Nu ne mai dojeni, iubite frate,
Că ziduri sfinte am fi părăsit !
Nu mai răni, prin față și prin spate,
Că din Biserică am fi ieșit !
Nu te aprinde, fără a-nțelege,
Nu ne privi cu milă, nici de sus,
Că ne împotrivim celor fără de lege
Ce L-au vândut în Creta pe Iisus !
S-au încălcat poruncile-I preasfinte,
Nu mai urmăm același sfânt dreptar,
I s-au desigilat sfinte cuvinte,
S-a pângărit actul testamentar…
Ce-i greu de înțeles că ne înșeală
Și drept la temelie ne lovesc ?
Cum nu-nțelegeți că a fost tocmeală ?
Cum nu vedeți ce fin ne învrăjbesc ?
E dezbinarea arma cea mai tare,
Din umbră suntem bine(!) otrăviți
Să ne încăierăm, care pe care,
Înspre pierzare să fim frăgeziți !
Și dacă nu-ți cunoști credința, frate,
Ispititorul te va ispiti,
Te va-nșela, că numai asta poate,
Și te va duce unde va voi !
Fiindcă vestesc o altă-nvățătură
Și-o altă Evanghelie aduc
Pe buze-au miere, dar în suflet –ură,
Cu dricul ”dragostei” spre iad ne duc !
Dar dragostea făr Adevăr e-otravă !
E laț, capcană, este înșelare !
Și neștiința e-amăgeala gravă
Care omoară-ntâi și-apoi te doare !
Că între ziduri sunteți mulți…nu v-amăgiți !…
Iar noi – puțini, cei ce ne-am dat de-o parte !
După potop, dacă vă amintiți,
Numai opt suflete au fost salvate !
Biserica nu-i casă de-adunare !
Făr Adevăr…ea nu mai e nimic !
Dai un pomelnic, pui o lumânare
Te crezi creștin și te mai culci un pic !
Biserica-i cu Sfinte bariere !
Poruncile-i nu sunt opționale,
Cum spun cei veninoși și plini de fiere,
Ce vor s-o-mpingă spre străină cale !
