Despre frica laşă sau nebărbătească
- 1. Cel ce se îndeletnicește cu virtutea în mănăstiri de obște sau în însoțirea cu alții, nu e războit de obicei prea mult de frică. Dar cel ce petrece în locurile mai sihăstrești să se lupte, ca să nu-l ia în stăpânire odrasla slavei deșarte sau fiica necredinței, adică frica.
- 2. Frica lașă este o simțire copilărească în sufletul îmbătrânit de slava deșartă. Frica lașă este o slăbire a credinței, arătată în așteptarea plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute.
- 3. Frica lașă este o primejdie mai înainte de frică; sau ea este o simțire plină de tremurare a inimii, clătinată și speriată de nenorociri îndoielnice. Frica lașă este lipsa încredințării. Sufletul mândru este robul fricii lașe, pentru că se bizuie pe sine și se teme de zgomotele lucrurilor și de umbre.
- 4. Cei ce plâng și nu se sperie de dureri nu sunt stăpâniți de frică. Dar cei ce se înfricoșează de ceva își ies din minți. Și pe drept cuvânt. Căci e drept Cel ce părăsește pe cei mândri. El vrea să fim pedepsiți, ca și noi, si ceilalți să nu ne trufim.
- 5. Toți cei fricoși sunt iubitori de slavă deșartă. Dar nu toți cei ce nu se tem sunt și smeriți la cuget. Pentru că nici tâlharii și jefuitorii de morminte nu au frică, Precum se știe.
- 6. În locurile în care te-ai obișnuit să-ți fie frică nu pregeta să te duci pe întuneric. Iar de vei tremura puțin, această patimă copilărească și de râs va îmbătrâni împreună cu tine. Mergând, înarmează-te cu rugăciunea. Ajungând acolo, întinde mâinile în sus și biruiește pe vrăjmași cu numele lui Iisus, căci nu e în cer și pe pământ armă mai tare. Izbăvit de boală, preamărește pe Cel ce te-a izbăvit. Căci mulțumindu-I, te va acoperi în veci.
- 7. Așa cum nu vei mai putea umple niciodată stomacul dintr-o dată, tot așa nu vei putea birui nici frica dintr-o dată. Și pe măsura plânsului va scădea și ea mai repede, și pe măsura lipsei lui vom rămâne fricoși. “Mi se înfioară părul și trupul“, zicea Elifaz (Iov, IV,14) “povestind viclenia dracilor“.
- 8. Uneori se înfricoșează mai întâi sufletul, alteori trupul, și de la el trece și la celălalt. Când înfricoșându-se trupul, frica aceasta fără motiv nu pătrunde și în suflet, e aproape izbăvirea de boală. Dar când primim cu suflet deschis toate cele neașteptate întru zdrobirea inimii, atunci cu adevărat ne-am eliberat de frică.
- 9. Nu întunericul și pustietatea locurilor îi întăresc pe draci împotriva noastră, ci lipsa de rod a sufletului; dar uneori și pedepsirea noastră din iconomie.
- 10. Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său. Dar cel ce nu se teme încă de Acesta se teme și de umbra sa. Trupul se înfricoșează când stă lângă noi în chip nevăzut un duh; dar când sufletul se veselește smerindu-se, stă de față un înger. De aceea, cunoscând din lucrare starea de față a acestuia, să sărim mai repede la rugăciune, căci bunul nostru păzitor a venit să se roage împreună cu noi.
Cel ce a biruit frica lașă e vădit că și-a predat viața și sufletul lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia vol. IX
________________________
Sursa: – https://stranaortodoxa.wordpress.com/2020/04/25/toti-cei-fricosi-sunt-iubitori-de-slava-desarta-dar-nu-toti-cei-ce-nu-se-tem-sunt-si-smeriti-la-cuget-cand-primim-cu-suflet-deschis-toate-cele-neasteptate-intru-zdrobirea-inimii-atunci-cu-adevarat/
