Select Page

„Nu mi-am vândut sângele de român!” – Elisabeta Rizea, țăranca anticomunistă plecată la Ceruri pe 6 octombrie 2003

„Nu mi-am vândut sângele de român!” – Elisabeta Rizea, țăranca anticomunistă plecată la Ceruri pe 6 octombrie 2003

 

12 ani a făcut în temnițele comuniste, trecând prin cinci închisori. Născută pe 28 iunie 1912, Elisabeta Rizea, țăranca dârză plămădidă parcă din argint viu, s-a dus la Ceruri, la frații ei din rezistența anticomunistă, în urmă cu 17 ani, pe 6 octombrie 2003 (pomenită și pe 4). Silvia Iliescu de la Agenția RADOR i-a alcătuit următorul medalion:

Toate popoarele ocupate de sovietici au opus rezistență comunismului. Dar România a avut cea mai amplă, cea mai sângeroasă și cea mai îndelungată rezistență armată anticomunistă, care a durat 18 ani… Jertfele partizanilor în munți și închisori dă dreptul României să privească demn, cu fruntea sus, celelalte popoare ale lumii, a scris Adrian Briṣcă, el însuṣi unul dintre cei care s-au opus comunismului.

Elisabeta Rizea din Nucṣoara, Argeṣ, este acum simbolul luptei împotriva comunismului. Era nepoata fruntaṣului ṭărănist Gheorghe Șută, ucis de securitate în 1948. Această crimă petrecută în familie avea să se adauge duṣmăniei ei faṭă de comuniṣti ṣi bolṣevici, îndârjind-o.

Elisabeta Rizea se măritase la 19 ani ṣi venise atunci în satul Nucṣoara. Gheorghe, soṭul ei, avea să intre ṣi el în organizaṭia „Haiducii Muscelului”. Iar pe cei din familia Arnăuṭoiu îi cunoṣtea bine, fiindcă erau vecini. De la început a ṣtiut despre grupurile ascunse în munte în 1949, conduse de Gheorghe Arsenescu ṣi Toma Arnăuțoiu. Până la arestarea sa, Elisabeta Rizea i-a ajutat permanent cu hrană ṣi informaṭii despre miṣcările trupelor de securitate care bântuiau în căutarea lor. Pentru aceste fapte, Elisabeta Rizea a zăcut doisprezece ani închisorile comuniste. A fost la Piteṣti ṣi Jilava. Spre cinstea ei, în cursul anchetelor nu a divulgat nimic ṣi pe nimeni.

La 6 octombrie 2003 Elisabeta Rizea s-a stins din viaṭă, istoria ei rămânând până azi un simbol al dârzeniei. Această istorie a fost povestită chiar de ea, în anul 2000, realizatorului Mariana Conovici. Din interviul păstat în Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii redăm un fragment transcris ṣi unul audio.

„Mi-a ajutat sfântul de am trecut prin [atâtea, că] n-am păr în cap!…

M-au luat Cârnu și cu Micuṭelu și m-au suit pe un scaun. După scaun pe o masă, după masă pe alt scaun – eu vă spui ce-am pățit!… Și m-a agățat de cârlig, din cap, la domnul Iancu Arnăuțoiu în casă, ăl mai cinstit în tot… în toată Nucșoara. Și om drept. [..] Poți să-mi tai capul și acum, mor râzând! Nu mi-am vândut sângele de român. Așa…

Ați început să spuneți cum vă chinuia Cârnu…

Cârnu a venit nu știu de câte ori. Și a intrat într-o noapte, era podișca nu de ciment, de lemn ṣi cu cizme încălțat ṣi când auzeam cizmele, că aveam frică… așa făcea inima, să iasă din mine, că zic acum mă ia, mă împușcă, mă ia… Așa am trăit! De ce să mint? Dadea lampa mare, intra în casă, mă ridica așa, în sus ṣi mă întreba de ei [de fugari]. Nu știu și nu știu, nu știu – de mă împușca ṣi nu i-am declarat! Nu le-a mers…

Și aveam o salcie cu gaură. Și eu le băgam mâncare acolo și le scriam bilet și le băgam în gaură […], le băgam sub crăci aicea la cucoana Mimița, erau niște crăci multe de meri curățiți. Și eu le băgam sub crăci. Și scriam bilet și în scorbura aia eu n-ajungeam. Am venit acasă, am luat un trunchiuleț, l-am băgat în desagi. Și l-am luat la spinare și m-am băgat pe vale, așa. Și ziua îl băgam colo, ca să ajung eu la scorbura aia, vezi, unde puneam biletele. Dacă vedeam că trece armată, scriam… am făcut eu asta, de ce să mint ?! […]

Dar jurământ ați depus?

Am depus, […] în camera aia, colea. Erau pe masă: Evanghelia, crucea. Am luat crucea în mână, Evanghelia și am jurat… Era domnul colonel Arsenescu, era domnul Tomiță [Arnăuṭoiu], erau niște doctori, oameni numai de ăștia, cu carte. Și am jurat că nu voi trăda niciodată. Și așa am făcut… Am suferit tot!”

Silvia Iliescu

Accesand AICI, la RADOR, puteți să-i ascultați vocea Elisabetei Rizea din fragmentul audio selectat

Sursa: MĂRTURISITORII

.

.

CITIȚI PÂNĂ LA CAPĂT

– INFORMAȚIA DE LA FINAL ESTE  E-SEN-ȚI-A-LĂ ! ! !

.

.

.

.

.

.
.
.
.
.
.
.
Detalii la:

HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR

.

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,

FĂ-ȚI  DATORIA  DE  CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,

AJUTÂNDU-L  SĂ  CONȘTIENTIZEZE

în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE  ȘI CUM  SĂ SE FEREASCĂ DE

EREZIA  EREZIILOR,  VICLENIA  VICLENIILOR

– ECUMENISMUL  SINCRETIST

(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,

– ADEVĂRATA  CAUZĂ  A

UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/

și celelalte de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/

.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.

IATĂ  TEMEIUL  CANONIC

al întreruperii pomenirii episcopului căzut în erezie :

.

. . . ! ! ! . . .

Iată DOVADA  MARII  LEPĂDĂRI de Hristos,

de Ortodoxie, de Biserica cea 

”UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”

a  TUTUROR episcopilor – membrii ai delegației B.O.R.

deplasată în Creta în

:

.

.
.
.
.
.
.
.

! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

 ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

 ! ! ! ! ! ! ! ! !

.
.

Sfântul Teodor Studitul:

„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”.

.

Sfântul Atanasie cel Mare:

„Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”.

.

.
.
.
.
.
.
.
.
..
.
.
.
.
.
.
Citiți și:

 

.
Cartea poate fi descărcată în format electronic pdf de aici:

RĂDĂCINILE NAZISTE ALE EUROPEI

.

Ca să înțelegeți mai bine, puteți descărca în format pdf de aici –

DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE CELOR CARE CONDUC LUMEA

.

Mult mai multe articole pe această temă a ”Noii Ordini Mondiale”– găsiți la:

Search results for „controlul populatiei” | Român Ortodox (romanortodox.info)

CONTROLUL POPULAȚIEI

sau la această selecție (click aici):

DEPOPULARE

sau MAI EXACT:

EXTERMINAREA  POULAȚIEI  ÎNTREGII  LUMI

.

.

VIDEO   E X T R E M   DE  ELOCVENT, AICI :

. . .

.

 

CUM EXPLICA DAVID ROCKEFELLER ÎN ANII ’80 NECESITATEA REDUCERII DRASTICE A POPULAȚIEI LUMII (!!!)…

(VIDEO – CLICK AICI)

. . .

.

FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII ÎN FINLANDA – DR. RAUNI KILDE MĂRURISIND ADEVĂRUL :

COINCIDENȚĂ SAU NU,

LA NUMAI CÂTEVA LUNI DUPĂ ACEST INTERVIU,

A MURIT… 

ARTICOLUL CU VIDEO TRADUS, AICI:

DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…

.

.

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !

.

.

CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

(până nu este PREA TÂRZIU)…

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE”

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS !

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,

FĂ-ȚI  DATORIA  DE  CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,

AJUTÂNDU-L  SĂ  CONȘTIENTIZEZE

în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE  ȘI CUM  SĂ SE FEREASCĂ DE

EREZIA  EREZIILOR,  VICLENIA  VICLENIILOR

– ECUMENISMUL  SINCRETIST

(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,

– ADEVĂRATA  CAUZĂ  A

UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le și materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/

și celelalte de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/

.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.

#depopulare,

#depopularea lumii,

#depopularea pamantului,

#exterminare,

#exterminarea umanitatii,

#exterminarea omului,

#exterminarea lumii,

#exterminarea speciei umane,

#extinctie,

#democid,

#genocid

#NWO

#Noua Ordine Mondiala

#noua dezordine mondiala

#noua ordine antihristica

#editare genetica

#CRISPR

#nanotehnologie

#dictatura

#dictatura suprema

#dictatura finala

 

 

 

.

 

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte