FRAȚI ROMÂNI,

MAI MULT DECÂT ORICÂND,

TREBUIE SĂ NE TREZIM

ȘI SĂ-I TREZIM ȘI PE CEI DE LÂNGĂ NOI

(PARLAMENTARI, RUDE, PRIETENI, VECINI, COLEGI)

DIN SOMNUL CEL DE MOARTE !!!

E TIMPUL SĂ-I CONȘTIENTIZĂM PE CEI ALEȘI DE NOI ÎN PARLAMENT

CĂ  T-R-E-B-U-I-E  SĂ NE REPREZINTE  L-O-I-A-L  INTERESELE, 

CĂCI PENTRU ACEASTA LE-AM ACORDAT ÎNCREDEREA, MANDATUL,

ÎN CAZ CONTRAR, ÎNCREDEREA, MANDATUL,

ÎN CALITATE DE TITULARI DE DREPT,

LE PUTEM RETRAGE !!!

ALTFEL, NU MAI VORBIM DESPRE DEMO-CRAȚIE,

CI DESPRE DEMONO-CRAȚIE !!!…

.

Certificatul verde abuziv la locul de muncă a fost RESPINS. Se anunță NOI PROTESTE pentru Apărarea Constituției, joi, 28 octombrie, orele 20.00, în Piața Universității.

ACTUALIZARE

.

Cu 60 de voturi împotrivă, proiectul de lege nr L454/2021 privind „certificatul verde” pentru a merge la muncă numai vaccinat a fost RESPINS de Senat, fiind, de altfel, și anti-constituțional. AUR și PSD au votat contra.

ACTUALIZARE: La scurt timp după anunțul venit de la Senat, am primit pe adresa redacției (foto) o informație că Joi, 28 octombrie, începând cu orele 20.00, lumea va ieși în Piața Universității pentru a protesta împotriva oricărei tentative de instaurare fățișă a dictaturii medicale și a susține respingerea proiectului de lege abuziv și la Camera Deputaților, forul decizional.

„Legea 454/2021 la Senat, vot final: 67 pentru la 60 contra.

Le trebuiau 69 voturi.
Legea nu a fost votata de Senat.
Sa nu mai aud vreun cetatean ca nu se poate face nimic.
V-ati convins ca se poate???
Exprimati-va opiniile: cereti-le deputatilor ce vreti!
Felicitari tuturor celor care s-au implicat sa transmita ce vor ei catre senatori.
Este rezultatul muncii tuturor!”, a transmis avocatul Elena Radu.

Proiectul de lege, așa cum va merge mai departe la Camera Deputaților, este disponibil – AICI.

___________

Sursa – (ATENȚIE !!! _ ACESTA ESTE UN SIT ECUMENIST !!!)Certificatul verde abuziv la locul de muncă a fost RESPINS. Se anunță NOI PROTESTE pentru Apărarea Constituției, joi, 28 octombrie, orele 20.00, în Piața Universității. ACTUALIZARE | ActiveNews

.

Iată lista conținând coordonatele de contact ale parlamentarilor români:

contacte-deputati

.
.

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE  –  CÂT MAI POȚI !!!

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE”

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS!

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE!!!

.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.

 

 

.