Președintă a CA al Spitalului Județean de Urgență Bacăuși medic primar la Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh dr. Luca” Onești (suport Covid), doamna doctor Oana Mihaela Secară, semnatară a Apelului celor peste 125 de medici români inițiat de dr. Răzvan Constantinescu, este cunoscută pentru semnalarea faptului că NU SE SUSȚIN PE BAZE ȘTIINȚIFICE, nici vaccinarea obligatorie, nici măsurile restrictive aplicate în prezent. Însă doamna doctor a avertizat asupra vaccinurilor ARNm încă de când au apărut. Astfel, într-o postare de la începutul anului, aceasta demonstrează că Un ARNm sintetic ca cel din Pfizer și Moderna POATE MODIFICA ADN-UL CELULEI ÎN CARE PĂTRUNDE! O redăm integral aici:
„E PUR SI MUOVE….Este riscant, ca și pe vremea lui Galilei, să faci afirmații în ziua de azi, bazate pe date științifice, dar care nu sunt acceptate de mediul conventional. Totuși, în continuare, voi explica publicului larg, cum anume, un ARNm sintetic, ca cel din vaccinurile concepute de Pfizer și Moderna, POATE MODIFICA ADN-UL CELULEI ÎN CARE PĂTRUNDE. Adică, de ce anume există posibilitatea ca celula în care pătrunde ARNm să sufere o mutație genetică. Din păcate, termenii științifici abundă și nu pot fi eludați de această dată. Voi vorbi doar despre articole publicate în reviste medicale de circulație internațională, pentru a suscita doar discuții științifice pe această bază.
O primă precizare: în cea mai mare parte, ARN m din vaccin ajunge în limfocite, adică în celulele sistemului nostru imunitar, preluat fiind de către sistemul limfatic. Deci modificările, cele care sunt induse, apar preponderent la nivelul acestor celule, responsabile de reacția de apărare.
S-a spus: reconversia ARNm-ADN nu este posibilă în cazul acestui vaccin. Adică: ARNm din vaccin, care este de fapt un ARN identic cu cel viral, dar de natură sintetică, nu poate modifica ADN-ul celulei în care intră (limfocitul de exemplu, celula sistemului imunitar).
De ce nu? Pentru că, spun cei care descriu acțiunea vaccinului, acest ARNm, va întâlni în celulă un organit celular, numit ribozom, care va citi informația codificată (ribozomii nu fac deosebire între tipurile de ARNm a căror informație o procesează). Cu ajutorul ribozomului, se va realiza „traducerea” informației genetice, care va duce la generarea unei proteine identice celei virale, acest proces de „traducere „fiind unicul mecanism posibil. Orice alt mecanism este exclus, se spune în descrierea vaccinului.
Dar iată că studii serioase, apărute înainte de izbucnirea controverselor actuale cu privire la vaccinurile ARNm Pfizer și Moderna, aflate acum în studiu clinic, contrazic acest scenariu. Un exemplu: Haig H.Kazazian, Jr., M.D., and John V. Moran, Ph. D, publica în iulie 2017 un articol în N. Engl J. Med, intitulat Mobile DNA in Health and Disease, din care reiese clar un scenariu complet diferit, cunoscut dealtfel de specialiștii în biologia moleculară:
În rezumat: o parte din ADN-ul celulei, care este necodant (dar nu totalmente nefuncțional), conține ceea ce numim Retrotranspozoni LINE 1 (long interspersed nuclear element). Retrotranspozonii LINE 1 sunt fragmente care sunt responsabile de următoarea secvență de acțiuni;
(1) transcrierea ADN corespunzător retrotranspozonului sub formă de ARNm,
(2) exportarea ARNm în citoplasmă,
(3) traducerea ARNm de către ribozomi, rezultând proteina ORF2p cu rol de RT (revers-transcriptaza) și endonuclează,
(4) legarea unui ARN aleator întâlnit în citoplasmă cu ajutorul ORF2p pentru a-l transporta înapoi în nucleu (un ARN aleator, care foarte bine poate fi ARNm din vaccin) – pentru că această proteină nu face deosebire între ARN-urile întâlnite,
(5) tăierea ADN-ului într-o anumită zonă, prin activitatea de endonuclează a ORF2p,
(6) reconvertirea ARNm către ADN, prin activitatea de RT (revers-transcriptază, adică prin activitatea de revers transcriere) a ORF2p
.
Aceste fenomene sunt responsabile de introducerea informației oricărui ARN în ADN-ul celulei. Mai facem precizarea, conform datelor actuale, că Retrotranspozonii LINE1 sunt cunoscuți anterior, ca fiind responsabili de o serie de afecțiuni datorate mutațiilor genetice, ca de exemplu tumori maligne și boli neuropsihiatrice.
Această proteină, numită ORF2p, este exact ceea ce are nevoie ARNm -ul din vaccin pentru a se produce revers transcrierea și apoi integrarea în ADN-ul celulei. Adică, pe scurt, ARNm din vaccin, odată pătruns în celulă, are șanse să întâlnească, în locul ribozomului, tocmai proteina ORF2p. Are șanse deci, să se „revers transcrie” și să se integreze în ADN-ul celulei, mai ales că această proteină nu face deosebire între diferitele tipuri de ARN–uri întâlnite.
În rezumat, s-a spus că ARNm din vaccin va întâlni în celulă, în mod absolut și fără îndoială, doar ribozomul implicat în sinteza proteinei virale. În realitate însă, există și posibilitatea să întâlnească exact proteina de care are nevoie pentru a se integra în ADN, modificându-l. ”Niciodată să nu spui niciodată în biologia moleculară”, spun specialiștii în acest domeniu.
Chiar dacă probabilitatea este mică, există. Și trebuie menționată în descrierea vaccinului. Și trebuie avută în vedere, mai ales în condițiile în care acest vaccin este încă în faza experimentală, în faza de studiu. Pentru ca informarea populației să fie completă și echidistantă, iar liberul arbitru respectat în momentul în care se oferă voluntari în studiu.
Îmi rezerv dreptul de a explica, într-un articol viitor, ce anume se poate întâmpla după modificarea genetică repetată a celulelor sistemului imunitar. Ca și pe vremea lui Galilei, riști totul, dacă ești de partea adevărului dovedit de toată istoria medicinei, dar adevărul rămâne suveran.”
Vom reveni! Citiți și Dr. Oana Mihaela Secară răstoarnă carul propagandiștilor și dezvăluie adevărul: Vaccinarea duce la răspândirea virusului. Imunitatea naturală, mai puternică. Pașaportul de vaccinare, o aberație!

