În duminica de astăzi, numită Duminica Mare sau Duminica Cincizecimii, prăznuim minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și, de asemenea, ziua întemeierii Bisericii creștine în lume.

Înainte de înălțarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se despartă de Ierusalim, ci să aștepte împlinirea făgăduinței Tatălui ceresc, adică primirea Duhului Sfânt. Și li s-a spus că atunci vor fi îmbrăcați cu putere de sus, vor fi luminați și întăriți să predice Evanghelia în toată lumea, să învețe toate neamurile și să le boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și astfel să-I fie martori până la marginea pământului (Fapte 1, 8) și până la sfârșitul veacului.

Făgăduința s-a împlinit în Duminica Cincizecimii, când, într-adevăr, S-a coborat Duhul Sfânt peste Sfinții Apostoli „ca o suflare” de vânt, sub chipul limbilor „ca de foc”, și a revărsat în ei o putere nouă, necunoscută lumii până atunci, care a făcut din pescarii simpli și fricoși, de până atunci, cei mai devotați Apostoli și cei mai neînfricați misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată.

Împotriva tuturor vitregiilor lumii și împotriva tuturor păcatelor ei îndătinate, Sfinții Apostoli au izbutit să resădească în inimile oamenilor cea mai curată și cea mai luminoasă învățătură – Evanghelia dragostei și a păcii – și să producă, cu cele mai simple mijloace, cea mai mare revoluție morală și religioasă cunoscută în istoria lumii prin răspândirea creștinismului. Din aceste pricini, Pogorârea Sfântului Duh a fost, este și rămâne un mare semn de întrebare pentru toți cărturarii lumii, o problemă grea pentru toate mințile care bolesc de necredință și o mare îmbărbătare pentru toți predicatorii Sfintei Evanghelii.

Atunci, pentru prima dată în istoria lumii, S-a arătat cu putere, în public, Sfântul Duh – Duhul Adevărului, pe Care lumea, prin simțurile, prin puterile și prin luminile ei, nu-L poate primi, deoarece nu-L vede și nu-L cunoaște, pentru că nu știe de unde vine și unde merge (Ioan 3, 8), cum spune Însuși Mântuitorul Hristos.

În Simbolul credinței noastre creștine noi mărturisim despre Sfântul Duh că El este „Domnul de-viață-Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit, Care a grăit prin prooroci”. El este veșnic. Deci, este fără început și fără sfârșit, deoființă cu Tatăl și cu Fiul. El are în Sine toate atributele dumnezeirii și este prezent și activ în toate lucrările îndreptate spre lume ale Sfintei Treimi.

El ia parte cu Tatăl și cu Fiul la cele două creații:

1. La Facerea lumii „Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 2);

2. La refacerea spirituală a lumii – săvârșită prin întruparea Mântuitorului – Sfântul Duh lucrează la renașterea și sfințirea omului și a lumii.

El este Mângâietorul, Duhul Adevărului, Izvorul harului și Vistierul bunătăților.

De-a lungul istoriei zbuciumate a Vechiului Testament Duhul Sfânt a grăit prin Prooroci, pregătind omenirea pentru venirea Mântuitorului în lume. Noul Testament adeverește că Sfântul Duh este mereu prezent în viața pământească a Mântuitorului. Astfel, când Iisus Hristos se întrupează, Duhul Sfânt îi este premergător – la Buna Vestire a Fecioarei. Când Domnul Hristos se botează, Duhul îi este mărturisitor.

Când Iisus Domnul învață pe oameni și săvârșește minuni, Duhul Sfânt îl însoțește. După înviere și mai ales după înălțare, Duhul Sfânt îi este urmaș, continuând în lume lucrarea de luminare, de sfințire și de îndumnezeire a oamenilor.

Pentru că El lucrează nedespărțit de Tatăl și de Fiul este numit și Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Duhul Domnului, Domnul Însuși, Duhul înfierii și Duhul libertății. El inspiră pe Profeți, întărește pe Apostoli, hirotonește preotii Bisericii, luminează și călăuzește pe păstorii și învățătorii noștri sufletești.

Duhul Sfânt ne renaște prin Taina Sfântului Botez; prin El devenim, din oameni trupești, oameni duhovnicești. Prin El, Care este Duhul înfierii, devenim fiii lui Dumnezeu prin har. Prin Sfântul Duh ne iartă Dumnezeu păcatele când ne mărturisim. Prin Sfântul Duh pâinea și vinul din Sfântul Potir devin Trupul și Sângele Mântuitorului nostru, cu care ne împărtășim. Prin Sfântul Duh, trupurile noastre împreună cu sufletele devin biserici ale Dumnezeului Celui viu. El mângâie, luminează, inspiră, învață, însuflețește, întărește și sfințește pe toți credincioșii. El este Sfânt și sfințește viața noastră prin cele șapte Sfinte Taine. El este atotînțelept și bun și ne călăuzește viața prin cele Șapte daruri ale Sale, care sunt: înțelepciunea, înțelegerea, sfatul, puterea, cunoștința, evlavia și frica de Dumnezeu (Isaia 11, 1).

Prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, oamenii lumii acesteia, bărbați, femei și copii, atât de diferiți ca neam, ca rasă și ca stare socială, pot deveni o comuniune sfântă. Pot deveni mădularele Sfintei Biserici, care este Trupul tainic al Mântuitorului Hristos, unit prin legătura dragostei, a păcii și a sfințeniei.

Duhul Sfânt are în viața Bisericii un rol asemănător cu acela al sufletului în organizarea vieții noastre omenești. După cum sufletul dă viață și mișcare tuturor mădularelor, tot așa Duhul Sfânt dă viață și mișcare, spre binele tuturor, mădularelor Sfintei Biserici, care suntem noi, creștinii.

Și, după cum sufletul vede prin ochi, aude prin urechi, vorbește prin intermediul limbii și este prezent în toate mădularele trupului împărtășindu-le viața și acordându-le tuturor simțirilor ceea ce li se cuvine, tot așa și Duhul Sfânt prin Sfinți face minuni: prin unii învață adevărul, prin alții sporește știința, prin unii ocrotește bunele tradiții, prin alții păstrează buna cuviință și cinstea în familii, prin alții stinge vrajba dintre oameni și-i împacă. Unii au o harismă, alții alta, însă toți se străduiesc să ducă aceeași viață bună și să aibă aceeași simțire curată, pentru că toți se lasă călăuziți de puterea și de lucrarea binefăcătoare a Sfântului Duh.

Nenumărate și nemăsurate sunt darurile, puterile și influențele Sfântului Duh asupra lumii întregi și asupra fiecărui suflet în parte. Toate aceste generoase revărsări de dumnezeiască dragoste se oferă în dar tuturor oamenilor și îndeosebi creștinilor, care prin Taina Sfântului Botez s-au înscris în familia sfântă a fiilor lui Dumnezeu. Duhul Sfânt, deși este prezent în viața noastră pretutindeni și în orice vreme, El nu se face simtit nouă decât dacă îl vrem, îl chemăm, îl dorim. Dacă nu vrem și nu dorim ajutorul Lui, El nu ne face sila.

Stiut este ca prin Taina Sfantului Botez si prin Taina Sfintei Mirungeri am primit fiecare, in pruncia noastra, simtul de orientare spre bine, am primit voia libera indreptata spre implinirea poruncilor dumnezeiesti. Daca in vremea incercarilor si a ispitelor ascultam de acest indemn launtric spre bine, care este glasul launtric al Sfantului Duh, si facem binele, nu raul, ferice de noi.

Daca insa nu ascultam indemnul Lui spre bine, ne impotrivim acestui gingas indemn si, in loc de bine, alegem raul, vom avea de suferit.

Chemandu-L in ajutor, mai ales in vremea ispitelor si a necazurilor, conlucrand cu El si ostenindu-ne spre bine, vor incolti si vor creste in noi roadele Sfantului Duh, care sunt: dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea (poftelor), curatia (trupeasca si sufleteasca) (Galateni 5, 22). Dar daca, in loc de bine, alegem raul, Duhul Sfant se va departa de la noi si in locul Lui va pune stapanire pe sufletul nostru duhul celui rau, care poarta cu sine boldul pacatului si al mortii si intarata in noi poftele urate ale trupului, care amarasc viata si ne despart de Dumnezeu.

Aceste pofte sunt: necuratia, desfraul, inversunarea, fermecatoriile, vrajbele, certurile, invidia, mania, dezbinarile, uciderile, betiile, ospetele cele necuviincioase si altele asemenea acestora, bine stiind, cum spune Sfantul Apostol Pavel, ca „cei ce fac unele ca acestea, nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu” (Galateni 5, 19-21).

Noi toti avem nevoie de Dumnezeu si de imparatia Lui, chiar daca uneori, de-a lungul vietii noastre, nu ne dam seama de aceasta. Imparatia lui Dumnezeu – cum o defineste Sfantul Apostol Pavel – inseamna pe scurt: „Dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant”(Romani 14, 17). Aceste roade – dreptatea, pacea si bucuria intru Duhul Sfant -, ca si celelalte roade ale Duhului de care am mai amintit, trebuie sa stapaneasca totdeauna sufletele si inimile noastre si sa se reverse din suflet in viata din jurul nostru prin ganduri, prin cuvinte si prin toate faptele noastre zilnice.

Calea catre aceasta imparatie este lunga, ea incepe de aici de pe pamant si continua sus, in ceruri. Si, ca orice calatorie, nu este lipsita de surprize si primejdii. Este greu sa mergem singuri pe aceasta cale, caci putem slabi sau ne putem rataci. Avem nevoie de o calauza sigura, de indrumare temeinica, de imbarbatare si ajutor pe aceasta cale spre imparatia lui Dumnezeu. Din mila lui Dumnezeu, avem o asemenea calauza sigura si incercata, o institutie sfanta, straveche si puternica, intemeiata pe Jertfa Mantuitorului, pe marturisirea Apostolilor, pe sangele martirilor, pe experienta si invataturile bogate ale Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii. Aceasta venerabila calauza este Sfanta Biserica dreptmaritoare, inzestrata cu Sfintele ei Taine si cu toate bogatiile si harurile Sfantului Duh, de la intemeierea careia praznuim astazi aproape doua milenii. Sa ne folosim cu smerenie de puterile si de luminile ei! Sa cerem, sa primim si sa ne folosim cu dragoste de influentele ei binefacatoate, pentru curatirea noastra de pacate, pentru luminarea si innoirea noastra, pentru ocrotirea si imbarbatarea noastra pe calea vietii cinstite, curate si pasnice, pe calea mantuirii noastre, supunand voia noastra cea patimasa voii lui Dumnezeu si incepand toate rugaciunile noastre cu chemarea in ajutor a Sfantului Duh, Mangaietorul, Care este imparatul ceresc – Duhul Adevarului si Sfintitorul vietii noastre -, si sa ne rugam, zicand: „imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Carepretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule-de-viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curatestepe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”. Amin

.

Părintele Sofian Boghiu