•Cât de clar se îndeplinesc azi tot ce au proorocit Sfinții de peste 40 de ani !
▪︎Arhimandritul Tavrion: spunea că primul lucru pe care îl vor face va fi să crească foarte mult prețurile și costurile vieții, ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea.
▪︎Vor crește prețurile la alimente, la serviciile sociale, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici.
▪︎Noi întrebam: cum adică electronici?
Părintele Taviron ne spunea în anul 1978 că va fi un card care va fi introdus undeva.
▪︎Banii care vor circula vor ajunge la bancă și nu vor mai ieși de acolo. Și așa va fi până când toți banii numerar vor fi luați de la oameni.
▪︎Iar atunci va apărea o mare foamete. Și din cauza foametei oamenii se vor alătura la toate aceste nelegiuiri, pentru că foametea este cel mai îngrozitor lucru.
▪︎ Dar el spunea să nu ne fie frică pentru că Domnul nu ne va da mai mult decât putem noi să ducem.
O să pună pe oameni poveri grele și numere și nimănui dintre cei care nu vor avea un document nou, un pașaport (portofel digital) nu li se va permite să meargă sau să lucreze nicăieri. Încearcă să rămâi cu pașaportul pe care îl ai acum.
▪︎Acestea vor lua amploare până la instaurarea Antihristului.
Până la instaurarea lui nimeni nu o să observe – nici măcar cei care vor primi acele pașapoarte (portofele digitale) – vor simți toate bucuriile, toate reușitele. Și mulți vor cădea în ispită. Dar această bucurie va ține până la instaurarea Antihristului care va activa un computer universal.
▪︎ Și atunci cei care au primit pecetea… va fi vai și amar. Iar cei care n-au primit vor fi prigoniți, dar vor fi cu Domnul.
▪︎O să vi se spună că este doar un simbol legal de identificare al cetățeanului: să nu îi credeți, căci este o amăgire.
▪︎Rezistați până la capăt.
La tot ce este îngăduit de Dumnezeu omul trebuie să reziste. Nu poate exista nimic fără acte de curaj.
▪︎Oricine o să ia numărul ăsta (ID digital), cine o să ia acest document (biometric), va achiesa deja la începutul acelei lepădări de Hristos din care nu va mai putea ieși mai târziu. Dar nu știți când vă vine ceasul, și dacă veți accepta, veți pierde tot.
▪︎ Nu luați nimic cu voi: dacă puteți, nu renunțați doar la documente, renunțați la tot. Să nu acceptăm nici un fel de ID. Va fi un număr foarte îngrozitor.
▪︎Cel mai îngrozitor și mai degradant pentru suflet este să fie înregistrat într-un computer universal. Străduiți-vă să nu ajungeți cu datele voastre (biometrice) în computerul acela.
▪︎El va funcționa, dar puterea lui cea mai mare va fi când se va instaura Antihristul. Așa el va funcționa normal, va primi informații, și toți oamenii de pe planetă care vor primi documente (biometrice).
▪︎Dar forța acestui aparat nu se va dezvălui până nu se instalează Antihristul. Atunci el îi va prezenta antihristului câți oameni de pe pământ au primit deja pecetea și câți au mai rămas neînsemnați cu 666.
▪︎Atunci el Fiara Antihristul va declara război tuturor celor care nu au primit semnul 666.
Nu vă temeți, pentru că Dumnezeu ne vrea oameni curajoși.
„Nu iubește Duhul Meu pe cei cu suflete mici și fricoși.“
.
Arhimandritul Tavrion (1898-1978)
Extrase din filmul documentar
„Sarea Pământului“
detalii la: https://romanortodox.info/?s=sarea+pamantului
,
CITIȚI PÂNĂ LA CAPĂT
– INFORMAȚIA DE LA FINAL ESTE E-SEN-ȚI-A-LĂ ! ! !
.






.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.
CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !
.

.
Detalii la:
HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR
ECUMENISMUL – EREZIA EREZIILOR | Român Ortodox (romanortodox.info)
.


.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A
UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le materialul lămuritor de la:
și celelalte de la:
https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri
.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

IATĂ TEMEIUL CANONIC AL ÎNTRERUPERII POMENIRII EPISCOPULUI CĂZUT ÎN EREZIE :
.

. . . ! ! ! . . .
IATĂ DOVADA MARII LEPĂDĂRI DE HRISTOS,
DE ORTODOXIE, DE BISERICA CEA
”UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTOLEASCĂ”
A TUTUROR EPISCOPILOR – MEMBRII AI DELEGAȚIEI B.O.R.
DEPLASATĂ ÎN CRETA ÎN

:
.

.
.

.

.

.

.

.

! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !
.

.
Sfântul Teodor Studitul:
„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”.
.
Sfântul Atanasie cel Mare:
„Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”.
.

.

.

.

.

.

.

.

.


..

.
detalii la:
HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR/
și celelalte de la:
https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri
.

.

.

.


.

.
MERITĂ CITIT:
MĂRTURIA CUTREMURĂTOARE A OFIȚERULUI C.I.A.
ROBERT DAVID STEELE (VIDEO)
.
Deasemenea, și:
19 APRILIE 2023 – UN NOU EPISOD DIN CICLUL ”ANTIROMÂNISM LA PAROXISM” – ALERTĂ: BARNEVERNET ÎN ROMÂNIA! COPIII VOR PUTEA FI SMULȘI DIN FAMILIILE LOR ȘI IZOLAȚI DE STAT PE CRITERII TOTALITARIST-SANITARE. PROIECT DE LEGE LA CAMERA DEPUTAȚILOR. PROTEST MARȚI ȘI MIERCURI LA PARLAMENT!
. . .
PROBABIL CELE MAI TARI 4 SCURTE ÎNREGISTRĂRI VIDEO DIN ACEST SIT, AICI:
CUM A FOST POSIBIL (4 SCURTE VIDEOURI DE EXCEPȚIE)
.
Citiți și:
SARS-COV-2 – ARMĂ BIOLOGICĂ? UN CERCETĂTOR MEDICAL AMERICAN A PUBLICAT O CARTE ÎN URMA INVESTIGAȚIEI SALE INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚIFICE ȘI CRIMINALISTICE. MĂRTURIE SUB JURĂMÂNT – VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ
.
Citiți și:
„RĂDĂCINILE NAZISTE ALE BRUXELLES – UE”

.
Cartea poate fi descărcată în format electronic pdf de aici:
RĂDĂCINILE NAZISTE ALE EUROPEI
.
Ca să înțelegeți mai bine, puteți descărca în format pdf de aici –
DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE CELOR CARE CONDUC LUMEA
.
Mult mai multe articole pe această temă a ”Noii Ordini Mondiale”– găsiți la:
Search results for „controlul populatiei” | Român Ortodox (romanortodox.info)
CONTROLUL POPULAȚIEI
sau la această selecție (click aici):
DEPOPULARE
sau MAI EXACT:
EXTERMINAREA POULAȚIEI ÎNTREGII LUMI
.

.
VIDEO E X T R E M DE ELOCVENT, AICI :
CE A SPUS JACQUES ATTALI, CONSILIERUL LUI FRANÇOIS MITTERRAND ÎN ANUL 1981 DESPRE SUPRAPOPULARE (VIDEO)
. . .

.


CUM EXPLICA DAVID ROCKEFELLER ÎN ANII ’80 NECESITATEA REDUCERII DRASTICE A POPULAȚIEI LUMII (!!!)…
(VIDEO – CLICK AICI)
. . .
.
FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII ÎN FINLANDA – DR. RAUNI KILDE MĂRURISIND ADEVĂRUL :
COINCIDENȚĂ SAU NU, LA NUMAI CÂTEVA LUNI DUPĂ ACEST INTERVIU,
A MURIT…
ARTICOLUL CU VIDEO TRADUS, AICI:
DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…







.
.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !
.
.
CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!
(până nu este PREA TÂRZIU)…
.
CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER, DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP), SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE), SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL ROMANORTODOX.INFO
DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”, AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.
SĂ NE FIE DE FOLOS !
.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A
UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le și materialul lămuritor de la:
și celelalte de la:
https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri
.
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.
#democid,
.
.
.
.