Schiegumenul Kukșa al Odesei (1875-1964) a fost canonizat în 1994. “Nu peste mult timp va avea loc Sinodul Ecumenic, numit “sfânt”. Însă acest Sinod nu va fi cel de-al optulea, fiind o adunătură de necredincioși. În cadrul lui toate credințele se vor uni în una. Posturile vor fi anulate, călugăria anulată, călugărilor și episcopilor li se va permite să se căsătorească, iar preoților, să se recăsătorească. Noi însă nu trebuie să acceptăm aceste schimbări. Stilul nou va fi introdus în toată Biserica Universală.
Fiți vigilenți! Străduiți-vă să mergeți la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt încă ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleși vor înțelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor obliga să se ducă la biserica apostată, însă nu trebuie să mergem într-acolo în niciun caz. Vă rog, stați în credința ortodoxă până la ultima suflare și vă veți mântui.”
Când batiuska vorbea despre vremurile de pe urmă, spunea că unii dintre fiii lui duhovnicești vor trăi până în vremea Antihristului. Starețul zicea:
“Au fost mucenici, și acum vor fi. Cei de pe urmă vor fi mai mari ca cei dintâi. Căci vor purta munci mai multe“.
“Domnul nu-i lasă pe ai Săi, numai că e nevoie să nu uităm că toți umblăm în fața Lui. Cei ce nădăjduiesc în Dumnezeu nu se vor lipsi de tot binele“.