Doina e ….. minune mare
Ea e ruptă din sufletul
Acestui neam…
Am înțeles aceasta… a mia oară….
Când l-am auzit doinind
Pe Grigore Leșe…
Am înțeles atunci
Că doina… nu e din lumea aceasta…
Că are în ea …o lume și o… taină…
A lui Dumnezeu…
Am înțeles atunci când
Leșe a spus că horește în singurătate că
Doina este o taină mare… greu de priceput
A sufletului românesc…
Doina…se plânge
E tânguirea sufletului…
E lumea adevărului
A sfințeniei…
Nu poți să fii fariseu
Sau mincinos
Și să…. doinești…
Căci doina e har
Pogorât în străvezimi de suflet
Curățit…
Doina la origini a luat naștere
În tăcere …
Atuncea când românul
În clipe de zbucium
I-a cântat lui Dumnezeu… și abia apoi
Semenilor… Așa a luat naștere doina
În taină
În singurătatea durerii
În lacrimă și har
În sufletul curățit…
De aceea… doina…
Nu se aude la nunți,
La petreceri și sindrofii
Căci ea nu are nimic…
Din zgomotul și larma lumii…
Doina aparține satului
Și arată că odinioară
Lumea era în rânduială…
Iar satul… satul era…
Leagănul dumnezeiesc
Cu legi nescrise
La fel de dumnezeiești
Unde s-a născut
Doina…
Acea lume… a dispărut…
Și odată cu ea… și doina…
Căci omul de azi
Depărtat aproape cu totul de Dumnezeu
Și de origini
Nu mai înțelege doina
Nu o iubește
Nu o prețuiește
Ci, chiar o aruncă
La infamul coș al uitării și…
O condamnă la moarte…
Puțini…atât de puțini
Mai ascultă și mai înțeleg doina…
Când nimeni n-o mai doini atunci s-o termina lumea, zice Leșe…
Ce păcat, ce păcat!!!!
Că uităm cine suntem…
Căci fără doină
Suntem ai nimănui…
Nu știm de unde venim
Și unde ne îndreptăm…
Nu avem rost, nici viitor…
Ce păcat, ce păcat!!!!
Că doina ar trebui să se numere
Printre marile minuni ale lumii
Și nu se numără…
Ce taină mare, ce taină mare!!!!
Că doina… e cântul omului
Răstignit pe cruce… Cu asta ne mândrim pe lume
Cu doina… adică…
Cu crucea…
Cu doina ni să stâmpără sufletul
Și ne întoarcem la origini…
La esențe…
Cu doina……
Preferând ca nimic să mai adaug,
Pr. Andrei
