De mic copil… sufletul meu…
Tânjește după liniște…
Zgomotul valurilor îmi odihnesc
Sufletul zdruncinat…
Alerg nerăbdător spre un loc liniștit
Unde să pot asculta valurile…
Simt cum talazurile se sparg
În sufletul meu… dându-i odihnă…
Mintea mea se liniștește
Se acoperă de alge…
Bancurile de pești mă năpădesc…
Apa mării mă învăluie
Nările mi se umplu de sare
Și de miresmele mării…
Nu mai vreau tulburare !!!
Sunt sătul de tine… lume !!!
Marea să mă acopere cu totul !!!
Și să mă îmbrățișeze !!!
Scoicile să mi se încâlcească în păr…
Să am corali în barbă…
Nisipul să apese pleoapele mele
Și să le îmbie spre somn greu !!!
SĂ MĂ FAC UNA CU MAREA !!!
SĂ MĂ CONTOPESC CU EA DESĂVÂRȘIT !!!
SĂ FIU AL EI ÎNTRU TOTUL !!!
Ce liniște… ce pace… ce binecuvântare…
Se lasă peste sufletul meu chinuit…
Și obosit… tare obosit…
Știați că lumea cu ale ei …taaaare obosește sufletul ???!!!
Că oamenii lumii nu te mai odihnesc ???!!!
Ba chiar îți provoacă… imense dureri chinuitoare…
Dar marea… marea… iubita mea mare….
Din fragedă pruncie ….marea…
E refugiul meu, e odihna minții mele…
În clipe grele…
Tânjesc să fiu al ei… să nu o trădez …
Niciodată…
Tânjesc după ea și visez…
Să mor pe malul mării
Îngropat în nisip
Să fiu măcinat de valuri
…și de pești… și de crabi…
Iar marea să inunde sufletul meu…
Cu pace adâncă…
Tânjește după tine sufletul meu… marea mea!!!!
Cu dragoste mare …de mare,
Pr. Andrei
.
