[…] Patriarhul Moscovei și episcopii conducători predică în mod deschis comunismul (atât în ​​sens politic, cât și în sensul religios) și o mint neruşinat (restului) lumii despre „libertatea religioasă” din Rusia. Știm că cei mai mulți dintre ei fac acest lucru sub constrângere și, prin urmare, nu îi judecăm prea aspru. Noi, în Biserica Rusă din Afara Rusiei, avem proprii episcopi și nu avem comuniune cu Patriarhia Moscovei (datorită ereziei serghianismului-n.trad), lăsând judecata finală unui viitor Sinod al episcopilor într-o Rusie liberă (care ne rugăm să existe într-o zi). Dar preoții și laicii din Patriarhia Moscovei din Rusia protestează astăzi cu voce tare contra acțiunilor anti-creștine ale propriilor lor episcopi, iar alții proclamă chiar că Biserica este guvernată de agenți comunişti în hainele episcopilor. În același timp, există o Biserică a Catacombelor care timp de cincizeci de ani nu a avut comuniune cu Patriarhia (Moscovei-n.trad.) și care este persecutată fără milă de guvernul sovietic (am publicat multe materiale despre acești Noi Martiri în The Orthodox Word). Din nou – o stare tristă de divizare şi alienare. Cum putem fi neutri, doar dacă ne retragem în starea de lașitate şi de a fi „neangajați”, care este atât de comună astăzi?
Martirii și mărturisitorii din Rusia ne scriu că cea mai bună speranță pentru ei acum este protestul puternic al oamenilor liberi împotriva persecutorilor lor. Eu personal m-aș fi simțit un trădător al fraților mei în Hristos acolo dacă nu aș folosi ocazia care mi-a fost dată să spun adevărul despre ei; dar pentru a face acest lucru nu pot decât să contrazic minciunile episcopilor lor care spun chiar și acum că „nu există nici o persecuție a religiei în URSS; cei care suferă sunt doar criminali politici „. Nu mă simt în nici un caz că păcătuiesc împotriva poruncii de a-i iubi pe frații mei făcând acest lucru. Dimpotrivă, tăcerea mea va trăda dragostea și nu ar ajuta decât la campania deliberată a reprezentanților bisericii Moscovei de a tăcea și exercita influență asupra Bisericilor ortodoxe din lumea liberă.
[…] În istoria Bisericii Ortodoxe au existat nenumărate cazuri de „cuvinte grele” rostite de apărătorii adevărului lui Hristos. Voi da doar un singur exemplu: În 1439, Biserica Greacă a acceptat papismul ( adică romano-catolicismul în limbaj ecumenist – n. trad) la falsul Sinod din Florența. Un episcop grec (Sf. Marcu din Efes) a refuzat să semneze actul Unirii, a acuzat pe cei care au acceptat Unirea, a ridicat poporul împotriva ei, a refuzat să permită prezența Patriarhului de Constantinopol la înmormântarea sa – toate aceste lucruri „negative” le-a făcut din dragostea pentru Ortodoxie și, datorită lui, poporul grec este încă ortodox astăzi; dacă ar fi urmat pe aceia care predicau „pacea” la vremea aceea, poporul grec ar fi astăzi papistaş și astfel, conform învățăturii Bisericii Ortodoxe, lipsit de harul lui Dumnezeu. (Biserica Rusă a refuzat atunci să accepte Unirea și a întrerupt comuniunea cu Biserica Greacă până când însăși Patriarhul Constantinopolului a renunțat la Unire și s-a întors la Ortodoxie.) Acești campioni ai Ortodoxiei sunt tocmai aceia pe care Biserica Ortodoxă i-a canonizat și îi acceptă ca standarde cum să acționeze atunci când credința este amenințată.
[…] Îmi pare rău că cuvintele noastre ți-au dat impresia că atitudinea noastră este „schismatică” și că privim pe toți, înafară de noi înșine, ca ne-ortodocși. Aceasta nu este cu siguranță intenția noastră de a transmis. Cu toate acestea, nu există nici un beneficiu pentru nici unul dintre noi de a ascunde adevărul: ierarhia din Rusia (și din alte țări comuniste) este într-adevăr înrobită de către cei fără de Dumnezeu și face voia guvernului; mulți oameni din Rusia și chiar din Patriarhia Moscovei au recunoscut-o. Și în plus, nu văd cum se poate nega faptul că cei din lumea liberă care fraternizează cu conducătorii bisericii ateu-controlate și, astfel, ajută scopurile ateiste pe care le urmăresc în lumea liberă – îşi iau în râs seriozitatea și responsabilitatea. Astfel de oameni acționează în conformitate cu înțelepciunea acestei lumi, nu cu înțelepciunea lui Hristos și a Bisericii Sale. Noi (și mulți alții) le spunem astfel de lucruri, deoarece sperăm că poporul ortodox (și chiar și acești lideri, dacă este posibil) va vedea acest lucru și va deveni serios referitor la  responsabilitatea sa creștină; dacă nu se spune nimic, calea falsă pe care conducătorii ortodocși o urmează acum va continua fără opoziție până când va fi proclamată o nouă „unire”, care va priva pe ortodocși de dreptul lor de naștere și de moștenire și – doar printr-o minune a lui Dumnezeu – de mântuirea sufletelor lor.
Deosebirile noastre față de cei care pregătesc „Al 8 Sinod Ecumenic” sunt foarte adânci și nu se vor îmbunătăți prin tăcere; ele implică o viziune cu totul diferită a lui Hristos, a Bisericii și a mântuirii.
Pomeninâd numele câtorva dintre ierarhii ortodocși conducători, noi (urmând pe mulți dintre episcopii și mărturisitorii noștri) doar avertizăm poporul ortodox pe cine să nu urmeze. Spunem puțin despre preoții care trebuie să-i urmeze pe acești lideri (știm că mulți dintre ei o fac cu o conștiință tulburată) și nimic despre mireni care, în general, sunt mult mai puțin conștienți de ceea ce se întâmplă și sunt mult mai puțin responsabili pentru asta.
[…] Biserica noastră în ansamblu refuză pur și simplu să accepte excomunicările aruncate de diferitele jurisdicții una împotriva celeilalte în circumstanțele încălzite ale controversei; dar pe de altă parte o stare de intercomuniune liberă nu există între noi. În cazul nostru, nu am fi putut să conslujim cu preoții altor jurisdicții; dar mirenii (a căror responsabilitate în aceste divizări triste este mult mai mică, dar care încă trebuie să se străduiască să fie creștini conștienți și responsabili), cei care doresc să primească Sfânta Împărtășanie trebuie să meargă mai întâi la mărturisire și trebuie să fie pregătiți să accepte instruirea preotului pentru rămânerea în adevărata Ortodoxie. Majoritatea ortodocșilor de astăzi, cel puțin în America, nu par foarte deschiși să primească astfel de îndrumări și ar găsi abordarea noastră prea „strictă”. Să menționăm doar o problemă care ar putea apărea: multe hotărâri ale Bisericilor grecești și ruse din sec 20 au interzis acordarea Sfintei Împărtășanii membrilor lojilor masonice. În neascultare fățişă față de aceste decrete, mulți preoți și chiar episcopi din mai multe jurisdicții îi împărtăşesc, Biserica noastră (Biserica Rusă din Afara Rusiei) nu o face. Nu suntem „fanatici” în această chestiune, dar trebuie să explicăm creștinilor ortodocși care, în ignoranța lor, s-au alăturat lojilor masonice, că există aspecte religioase ale Masoneriei care o fac incompatibilă cu apartenența la Biserica Ortodoxă.
Textul complet al scrisorii (în limba engleză) la adresa: