Dacă cercetăm istoria Bisericii, reflectată în viețile Sfinților, constatăm că marii ereziarhi au fost oameni robiți de diverse patimi. Astfel, ereticul Apolinarie era preacurvar, Eutihie monofizitul era robit de patima iubirii de bani, Arie, hulitorul Fiului Lui Dumnezeu era cumplit de desfrânat, Papa Nicolae I, cel ce a încercat să răspândească erezia filioque, era stăpânit de patima trufiei, apoi dacă ne apropiem de timpurile noastre, constatăm că ierarhii care au introdus erezia ecumenistă în viața Bisericii au fost apostați – (…)adică colaboratori cu politicienii atei.

.(…) CE FEL DE IERARHI AU FOST ACEIA CARE AU ADUS ECUMENISMUL ÎN PATRIARHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ? Se vede clar imoralitatea acestora prin aceea că în timp ce în închisorile din România erau ținuți peste 1800 de preoți ortodocși în regim de exterminare, ierarhii aceștia apostați lăudau neîncetat pe conducătorii atei pentru DISTRUGEREA ELITEI SPIRITUALE A NEAMULUI ROMÂNESC. Acești ierarhi nu știau și nici măcar nu puteau gândi că în vremuri de prigoană Biserica trebuie apărată prin mărturisirea curajoasă a Adevărului, indiferent de riscuri. NU PRIN COMPROMISURI ȘI TRĂDĂRI.

(…) Sunt unii care vin cu păreri greșite zicând că simpla adunare a unor episcopi într-un sinod ar atrage automat asupra lor Harul Duhului Sfânt. În realitate, lucrurile nu stau așa. Tocmai prezența Sfinților Ierarhi în cadrul Sinoadelor conferă valoare acelor Sinoade. Adică numai Ierarhii care și înainte de a se reuni în Sinod au demonstrat o viață duhovnicească profundă, de nevoință și rugăciune, atunci Harul va lucra prin ei și vor da roade bune, adică Hotărâri dogmatice corecte și ortodoxe.

Dar dacă în mod opus, ierarhii respectivi au dus o viață de neînfrânare, de lux, de risipire în griji deșarte, sau dacă au săvârșit grave compromisuri cu politicienii apostați, și cu reprezentanții confesiunilor eretice, atunci, chiar dacă aceștia se adună și lucrează într-un sinod, nu pot aduce roade inspirate de Duhul Sfânt. Așa s-a întâmplat cu pseudo-sinodul din Creta. Lipsa ierarhilor cu viață sfântă s-a văzut prin rezultatele finale.

Documentele finale se caracterizează prin: neclaritate, contraziceri, unii episcopi le-au aprobat ca fiind bune, alții ca fiind rele, încălcări de canoane, combinații viclene de adevăruri parțiale cu afirmații eretice legate de aceeași temă. Dar cu toate că efectul negativ al sinodului a fost evident, acești ierarhi nu renunță la titlul exagerat și nemeritat – ei zic: ”Sfântul și marele Sinod”.

Cum poate fi Sfânt, când practic nu a combătut nici o erezie? Ci mai mult, au legiferat erezia ecumenismului? Și tot acești ierarhi, după ce practic, prin regulamentul de organizare și funcționare al adunării din Colimbari (Creta) au desființat sinodalitatea acordând patriarhilor niște drepturi asemănătoare cardinalilor din biserica catolică – papistașă, ceilalți episcopi rămânând ceva elemente decorative, tot ei vin și hotărăsc spunând: ”Numai sistemul sinodal este cea mai înaltă autoritate care se pronunță asupra problemelor de credință în viața Bisericii.”

Din nefericire, cei mai mulți preoți  și credincioși nu înțeleg aceste lucruri, iar dacă unii cercetează și constată că realitatea este cu totul alta decât cea prezentată în propaganda oficială, atunci ei fug de responsabilitate și zic: ”Ce ne privește pe noi dacă ierarhii au făcut aceste greșeli, tot ei singuri vor da seama.” Și mai departe ce fac acești preoți și stareți sau laici cu funcții de răspundere în Biserică? – Îi ascultă și urmează pe ierarhii eretici, ca și când nu s-ar fi întâmplat nici un lucru rău, fără să se gândească că se împlinesc cu ei cuvintele Mântuitorului: ”Dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Matei 15)

.Așa se comportă acești ierarhi ecumeniști ca niște călăuze oarbe, orbilor.

Cei mai vinovați sunt episcopii susținători ai ecumenismului care fac direct voia diavolului, dar vinovați sunt și cei ce îi ascultă și îi urmează – adică preoții și poporul care în schimbul unei păci mincinoase și a unei stabilități lumești, pierd esențialul, pierd comuniunea cu adevărul, și merg împreună pe calea spre osânda veșnică.

.Sf. Ierarh Ignatie Briancianinov ne învață: ”Ortodoxia este învățătura Sfântului Duh dată de Dumnezeu oamenilor spre mântuire. Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh și Adevăr.” 

Sf. Ierarh Athanasie cel Mare, arhiepiscop al Alexandriei exprimă acest adevăr, în consens cu toți Sfinții, zicând: ”Cel ce vrea să se mântuiască, înainte de toate trebuie să păstreze Credința Sobornicească adică Universală, pe care dacă nu o ține cineva autentică, neprihănită, și fără îndoială, acela se va pierde pe vecie.” >>

.

Acești așa-ziși teologi, caută să ne convingă pe noi că ar trebui să aplicăm iconomia (iconomia este opusul acriviei – gr. akriveia = exactitate – este aplicarea strictă, exactă, riguroasă a sfintelor canoane – n.m.) și să așteptăm sute de ani până când ierarhii cu cuget ortodox vor trece la fapte și vor opri comuniunea cu ereticii. Acestor teologi înșelători le răspundem că noi, cei îngrădiți de erezie, mai putem aștepta până când acești ierarhi lăudați vor trece la fapte, numai că nu putem să nu le atragem atenția că s-ar putea ca Dumnezeu să nu mai aibă răbdare.

Dacă acești episcopi ortodocși cu numele, vor muri înainte de a întrerupe comuniunea cu ereticii ecumeniști, ei vor fi găsiți la Judecată în stare de vrăjmași ai Lui Dumnezeu. Toți Sfinții Părinți arată că aceia care sunt în comuniune cu ereticii sunt vrăjmași ai Lui Dumnezeu. La nimic nu folosesc bunele intenții și cuvintele frumoase atâta timp cât faptele demonstrează identitatea de credință cu cea a ereticilor cu care se găsesc în comuniune.”