Ante scriptum:
”Pentru ca răul să triumfe, este necesar ca oamenii buni să nu facă nimic.”
Loredana Diacu: ,,Se auzea de departe, din celălalt capăt al curții, vocea femeii care striga din toate puterile să o audă Ioannis (venit la trei zile după tragedie să-i viziteze pe pompierii răniți la Crevedia). Încerca cu disperare să se apropie de el să îl ia să-l ducă în spitalul Floreasca, să vadă cum mama ei, bolnavă de cancer, zace în salon pe o temperatură de peste 40 de grade. La fel ca alîi bolnavi…
Cum doctorii și asistentele îngrijesc pacienți cu sudoarea șiroind pe ei, în condiții greu de dus.
N-au lăsat-o cei de la pază, i-au blocat calea și nu s-a putut apropia de președinte.
Care președinte, când au început să se audă strigăte, a plecat. Da, oricum urma să plece, se pregătea să o facă deja, dar n-ar fi stricat să bage o piruetă și să se îndrepte spre femeia care striga. Așa cum o auzeam noi, cei de la presă, probabil că o auzea și el.
Era vocea unei Românii obidite, chinuite care-și striga durerea doar-doar cei de sus vor auzi și vor face ceva. Altceva decât discursuri despre cum va fi bine, cum luptăm noi cu corupția și cum vom reforma statul asta bolnav.
În strigătele ei de disperare (căci da, e sfâșietor să te uiți la suferința unei ființe pe care o iubești și să nu poți ajuta, iar mama femeii suferea în spital) se auzea durerea nestrigată a nenumărați români chinuiți. Care n-au însă curajul să strige. Căci le e frică să nu fie, după aceea, și mai loviți.
Dar dacă nu strigi, durerea nu se aude. Iar celor de sus nu le va păsa. Nu prea le pasă nici când se țipă, însă când țipătul devine asurzitor sau când e strigat de multă, multă lume, uneori, din motive electorale sau de frică, sunt totuși obligați să facă ceva. Măcar pe moment.
Dar noi tăcem și liniștea noastră e liniștea care se așterne, de obicei, peste mormânt.
P.S. Femeia n-a strigat doar către Iohannis. Ci și către poporul român certându-l că preferă să tacă atunci când e zdrobit. Și mai grav, atunci când cei dragi le sunt zdrobiți.
„Rușine poporului român, rușine toleranței, rușine vouă că stați în tăcere și acceptați voi această umilință. Nu faceți nimic pentru noi și generațiile viitoare. Doar sunteți martori tăcuți. Rușine poporului român!” , a strigat ea.
Și da, dacă toleranța în sine e o mare virtute, toleranța la rău pe care o manifestă parte din nația asta e o condamnare la moarte. O sinucidere, de fapt. Când lași răul să-ți cotropească mediul, vei sfârși prin a fi otrăvit de el. E inevitabil…





.

.

.

.






HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR


.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A
UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le materialul lămuritor de la:
https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/
și celelalte de la:











Iată TEMEIUL CANONIC
al întreruperii pomenirii ierarhului căzut în erezie :
.. . . ! ! ! . . .
Iată DOVADA MARII LEPĂDĂRI de Hristos,
de Ortodoxie, de Biserica cea
”UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”
a TUTUROR episcopilor – membrii ai delegației B.O.R.
deplasată în Creta în

:
.







! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

Sfântul Teodor Studitul:
„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”.
.
Sfântul Atanasie cel Mare:
„Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”.
.









.




.
Deasemenea, și:
19 APRILIE 2023 – UN NOU EPISOD DIN CICLUL ”ANTIROMÂNISM LA PAROXISM” – ALERTĂ: BARNEVERNET ÎN ROMÂNIA! COPIII VOR PUTEA FI SMULȘI DIN FAMILIILE LOR ȘI IZOLAȚI DE STAT PE CRITERII TOTALITARIST-SANITARE. PROIECT DE LEGE LA CAMERA DEPUTAȚILOR. PROTEST MARȚI ȘI MIERCURI LA PARLAMENT!
. . .
PROBABIL
CELE MAI TARI 4 SCURTE ÎNREGISTRĂRI VIDEO
DIN ACEST SIT, AICI:
CUM A FOST POSIBIL (4 SCURTE VIDEOURI DE EXCEPȚIE)
.
Citiți și:
SARS-COV-2 – ARMĂ BIOLOGICĂ? UN CERCETĂTOR MEDICAL AMERICAN A PUBLICAT O CARTE ÎN URMA INVESTIGAȚIEI SALE INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚIFICE ȘI CRIMINALISTICE. MĂRTURIE SUB JURĂMÂNT – VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

RĂDĂCINILE NAZISTE ALE EUROPEI
Ca să înțelegeți mai bine, puteți descărca în format pdf de aici –
DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE CELOR CARE CONDUC LUMEA
.
Mult mai multe articole pe această temă a ”Noii Ordini Mondiale”– găsiți la:
Search results for „controlul populatiei” | Român Ortodox (romanortodox.info)
CONTROLUL POPULAȚIEI
sau la această selecție (click aici):
DEPOPULARE
sau MAI EXACT:
EXTERMINAREA POULAȚIEI ÎNTREGII LUMI
.

.
VIDEO E X T R E M DE ELOCVENT, AICI :
CE A SPUS JACQUES ATTALI, CONSILIERUL LUI FRANÇOIS MITTERRAND ÎN ANUL 1981 DESPRE SUPRAPOPULARE (VIDEO)
. . .

.


CUM EXPLICA DAVID ROCKEFELLER ÎN ANII ’80 NECESITATEA REDUCERII DRASTICE A POPULAȚIEI LUMII (!!!)…
(VIDEO – CLICK AICI)
. . .
.
FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII ÎN FINLANDA – DR. RAUNI KILDE MĂRURISIND ADEVĂRUL :
COINCIDENȚĂ SAU NU,
LA NUMAI CÂTEVA LUNI DUPĂ ACEST INTERVIU,
A MURIT…
ARTICOLUL CU VIDEO TRADUS, AICI:
DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…







.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !
.
.
CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!
(până nu este PREA TÂRZIU)…
.
CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,
DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL
ROMANORTODOX.INFO
DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,
AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.
SĂ NE FIE DE FOLOS !
.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A
UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le și materialul lămuritor de la:
https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/
și celelalte de la:
https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/
.
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.
#democid,
.
