Este miezul nopții…
Sunt singur… în livada de măslini
Razele lunii pline răzbat
Printre ramurile arborilor seculari…
Liniște înfricoșătoare!!!
Eu singur… cu Dumnezeu…
Liniștea începe să… vorbească…
Deodată înțeleg… câtă dragoste are Dumnezeu
Pentru fiecare om pe care L-a creat…
Totul e de basm, e… mirific…
E minunat să auzi și să înțelegi
Cum liniștea grăiește lămurit…
Eu, omul, nimicnicul, față în față cu…
Cosmosul….
Cu nemărginirea…
Aerul miroase a leandru, a susură și
a… smerenie…
Ooo, dulce contemplare!!!
Cată măreție mă înconjoară!!!
Sunt uimit și înfricoșat
În fața nemărginirii…
Eu, microcosmosul
Și întreg macrocosmosul
Față în față…
Cât de minunat ești, Doamne!!!
Și cât de minunat L-ai plămădit pe om
Ca să se bucure de măreția
Slavei Tale!!!
Eu singur… cu Dumnezeu…
În livada de măslini…
Deodată cocoșii începură să cânte… biblic…
În acea liniște adâncă și dulce
Sub cerul înstelat al Cretei!!!
Parcă pregust veșnicia, nemurirea!!!
Ooo, noapte adâncă, plină de har!!!
Aș vrea să nu te mai termini…
Și mâine dimineață
Să mă trezesc în… Veșnicie!!!!
Cu dragoste de oameni rog pe bunul Dumnezeu ca să facă posibil să guste toți oamenii din bucuria pe care am trăit-o în insula Creta și din bucuria cu care am scris aceste poezii,
al dvs. mereu, Pr. Andrei
.
