Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?
– Să te desparți de tot ce-i hulitor.
Căci DOAR AȘA numele tău poate să fie
În vecii vecilor dăinuitor.
…
Să înțelegi că fără asta, TOTU-I de prisos,
Că ORICE faci, și până-n lucrul cel mai mic
Să înțelegi adânc, ce-a spus Hristos:
Că ”fără Mine nu puteți face NIMIC”.
…
Nimic nu e mai grav decât ecumenista erezie,
Nimic nu e mai grav decât trădarea lui Hristos!
Să duci o țară-ntreagă în apostazie,
Ca lup hulpav în piele de episcop sclipicios!
Nimic nu e mai grav decât ecumenista erezie!
– Cu mult mai vinovată decât cipul de pe card.
Cu mult mai rea decât o blasfemie,
Decât cel mai spurcat păcat multiplicat c-un miliard!
…
Căci ea UCIDE SIGUR, pervers și mișelește,
Anesteziind încet, parșiv și diavolește,
Precum Calul Troian – sau mai pe românește:
De-acolo de-un’ se-mpute oricare corp de pește…
Din vârful ierarhiei, al haitei apostate,
Se scurge pestilențial, și cu celeritate
Miros de gravă și de grea complicitate
Cu cei ce-mpart puterea lumii – prin REA frățietate…
Miros adânc de hoit și de-naltă trădare,
Miros de Tartar, de-adâncă demonizare
O haită de ecumeniști ce nu mai au scăpare,
Ce calcă luciferic pe cadavre – cât o mare…
Și fiece minut ce tragic trece
Pe semnătura trădătoare neretrasă,
Este CU MULT MAI GRAV și înmulțit cu zece,
Decât ORICE CRIMĂ ÎN MASĂ !
Fiindcă duce-n iad – cu surle și tromboane,
Nu câteva suflete, ci ZECI DE MILIOANE !
Suflete amăgite-aici să facă ”ascultare”,
– Prin lipsă de credință mărturisitoare,
Prin lipsă de discernământ, prin frică, prin masonizare,
Prin lașitate, compromis, dar și prin NEPĂSARE -,
De cei cu mitră, mască și-omofoare sclipitoare,
De lupi hulpavi în piele de mioare,
De cei ce PE HRISTOS TRĂDEAZĂ FĂR DE RUȘINARE,
Și-a Lui Biserică cea Una AU SEMNAT s-O-nsoare
Cu haita de eretici – blasfemiatoare,
Și de-Adevăr violatoare,
Spre vai, a Gheenei veșnică repartizare…
…
…
..
păcătos cât nisipul mării – însă nădăjduiesc că nu și eretic,
Cristian Nicolae Bucuroiu
– 1 decembrie 2017
…
.
Ce-ți doresc eu, ție?
.
Ce-ți doresc eu, ție
Dragă ierarhie,
Parca-i fi în fașă
Așa ești de lașă.
.
Ne-ai vândut la piață
Pe-un preț de paiață
Ne-ai îndurerat,
Și ne-ai junghiat.
.
Voi înalți ierarhi
Episcopi, Patriarhi
Chiar nu ne iubiți!
Ba chiar ne urâți!
.
Ați uitat de turmă
Fugiți fără urmă
Ne-ați băgat, se știe
Tiptil în erezie.
.
Ce îți pasă ție
Dragă ierarhie?
De durerea mea
Și de crucea-mi grea.
.
Că tu nu mai cauți
A Domnului Cruce
Cauți desfătarea
Și viața dulce.
.
Uitași că paharul
Crucii e amar
Și te-ndulcești zilnic
De-al lumii nectar.
.
Fugi de Adevăr
Fugi fără zăbavă
Și te îmbraci grabnic
Cu a lumii slavă.
.
Dar îți amintesc
Că Domnul Dumnezeu
Nepăsarea ta
Va pedepsi greu.
.
Că tare-ai uitat
Misiunea ta
Și ne-ai adăpat
Cu durere grea.
.
Ce-ți doresc eu ție
Dulce ierarhie?
Întoarce-te grabnic
Și plânge amarnic.
.
Fii izbăvitoare
Mărturisitoare
Ieși odat΄ din fașă
Și nu mai fi lașă.
.
Apără-ți poporul
Care-ți duce dorul
Fiți vrednici urmași
De înaintași.
.
Și-ți mai zic ceva
Ce a nu crede-ți vine
Încă te iubesc
Și mă rog pentru tine.
.
Dară la prestol
NU TE POMENESC.
Până nu te-ntorci
La legile divine.
.
PS: Iară voi preoților
De frica prigoanelor
Nu mai stați zgribuliți
IEȘIȚI ȘI MĂRTURISIȚI!
.
Că AȘA vă mântuiți.
.
Că nu este mântuire
Fără de mărturisire
Căci pentru fricoși în IAD
Arde tare-un negru vad.
.
…
Cu dragoste și durere, pr. Andrei Cojoacă
