Femeia creștină și rugăciunea ei. Partea I, Schimonahia Macaria: Astăzi se poate ajunge la Dumnezeu numai prin boală și necazuri. Acum întreg norodul a luat-o razna. Oamenii s-au obișnuit să trăiască după voia lor. Nu mai știu de Dumnezeu, citesc orice le iese în cale și adună tot ce le cade în mana; iar dacă citesc rugăciuni, le citesc fără băgare de seamă, fără luare-aminte. Nu mai e cu putință ca cineva din noua generație să ajungă cuvios. Se pregătesc schimbări ale credinței. Vor face lucrurile așa de încurcate, că omul nu va mai fi în stare să-și mântuiască sufletul. Vor tipări o Biblie neadevărată. Episcopii care au să îngăduie aceasta nu-L vor vedea pe Domnul – nici aici, nici dincolo. Va fi vai de preoți; se vor risipi rând pe rând și vor trăi singuri. Vor face liste cu cei ce merg la biserică. Cu timpul va fi tot mai rău. Trebuie să vă rugați așa încât să nu știe nimeni, rugați-vă în tăcere! Vor închide bisericile. Nu vor mai fi slujbe; oamenii vor face slujbe pe unde vor putea. Vor face astfel ca bisericile să fie foarte departe, unde să nu se poată ajunge. În orașe vor fi asezate în locuri cât mai ascunse. Bisericile ce sunt construite și reparate vor ajunge în mâinile celorlalți; nu vor fi de folos nimănui. Vor fi înregistrate foarte dibaci: vor continua să se cheme biserici, dar înăuntru va fi cine știe ce, vreo născocire de-a lor – vor găsi ei ce să facă în ele.

Mă rugam foarte tare lui Dumnezeu, mă rugam fără încetare. SCHIMONAHIA MACARIA, MÂNGÂIETOAREA CELOR SUFERINZI (1926-1993)

“Povestea unei sfinte patimitoare(…)

Paralizata de la varsta de trei ani si cu totul neajutorata in ultimii sai ani, schimonahia Macaria a fost unealta tamaduirii prin puterea lui Hristos pentru mii de suflete bolnave si chinuite. Desi slaba trupeste, era plina de putere duhovniceasca, nascuta din smerenie si jertfire de sine, si a purtat cu rabdare si dragoste necazurile tuturor celor ce au venit sa-i ceara ajutorul. Nevazuta si neinsemnata pentru lume, ea este mare in Imparatia Cerurilor, preaiubita patimitoare a Maicii Domnului si impreuna-vorbitoare cu cei aflati in lacasurile ceresti…” .

„Nu mai e cu putinta ca cineva din noua generatie sa ajunga cuvios; au ajuns prea tarziu”, spunea schimonahia ca raspuns la intrebarile mele. „Si-au pierdut radacinile dumnezeiesti. Aceste radacini trebuie pastrate cu truda. Ele se dau la botez o singura data, si sunt aduse de foarte departe – din Rai”.

Cugetand la vorbele Matuskai, noi, fiii ei duhovnicesti, ne-am dat seama ca, pe nestiute, a venit vremea cand vom fi poate martorii plecarii ultimei generatii de oameni sfinti precum schimonahia Macaria. Caci ei, sfintii, sunt „sarea pamantului”, dupa spusele Sfantului Siluan de la Muntele Athonului.

„Ei(sfinții-n.n.) sunt noima ființării sale; ei sunt roada pentru care se păzește pamantul. Dar cand pamantul va inceta a mai naste sfinti, puterea ce pazeste lumea de nimicire se va lua de la el.”

Pecetea pacatului este asupra noastra a tuturor, si nu ne ingaduie sa ne ridicam catre cer, ci ne lasa doar sa alunecam in jos la vale.

Fara sa vreau, mi-a venit in minte gandul acesta: multi oameni sufera de boli si necazuri fiindca ne-am indepartat de Domnul. „Astazi se poate ajunge la Dumnezeu numai prin boala si necazuri”, mi-a confirmat Matuska concluziile.

„Toti cei buni au murit”, imi spunea Matuska, „toti sunt in cer. Ei nu au cunoscut aceasta pustiire. S-au rugat lui Dumnezeu si bine le va fi acolo. Dar acum intreg norodul a luat-o razna. Nu mai stiu de Dumnezeu, citesc orice le iese in cale si aduna tot ce le cade in mana. Urasc cele dumnezeiesti si iubesc cele paganesti. Oamenii s-au schimbat cu adevarat – nu mai cred in Dumnezeu; iar daca citesc rugaciuni, le citesc fara bagare de seama, fara luare-aminte. Ia auzi, femei de saptezeci de ani joaca si isi flutura naframele. Ce vremuri traim, si ele joaca… Vremurile sunt pacatoase. Carmuitorii nu mai sunt pentru popor si toate se vor nimici. Nu mai este nici o mila față de oameni”, a spus asta in august 1988.(…)

Cand era intrebata despre viata de astazi, Cuvioasa ofta si zicea cu durere:

„Ce putem sa fa­cem?! Am ajuns sa traim vremuri rele. Astazi nu mai e decat «vai»; dulceata nu se mai afla nicaieri. Dumnezeu a ingaduit asa. Cerul e intunecat si tuna pe pamant. Oamenii sunt indeobste vicleni, facatori de rele, nu se supun defel Domnului Dumnezeu. Oamenii s-au obisnuit sa traiasca dupa voia lor. Cei ce s-au curatit de pacate frecandu-se cu nisip, asa incat sa se faca fara de pa­cat – aceia sunt cei intelepti. Acum intreg norodul a luat-o razna. Urasc cele dumnezeiesti si iubesc cele paganesti.(…)Vremurile sunt pacatoase. (…)“.

Proorociile Maicii Macaria

(n.n.- datele calendaristice prezentate de autor între paranteze reprezintă datele la care au fost spuse aceste lucruri de catre schimonahie)

„Vor tipari o Biblie neadevarata. Ei (…) vor scoate tot ce nu le convine. Nu vor sa fie invinovatiti (14 martie 1989).

Se pregatesc schimbari ale Credintei. Cand aceasta o sa se intample, sfintii vor pleca si nu se vor mai ruga pentru Rusia. Cei ce raman (dintre credinciosi, n. aut.) vor fi luati de Domnul la El. Episcopii ce au sa ingaduie aceasta nu-L vor vedea pe Domnul – nici aici, nici acolo (in lumea cealalta, n. aut.) (3 august 1988).

Curand slujbele se vor injumatati. Se vor scurta (11 noiembrie 1988). Vor pastra slujbele numai in manastirile mari, dar in alte locuri vor face schimbari (27 aprilie 1988). Un singur lucru pot spune: Va fi vai de preoti; se vor risipi rand pe rand si vor trai singuri (28 iunie 1989).

Curand vrajitorii vor spurca prescurile, si nu va mai fi cu ce sa se slujeasca. Impartasania se va putea primi doar o data pe an. Maica Domnului va spune alor sai unde si cand sa primeasca Impartasania. Trebuie doar sa ascultam! (28 iunie 1989).

(…)Va veni vremea cand fiecare se va gandi nu la cat a mancat in ziua aceea, ci la cat s-a rugat. Pentru scurta vreme Ea(Maica Domnului-n.n.)va reface Credinta (11 iulie 1986).

.

Vremea prigoanei e aproape

Vor face lucrurile așa de încurcate, că omul nu va mai fi în stare să-și mântuiască sufletul (ianuarie 1990). Vor face liste cu cei ce merg la biserică (10 februarie 1988). Vă vor prigoni fiindcă vă rugați lui Dumnezeu (20 mai 1989). Trebuie să vă rugați așa încât să nu știe nimeni, rugați-vă în tăcere! Vor începe să urmărească oamenii și să-i ridice (15 mai 1987). Întâi vor înlătura cărțile, apoi icoanele. Icoanele vor fi confiscate (1 iulie 1988). Vă vor chinui: „Nu avem nevoie de credincioși”, vor zice ei (14 iulie 1988).

Cu timpul va fi tot mai rău. Vor închide bisericile. Nu vor mai fi slujbe; oamenii vor face slujbe pe unde vor putea. Vor face astfel ca bisericile să fie foarte departe, unde să nu se poată ajunge. În orașe vor fi așezate în locuri cât mai ascunse (14 iulie 1988).

Aceste biserici ce sunt construite și reparate vor ajunge în mâinile celorlalți; nu vor fi de folos nimănui. Vor fi înregistrate foarte dibaci: vor continua să se cheme biserici, dar înăuntru va fi cine știe ce, vreo născocire de-a lor – vor găsi ei ce să facă în ele (11 iulie 1988).

Cei cuvioși nu-l vor vedea pe antihrist (7 ianuarie 1988). Li se vor dezvălui multe, unde anume să meargă. Domnul știe cum să-i ascundă pe ai Săi, și nimeni nu are să-i găsească.”

***

Maica Macaria „s-a nascut de odovania Pastilor, in 1926, iar parintii au botezat-o chiar a doua zi dupa nastere, temandu-se ca va muri.

Desi parte a unei familii numeroase si nu prea instarite, Cuvioasa isi aminteste ca „(…) Nu aveam nimic altceva; aveam doar rugaciunea”.

La doar trei ani, a suferit de o boala a pi­cioarelor si nu s-a mai putut deplasa, in ciuda tuturor tratamentelor incercate. Casa fiind foarte mica, iar familia mare, fetita era silita sa isi petreaca mai tot timpul sub pat, de­venind, printr-o pronie a lui Dumnezeu, o mica „zavorata”. Tatal, care o iubea mult, se ingrijea de bunastarea ei sufleteasca: o ducea in gradina si o legana plin de caldura, si ii ci­tea din Evanghelii.

Dupa o vreme, familia a izbutit sa se mute intr-o casa mai mare, invecinata cu o baraca unde vietuiau niste monahii izgonite din ma­nastire. Alaturi de ele a invatat fetita catisme din Psaltire si cantari bisericesti.

Desi lipsita de bucurii lumesti, pentru ca traia o viata curata si placuta lui Dumnezeu, harul o adumbrea din belsug. Astfel, dupa ce s-a rugat mult timp Maicii Domnului sa o vindece, Imparateasa Cerurilor i s-a ara­tat in vis si a mangaiat-o. Altadata, poves­tea Cuvioasa, „nu puteam tine minte ruga­ciunea catre ingerul Pazitor, si mult am mai plans pentru asta. «Am sa te invat eu», mi-a spus Maica Domnului. Iata cum am tinut-o minte: am vazut-o intr-un vis, iar ea mi-a zis: «Hai s-o citim. Eu am s-o citesc, iar tu o sa tii minte». A repetat-o de doua ori si am tinut-o minte. «De acum n-o sa o mai uiti nicio­data», mi-a spus ea”.

La 7 ani are loc o întâmplare minunată: căzu într-o comă adâncă, preț de mai multe zile, încât familia a crezut că a murit. Însă fe­tița era, de fapt, într-o răpire duhovnicească. I s-au arătat Raiul și lăcașurile cerești: „Aici suntem lipsiți de răbdare, dar acolo, în cer, se revarsă doar bucurie. Frumusețea de acolo nu se poate asemui cu viața noastră. Ce strălucire e acolo, ce minunat!”, dar și iadul, „ținuturile morții”, „acolo unde trăiesc «întunecații»”.

La sfârșit, Maica Domnului i-a făgăduit că nu o va părăsi niciodată – apoi copila a „înviat din morți”, spre uluiala tuturor.

.

„Mă rugam fără încetare”

Desi avea doar 11 ani, fetita se invrednicise de mari daruri de la Dumnezeu, primind inca de pe-atunci harisma tamaduirilor. Astfel, cu inga­duinta in duh a Maicii Domnului, oamenii din sat si din vecinatati au inceput sa-i ceara ajuto­rul. Ea le dadea apa sfintita, se ruga pentru ei, ii invata cum sa se roage lui Hristos si Maicii Sale – si cei ce veneau primeau tamaduire.

Dumnezeiasca purtare de grija se vadeste a fi cu atat mai mare cu cat acele vremuri erau unele intunecate pentru pamantul rusesc, cuprins de turbarea prigoanei bolsevice impotriva Bisericii, ce incerca sa nimiceasca orice urma de credinta crestina. Dar, prin harul revarsat de persoane pre­cum Cuvioasa, multi se intareau in credinta lor, in loc sa si-o piarda, si se apropiau de Dumnezeu.

A urmat apoi, in 1941, al Doilea Razboi Mondial. Fratii si cumnatii ei, in frunte cu tatal lor, au fost chemati pe front, iar trupele germane au ocupat curand satul. Binecuvantata fetita a scapat de la moarte din mila unui ofiter german, apoi s-a refugiat in tinuturile ramase neocupate, silita sa se descurce sigura, in ciuda handicapului:

„Eram mica si slaba. Ma varam sub un sopron sau intr-un hambar. Cand dadeam de oameni, stateam in apa pana la gat. Iarna eram lasata in frig. Sapam o gaura in zapada, ma faceam ghem si asa dormeam. Beam apa murdara, cu o coaja de mesteacan drept căuș. Insfacam un pumn de zapada si o bagam in gura. Vara mancam iarba si flori. Eram imbra­cata cu te-miri-ce: numai zdrente, acoperindu-mi doar pieptul. Ma cataram pe un morman de pamant sau pe un stog de fan, unde era cald si bine, si ma rugam Domnului. Ma rugam foarte tare lui Dumnezeu, ma rugam fara incetare“.

Asa a trait doi ani, pe drumuri, pana ce Maica Domnului a ajutat-o in chip minunat si a adus-o in calea unei monahii, Maica Natalia, care a luat-o in casa sa. Aceasta a ingrijit-o pe mica orfana in anii grei ai foametei de dupa raz­boi nu doar material, ci si duhovniceste. Nu o lasa sigura nici macar un minut. O vorba spune ca „tineretea isi ia totdeauna partea sa“, dar fata a scapat de ispite:

„N-am avut nici un fel de pri­eteni, si nu am stat niciodata la o masa cu altii. Trebuie sa te rogi cu putere lui Dumnezeu ca sa te ajute sa supravietuiesti anilor tineretii“.

La 20 de ani a fost tunsa in ascuns rasofora, primind numele Tihona. A trait astfel ca multe alte suflete binecinstitoare in acei ani de pri­goana, cand manastirile erau in marea lor parte inchise, nevoindu-se intr-o casa de sat, alaturi de batrana Maica Natalia. Desi era analfabeta, caci nimeni nu avusese vreme s-o invete carte, s-a rugat indelung si fierbinte Maicii Domnului si iarasi Imparateasa Cerurilor i s-a aratat si, in chip minunat, a invatat-o pe dinafara mai multe canoane de rugaciune.

Din pricina conditiilor grele de viata, suferea de multe boli; pana la 20 de ani ii cazusera toti dintii, suferea cu plamanii, iar in 1957 a facut o raceala la rinichi care a tinut-o in spital jumatate de an. Atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, niste oameni milostivi au ajutat-o sa depuna actele de primire a pensiei de urmas pentru tatal ei, pierit pe front. Insa cel mai mult suferea ca, datorita ne­putintei picioarelor, nu putea ajunge decat tare greu si arareori la biserica, ca sa se impartaseasca – Maica Natalia imbatranise mult, si abia izbutea sa-si poarte siesi de grija. Dumnezeu o miluia pe Cuvioasa prin oamenii care veneau sa-i ceara rugaciunile, si ii mai lasau bani si alimente. Asa a putut sa intretina casa si pe batrana maica pana la ador­mirea acesteia, la 97 de ani, in ajunul Craciunului. Dupa moartea ei, Maica Natalia i s-a aratat in vis tinerei, imbracata in alb, si i-a multumit.

„Suferința e ceva la care mă pricep”

Boala picioarelor i se agravase, intr-atat incat nu mai putea sta nicicum in capul oaselor, asa ca in 1976 (dupa cum ii spusese batrana sa ocroti­toare) a fost tunsa in schima mica. Dupa calu­garie, Cuvioasa era ca nascuta din nou, iar boala i-a disparut. Dupa alte cincisprezece luni, la 49 de ani, la vestirea Maicii Domnului, a primit si schima mare, luand numele Macaria. Atunci Maica Domnului i s-a aratat iarasi si i-a spus ca „o alege pentru o nevointa”: de-atunci ina­inte trebuia sa ia asupra ei suferintele si bolile tuturor oamenilor ce veneau la ea cu cereri de tamaduire, sa faca loc in inima ei intregii dureri si intristari a Rusiei si sa poarte pe umerii ei, cu smerenie, aceasta povara.

„Maica Domnului, de ce ai ales o oloaga ca mine?“, a intrebat-o. „M-am uitat peste tot si nu am aflat pe nimeni mai vrednic ca tine. Tu esti cea aleasa“. „Dar ce fel de aleasa pot fi eu?”, „Tu esti cea desavarsita a mea!”, i-a raspuns Preasfanta Maica. „Nu pricep ce inseamna desavarsita!”, a zis Cuvioasa, si i-a pus metanie Imparatesei Cerurilor, adaugand: „Am sa primesc suferinta cu bucurie. Suferinta e ceva la care ma pricep“.

Texte extrase din Ghenadie Durasov, “Cuvioasa Macaria, mangaietoarea celor suferinzi”, Editura Sophia

_____________

Sursa – https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/2019/12/20/femeia-crestina-si-rugaciunea-ei-cuvioasa-macaria-vor-face-lucrurile-asa-incurcate-ca-nu-va-mai-fi-in-stare-omul-sa-isi-mantuiasca-sufletul/