O, neamul meu cel românesc,
O, neamul meu cel ostășesc,
În vremi, ca leul te luptai
Iar azi ești în genunchi pe plai!
.
Ieri tu erai stăpân pe glie,
O apărai prin vânturi și furtuni – o mie!
Astăzi ce faci cu fața-n mască
Și în colivie, nu simți c-ai devenit o iască?
.
Un mușchi lipsit de viață, de voință?
Că ești un sclav, privat și de credință,
Spre ce liman te-ndrepți, o neam viteaz,
Ferește-te, cu preț de sânge, să nu cazi în iaz!
.
O, neamul meu, cel adormit,
Trezește-te că Brâncoveanu a venit!
S-a sculat Ștefan voievod,
S-a-ntors Mihai, Neagoe, un întreg vohod!
.
Ei sunt doar umbre azi ce amintesc
Că n-avem voie să-i lăsăm pe cei care smintesc,
Pe cei ce scuipă pe-ale lor morminte
Și calcă în picioare a lor Sfinte oseminte!
.
Cum mai puteți dormi, mânca, trăi,
Când știți că vi se cere – nici a trăi, nici a muri?!
Voi nu vedeți că trebui să-ntrebați
Cum vă mișcați, cum respirați?
.
De-ar fi făcut străbunii așa,
Voi nu ați fi avut acuma ce călca,
Iar pașii voștri n-ar fi avut cărări
Și nici pământ să-l vindeți prin trădări!
.
Neam de neam, Român din tată-n fiu
Nu a gândit că i se pune frâu!
Să i se spună ce și când va să vorbească,
Să aibă pumnu-n gură și să nu gândească!
.
În țara asta poporul e stăpân!
El are dreptul câștigat de la străbuni!
Iar cel care se crede dictator
N-are decât să plece, el n-are loc mai mult decât un muritor!
.
Eroi, ce scris-ați cu-al vost sânge,
Slăvim acum Istoria ce-n noi ar trebui a plânge,
A cutremura și a trezi pe cei ce bâjbâie
Prin întuneric și prin mlaștini, în loc să duduie!
.
Slăviți martirii acestui neam, cu Sfinte,
Pe cei din temnițe, din lagăre și din morminte,
Pe cei ce și-au dat sângele și viata
Ca noi s-avem trezvie, nu să ne strângă ața!
.
Prof. Cristina Mihaela Popa
