervenit făcându-Se om, Dumnezeu-Om.”