Din păcate în aceste vremuri, pe lângă pericolul ecumenismului prin care diavolii arhiconi au prins în plasa lor peste 99% din preoți și mireni, pe lângă pericolul cipului implantat care este lepădarea fără întoarcere și devenirea din om făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, o simplă proprietate a diavolului condamnată la chinurile veșnice, a mai apărut și boala gravă a multor ortodocși de a promova ca mari sfinți, înșelați precum Arsenie Boca, Nil Drobanțu , Ilarion Argatu și alții.
În primul rând ortodocșii care alergă după minuni și care se cred vrednici să primească ei semne și minuni, sunt bolnavi de trufie și mândrie și multe alte păcate grele. Sfinții pe măsură ce se: despătimesc, iluminează, îndumnezeiesc se văd atât de slabi, păcătoși și neputincioși încât nu îndrăznesc să își ridice capul din pământ.
Minunea este o faptă suprafirească lucrată de Dumnezeu sau de diavol (diavoli). Diavolii deși sunt spurcați la arătare și au fost alungați din cer sunt îngeri, au puterile extraordinare ale îngerilor, pot face minuni.
Minunea o poate face Dumnezeu sau diavolul fară intermediari, sau o poate face Dumnezeu sau diavolul( diavolii) prin intermediari.
Dumnezeu face unele minuni prin intermediul unor oameni pe care noi iî numim sfinți, deși minuni se pot petrece și la rugăciunea unor oameni simpli, în timp ce diavolul face minuni să înșele prin intermediul unor oameni pe care lumea îi crede șfinți deși ortodoxia lor este strâmbă, de fapt nici nu mai este ortodoxie ci hulă, erezie, apostazie.
Hristos spune că El este ușa staulului și nimeni nu intră decât prin ușă. Hristos spune de asemenea că cine nu joacă după reguli (nu păstrează ortodoxia curată) nu se încununează.
Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine (Ioan 14:6)
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. (Ioan 10:1)
Raiul este plin de sfinți pe care lumea nu îi știe și nu au făcut nici o minune și iadul este plin de înșelați făcători de minuni.
Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.
Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.
După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
„Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.” (Matei 7, 14-23)
Deoarece și diavolul poate face nenumărate minuni, alergatul după minuni atât de drag ortodocșilor căldicei care nu au citit Pidalionul și viețile sfinților este foarte periculos și poate duce la pierderea mântuirii.
Catalogarea sfinților după mărimea minunilor făcute de aceștia este de asemenea foarte greșită din mai multe motive:
- sfinții mereu lucrează în ascuns, își ascund faptele bune
- Hristos nu este cel mai mare folosind acest criteriu de clasificare, pentru că sunt oameni care au făcut minuni mai mari decât a făcut El cât timp a fost pe pământ
„Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14:12)
„Domnul nostru Iisus Hristos din Dumnezeu Atotputernic, S-a făcut om, a fost batjocorit și răstignit pentru noi. De nenumărate ori evreii au cerut de la El minuni:
Şi apropiindu-se fariseii şi saducheii şi ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer.
Iar El, răspunzând, le-a zis: Când se face seară, ziceţi: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roşu.
Iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi!
Neam viclean şi adulter cere semn şi semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona. Şi lăsându-i, a plecat.” (Matei 16: 1-4)
„Şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!
Asemenea şi arhiereii, bătându-şi joc de El, cu cărturarii şi cu bătrânii, ziceau:
Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El.
S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu.
În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El.” (Matei 27: 40-44)
Dar Hristos nu a făcut minuni în unele cazuri deși alții cereau, Hristos a stat ca și un tâlhar, răstignit între tâlhari cu o smerenie care este posibilă numai la Dumnezeu.
Deși Hristos a fost și este smerit, ortodocșilor căldicei le plac ”sfinții” teleportori, levitatori, care știu faptele secrete ale oamenilor (de parcă diavolii nu le știu) și care fac tot felul de minuni drăcești pentru a crea spectacol. Dumnezeu face minuni cu smerenie când este nevoie, diavolul face circ cu minuni.
Continuand cu faptul că minunile nu sunt, nici semn, nici dovadă de sfințenie, cel mai mare bărbat născut din femeie Sf Ioan Botezătorul, nu a făcut nici măcar o minune.
„Că el este acela despre care s-a scris: “Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta”.
Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.” (Matei 11: 10-11)
Şi mulţi au venit la El şi ziceau: Ioan n-a făcut nici o minune, dar toate câte Ioan a zis despre Acesta erau adevărate. (Ioan 10: 41)
Am scris mai sus că Domnul Iisus Hristos a fost și este smerit și că alții au făcut minuni mai mari decât El. Hristos nu a mutat nici un munte ci doar a spus:
Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.
(Matei 17:20)
Alții au mutat munți:
” Hristos n-a mutat munti. El a înviat morti de patru zile, a mers pe apa, a înmultit pâinile, dar crestinilor care cred în El mai mare putere sa faca minuni a lasat.
Deci, daca cela ce crede în Hristos, va face minuni mai mari decât Dânsul, sa va spun o istorie cum s-a mutat muntele Adar din Alexandria, la anul 604 dupa Hristos. Si iata cum a fost:
În istoria Bisericii sunt trei sfinti care au mutat muntii cu rugaciunea: Sfântul Ioachim, Patriarhul Ierusalimului, a mutat muntele Durda; Sfântul Marcu a mutat muntele Fracesc din Abisinia, pe timpul Sfântului Serapion si pe vremea Sfântului Platon, Patriarhul Alexandriei, un argintar a mutat muntele Adar, 600 de stadii pâna în apa Nilului. Avem Vietile Sfintilor si Istoria Bisericii care-i verificata de-atâtia mari istorici.
Prin secolele VI – VII arabii au darâmat multe împaratii în Africa si în Asia si au ajuns si în Europa. Dar când au ajuns ei în Egipt, pe la anul 604, toate tarile crestine care au fost – Pamfilia, Pontul, Galatia, Nicomidia, Cezareea Palestinei, Fenicia, Libanul, Siria, Frigia, Paflagonia, Mira Lichiei – le-au ocupat, patimind atunci milioane de crestini. Numai în Nicomidia în ziua de Craciun au ars 20.000 de mucenici, pe timpul lui Diocletian, ca i-a gasit în biserica în ziua Nasterii Domnului. Si atunci au înconjurat orasul si a dat foc bisericii celei mari si i-a ars pe toti.
Alta data împaratul Traian a ucis 10.000 de martiri în alta biserica, în Frigia, cu tot cu femei si copii, si iarasi în timpul împaratului Nero au murit 15.000 de martiri.
Prin secolul VII au ajuns arabii si în Egipt, tara crestina pe atunci. Astazi sunt numai cinci milioane de crestini monofiziti si vreo 20.000 de crestini ortodocsi în Patriarhia Alexandriei. Ceilalti toti sunt mahomedani. Acolo a fost focarul calugarilor: Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Macarie, Sfântul Pahomie, Sfântul Paisie cel Mare, Sfântul Sisoe, Sfântul Pamvo, Sfântul Teodor Studitul si atâtea mii de cuviosi. Numai Sfântul Antonie cel Mare avea, în pustiul Egiptului, peste 20.000 de ucenici prin secolul III.
Când au ajuns la Alexandria si au pus mâna pe cetate si pe Egipt, era patriarh Sfântul Platon. La dânsii asa era: ori te faci mahomedan, ori te trece prin sabie. Îti taiau capul daca nu te faceai mahomedan.
Ce s-a întâmplat? Erau în jurul Alexandriei orase de calugari. Era un oras, Oxirinius, lânga Cartagina, care avea mai multi calugari decât oameni casatoriti. Erau multe manastiri de calugari si de calugarite.
A venit veste la episcop si au început sa plânga preotii si poporul: „Au venit turcii, ne omoara pe toti, daca nu ne lepadam de Hristos!”
Ce s-a întâmplat? S-a dus episcopul la sultanul turcilor si sultanul i-a spus asa:
– Tu esti mai mare peste crestini?
– Eu sunt.
– Cum te cheama?
– Platon.
– Uite, eu sunt pasa cel mai mare, trimis de sultanul aici. Hristos al vostru spune minciuni!
Si a început sa huleasca pe Mântuitorul.
– Dar de ce?
– Uite, am o Evanghelie în mâna mea! Iata ce scrie aici: Daca veti avea credinta cât un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Ridica-te si te arunca în mare, si daca veti crede, va fi cum ziceti. Deci, daca voi sunteti crestini si arhierei si preoti si calugari si calugarite atâtea mii, aveti opt zile ca muntele acesta, Adar, sa-l mutati din loc. (Caci era acolo un munte mare si avea câteva sate si de crestini si de mahomedani). Daca nu-l mutati cu rugaciunea în opt zile, nu va ramânea nici un crestin netaiat si averile voastre toate le luam noi. Sa vad eu, exista asa putere si adevar în Evanghelia voastra sau Hristos a spus minciuni!
Ca El n-a fost Dumnezeu, a fost un prooroc, asa spun mahomedanii.
Patriarhul a zis:
– Domnule pasa – pasa înseamna general la turci -, lucrul acesta care îl spui dumneata este peste putinta noastra, dar Mântuitorul poate va face mila cu noi, iar daca nu, vom muri toti ca martiri.
Caci altfel trebuia sa le taie capetele si sa le ia si averile.
– Eu nu stiu – a zis sultanul -, daca nu mutati muntele în opt zile, nu ramâne nici un crestin si nici un calugar si nici un preot în toata lumea asta. Sa va arat eu voua sa mai spuneti minciuni, ca voi ziceti ca puteti sa mutati muntii cu rugaciunea, ca asa spune minciuni si Hristos al vostru.
Patriarhul a venit scârbit în Alexandria, a adunat episcopii, sinodul, preotii, staretii si staretele manastirilor, toti crestinii cei buni, si le-a zis:
– Iata, fratilor, mai avem de trait opt zile si daca nu vom muta muntele Adar cu rugaciunea, nu va ramâne nimeni viu. Turcii au spus ca ne omoara pe toti, ca Sfânta Evanghelie spune minciuni si ca nu se poate sa se mute muntii cu rugaciunea. Ca daca n-a mutat Mahomed muntii, apoi nici Hristos nu poate, ca au spus ca Mahomed al lor a fost mai mare ca Hristos.
– Atunci ce-i de facut, preasfintite?
Patriarhul Platon a spus:
– Noi, iubitii mei frati, nu ispitim pe Dumnezeu, ca n-avem noi credinta sa mutam muntii. Hai sa punem rugaciuni! Întâi si-ntâi punem trei zile de post. Sa posteasca toata cetatea cu tot cu animale, cum a fost în Ninive. Copiii sa nu suga la mamele lor, chiar de-or muri. Toata lumea sa vina la biserica si sa se spovedeasca. Ne pregatim de moarte. Toti sa treaca pe la duhovnici sa se marturiseasca si ne împartasim tot poporul cu Sfintele Taine, si care este oprit si care nu-i oprit, pentru ca suntem în fata mortii. Si chiar de vom muri, sa murim spovediti si împartasiti cu Sfintele Taine si mai mult, ce va voi Domnul cu noi.
Si a placut la toti cuvântul acesta, si au plecat toti acasa. Iar preotii au adunat oamenii în biserici si le-au zis:
– Oameni buni, iata turcii ne-au înconjurat! A venit califul Omar si pasa si sultanul si acum ne-au dat opt zile de viata. Daca vom muta muntele Adar cu rugaciunea, vom trai; iar daca nu, nu ramâne unul viu si averile noastre le vor lua ei.
Tot poporul când a auzit a început a plânge.
– Iata ce este. A rânduit patriarhul post; nimeni nu gusta apa si mâncare trei zile si trei nopti, macar de ar muri de foame. Cine va mânca, nu mai este crestin. Facem si noi ca si poporul din cetatea Ninive, când a spus Proorocul Iona ca mai au trei zile si vor muri. Poate va face Dumnezeu mila cu noi, sa faca vreun semn cu muntele.
Si au postit crestinii si preotii si calugarii si maicile si toata lumea si pustnicii din pustie, ca era mare pustia sketica si avea multi sihastri si oameni sfinti. Si s-au rugat lui Dumnezeu si dupa ce poporul a postit trei zile, preotii i-au spovedit pe toti si au împartasit tot poporul cu Preacuratele Taine, si care erau vrednici si care nu. Ce-au zis? „Mai, oamenii sunt în fata mortii. Omul, în caz de moarte, trebuie sa fie pregatit”.
Pe urma ce-au zis?
– Hai sa înconjuram muntele cu procesiune!
Preotii si arhiereii îmbracati, au luat moastele Sfântului Mina, moastele Sfântului Prooroc Ieremia, care se gasesc acolo aduse de Alexandru cel Mare, Machedon. Au luat prapurii, crucile, icoanele, si au început a merge în jurul muntelui si a face procesiune, cum se face pentru ploaie pe câmp, cu Sfântul Maslu. Si mergeau în jurul muntelui câteva sute de metri cântând „Sfinte Dumnezeule”. Si iarasi ziceau diaconii: „Iara si iara, plecând genunchii nostri, Domnului sa ne rugam”. Si iar se rugau arhiereii plângând, dupa ce poporul era acum împartasit si pregatit de moarte.
Si a spus patriarhul: „Sa iasa cât se poate de multi, numai cei bolnavi si batrâni sa ramâna în oras. Sa vina toata lumea la rugaciune”.
Si au mers în jurul muntelui Adar cu mult popor, facând rugaciune si citind din Sfânta Evanghelie. Trei zile au mers, ca muntele era mare si ei tot stateau în genunchi si preotii le predicau. Se rugau si iar mergeau, dar nu s-a facut nici un semn. Deci trei zile trecusera si cu trei, câte au postit, erau sase. Mai erau doua zile si moartea tuturor era de fata.
Dar s-a întâmplat o minune mare atunci. Era un argintar, faur de aur, slavit foarte în toata cetatea aceea pentru mestesugul mâinilor lui. Ioan îl chema. Era un baiat cu viata sfânta si necasatorit. El a întrebat pe preot:
– Parinte, merg si eu acolo pe munte la rugaciune?
Dar preotul avea de facut niste sfinte vase, potire, discuri, de îmbracat si evanghelii pe sfânta masa, si i-a zis:
– Fiule, tu ramâi, ca doar tot pentru biserica lucrezi. Ramâi la argintaria ta si lucreaza, dar sa postesti si tu si sa te rogi în fiecare ceas.
Si a ramas argintarul Ioan sa lucreze pentru biserica, însa el, fiind argintar, lucra si pentru femeile care veneau la el.
În timpul acesta, lucrând el si ceilalti înconjurând muntele cu post, cu rugaciune si cu plângere, o femeia rea din cetate, care n-avea grija credintei, fiind o femeie depravata, a pus ochii pe dânsul, si ce-a gândit ea? Acum când toti s-au dus din cetate, a gasit prilej sa se duca la acest argintar, cu gând spurcat. Si s-a dus la Ioan:
– Ioane, ce faci?
Dar el saracul, scârbit ca arabii îi amenintau cu moartea si parintii lui erau dusi la rugaciune cu patriarhul, a zis:
– Ce sa fac, doamna, iata lucrez niste potire pentru biserica.
– Am venit sa-mi faci un inel de aur.
El nu era tocmai bucuros, dar fiind de meserie, i-a zis:
– Da, doamna.
I-a luat masura sa-i faca inel, dar ea, fiind femeie desfrânata, îl priveste în ochi si-i spune:
– Mai Ioane, mie îmi plac ochii tai!
Dar el, credincios foc, a zis:
– Cum ai zis?
– Îmi plac ochii tai! De aceea am venit sa te vad.
– Îti plac ochii mei? Mai asteapta doamna putin, ca ti-i dau.
A luat cutitul cu care lucra, si, de fata cu ea, a scos un ochi si l-a pus pe taler.
– Îti mai trebuie si celalalt?
– Ho, mai nebunule! De-acum ai sa mori.
– Tu nu vezi ca mâine-poimâine murim cu totii de sabie si tu vii acum cu gânduri curvesti la mine? Nu vezi ca-i amenintata cetatea si murim cu totii de sabia turcilor? Îti plac ochii mei? Unul l-am scos si îndata ti-l scot si pe celalalt. Asa ma învata Hristos: De te sminteste ochiul tau cel drept, scoate-l. L-am scos pe dreptul; ti-l scot si pe stângul.
Atunci ea a fugit speriata si s-a dus de-a spus la o prietena de-a ei. Apoi s-a aflat în toata cetatea.
Dar el saracul si-a legat ochiul cu o batista si multumea lui Dumnezeu, Celui care a zis în Evanghelie ca-i mai bine sa mergi cu un ochi în Rai, decât cu amândoi în iad.
Si a ajuns vestea si la patriarh si atunci si-a adus aminte patriarhul ce spune în Psaltire: Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul si rugaciunea lor o asculta. Si a trimis doi diaconi în Alexandria, zicând:
– Duceti-va repede în cetatea Alexandriei, la argintarul Ioan, si daca-l veti gasi viu, cum va putea, sa vina pâna la noi. Sa vina cu nadejdea în Dumnezeu, ca avem mare nevoie de el!
S-au dus diaconii. El, când a auzit ca-l cheama patriarhul, a zis catre ei:
– Parintilor, ma cam doare un ochi! Dar n-a spus ce-a facut. Ma cam doare un ochi, dar am sa merg.
Si a luat saracul ce a putut si a mers cu diaconii aceia si a ajuns în fata patriarhului.
– Ce ai, frate Ioane?
– Ma doare un ochi!
Tot nu spunea taina, ca asta este o mucenicie de bunavoie.
– Frate Ioane, noi stim ce-ai patit. Dar uite, mai avem doua zile si murim cu totii. Fiindca atâta ai iubit pe Mântuitorul lumii, încât ai facut porunca Evangheliei, ca ai scos ochiul tau care te smintea, te-ai temut de Dumnezeu si pentru dragostea Lui ti-ai scos ochiul si erai gata sa-l scoti si pe celalalt, credem ca si Dumnezeu te va asculta pe tine acum.
– Dar ce sa fac, parinte?
– Musulmanii ne-au pus aceasta conditie: daca pâna poimâine nu mutam muntele – ca acum se apropiasera opt zile -, daca nu mutam muntele acesta pâna în apa Nilului, toti vom pieri de sabie si averile noastre vor fi date la turci. Deci te rugam, frate Ioane, hai la rugaciune cu noi si fa si tu rugaciune!
– Parinte, cum sa ma rog?
– Ne rugam odata cu totii, iar tu ia sfânta cruce în mâna si zi asa:
– În numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, munte al lui Dumnezeu, Adar, îti porunceste nevrednicul rob al lui Dumnezeu, Ioan, pentru rugaciunile tuturor parintilor si ale crestinilor care sunt aici, ridica-te si mergi pâna în apa Nilului si sa nu te mai opresti!
Atunci s-a pornit un cutremur mare si au început a se legana muntii cu huiet mare. Muntele Adar s-a rupt de ceilalti munti si a început a merge huind la vale. Ce se întâmplase? Casele care erau pe munte au început a se darâma una peste alta, caci crapa muntele si omora tot ce gasea.
Arabii care pândeau cu sabiile trase, cu armata de pe alt munte, se întrebau:
– Ce se întâmpla?
– Se roaga crestinii si s-a pornit muntele Adar, ca noi am spus ca Hristos spune minciuni! Iata credinta crestinilor!
Si au început a striga de frica la dumnezeul lor, împreuna cu generalii:
– Alah! Alah! Alah! Dumnezeul crestinilor pierde lumea! Uite vine muntele la vale!
Si s-au dus generalii turci la Sfântul Platon, patriarh batrân, avea 90 de ani, si au început a se ruga:
– Parinte, parinte, opreste muntele, ca avem atâtea sate de mahomedani! Opreste muntele, parinte, ca mor toti arabii – ca erau si sate de crestini.
Iar patriarhul a zis:
– Fiilor, noi ne-am rugat lui Dumnezeu si nu cu puterea noastra s-a pornit muntele la vale, ci cu puterea lui Hristos, pe care voi l-ati hulit si ati zis ca spune minciuni: „Ca daca ar avea vreun crestin credinta cât un graunte de mustar, va zice muntelui sa se mute”. Deci Hristos a pornit muntele, nu noi, si daca El va voi, o sa-l opreasca. Noi ne-am rugat Celui Atotputernic si cât va voi El, atât va merge.
Si a mers muntele pâna în apa Nilului. Pâna în ziua de azi, cine merge în Egipt, vede minunea aceasta. Nilul a ocolit muntele, ca el s-a oprit drept în albia Nilului si pâna azi Nilul face ocol, roata împrejurul muntelui, pâna vine în albia sa înapoi.
Aceasta mutare a muntelui Adar s-a întâmplat la anul 604, când era Platon patriarh al Alexandriei si când au venit arabii sa distruga neamul crestinesc de acolo si s-a scris aceasta minune în proloage si în Istoria Bisericii. Iar mahomedanii, când au vazut putea credintei ortodoxe cea adevarata, nu numai ca n-au omorât pe crestini, ci o mare multime de generali si oameni de rând s-au încrestinat si au zis: „Hristos este adevaratul Dumnezeu”.
Iar Califul arabilor a spus: „O suta de ani nu se va lua impozit de la crestinii din orasele si satele Egiptului pentru minunea pe care a facut-o Hristos Dumnezeu cu crestinii, ca a mutat muntele Adar în fata a atâtea mii si sute de mii de oameni care l-au vazut”.
*
Deci, când am pornit noi cuvântul despre rugaciune am aratat ca, daca cineva ar avea credinta cât un graunte de mustar, ar muta muntele. Dar muntele s-a mutat pentru rugaciunea acestui tânar martir, care a voit mai bine de o suta de ori sa-si scoata ochii, decât sa mânie pe Dumnezeu.
Care crestini îsi mai scot astazi ochii sa nu faca pacat? Ca zice Hristos: De te sminteste ochiul tau, scoate-l sau mâna ta, tai-o. Care-si mai taie mâinile sau picioarele sa nu mearga la pacat? Nimeni.
Dar Dumnezeu nu cere numaidecât aceasta, caci ai vedea numai oameni cu ochii scosi. Cere sa taiem voia noastra si sa nu facem pacatul. Dar vedeti, când cineva îl iubeste pe Dumnezeu, este gata sa moara de o mie de ori si sa nu faca pacatul.
Aceasta o lucreaza numai frica de Dumnezeu si credinta noastra în Hristos. V-am spus ca aceasta minune a fost rezultatul rugaciunii la atâta lume si mai cu seama a lui Ioan, faurul de aur, ca a facut Dumnezeu sa mute muntele Adar, pe care, oricine îl poate vedea astazi în Alexandria, si acolo se povesteste si minunea, când s-a mutat muntele acesta atâtia kilometri, prin rugaciunea facuta de crestinii ortodocsi. Amin. ”
NU EXISTĂ SFÂNT CARE SĂ NU FI FĂCUT VOIA LUI DUMNEZEU PÂNĂ LA MOARTE.
PRIMUL CRITERIU DE SFINȚENIE NU SUNT MINUNILE, CI CREDINȚA DREAPTĂ ORTODOXĂ. DACĂ NU EXISTĂ CREDINȚA DREAPTĂ ORTODOXĂ NU VORBIM DE SFINȚI CI DE ÎNȘELAȚI
Patericul egiptean:
”CAPITOLUL VII. PENTRU MULTE FELURI DE NALUCIRI SI INSELACIUNI DIAVOLICESTI, CU CARE AMAGESTE SI INSEALA VRAJMASUL PE MULTI, VRAND CA SAI SMINTEASCA DIN CALEA MANTUIRII, SA-I DEPARTEZE DE DUMNEZEU SI SA LE FIE IN ZADAR OSTENEALA LOR
1) Era un oarecare sihastru iscusit si traia in pustie cu multa infranare, postire si priveghere si alte osteneli pentru mantuirea sa, atat incat se socotea pe sine ca a ajuns la masura parintilor celor de demult. Pe acesta a inceput vrajmasul diavol a-l amagi si a-l insela cu naluciri diavolesti. I se arata lui adesea in chip de inger, ca si cum ar fi de la Dumnezeu trimis pentru pustniceasca lui viata cea iscusita, ca sa-l povatuiasca si sa-l invete cele ce i se cad lui. Si asa, multa vreme aratandu-i-se in chipul ingerului luminat, multe lucruri nestiute ii arata si ii spunea. Iar el nesocotind viclesugul vrajmasului, s-a incredintat cum ca este ingerul si ii slujeste pentru viata sa placuta lui Dumnezeu. Tatal acestui sihastru inca era viu si traia la tara. Si dupa multa vreme auzind el despre feciorul lui sihastru, unde traieste si in ce loc in pustie, a dorit sa mearga acolo, sa-l mai vada cu ochii mai inainte de moartea sa, fiindca numai pe acel fecior il avea si de multi ani nu-l vazuse. Si asa, luandu-si traista si o secure in mana, a plecat si a ajuns in acea pustie. Apropiindu-se de acel loc, unde era chilia sihastrului, acel inger al satanei care pururea se arata sihastrului, i-a grait lui zicand : pazeste-te si ia aminte de tine ca diavolul s-a inchipuit in chipui tatalui tau si vine la tine cu o traista si cu o secure in mana vrind sa te omoare. Deci, ia-ti si tu degraba securea in mana si iesi inaintea lui si apropiindu-te de dansul, apuca inainte si-l loveste cu securea si-l omoara. Iar el incredintandu-se acelui inger si ascultandu-l a iesit si vazandu-si tatal venind cu securea in mana, precum i-a spus, s-a apropiat de el si lovindu-l cu muchea securii in cap , l-a omorat si indata l-a apucat necuratul duh si l-a muncit pana l-a omorat si pe el.
2) Un frate oarecare cand a parasit lumea si a venit in pustie sa se calugareasca, avand un copilas, l-a luat cu sine si venind in pustie s-a calugarit si isi tinea si copilasul sau cu dansul. Acestui frate adeseori i se arata diavolul in chilie, in chip de inger luminat si multe lucruri nestiute ii spunea si despre cele viitoare ce aveau sa fie. I le spunea lui si se izbandeau si erau asa, se implineau toate cum i le spunea, pana s-a incredintat bine, cum ca este ingerul lui Dumnezeu trimis la dansul ca sa-l invete si sa-l povatuiasca spre lucrurile si faptele cele folositoare si placute lui Dumnezeu. Deci, odata a inceput a-i povesti lui si a-i spune despre patriarhul Avraam, cum i-a poruncit Dumnezeu sa-l junghie pe Isaac, fiul sau cel iubit, jertfa bine primita lui Dumnezeu. Despre aceasta auzind Avraam, nimic n-a cerut, ci indata l-a luat pe Isaac, fiul sau cel iubit si l-a dus fara nici o mila, sa-l junghie dupa porunca si pentru acest lucru l-a blagoslovit Dumnezeu pe Avraam si l-a facut mare si slavit. Deci si tu fa acum acest lucru bine primit si foarte iubit lui Dumnezeu, mai vartos decat toate bunatatile lumii. Ia-ti fiul acesta si-l du la cutare loc, si-l injunghie acolo cu cutitul si asa vei fi blagoslovit de Dumnezeu si mai mult vei fi slavit decat Avraam in zilele acestea. Insa el nepricepand si necunoscand viclesugul vrajmasului, a facut asa cum i-a zis lui. A luat copilui sau si l-a dus la locul unde i s-a aratat lui vicleanul vrajmas si scotand cutitul l-a ascutit si apucand copilui si vrand sa-l puna la pamant, cu fata in sus, sa-l junghie, copilui fiiiid priceput, a cunoscut ce vrea sa-i faca si smucindu-se din mainile lui, a fugit si asa a scapat.
3) Era un sihastrii iscusit, ce traia in pustie si care se inchisese intr-o pestera si cu multa lui infranare, cu postul, cu privegherea intru rugaciuni, cu alte nevointe, osteneli si fapte bune, intrecea si ii covarsea pe altii. Dar nepazindu-se si nesocotind inselaciunea vicleanului diavol, fu batjocorit de vrajmasul si a cazut in cumplita ispita. Caci amagandu-l pe el vrajmasul, ii arata lui in vis feluri si feluri de vedenii, si cele ce vedea el in vis se izbandeau aievea, pana s-a increzut bine visurilor. Dupa ce s-a increzut bine visurilor intr-o noapte i-a aratat lui diavolul neamul si soborul crestinesc cu apostolii si cu mucenicii, fiind la un loc intunecat, ponegrit si pedepsit, de tot binele lipsit, plin de toata rusinea si necuratia si erau toti mahniti si scarbiti. Iar in dreptul lor era neamul jidovesc, cu Moise si cu toti proorocii, intr-un loc luminat, linistit, plin de lumina, de toata mangaierea, bucuria si veselia. Si il sfatula inselatorul, zicand : iata, acum vezi si neamul vostru crestinesc la ce loc si in ce chip se afla si neamul jidovesc. Deci, de vei vrea sa fii insotit si impartasit fericirii si bucuriei neamului jidovesc, te sfatuiesc sa mergi si sa primesti taierea imprejur, legea si credinta jidoveasca. Iar el, dupa cum am zis, fiind foarte incredintat visurilor, a facut asa precum l-a sfatuit vrajmasul. Iesind din pestera lui si lasand pustia si viata pustniceasca, a venit in lume, desi erau saizeci de ani de cand nu iesise din pustie si mergand la scoala si soborul jidovilor, le-a spus lor cum a vazut in vis neamul crestinesc in loc intunecat si pedepsit, iar neamul jidovesc la loc luminat, plin de bucurie si de veselie. Iar jidovii auzind aceasta, s-au bucurat si l-au indemnat sa primeasca legea lor. Iar el cu mare bucurie a primit taierea imprejur pe trupul sau si toata legea lor si asa a pierit. Aceasta i s-a intamplat lui, pentru ca n-a castigat dreapta socoteala, si s-a deprins din tineretile sale numai voii si sfaturilor gandurilor sale a se supune, iar sfatul cel bun si folositor al parintilor si al fratilor, niciodata nu l-a incercat.
4) La un frate oarecare, intr-o noapte citindu-si pravila si rugandu-se lui Dumnezeu, pe la miezul noptii, dupa obiceiul sau, vicleanul diavol prefacandu-se in chip de inger luminat, a intrat in chilie si a inceput a-l ferici, zicand : fericit esti, robule si ostasule cel bun al lui Dumnezeu, ca nu te lenevesti sa te scoli din somnul tau la rugaciunea si slujba lui Dumnezeu. Si l-a intrebat fratele, zicand : dar cine esti tu, de ai venit la mine sa ma fericesti si sa ma lauzi asa ? Raspuns-a acela, zicand : eu sunt ingerul lui Dumnezeu si am venit la tine sa te pazesc si sa te izbavesc de toate cursele si inselaciunile vrajmasului, sa te povatuiesc spre faptele cele bune si placute lui Dumnezeu. Zis-a lui fratele : de ai fi tu cum zici, ingerul lui Dumnezeu, n-ai veni la mine noaptea, sa-mi smintesti pravila si rugaciunea, ci ai veni ziua. Deci, eu nu te socotesc a fi ingerul lui Dumnezeu, desi esti asa de stralucitor, ci mi se pare ca esti ingerul intunericului, caci pentru aceea te arati tu noaptea, nu ziua. Vicleanul vrajmas auzind aceasta, n-a mai putut suferi nici nu a putut sa mai zica ceva, decat atat : o, calugar rau fii blestemat, si aceasta zicand, s-a facut nevazut.
5) Unui frate oarecare i s-a aratat diavolul intr-o noapte, in chip de inger luminat si i-a zis lui : eu sunt Gavriil si sunt trimis la tine sa-ti aduc o veste buna. Iar fratele i-a raspuns : cred ca vei fi fost trimis la altii, caci eu sunt pacatos si nu sunt vrednic sa vad inger. Aceasta zicand el, indata a pierit vicleanui dinaintea lui si a fost nevazut.
6) Spuneau parintii despre un batran oarecare, ca sezand in chilia lui si nevoindu-se pentru mantuire il vedea aievea pe diavol umbland si-l hulea. Iar diavolul vazandu-se pe sine ca de multe ori este batjocorit de acest batran, i s-a aratat lui, zicand : eu sunt Hristos ! Batranul vazandu-l, si-a inchis ochii. Zis-a diavolul : pentru ce iti inchizi ochii ? Cauta de ma vezi, ca eu sunt Hristos. Raspuns-a lui batranul : eu nu voi sa-l vad pe Hristos cu ochii mei in lumea aceasta. Acestea auzind diavolul, s-a facut nevazut.
7) Ne spunea noua avva Or, zicand : eu, fiiior, stiu un om oarecare in pustia aceasta, care zece ani mancare pamanteasca n-a mancat. Ci ingerul lui Dumnezeu ii aducea lui odata la trei zile mancare cereasca si-i da in gura si aceea ii era in loc de mancare si de bautura. Si stiu pe un om ca acela, la care a venit un palc de diavoli luminati, stralucind in chipul unei cete de ingeri si o caruta de foc, cu cai de foc si multime de ostasi inarmati, intocmai cum ar veni un imparat. Venind si apropiindu-se de dansul, i-au zis : omule, tu ai ispravit toate faptele cele bune, vino acum si te inchina mie si te voi lua in caruta aceasta si te voi inalta de pe pamant la cer, ca pe Ilie Tesviteanul si te voi aseza la un loc impreuna cu dansul. El auzind acestea, zicea in gandul sau : eu in toate zilele si noptile ma inchin Imparatului si Dumnezeului meu. Acesta cine este de imi zice mie sa ma inchin lui ? Acestea socotindu-le in gandul sau, a raspuns aceluia ce-i zicea sa i se inchine : eu il am pe Domnul Iisus Hristos, Imparatul si Dumnezeul si Mantuitorul meu, caruia pururea ma inchin ziua si noaptea. Iar tie ti se inchina cei ce sunt cu tine. Acestea auzind diavolul, indata a pierit si s-a facut nevazut cu caruta cu cai si cu toate ostile lui. Acestea le spunea batranul ca despre altcineva, tainuindu-si viata sa. Iar parintii care erau cu dansul, ne-au spus noua, ca el insusi era acela, caruia i s-au intamplat acestea.
8) Un frate oarecare sedea cu tacere linistita in chilia lui, pazindu-si pravila si oranduiala. Vrajmasul diavol, vrand sa-l amageasca si sa-l insele, intr-o noapte culcandu-se fratele in chilia lui, s-a inchipuit vicleanul in chip de inger luminat si mergand la dansul l-a desteptat, zicand : scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta ! Fratele desteptandu-se din somn, l-a vazut pe el stralucind luminat, dar indata s-a facut nevazut. Sculandu-se fratele, s-a apucat de rugaciune si de obisnusita lui pravila, socotind ca ingerul lui Dumnezeu este acel ce l-a desteptat. Cand a fost a doua noapte, daca s-a culcat fratele si numai a adormit, iarasi a venit vicleanul si l-a desteptat, zicand : scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta ! Si asa de multe ori, in multe nopti facandu-i, cum adormea, venea si il destepta. Odata a mers fratele la un batran, care nu era prea departe de dansul si i-a spus, zicand : parinte, pe mine, de catava vreme, in toate noptile, daca ma culc si adorm, indata vine ingerul si ma desteapta la rugaciune. Zis-a lui batranul : dar in ce chip vine la tine ingerul si cum te desteapta ? Raspuns-a lui fratele : dupa ce ma culc si adorm, indata vine la mine ingerul, stralucind luminat si apropiindu-se ma desteapta, zicand : scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta ! Iar eu desteptandu-ma si deschizand ochii il vad pe dansul stralucind luminat si indata fuge si se face nevazut. Asa imi face in toate noptile si nici cat de putin nu ma lasa sa dorm. Zis-a lui batranul : fiule, acela nu este ingerul care doreste binele si mantuirea ta, ci este vicleanul diavol, care vrea si iti doreste pieirea si vrea sa te amageasca pana te vei incredinta lui bine. Apoi te va insela si te va pierde, precum si pe multi altii i-a pierdut. Insa, tu, fiule, nu-l asculta, ci cand va mai veni la tine sa tu destepte. zi-i asa : eu, cand imi va veni vremea de sculat si imi va fi voia sa ma scol, ma voi scula si fara de tine, iar pe tine nu te ascult si nici nu te voi asculta. Aceasta invatatura luand fratele de la acel batran, a mers la chilia sa. Iar daca a venit noaptea si s-a culcat fratele sa doarma, viclealul indata ce a adormit a si venit la dansul si l-a desteptat, dupa cum se obisnuise, zicand : scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta ! Iar fratele i-a raspuns, dupa cum il invatase pe el batranul : eu, cand imi va veni vremea si voi vrea sa ma scol, ma voi scula fara desteptarea ta, iar pe tine nu te ascult, nici nu te voi asculta. Acestea auzind vicleanul, a oftat. zicand : o, calugar nebun si fara de minte si blestemat, ai mers la batranul cet rau si mincinos si te-a inselat. La acel batran a mers ieri un frate, si l-a rugat foarte, ca sa-i faca lui bine, sa-l imprumute cu un galben, fiindu-i de mare trebuinta, dar n-a vrut sa-l imprumute, ci a mintit zicand ca nu are si avea un galben. Deci, din aceasta sa stii si sa cunosti ca acela este un batran rau si mincinos si te-a inselat, fiind prost si fara minte. Acestea zicand vicleanul, s-a facut nevazut. Iar fratele, dupa ce s-a facut ziua, a mers la acel batran si i-a spus, cum i-a zis el vicleanului diavol, precum l-a invatat pe el si ce i-a raspuns lui vicleanul si cum i-a spus lui de un frate ce a venit de s-a rugat sa-i faca lui bine, sa-l imprumute cu un galben si nu l-a imprumutat zicand ca nu are desi avea. Deci l-a intrebat pe batran : sunt asa acestea, parinte ? Raspuns-a lui batranul, zicand : cu adevarat asa este, fiule ! A venit la mine un frate si a cerut sa-i dau un galben imprumut si am un galben, insa am zis ca nu am, pentru ca stiam ca nu ii este de folos acel lucru pentru care cere galbenul, ci mai vartos de vatamarea sufletului ii era. Pentru aceea am socotit mai bine sa spun o minciuna si sa-l izbavesc pe frate de vatamarea sufleteasca. Astfel nu i-am dat galbenul, zicand ca nu am. Ci tu, fiule, pazeste-te si cunoaste-l pe vicleanui vrajmas, care umbla sa te insele ! Si mult fiind invatat si intarit de batranul, a mers la chilia sa.
9) Un frate oarecare, Avramie , traia in pustie si era foarte indaratnic, neascultator si nesupus, umbland numai dupa voia gandului sau si a parerii sale. Acesta cu foarte multa dorinta poftea sfanta preotie si multe naluciri si vedenii ii arata lui inselatorul noaptea in vis pe care el socotindu-le cu amanuntul, le credea ca sunt adevarate. Si de vreme ce multe din cele ce vedea in vis, se izbandeau aievea, se incredea foarte mult visurilor sale. Odata a venit la dansul diavolul in vis, in chipul lui Hristos si cu ingerii Sai si i-a zis : vazut-am multa si marea ta pofta si dorinta, pe care de mult o ai pentru sfanta preotie. Bun si ales lucru doresti, caci in vremile acestea cu mare nevoie se castiga preotia si numai cei ce sunt bogati si de neam slavit o pot castiga. Caci arhiereii s-au facut acum toti lacomi, mandri, mareti si iubitori de cinste. Pentru aceea eu insumi am venit la tine, vazandu-ti multa si marea ta dorinta, sa te hirotonesc si sa te fac preot. Acestea zicand, au inceput ingerii a canta cantare dulce si vesela : axios, adica vrednic ! Si asa l-au tuns pe el si l-au facut preot si dupa ce l-au preotit, l-au lasat si s-au ridicat cu ingerii inaltandu-se la cer. Aceasta facandu-se, s-a desteptat fratele din somnul sau si se minuna si se bucura foarte de acel vis minunat. Asa a crezut ca este preot cu adevarat. Si multumea lui Hristos, ca l-a facut preot si a inceput a-si citi pravila cu incepere preoteasca. Dupa aceea a mers la biserica parintilor, ca sa liturghiseasca, fiind ziua Duminicii. Si se adunasera parintii de prin pustie la biserica. Atunci a venit si el si intrand in biserica, a mers drept in altar si cu mare indrazneala a luat sfintele vesminte sa se imbrace, neintreband pe nimeni. Dar preotii bisericii care erau in altar, vazandu-l ca ia sfintele vesminte preotesti, l-au intrebat, zicand : ce vrei sa faci ? Pentru ce iei vesmintele ? El le-a raspuns : eu vreau sa ma imbrac, sa liturghisesc astazi. Zis-au lui : dar cum vrei sa faci tu aceasta, nefiind preot si cum indraznesti de intri in sfantul altar, unde numai preotii si slujitorii lor intra si cum indraznesti de iei vesmintele preotesti, de care nu ti se cade tie nici sa te atingi ? Au doara ai inebunit ? Raspuns-a lor, zicand : nu ! Nu am inebunit, ci si eu sunt preot ca si voi. Iar ei stiind ca nu este preot, l-au scos afara din sfantul altar. Atunci a inceput a se galcevi si a striga in gura mare, zicand : pentru ce sa ma scoata pe mine afara din altar, ca si eu sunt preot si m-a preotit insusi Domnul Hristos cu sfintii ingeri. Iar parintii vazand si auzind acestea de la dansul, l-au cunoscut ca este amagit si inselat de vrajmasul diavol. Atunci au cunoscut parintii ca pentru indaratnicia, neplecarea si nesupunerea luii, i s-a intamplat aceasta. Si au poruncit parintii de i-au pus fiare mari in picioare si l-au trimis la o manastire afara din pustie si au poruncit sa fie acolo in paza si sa-l smereasca cu ascultari grele, fara de odihna, pana ce se va smeri si isi va cunoaste neputinta si inselaciunea sa. Si asa i-au facut, pana ce a venit el intru cunosunta si a cunoscut inselaciunea si smerindu-se s-a pocait.
10) Spunea cineva despre un calugar ca se ruga lui Dumnezeu sa-l invredniceasca sa fie ca Isaac patriarhul. Si dupa multa rugaminte a lui i-a venit un glas de la Dumnezeu, graind lui; nu vei putea sa fii ca Isaac patriarhul. Si a zis calugarul : de nu voi putea sa fiu ca Isaac, macar sa fiu ca Iov. Glasul iar a grait catre dansul : de vei birui pe diavolul ca si el, vei putea sa fii ca el. Si s-a fagaduit calugarul asa si a auzit glas : mergi in chilia ta si te trezeste ! Iar dupa cateva zile, i s-a aratat diavolul in chipul unui voinic oarecare si a venit la calugar, zicand : parinte, rogu-ma sfintiei tale, fie-ti mila de mine, ca sunt un voinic gonit de imparatul si ia acestea de la mine, adica doua sute de lire de aur, o fata si un fecior, si-i pazeste la tine intr-un loc ascuns, ca eu ma voi duce intr-alta tara. Si calugarul nestiind vanarea diavolului, a zis : fatul meu, nu voi putea sa iau eu, ca sunt un om slab si nu voi putea sa-i pazesc. Si-l indemna vicleanul voinic pe calugar si iar i-a zis calugarul mergi, fatul meu, la acea piatra de le ascunde ! Iar mai pe urma l-a ascultat calugarul si a luat aurul, copilul si fata, batjocorit fiind de dracul. Iar dupa putine zile a ridicat razboi calugarului spre fata si a stricat-o, si s-a cait de lucrul ce facuse si a ucis-o. Dupa aceea i-a zis lui gandul : ucide-l si pe fecior, sa nu ti se vadeasca lucrul. Asa l-a ucis si pe fecior si i-a zis lui gandul iarasi : ia aurul ce ti-a dat si fugi in alta tara pentru galceava celui ce ti-a dat aurul. Si sculandu-se de acolo, s-a dus intr-alt loc si a inceput din aur a zidi biserica. Si sfarsind el lucrul, iata a venit diavolul in chip de voinic si a inceput a striga si a grai acolo : nevoie mare, ajutati-mi ! Acest calugar din aurul ce i-am dat eu a ridicat biserica aceasta. Si s-a sculat norodul acelui loc si cu toata ocara l-a gonit pe acel viclean voinic. Dar el laudandu-se, a mers de acolo graind ca altele va face calugarului, care nu i-a trecut prin minte vreodata si asa laudandu-se s-a dus. Iar calugarul nu se odihnea nici noaptea, nici ziua, luptandu-se cu cugetele, pana ce l-a biruit cugetul a se duce din acel loc, zicand : a ajuns a se vadi lucrurile mele, asa ca lua-vol aurui ce mi-a ramas si ma voi duce intr-alta cetate mai departe, unde voinicul acela nu va mai putea veni. Deci a mers intr-alta cetate si a cazut acolo in curvie cu fata unui calau, pe care stapanul locului aceluia il avea la taierea vinovatilor. Si vorbind tatal ei, a luat-o lui nevasta. Dupa catava vreme a murit tatal fetei si a venit stapan nou in locul stapanului cel vechi. Si a cautat dupa tocmeala craiasca, un om sa-i slujeasca la taierea vinovatilor si au zis oamenii : noua asa ne este obiceiul : cel ce a luat fata mortului, acela sa ia si slujba, macar de n-ar si voi. Si este la noi unul ca acela, care si cinul calugaresc ni se pare ca a tinut. Iar el a zis : mergeti de-l aduceti la mine, si-l adusera la stapan si i-a zis sa-i slujeasca neaparat. Si a cazut un om oarecare in osanda de moarte si a primit porunca cel care odinioara fusese calugar, iar acum ucigator. De ma veti credea, firea milosardiei nu ma lasa fara de lacrimi a trece povestea acestui sarac. Si i-a poruncit lui stapanul sa adune smoala si alte chinuri, pentru cei osanditi. Facend el aceasta. iata si satana a venit in chip de voinic si a inceput a striga unele ca acestea, incat si norodul se stransese la glasul lui, caci cerea de la stapanitor dreptate si izbandire cu staruinta. Raspuns.a stapanul si a zis catre dansul : conteneste, voinice si ia aminte, si mai cu intelegere spune despre tine ! Nu striga latrand ca un caine. Iar voinicul a grait catre stapan : acest calau, era odata calugar, Iar eu fiind gonit de oarecari vrajmasi ai mei, i-am dat aur mult, un copil al meu si o fata. Deci porunceste sa-mi iau inapoi ce i-am dat. Stapanul a primit cu dulceata aceste lucruri si l-a intrebat pe cel ce era odinioara calugar, iar acum calau : oare cuvintele acestui voinic adevarate sunt ? Iar el zise : asa este. Si ispitindu-l a intoarce cele date lui, a spus despre uciderea feciorului, a fetei si cheltuirea aurului dar neavand stapanul ce lua de la dansul, a poruncit sa fie pedepsit cu moartea blestematul calau. Astfel ducandu-l la locul de pierzare, i-a iesit inainte voinicul si vrajmasul lui si i-a zis : oare stii, parinte, cine sunt eu ? Iar el zise : adevarat, tu esti voinicul de la care acum cunosc tot raul. Voinicul a zis catre dansul : eu sunt de care ai auzit : satana. Eu l-am inselat pe Adam si Eva, cei dintai ziditi, eu bat razboi cu oamenii si nu las pe niciunul sa se mantuiasca, sau sa fie ca Isaac, sau ca Iacob, ci ma nevoiesc sa-i fac ca Ahitofel, sau ca Iuda Iscarioteanul, sau ca si Cain si ca batranii cei din Babilon si ca cei ce sunt asemenea lor. Sa ma crezi ca si tu fusesesi batjocorit de mine si nu ai stiut sa te lupti cu razboiul cel ascuns. Si dracul zicand acestea si altele multe decat acestea, numaidecat s-a facut nevazut. Iar acel sarac calugar si vartos ucigas, a patimit moarte de spanzurare, batjocorit fiind de dracul, pentru marirea desarta si inaltarea mintii lui
11) Doi frati s-au dus in pustia cea mai dinauntru si sase zile se desparteau unul de altut, iar in a saptea zi intalnindu-se, faceau rugaciunile si mancau impreuna, nimic mai mult vorbind intre dansii. Deci, mergand dracii la unul dintr-insii, il amageau in multe feluri si ii aratau mai inainte veniri de frati si cele ce se faceau in multe locuri. Acestea vazandu-le si auzindu-le el ca se fac intocmai, credea lor, socotind ca sunt ingeri cei ce ii vestesc lui mai inainte acestea. L-au oprit sa se mai duca si la fratele sau in ziua cea oranduita. Deci, s-a dus odata sa-l cerceteze pe un frate in manastire si a aratat unora din manastire, intreband ca pentru altul de este cu putinta ca cineva sa stie cele din lume. Iar ei auzind si cunoscand ca el este cel inselat, l-au cercetat, zicand : daca te indeletnicesti cu acestea, sa nu mai vii la noi. Si indata s-a pocait, lepadand toate. Intorcandu-se la locul sau, au venit iarasi dracii dupa obicei, sa-l amageasca, dar el ii numea mincinosi si ii certa. Si indata sau prefacut in dobitoace necuvantatoare si ingrozindu-l, s-au dus.
12) Spuneau unii despre un batran, ca sezand in chilia sa si nevoindu-se, ii vedea pe draci aievea si ii defaima. Iar diavolul vazandu-se biruit de batranul, a venit si i s-a aratat, zicand : eu sunt Hristos ! Batranul vazandu-l, si-a inchis ochii iar diavolul a zis : pentru ce iti inchizi ochii ? Eu sunt Hristos ! Raspuns-a batranul : eu pe Hristos nu voiesc sa-l vad aici. Iar demonul auzind aceasta, s-a facut nevazut. 13) Catre alt batran au zis dracii : voiesti sa-l vezi pe Hristos ? Si le-a raspuns : anatema voua si celui pentru care ziceti ! Caci in Hristosul meu cred, care a zis : de va zice voua cineva, iata aici este Hristos, iata acolo este, voi sa nu credeti. Si auzind dracii, s-au facut nevizuti.” (Extras din Patericul Egiptean)
SF Macarie
“Fericitul Macarie sarutand pe toti cei ce erau langa dansul si pentru dansii rugandu-se, si-a ridicat ochii si mainile in sus, zicand cel mai de pe urma cuvant: In mainile Tale, Doamne, imi dau duhul meu. Si astfel si-a dat fericitul sau suflet, lasand multa plangere ucenicilor. Apoi, adauga Serapion si aceasta, pe care a auzit-o de la Cuviosul Pafnutie, care era unul din ucenicii lui Macarie: ca acel sfant suflet, fiind ridicat de heruvimi si spre cer suindu-se, unii din parinti priveau cu ochii sufletesti spre diavolii cei din vazduh cum stau departe si strigau: “O! de ce slava te-ai invrednicit, Macarie”.
Iar Sfantul le raspundea: “Nu, caci inca ma tem, pentru ca nu ma stiu de am facut vreun lucru bun”. Apoi vrajmasii cei ce erau in vazduh, strigau: “Cu adevarat ai scapat de noi, Macarie”. Iar el le zicea: “Ba nu, caci imi mai trebuie ceva ca sa scap”. Si fiind acum inauntrul portilor ceresti, diavolii plangand, strigau: “A scapat de noi, a scapat!”. Iar el cu mare glas le-a raspuns: “Cu adevarat am scapat de mestesugirile voastre, cu puterea Hristosului meu fiind ingradit”. Astfel a fost viata, sfarsitul si mergerea la vesnica viata a Cuviosului parintelui nostru Macarie.”
”DESCOPERIRE FĂCUTĂ DE ÎNGERUL DOMNULUI SFÂNTULUI MACARIE
Cuvânt foarte folositor
Sfântul Macarie mergând odată prin pustie, l-a ajuns din urmă Îngerul Domnului, zicând către bătrân: “Blagosloveşte, Părinte Sfinte”.
Iar bătrânul gândind că e un călugăr din pustie, întorcându-se către dânsul, a zis: “Dumnezeu să te ierte, fiule”. Călătorind puţină distanţă, se uita la faţa şi la chipul monahului cu mirare. “Te văd, fiule, şi mă mir cum de eşti la faţă şi la chip aşa împodobit; căci în lume n-am văzut această frumuseţe la oameni şi gândesc că nu eşti om şi de aceea te jur în numele Dumnezeului Cerului să-mi spui adevărul”. Atunci Îngerul a făcut închinăciune monahului şi a zis: “Blagosloveşte părinte. După cum mă vezi nu sunt om, ci Înger şi am venit să te învăţ tainele pe care nu le şti şi doreşti să le înveţi. Deci întreabă-mă ce voeşti şi eu îţi voi răspunde”. Atunci, bătrânul a făcut metanie îngerului zicând: “Mulţumesc Ţie, Doamne, că mi-ai trimis conducător ca să mă înveţe acelea pe care nu le ştiu, căci doresc să învăţ tainele cele neştiute şi negrăite”. Aunci, răspunzând Îngerul, a zis: “Deci întreabă-mă, Sfinte Părinte”. “Spune-mi, Sfinte Îngere, dacă se cunosc între dânşii oamenii cei adormiţi care au trecut din această viaţă în lumea veşniciei”. “Ascultă, Sfinte Părinte, după cum în această lume oamenii dorm până dimineaţa şi se scoală şi pe cei de ieri îi cunosc şi se felicitează şi vorbesc şi stând de multe ori împreună se bucură şi întreabă unul de altul, tot aşa este şi în lumea cealaltă, se cunosc şi se bucură împreună şi vorbesc unul cu altul, după cum se află cineva în piaţă şi acolo vede boieri şi săraci şi întreabă cine este acesta şi cine este acela, şi aşa învaţă acelea de care n-a ştiut niciodată. Într-acest chip se face şi acolo pentru cei drepţi, iar cei păcătoşi şi de asta se lipsesc”.
Atunci zice bătrânul: “Te rog spune-mi şi acestea, după despărţirea sufletului de trup ce se face, şi de ce se face pomenirea morţilor?”. Şi răspunzând Îngerul, zice: “Ascultă, Sfinte Părinte, după despărţirea sufletului de trup, îl iau Sfinţii Îngeri după trei zile, şi se suie la cer ca să se închine Domnului Nostru Iisus Hristos. De la pământ până la cer se află o scară şi la fiecare treaptă, este o ceată de diavoli la care le zice vameşi, şi-l întâmpină pe acel suflet duhurile cele necurate, şi aduc o carte scrisă de dânşii Îngerilor, acestea zicând: În cutare zi la atâtea ale lunii cutare, a făcut acest suflet aceasta, a furat, a curvit, a preacurvit, a făcut malahie, a spus minciuni, a sfătuit pe cineva de lucru rău, şi orice alt rău a făcut, toate le arată Îngerilor.
Atunci arată şi Îngerii orice bine a făcut acel suflet, milostenii, rugăciuni, a plătit liturghii, post, şi orice altă faptă bună a făcut. Şi le pun în cumpănă (cântar) Îngerii şi diavolii şi dacă atârnă ceva mai mult faptele cele bune îl iau Îngerii îndată şi se suie la altă treaptă, iar diavolii scrâşnesc din dinţi ca nişte câini sălbatici şi se silesc să răpească necăjitul suflet din mâinile Îngerilor, iar sufletul fiind cuprins de frică şi cutremur caută cum să se ascundă în sânul Îngerilor şi se face mare întrebare şi mare tulburare până când îl scapă din mâinile acelor diavoli. Şi iarăşi se suie la altă treaptă şi acolo găsesc altă vamă mai puternică şi mai sălbatică. Şi aici se face iarăşi multă cercetare şi tulburare mare şi nepovestită, cine să ia acel suflet necăjit. Şi strigă diavolii, mustrând acel suflet, făcându-i mare frică, şi zicând: unde te duci? Nu eşti tu acela care ai curvit şi ai spurcat sfântul Botez, nu eşti tu acela care ai spurcat chipul cel Îngeresc? Acum unde vrei să te duci? Întoarce-te înapoi, întoarce-te în cele de dedesupt, întoarce-te în iadul cel întunecos, întoarce-te în focul cel mai dinafară, întoarce-te la viermele cel neadormit. Şi dacă acel suflet este osândit, îl întorc viclenii diavoli întru cele mai de jos ale pământului, în loc întunecos şi cu multe chinuri, şi vai acelui suflet, şi vai de ceasul în care s-a născut acel om. Şi cine poate povesti, Sfinte Părinte, nevoia aceea care o au sufletele cele osândite ale locului acela. Iar dacă se găseşte sufletul curat şi fără de păcat, se suie la cer cu atâta bucurie şi îl întâmpină Îngerii cu lumini şi tămâieri şi îl sărută şi îl duc la Stăpânescul tron şi se închină Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Şi atunci vede cetele Sf. Apostoli, ale Sf. Mucenici, a Sf. Părinţi, cele nouă cete ale Sf. Îngeri, luminaţia cea negrăită, şi aude melodia cea Îngerească şi frumuseţea cea negrăită şi nepovestită.
Despre pomenirile morţilor ascultă, Sfinte Părinte: până la trei zile nu se suie sufletul spre închinare, iar cele trei zile se fac ca un dar trimis Domnului pentru acel suflet. Şi după ce se închină îl întorc Sf. Îngeri pe pământ şi îi arată locurile pe unde a petrecut această viaţă. Şi îi aduc aminte de faptele lui cele rele şi de cele bune: aici ai furat, acolo ai curvit, aici ai clevetit, acolo ai făcut malahie, aici ai făcut omor, acolo ai jurat strâmb, aici ai făcut nedreptate, acolo ai înjurat, aici ai dat cu dobândă, acolo te-ai îmbătat, aici te-ai sfădit, acolo ai smintit. Pe urmă îi arată cele bune: aici ai făcut milostenie, acolo ai postit, aici te-ai pocăit, acolo ai făcut liturghii, aici paraclis, acolo priveghere, aici rugăciuni, acolo ai făcut metanii, aici stare de toată noaptea, acolo înfrânare. Şi aşa îi arată până la a noua zi. Şi în ziua aceea se suie iarăşi la închinare ca a treia zi. Iar pomenirile se trimit ca o aducere aminte, ca un dar pentru suflet Domnului ca să-l primească cu ochi milostivi. Şi pe toate astea scrie: “ai ceva de folos”, pentru că mult folosesc sufletului milosteniile şi liturghiile şi pomenirile (parastase), căci acestea pot scăpa sufletul de la munci.
După a doua închinare, iar îl aduc Îngerii în lume arătându-i Raiul, Grădina cu măslini, sânul lui Avraam, corturile şi odihna drepţilor. Şi când vede bucuria aceea nespusă, se mângâie, se bucură şi se roagă Îngerilor ca să-l aşeze şi pe el cu drepţii. Pe urmă îi arată şi muncile celor păcătoşi şi zicând: acesta este răul cel de foc, acesta e viermele cel neadormit, acesta este întunericul cel mai din afară şi acesta cel mai dinăuntru, aceasta este scrâşnirea dinţilor, şi, după cum urmează, toate muncile păcătoşilor. Nu este, sfinte Părinte, mai chinuitoare muncă şi mai înfricoşată ca a curvarului şi a hoţului, şi mai cu seamă a monahului şi călugăriţei celor preacurvari, a preotului şi a preotesei curvari.
După ce i-a arătat şi a văzut acestea toate îl aduc iarăşi la închinare la 40 de zile, şi de aceea se fac pomenirile morţilor, pentru că la 40 de zile se ia hotărâre de a merge sufletul unde voieşte Dumnezeu, după lucrurile şi faptele care le-a făcut în lumea asta. Şi îl aşează până la învierea morţilor, ca să învieze cu trupul şi să dobândească după lucrurile lui”.
Atunci suspinând bătrânul şi plângând cu amar, zice: “Vai de ziua în care s-a născut omul acela”. Îi zice Îngerul: “Aşa, cinstite Părinte, pentru cel păcătos, iar pentru cel drept fericită e ziua în care s-a născut”. Atunci zice bătrânul: “Te rog spune-mi dacă păcătoşii au vreo mângâiere sau un sfârşit muncile lor?” Şi răspunzând, Îngerul a zis: “Nu, Sfinte Părinte, nici împărăţia drepţilor nu are sfârşit, nici munca celor păcătoşi. Dacă ar lua cineva la o mie de ani un bob de nisip din mare în altă parte, ar avea nădejdea că s-ar termina vreodată. Dar munca păcătoşilor nu are niciodată sfârşit”. Zice bătrânul: ‘Te rog spune-mi şi aceasta. Care din sfinţi sunt mai milostivi către om, ca să se roage necăjitul om către dânşii?”. Şi răspunzând, Îngerul zice: “Toţi sfinţii sunt milostivi către oameni şi făcători de bine. Dar voi oamenii sunteţi nerecunoscători şi nemulţumitori; îi faceţi de se mânie pe voi. Că şi Sfinţii Îngeri au mare compătimire către oameni, că pentru mântuirea oamenilor, au văzut şi ei cele prea minunate ale lui Dumnezeu. Dar mai cu seamă Doamna noastră şi Stăpâna Născătoare de Dumnezeu are milă mai mult de neamul omenesc. Sfinte Părinte, neamul omenesc trebuie necontenit să aibă numele ei în gura lor, dar diavolul i-a înşelat şi ei nemulţumitori şi nevrednici s-au făcut. Numai pentru rugăciunile şi mijlocirea ei se află lumea până astăzi. Au dispreţuit oamenii pe Dumnezeu şi pe sfinţi. Şi i-a dispreţuit şi Dumnezeu cu sfinţii pe ei”.
Iarăşi zice bătrânul: “Spune-mi, Sfinte Îngere, care păcat este mai mare decât toate păcatele?”. Şi răspunzând Îngerul zice: “Orice păcat, cinstite Părinte, desparte pe om de Dumnezeu, dar pomenirea de rău şi hula (înjurăturile) sunt mai presus de toate păcatele, că şi singure pot să arunce pe om în iadul cel întunecos, în cele mai de dedesupt ale pământului şi mării”.
Şi iarăşi zice bătrânul: “Care păcat mai mult decât toate Îl urăşte Dumnezeu?”. Şi zice Îngerul: “Slava deşartă, că aceasta singură a pierdut toată lumea, că pentru slava deşartă Adam cel întâi zidit a fost izgonit din Rai. Din pricina ei cel mai mare al diavolilor şi-a găsit pierzarea. Din pricina ei Fariseul şi-a pierdut osteneala, căci când omul va cade în această patimă, greu se mai poate ridica”.
Atunci, zice bătrânul: “Care dintre oameni se osândesc mai mult ca alţii?”. Zice Îngerul: “Ţi-am spus că curvarul şi hulitorul de cele sfinte, dar îţi spun ţie şi aceasta, că dedesuptul tuturor muncilor se află muncă grea şi înfricoşată, care se cheamă afania (nevăzută). Acolo se muncesc preoţii cei curvari şi călugării şi călugăriţele care curvesc. Pentru că, cinstite Părinte, ceata Îngerilor care a căzut din Cer, are să se reînnoiască din preoţii cei buni şi din călugări şi la mare cinste vor fi. Iar călugării cei vicleni şi păcătoşi la mare necinste şi muncă se vor trimite, ca şi preoţii care calcă dumnezeieştile porunci. Şi cei cari se fac cu daruri şi acei care nu împlinesc slujba lor pentru grijile lumii acesteia.Că numai pentru o slujbă au să dea seamă înaintea lui Dumnezeu. Iar despre preoţii cei beţivi ce să spun şi ce să grăiesc? Vai de ei că înfricoşată muncă îi aşteaptă”.
Atunci zice bătrânul: “Te rog, spune-mi şi aceasta, cei cari defaimă sfânta Duminică au vreo odihnă acolo?”. Şi răspunzând, Îngerul zice: “Vai de ei, bătrânule, că înfricoşată muncă îi aşteaptă, căci cei care defaimă Sf. Duminică pe Domnul defaimă, şi Domnul îi va defăima pe ei, că ziua Duminicii Domnul este. Şi cine cinsteşte Duminica pe Domnul cinsteşte. Şi iarăşi cine cinsteşte ziua pomenirii Sfinţilor şi sărbătoreşte întru pomenirea Sfinţilor are mult ajutor de la dânşii, că au mare îndrăzneală către Dumnezeu, şi orice vor cere le va dărui Domnul. Dar oamenii au lepădat frica lui Dumnezeu de la dânşii şi nici pe Dumnezeu n-au prieten, nici pe careva dintre sfinţi. Ci s-au lipit numai de lucrurile lumii acesteia pierzătoare şi stricătoare şi va fi vai de ei. Cunoaşte, Bătrânule cinstite, că fiecare om, preot, monah sau mirean simplu care nu cinsteşte sfânta Duminică, faţa lui Dumnezeu nu o va vedea, nici nu va avea nădejde de mântuire. Acum, cinstite Bătrân, ce mai voieşti întreabă-mă, că e vremea să mă sui la ceruri ca să fiu înaintea Domnului meu”.
Atunci, suspinând Bătrânul şi amar plângând, a zis: “Vai de mine, iată robul cel bun al Domnului meu, Înger fiind fără de trup şi fără de păcat, se grăbeşte să slavoslovească pe Dumnezeu. Iar noi cei pământeşti şi păcătoşi nu ne grijim, ci defăimăm mântuirea noastră. Te rog, spune-mi ce rugăciune se potriveşte monahului?” Şi i-a zis lui: “dacă omul este cu ştiinţă de carte, să zică Psalmii lui David (Psaltirea) sau Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune e cea mai puternică şi cea mai uşoară de zis. Căci mulţi din cei cu ştiinţă de carte au părăsit pe toate şi numai această rugăciune zicând s-au mântuit. Căci această rugăciune pot s-o zică şi tinerii şi bătrânii, şi bărbaţii şi femeile, şi monahii şi monahiile, şi cei învăţaţi şi cei fără ştiinţă de carte, şi cei isteţi şi cei simpli. Cine vrea să se mântuiască, aceasta să zică şi ziua şi noaptea, şi în casă şi pe drum, şi stând şi mergând; de călătoreşte ori lucrează aceasta să zică cu dorinţă şi cu râvnă. E de-ajuns pentru toţi cei care voiesc să se mântuiască”.
Şi iarăşi zice bătrânul: “Pentru că ai venit să mă înveţi pe mine, păcătosul, mă rog spune-mi şi aceasta. Dacă se găseşte cineva om păcătos şi învaţă pe altul şi îl scapă din păcate şi-i arată calea cu fapte bune, are vreo plată?”. Îi zice lui Îngerul: “Oricine învaţă pe altul şi îl scoate din păcate şi-i arată lui calea cu fapte bune, s-a mântuit pe el însuşi şi sufletul aceluia l-a scos de la munci. Tot aşa e şi cel care învaţă pe cineva rău, nu numai acela se pierde dar şi sufletul lui îl dă în mâinile diavolului. Deci nu este mai mare păcat decât a îndemna pe cineva la lucru rău”.
Aceasta zicând Îngerul plecând capul către Bătrân, i-a zis: “Binecuvântează, Sfinte Părinte, şi mă iartă”. Atunci, căzând bătrânul în genunchi s-a închinat, zicând: “Mergi în pace, şi stând în faţa Sfintei Treimi, roagă-te pentru mine!” Şi depărtându-se Îngerul s-a suit la ceruri, iar Sf. Macarie mulţumind lui Dumnezeu s-a dus la chilia lui şi le-a povestit toate la un oarecare frate împreună vieţuitor în pustie, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeuîn vecii vecilor. Amin.”
Cea mai mare minune în zilele de azi este să rămâna ortodocșii dreptcredincioși chiar cu prețul vieții:
- să refuze actele biometrice
- să nu accepte ecumenismul
”Fraţii părinţi ai Schitului au proorocit pentru neamul cel de pe urmă. Ce am lucrat noi?, ziceau ei. Şi răspunzând unul din ei, mare cu viaţa şi cu numele, avva Ishirion, a zis: noi poruncile lui Dumnezeu le-am făcut. Şi răspunzând fraţii au zis: dar cei după noi, oare ce vor face? Şi a zis: vor să vină la jumătatea lucrului nostru. Şi au zis fraţii: dar cei după dânşii? A zis avva Ishirion: nu au nicidecum lucru cei ai neamului şi rândului aceluia, ci va să le vină lor ispită. Şi cei ce se vor afla lămuriţi în vremea aceea, mai mari şi decât noi şi decât părinţii noştri se vor afla.”
___________________
