„Oamenii au făcut pace cu răul, s-au obișnuit cu răul, s-au însoțit cu răul; așa că răul a ajuns să fie pentru ei realitate iar binele iluzie. Au ajuns ca găina care, tot ciu­gulind în zadar zugrăveala unei boabe, când are o boabă adevăra­tă lângă cea zugrăvită nu mai ciugulește; de dezamăgită ce e, ia și boaba adevărată drept închipuită. O, minți omenești de găină, care cred că din mâna lui Hristos pot primi amăgire la fel ca din mâinile necurate cu care s-au deprins ! Dacă din mâna Lui ar veni amăgire, dacă de pe buzele Sale ar veni minciuna, atunci cu adevărat viața omului ar fi mai amară ca neființa, mai înfricoșătoare ca orice vis urât, mai crudă ca orice dezastru. De o mie de ori nefericiți sunt cei care nu-și întind mâinile ca să-L primească pe Hristos. Ori încotro și le-ar întinde în altă parte, dau de foc și de colți de lup. Dar fericiți sunteți voi, credincioșilor, care vă bucurați și doar când auziți pomenindu-se numele lui Hristos, cum se bucură copiii când aud de mama lor. Atâta doar, înarmați-vă cu tărie și cu răbdare, ca să îndu­rați până la sfârșit cu credință și bucurie. Pentru că mai rău este de cel care a pornit după Hristos și s-a întors îndărăt, decât de cel care n-a pornit niciodată. Dacă Domnul l-a slobozit de un duh rău iar el se leapădă după aceea de Domnul, șapte duhuri mai rele decât cel dintâi se vor năpusti asupra lui și-l vor cuprinde (Luca 11 24-26).”
.
Sfântul Nicolae Velimirovici
.
.
.

.

EXCEPȚIONALĂ PREDICĂ LĂMURITOARE DESPRE

EREZIA EREZIILOR – ECUMENISMUL SINCRETIST:

https://romanortodox.info/predica-parintelui-ieronim-la-duminica-sfintilor-parinti-de-la-sinodul-i-ecumenic-5-iunie-2022/ .

– Fără exagerare, probabil CEA MAI IMPORTANTĂ predică pe care ați ascultat-o vreo-dată !…

.

.

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE  –  CÂT MAI POȚI !!!

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE”

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS!

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE!!!

.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.