În primul rând a scrie… poezie
Înseamnă a te curăța permanent, a suferi,
Ca să faci loc harului
În mintea și inima ta…
Apoi, ca să scrii poezie
Înseamnă întâi să o trăiești
Să o simți cu toată fibra
Sufletului tău…
Și să poți să atingi
Sensibilități mari ale lumii…
Vine ideea… ca un fulger
În străfundurile tale
Idee pe care o îmbraci
În țesătura cuvântului…
Și iei… fiecare cuvânt
Și îl șlefuiești
Precum șlefuiești lemnul cu rindeaua
Pănă iese fin și strălucitor…
Sau… precum iei piatra prețioasă
Plină de zgură și de impurități
Și o șlefuiești până străluce
Orbitor!!!
Nu e lucru lesne
Nici continuu…
Căci deodată te fulgeră în suflet
Iar sufletul tău devine o moară
Care macină fulgerul
Îl șlefuiește și îl transformă
Din floare de mină brută
În produs finit… nestemată…
Tămăduitoare și răcoritoare de suflet…
Nu e nimic material în poezie!!!
Ci e străfulgerare de har
Și măcinare… și tumult
Și zbatere și durere adeseori…
Ca să iasă… din bube
Din mucegai și tină
Noi frumuseți orbitoare, precum spunea poetul…
Doamne, iartă-mă pe mine nevrednicul
De îndrăzneala de a vorbi despre acestea…
Și fă-mă vas curat
Al versului TĂU… Căci fără de TINE
Nimic nu fac și… nimic nu sunt…
Nu e lesne a scrie versuri,
Pr. Andrei