Să aveți știre, fraților, că astăzi este postul cel dinaintea Botezului Domnului, să vă adunați, drept aceea, în Biserică, pentru slavoslovia ceasurilor împărătești, ca o intrare în lumina praznicului.   Cunoscut vă este, fraților, că la vârsta de 30 de ani de viață tăinuită, sfințită prin munca mâinilor sale și prin ascultare, Domnul Iisus vine și se descoperă lumii la Iordan, primind Botezul Sfântului Ioan Proorocul. Și sunt două darurile pe care ni le face Domnul, oamenilor și lumii, la botezul Său: pe de o parte, un dar de curățire, de spălare, de ispășire, de pocăință pentru toate păcatele lumii; iar, pe de altă parte, un dar de împărtășire din lumina și din sfințenia Duhului Sfânt. În scurt, un dar de smerenie și de ispășire, pe de o parte, și un dar de preamărire și de ridicare a firii noastre la lumină și la sfințenie, pe de altă parte.

Și, într-adevăr, pe de o parte, Hristos Domnul se smerește la Iordan, că ia asupra Lui păcatele lumii întregi și ale fiecăruia din noi în parte, și le ispășește prin însuși faptul că se smerește și primește botezul păcătoșilor, El Care este fără de păcate. Dar, pe de altă parte, Hristos Domnul e preamărit la Iordan, pentru că, atunci când se deschid cerurile, descoperim că Domnul Hristos e Dumnezeu-Fiul, Cel venit în trup omenesc, plin de har și de adevăr, că El necontenit împarte har și adevăr celor ce cred într-Însul, și că, astfel, El înnoiește, preamărește și ridică necontenit firea noastră la lumină și la sfințenia ei cea dintâi.

Cu adevărat, praznic al mântuirii noastre este praznicul de astăzi. E ca o chemare a Duhului Sfânt, să ne curățim de păcate și, totodată, o chemare să ne ridicăm și să slujim pe Dumnezeu și pe oameni, în credința și pe urmele Domnului nostru Hristos. Înlăuntrul nostru s-a născut, ca o lumină, dorința și căutarea de a crede și de a urma pe Domnul.

Drept aceea, și noi, fraților, având un Stăpân milostiv ca Acesta, să nu ne lenevim, ci în toate zilele să ne rugăm Lui, pentru toate păcatele cele ce le-am făcut, unele cu beții și cu minciuni, altele cu lăcomii și cu hoții, că pentru toate acestea avem a răspunde înaintea lui Dumnezeu, la înfricoșata Judecată a lui Hristos; și robul și cel slobod, și bogatul și săracul, că acolo nu este judecată după mită, nici după față. Nimeni nu poate să ajute altuia, nici tatăl pe fiu, nici maica pe fiică, nici frate pe frate, nici slugă pe stăpân. Ci, pe fiecare faptele sale ori îl vor îndrepta, ori îl vor osândi. Drept aceea, fraților, să nu tăinuim păcatele noastre, ci, mărturisindu-ne duhovniceștilor părinți, să ne pocăim de ele prin curată mărturisire. Că de le vom tăinui pe ele aici, apoi bucurie mare facem vrăjmașului, iar de le vom mărturisi, apoi plâns facem vrăjmașului, iar lui Dumnezeu, bucurie. Că mai multă bucurie se face în ceruri, zice Domnul, pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință. De ce, dar, fraților, nu voim noi să ne pocăim când vreodată cădem în vreun păcat, ci și până la moarte petrecem într-însul, ba și alte păcate încă mai adăugăm? Dar noi, dimpotrivă, să lepădăm păcatele și să ne curățim de ele, mărturisindu-le, strigând lui Dumnezeu și zicând: „Stăpâne, greșit-am la cer și înaintea Ta și nu suntem vrednici a ne numi fii ai Tăi, ci să ne faci pe noi, ca pe unul din argații Tăi, și ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm pe cei ce ne-au greșit nouă.”

Și să nu se îndoiască nimeni din noi de adevărul că ne vom scula din morți și vom răspunde pentru faptele noastre. De vreme ce, ne vom scula toți, fraților, și vom răspunde pentru fapte, pentru gânduri și cuvinte. Că pentru aceasta a venit la noi Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile neprietenului și ne-a arătat nouă calea mântuirii, prin pocăință, și a stricat moartea cu a Sa moarte și pururea ne cheamă pe noi, prin Sfintele Scripturi, întru Împărăția Sa. Să nu ne lepădăm, dar de El pentru puțină poftă, pentru că va veni iarăși din cer, întru slava Sa, ca să judece viii și morții și să răsplătească fiecăruia după faptele sale. Să credem, dar, că nu târziu va veni. Că despre ziua aceea Domnul Dumnezeu a hotărât, zicând: „Nimeni nu-L știe pe El când va veni, nici îngerii din cer, ci numai Tatăl singur.” Drept aceea a zis: „Totdeauna lucrând binele, gata să fiți spre răspunsul și întâmpinarea Lui, ca să puteți scăpa în ziua cea rea și să stați înaintea Fiului lui Dumnezeu, nerușinați, slăvind pe Preasfânta Treime, pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea.

.
Întru aceastã zi, Sfinţii Mucenici Teopemt episcopul şi Teona (†290)
.
        Acest Sfânt și Mucenic Teopemt a fost episcop în zilele păgânului împărat roman Dioclețian (284-305). Și, ridicând acest împărat mare prigoană împotriva creștinilor, dăduse poruncă aspră ca pretutindeni cei ce mărturisesc pe Hristos să fie prinși și siliți a aduce jertfă idolilor, iar cei ce nu vor voi să se lepede de Hristos, să fie puși la înfricoșatele chinuri. Printre cei dintâi, care au fost prinși, s-a aflat și Sfântul Teopemt, care a mărturisit cu mult curaj că se închina lui Hristos și păstorește pe cei ce cred în El. Și nevoind el a se lepăda de la credință, a fost dus la împărat și osândit să fie aruncat într-un cuptor de foc, din care a ieșit nevătămat. Apoi, scoțându-i un ochi, a fost adăpat cu otravă și, rămânând sănătos, a dus la credință pe vrăjitorul păgân Teona, care-i dăduse otrava. Și, pătimind și alte munci, i s-a tăiat capul. Iar pe Teona, care crezuse în Hristos, l-au aruncat într-o groapă cu capul în jos și l-au îngropat de viu și așa și-a dat sufletul la Dumnezeu, primind cununa muceniciei.

.
Întru această zi, pomenirea Sfintei Sinclitichia (†350)
.
        Această Sfântă a fost de neam mare, născută în Alexandria și era ucenică a Sfintei Mucenițe Tecla. Și avea bogăție multă foarte, împreună însă și temere de Dumnezeu. Și mulți se nevoiau să o ia pe dânsa de soție, pentru frumusețea și înflorirea staturii ei, dar ea nu avea gând să se mărite, ci, mai vârtos, își înălța dragostea ei către Dumnezeu. Și i s-a dat ei să iasă cu totul în afara grijilor lumești și a luat toată nevoința către creșterea în viața, credința și înțelegerea cea duhovnicească, înfrânându-și trupul cu post și doborând pe vicleanul luptător, diavolul. Și, în trup fiind, își ridica mintea necontenit către Dumnezeu.

Și aproape de sfârșitul vieții sale, vicleanul diavol a ispitit-o și, ca și pe Iov oarecând, mult împotrivă i-a stat, stricând-o cu bube grele, care i-au mâncat tot trupul. Iar ea, la optzeci de ani ajungând, n-a încetat, nici a părăsit ostenelile sale, neslăbind în răbdare și încrederea ei în Dumnezeu. În cele din urmă trei luni de viață, o boală grea i-a luat și darul vorbirii. Și așa, cu luptă bărbătească, a răposat în pace și, dându-și sufletul în mâna lui Dumnezeu, și-a luat cununa de biruință cu Sfinții.

.
Întru această zi, Cuvânt ca să nu osândim pe nimeni
.
        In zilele imparatilor Leon si Alexandru (886-912) un domn oarecare din Peloponez a cumparat un copil, tatar de neam, ai l-a dat pe el preotului, ce-i slujea in biserica din casa lui, sa-l creasca si sa-l invete carte. Iar, dupa ce se deprinsese, copilul slujea preotului la trebuinta lui. Si cand era el de doisprezece ani, l-a intrebat pe el stapanul lui: „Oare tatarii crestini sunt?” Si i-a raspuns lui: „Ba nu, stapane al meu, nu sunt crestini; inca, dupa cat mi se pare, nici eu nu sunt botezat.” Si i-a zis stapanul lui: „Apoi cum te impartasesti, nefiind crestin. Eu socoteam ca tu esti botezat si, pentru aceea, n-am oprit pe preot ca sa-ti dea facatorul de viata Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos.” Si i-a raspuns copilul: „Eu stapane, n-am stiut. Ci, cum vedeam pe alti copii impartasindu-se, asa si eu ma impartaseam.” Atunci a chemat domnul acela pe preot si i-a poruncit sa boteze pe copil.

Deci, dupa ce l-a botezat si dupa sfarsitul Dumnezeiestii Liturghii, a venit indata copilul la stapanul sau, tinandu-si faclia aprinsa si i-a zis lui domnul sau: „Mergi de cheama pe cel ce te-a botezat pe tine.” Iar copilul, mergand, a aflat pe preot ingrijind Sfintele Daruri si, intorcandu-se, a zis stapanului sau: „Nu este acum, stapane, cel ce m-a botezat pe mine.” Si i-a zis stapanul: „Cum de a iesit atat de repede?” Si iarasi a zis copilului: „Mergi de cheama pe cel ce te-a botezat pe tine.” Iar copilul, iarasi mergand, a aflat pe preot acoperind Sfintele Daruri. Si, intorcandu-se a zis stapanului sau: „Nu este acum, stapane, cel ce m-a botezat pe mine.” Si a zis stapanul: „Nu a putut iesi atat de repede.” Si iarasi a zis copilului: „Mergi de cheama pe cel ce te-a botezat.” Iar copilul mergand, a vazut pe preot si i-a spus Stapanului: „Nu este acolo cel ce m-a botezat.” Deci, s-a mirat domnul si a zis catre alta sluga: „Mergi de cheama pe preot.” Iar sluga mergand, l-a aflat pe el ispravind de ingrijit Sfintele Daruri si l-a chemat pe el. Iar dupa ce a venit, a zis stapanul catre copilul cel botezat: „Cum de ai zis tu ca nu este acolo cel ce te-a botezat? Cine dar este acesta?” Iar copilul a zis: „Cu adevarat, Stapane, nu m-a botezat pe mine acesta, ca cel ce m-a botezat avea fata ca un fulger si stralucea ca soarele si acela a facut domnezeiasca slujba. Iar cand slujea acel infricosat preot, acest preot, sta afara, inaintea bisericii, legat cu lant de fier peste grumajii goi, de maini si de picioare. Si-l tineau pe el doi vineti buzati si groaznici, pana ce acela cu chipul luminos a sfarsit dumnezeiasca Liturghie. Si inca era el in biserica atunci, cand am venit eu la tine, stapane, si tu m-ai trimis sa-l chem pe el.” Si acestea auzindu-le domnul, s-a mirat si frica l-a cuprins pe el pentru cele ce se ziceau de catre copil.

Deci, luand de mana pe preot, l-a dus pe el in camara sa si i-a zis lui: „Ce sunt acestea, pe care le spune copilul.” Iar preotul, cazand la picioarele domnului aceluia, cu lacrimi, a zis: „De vreme ce Domnul Dumnezeul meu n-a tainuit de stapanul meu cele despre mine, ii voi spune adevarul: Eu stapane al meu, cand eram la locul si patria mea, fiind ispitit de vrajmasul sufletelor noastre, am cazut in pacat. Si instiintandu-se episcopul meu, mi-a dat mie canon ca sa nu ma mai ating de cele preotesti. Insa eu, sarac fiind si fara de popor neputand trai, am venit aici si tu stapanul meu, milostivindu-te spre strainatatea si saracia mea, m-ai primit pe mine in casa ta. Iar eu, ticalosul, calcand constiinta mea si canonul cel dumnezeiesc nepazind si vesnicele si infricosatele munci uitandu-le, am slujit pana astazi. Insa, de vreme ce Dumnezeu a descoperit cele despre mine, nu mai sunt vrednic de acum nici sa privesc la tine, stapanul meu.”

Deci, acestea auzind domnul acela i-a zis lui: „Omule, mai de folos iti era tie sa-ti ceri painea ta, decat, pentru viata aceasta vremelnica, sa calci porunca lui Dumnezeu, indraznind la cele de neatins si infricosate, ca despre acestea zice dumnezeiescul Apostol, ca ingerii doresc sa priveasca, dar tu cum ai indraznit, nevrednic fiind?! Insa de vreme ce iubitor de oameni este Dumnezeu si primeste pe cel ce se pocaieste cu adevarat, mergi, dar la o manastire si mult sa te caiesti in cealalta vreme a vietii tale, ca sa-ti fie tine milostiv Domnul, pentru o necuratie ca aceea a ta. Ca nu este alt pacat mai rau, afara de acela cand preotul, nevrednic fiind, indrazneste a sluji tainele lui Dumnezeu.” Si acestea zicand, l-a trimis pe dansul la manastire. Dumnezeului nostru marire, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Mai multe despre Sfintii zilei gãsiti în Vietile Sfintilor