Selectați pagina

Predica Pr. Antonie la Duminica a 11-a după Rusalii, Pilda datornicului nemilostiv – 24 august 2025

Predica Pr. Antonie la Duminica a 11-a după Rusalii, Pilda datornicului nemilostiv – 24 august 2025
23. De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale.
24. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi.
25. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească.
26. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot.
27. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.
28. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator.
29. Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti.
30. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria.
31. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate.
32. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat.
33. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?
34. Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria.
35. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre.

Matei XVIII, 23-35

.

Ascultați predica aici :

.

.

Puteți descărca această predică în format audio mp3 de aici –  Download “2025.08.24-predica-parintelui-andrei-la-duminica-a-11-a-dupa-rusalii-pilda-datornicului-nemilostiv.mp3” 2025.08.24-predica-parintelui-andrei-la-duminica-a-11-a-dupa-rusalii-pilda-datornicului-nemilostiv.mp3 – Downloaded 37 times – 9,97 Mo

.

.

Argumente grele

contra acceptării cipului

în actul de identitate,

puteți citi, cântări, deduce și judeca
din scrierile ortodoxe ale Sfintei Scripturi
și ale Sfinților Părinți,
și din selecția de la:
.
Click pe titlu pentru articol:

Oare DE CE TAC COMPLICE

PREOȚII, EPISCOPII ȘI PATRIARHUL,

NEmărturisind public, de la amvon, în predici,

despre MARILE PERICOLE DE ASTĂZI

pentru mântuirea sufletelor,

ducând astfel pe veci în iad,

sufletele tuturor celor ”păstoriți” de ei,

TUTUROR CELOR care fac ”ASCULTARE” de ei ? ? ? . . .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Această proorocire a Pr. Arhim. Justin Pârvu  – ”În 3 ani, păstorii voștri vă vor vinde…” a făcut-o cu puțin timp înainte de a trece la Domnul (16 iunie 2013). În data de 16.06.2016, deci după FIX 3 ani, a început pseudo-sinodul din Creta, unde s-a oficializat, s-a concretizat, s-a semnat MAREA LEPĂDARE DE HRISTOS, de Biserica Lui cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească – cea Ortodoxă.

.

Amănunte la:

Lămuriri și explicații

despre erezia ecumenistă – la:

HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR

.

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Această  ex-cep-ți-o-na-lă  carte

( Biserica Ortodoxă și ecumenismul )

ce conține în a 2-a ei parte

argumente ZDROBITOARE,

ARGUMENTE CLARE, LIMPEZI

despre

ADEVĂRATA  FAȚĂ  A  EUROPEI,

carte scrisă de

SFÂNTUL Iustin Popovici

încă mai poate fi descărcată

în format electronic pdf

de aici.

.

Articole pe această temă – aici.

.

Citiți și articolul:

Fără Hristos,

fără întoarcerea sinceră

la Sfânta Ortodoxie

prin lepădarea și îngrădirea de orice erezie

începând cu cea mai vicleană dintre toate

– ecumenismul sincretist,

.

NU putem face NIMIC ! ! ! . . .

.

...

.

...

.

„Ce e rău în robie, nu e atâta robia. Rău e că, dacă trece prea multă vreme, omul se învaţă cu ea, cu robia, cu frica, cu supunerea, cu săru’mâna, să fie batjocorit şi să nu-i mai pese. Se-nvaţă ca pasărea cea proastă cu colivia, care uită și c-o știut zbura oare cândva sau se teme să nu afle stăpânul că n-o uitat să zboare.”

                                                                                                        –Vasile Ursu Nicula zis Horea (1731- 1785)

.

”NUMAI ORTODOXIA

SALVEAZĂ ROMÂNIA!”

                                                                                                                                   – Pr. Andrei Cojoacă

.

.

.

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !

.

.

CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

(până nu este PREA TÂRZIU)…

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE

CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE”

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS !

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,

FĂ-ȚI  DATORIA  DE  CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,

AJUTÂNDU-L  SĂ  CONȘTIENTIZEZE

în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE  ȘI CUM  SĂ SE FEREASCĂ DE

EREZIA  EREZIILOR,  VICLENIA  VICLENIILOR

– ECUMENISMUL  SINCRETIST

(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,

– ADEVĂRATA  CAUZĂ  A

UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le și materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/

și celelalte de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/

.

AȘA

SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.

#depopulare,

#depopularea lumii,

#depopularea pamantului,

#exterminare,

#exterminarea umanitatii,

#exterminarea omului,

#exterminarea lumii,

#exterminarea speciei umane,

#extinctie,

#democid,

#genocid

#NWO

#Noua Ordine Mondiala

#noua dezordine mondiala

#noua ordine antihristica

#editare genetica

#CRISPR

#nanotehnologie

#dictatura

#dictatura suprema

#dictatura finala

 

.

.

.

 

 

.

.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte