Această Sfântă a fost dintr-o cetate a Siciliei, ce se chema Palermo, fecioară de neam ales și plină de averi pământești, și era strălucită cu frumusețea trupului, iar dragostea lui Hristos era podoaba sufletului ei.

Deci, împărățind păgânul Decius, iar Quintilian, fiind pus de dânsul conducător ai Siciliei, a ieșit păgâneasca poruncă pentru prigonirea și uciderea creștinilor. Și conducătorul auzind de această fecioară, că este creștină, cuprins de gânduri necurate, a poruncit să fie adusă la judecata lui, în cetatea Catania. Iar ea, pe drum, între ostași, nu înceta a-L ruga pe Hristos să o întărească, să-și mărturisească credința sa.

Deci, intrâd în Catania, a poruncit dregătorul să o ducă în casa unei femei necredincioase, anume Afrodizia, ca să o despartă de credința în Hristos și să o întoarcă spre dragostea lumească. Dar ea, ținându-se tare în credință, dorea să moară mai bine, de mucenicească moarte, decât să se lepede de Hristos. Drept aceea, a fost dusă înaintea lui Quintilian și, mărturisind ea pe Hristos, dregătorul porunci, după alte chinuri, să i se taie amândoi sânii, cu toate că îl mustra Sfânta, zicând: „Nu te sfiești, călăule, a tăia piept de femeie, pe care și tu l-ai supt la maica ta?„ Dar a vindecat-o noaptea Dumnezeu, în temniță prin arătarea Sfântului Apostol Petru. Deci, au scos-o, iarăși, la judecată și, rămânând statornică în credință, au târât-o pe cioburi ascuțite și au ars-o cu cărbuni aprinși.

    Și așa, aruncată fiind în temniță, și-a dat sufletul la Dumnezeu.

 

.
Întru această zi, cuvânt din Pateric
    Șezând oarecând ava Arsenie în Canop, a venit de la Roma o fecioară de la curtea împărătească foarte bogată fiind și temătoare de Dumnezeu, vrând să-l vadă pe el. Și a primit-o pe ea Teofil arhiepiscopul Alexandrinei și l-a rugat pe el, să-l înduplece pe stareț, să o primească pe ea. Apoi, ducându-se, arhiepiscopul a rugat pe stareț, grăind: „A venit o fecioară din Roma, spunând că este de neam de la curte și voiește să te vadă”. Iar starețul n-a voit s-o primeasca pe ea. Iar, după ce i-a spus ei aceasta, îndată a poruncit să pună șaua pe asină, zicând: „Cred lui Dumnezeu că-l voi vedea pe el, că sunt și în cetatea noastră destui oameni, dar eu prooroc am venit să văd.” Iar după ce a venit aproape de chilia starețului, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acela era în afara chiliei și, văzându-l, acea fecioară a căzut la picioarele lui. Iar el a ridicat-o cu mânie zicându-i: „Dacă voiești să-mi vezi fața, vezi-o acum”. Iar ea, de rușine, n-a căutat la fața lui. Și i-a zis ei starețul: „Au n-ai auzit de faptele mele, încă mai voiești să le și vezi pe acestea? Și cum ai îndrăznit să faci atâta cale pe mare ? Au nu știi că femeie ești? Și nu ți se cade a ieși singură? Sau, încă, după ce te vei duce la Roma, vei spune și la altele că ai văzut pe Arsenie, drum de femei făcând pe mare, ca să vină la mine?” Iar ea a zis: „De va voi Dumnezeu să mă duc, nu voi îndrepta pe nimeni să vie aici, ci te roagă pentru mine”. Apoi el, răspunzând, i-a zis: „Mă voi ruga lui Dumnezeu, ca să piară și pomenirea ta din inima mea.” Deci, auzind aceasta a ieșit scârbită și tulburată cu mintea. Iar, după ce a mers ea în cetate, îndată, de mare supărare, a căzut bolnavă. Și i-a spus arhiepiscopului că-i bolnavă. Deci el, venind la dânsa, o ruga să-i spună care este boala ei. Iar ea i-a zis lui: „Bine era de n-aș mai fi venit eu aici. Că am zis starețului: Pomenește-mă, părinte. Iar el mi-a zis mi-e: Mă voi ruga lui Dumnezeu ca să piară și pomenirea ta din inima mea și, iată, eu mor de supărare”. Deci, i-a zis ei arhiepiscopul: „Au nu știi că femeie ești, iar vrăjmașul prin femei face război sfinților? Pentru aceasta, într-acest chip ți-a grăit ție starețul însă, pentru suflelul tău se roagă pururea”. Apoi așa i s-au mângâiat gândurile sale și s-a dus cu mare bucurie la casa ei.

Întru această zi, cuvânt de învățătură al Sfântului Efrem, despre nevoința călugărească

Fraților, nevoiți-vă ca niște ostași împărătești, până ce aveți vreme, aceasta știind-o că, pentru cununa cea nestricăcioasă, ni s-a pus nouă nevoința, spre curățirea păcatelor și spre viața cea veșnică. Faceți-vă, dar, curată mintea cea întreagă, în toate faptele voastre, căci ea este maica ascultării. Încă să lepădați de la voi împuținarea și moleșirea sufletului și să vă imbrăcați cu credința cea curată, ca, văzând Domnul silința sufletelor voastre, să vă întărească pe voi cu toate faptele cele bune. Să urâți, pentru Domnul, lenevirea cea rea, cu toată puterea, precum și năravul cel rău și vrajba, așa precum ați lăsat pe părinții voștri trupești, prietenii și averile, că, dacă, de la început vă veți slăbi cu gândul, apoi osteneală veți avea și pagubă.

De s-ar întâmpla nouă ceva rău, să nu cârtim, pentru Domnul, că, cela ce cârtește pagubă își face lui, căci, după așa înțelegere lucrează, și nu după scopul duhovnicesc. Deci, tu, înțelept fiind, să nu urăști pe frații cei mai slabi, nici să nu râvnești la cei ce viețuiesc fără de frica lui Dumnezeu. Și iarăși zic: Să nu urăști pe fratele tău, că poate, vre-o patimă, pe care tu nu o știi, l-a împresurat pe el, și, pentru aceasta, a ajuns la neputință. Ci, mai vârtos se cade, a-l milui și a te ruga pentru el, măcar de te-a și supărat cu nemilostivirea sa, iar tu, te nevoiești bine.

Cunoaște, iubitule, pe cele nestricăcioase și amintește-ți de văpaia cea veșnică ce va arde pe cei păcătoși. Să plângi, că ai greșit, încă și pentru mine, păcătosul, să plângi, pentru ca iertare de păcate să ne dăruiască Domnul, a Căruia este mărirea, acum și pururea.

 

 

 

.