”Pentru noi toți propovăduirea despre Cruce, propovăduirea despre Domnul Iisus răstignit, este propovăduirea despre puterea lui Dumnezeu, despre înțelepciunea Lui.

Fiindcă spuneți-mi cine și când în istoria lumii a arătat o putere asemănătoare celei pe care a arătat-o Domnul Iisus Hristos, nu doar în propovăduirea Sa, ci și în minunatul Lui act de mântuire prin Sângele și Crucea Sa, al neamului omenesc care pierea?

Este puterea care a cucerit lumea, este puterea care a suprimat stăpânirea diavolului asupra celor care au crezut în Domnul Iisus Hristos, care în inima lor și-au întipărit semnul Crucii lui Hristos.

Noi propovăduim despre Hristos ca despre înțelepciunea lui Dumnezeu, acea înțelepciune care a rușinat toată înțelepciunea lumii și a prefăcut-o în ne­bunie, fìindcă nu există pentru noi o înțelepciune mai înaltă decât cea pe care am auzit-o din gura Domnului nostru.

Știm acum că începutul înțelepciunii nu se află în cărțile omenești, nici în cărțile filosofice, științifice, ci în frica de Dumnezeu, că nu există înțelepciune și nici pricepere împotriva Domnului – cum spunea înțeleptul Solomon.

Ne amintim cuvintele lui Pavel despre Hristos în Care este ascunsă toată comoara înțelepciunii și vedeți. Noi căutăm înțelepciune doar în această comoară și nicăieri în altă parte. Știm că sunt adevărate cuvintele lui Solomon că gura dreptului izvorăște înțelepciune.

Spuneți-mi a cui gură a izvorât mai multă înțelepciune decât gura sfìnților și a învățătorilor Bisericii, gura Sfântului Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și a unui șir întreg de sfìnți?

A cui gură a izvorât mai multă înțelepciune decât a Cuviosului Serafim de Sarov, Serghie de Radonej, Antonie și Teodosie de la Pecerska? Noi știm că gura drepților izvorăște înțelepciune, știm că sunt adevărate cuvintele lui Solomon despre aceea că, cu cei smeriți este înțelepciunea, cu cei care niciodată nu se consideră înțelepți, care se consideră mai prejos decât alții, care nu se înal­ță pe sine. Anume la ei, la cei smeriți, este adevărata și autentica înțelepciune cea despre care vorbește Apostolul Iacov. Iată cuvintele lui:

Dar înțelepciunea cea de sus este mai întâi curată, apoi pașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă și de roade bune, nepărtinitoare și nefățarnică. (Iacov 3, 17).

De această înțelepciune erau plini toți sfìnții. Această înțelepciune ar trebui s-o căutăm și noi, creștinii de rând și cei slabi. Despre această adevărată înțelepciune vor­bește Sfântul Apostol Pavel:

„Nebunia” lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât înțelepciunea oamenilor, și ceea ce se pare că slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor (I Corinteni 1, 25).

Pe unii lumea îi consideră neînțelepți, pe alții nu-i observă sau chiar îi disprețuiește. Dar această părută neînțelepciune a lui Dumnezeu este mai înțe­leaptă decât cea a tuturor oamenilor înțelepți. Slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât tăria oamenilor.

Neputința celor smeriți, blânzi și curați cu inima este mult mai puternică decât toată puterea omenească.

”Priviți, fraților, cine sunteți voi cei chemați: nu mulți dintre voi sunt înțelepți după trup, nu mulți sunt puternici, nu mulți sunt de neam bun” (I Corinteni 1, 26).

Voi toți sunteți oameni simpli, care v-ați deschis inimile în fața Domnului Iisus Hristos, care ați iubit Crucea lui Hristos. Despre voi vorbește Apostolul Pavel că

”Dumnezeu Și-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți; Dumnezeu Și-a ales cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari. Dumnezeu Și-a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă. Și cele ce nu sunt, ca să nimicească cele ce sunt” (I Corinteni 1, 27-28).

Domnul știe în ale cui inimi sălășluiește adevărata înțelepciune. El îi vede pe cei înțelepți, pe care oamenii nu-i observă. Sunt înțelepți ai lui Dumnezeu printre noi, oamenii simpli, sunt și printre cei săraci, care nu înseamnă nimic în ochii lumii. Pe ei îi consideră Apostolul Pavel adevărații purtători ai înțelepciunii și puterii lui Dumnezeu, fìindcă ei au iubit cu toată inima Crucea lui Hristos, acea Cruce prin care Mântuitorul a împăcat cu Dumnezeu toată lumea, tot ce este ceresc și pământesc.”

 

Sfântul Luca al Crimeei – Predici, Ed. Sophia, București, 2009