Părintele Justin Pârvu despre pierderea credinței, a tradițiilor și a dragostei creștine, despre uniformizarea prin tehnică pentru a deveni toți niște numere, despre robotizarea societății și semnătura electronică -ultimul jug al sistemului pentru om spre desființarea persoanei şi a comuniunii dintre oameni. Dacă alte sisteme politice au înjugat drepturile oamenilor, acest sistem electronic dictatorial, va înjuga sufletul și gândirea umană. Dar omul este după chipul lui Dumnezeu şi are în el toate resursele de a rămâne în Harul divin şi de a nu pica în această capcană extrem de înşelătoare prin care ne vindem libertatea şi dreptul de fi asemenea Celui Preaînalt. Să ne păstrăm și apărăm credința, dragostea creștină, tradițiile, identitatea!

Reporter: Părinte, se abat asupra omenirii vremuri mai întunecate „sărăcie, cutremure, revolte, războaie, boli şi multe înrobiri şi limitări ale drepturilor noastre umane „cu ce cuget ar trebui să treacă creştinul prin aceste greutăți, fără ca să deznădăjduiască, fără ca să se compromită în vreun fel sufleteşte?

Părintele Justin: Avem nevoie să trăim sentimentul dragostei ca să depăşim strâmtorările ce ne împresoară.

Lumea, din cauza sărăciei, a căzut într-o descurajare ce apasă pe fiecare în parte. Atât de deznădăjduit şi afectat este de starea în care se află, încât nici nu mai are timp să discute cu vecinul său. Mă gândesc cum era altădată o comuniune deplină în comunitatea noastră creştină. Sărbătorile bisericeşti, nunțile, botezurile erau un prilej de comuniune şi manifestare a dragostei creştine. Păi când era vorba să cununi pe cineva, sau să botezi pe cineva „era o sărbătoare pentru întreg satul, nu doar pentru familiile respective. De ce se duce creştinul la nuntă? Se duce să se bucure alături de cei doi miri, dar şi să dea un mic ajutor financiar noii familii, care tocmai se integrează în comunitatea creştină a satului. Nunta era astfel un prilej de manifestare a dragostei creştine, prin care puteai să contribui, după putință, la consolidarea noii familii.

La fel era şi pentru botezuri, când familiile trimiteau urările şi darurile lor celui nou venit în comunitatea creştină. Noi, copiii, ne furişam şi ne uitam pe geamuri, că nu aveam noi voie să intrăm la petrecerea adulților. Până şi viața de petrecere a românului arată această bucurie şi solidaritate creştină. Cum se numeau odată astfel de petreceri „colăcării. Apăi, colăcăriile nu erau altceva decât colectarea darurilor şi colacilor „era un întreg ritual tradițional, era de fapt un schimb de dragoste între creştini. Acum însă lucrurile s-au schimbat. Astăzi nu mai există potecă spre casa vecinului; omul nu mai are timp să se gândească la vecinul lui. Sărăcia şi grijile l-au împins pe bietul român să nu mai vadă casa vecinului. Nu mai există o nuntă, un botez, un eveniment comun de care să se bucure împreună obştea creştină. Dispariția acestor obiceiuri ale tradiției româneşti arată de fapt starea critică a vieții creştine. Creştinul de mic era învățat să se deprindă cu obiceiurile şi sărbătorile creştine. Păi, numai de Paşti cât interes era! Îmi amintesc cum trebuia să ne pregătim costumele de Paşti. Trebuia să începem cusutul modelelor pe costume din pânză de bumbac curat, încă de la începutul Postului. Era jos, la baza costumului, o lățime de 10 centimetri, care trebuia cusută şi ornamentată frumos. Apoi erau şi brâiele acestea frumoase, în tricolor şi toți copiii aşteptam să umplem bisericile de Paşti cu noile noastre veşminte.

Acum a venit schimbarea aceasta de civilizație, chipurile mai evoluată. Dar să vedem cum ne-a evoluat această civilizație? L-a dezbrăcat pe bietul om întâi de obiceiurile lui frumoase, i-a luat şi haina de serbare şi serbarea la care nici nu mai are timp să ajungă. Apoi această civilizație l-a despărțit pe om de familia lui, încât tânjește soția după soțul ei plecat prin țări străine. Se duce bietul om să adune ceva hrană pentru copii, prin Italia, Franța, Canada, Germania; şi în Sudul Africii îl găseşti pe bietul român, muncit, obosit şi tot distrus de sărăcie. Din păcate am lăsat ca situația economică să ne influențeze viața creştină şi structura noastră sufletească. Este dureros să vezi cât de mult depinde credința noastră de aspectul material, de bani, încât parcă şi la biserică vin din ce în ce mai puțini oameni. Necazurile, în loc să ne aduce în biserici, ne îndepărtează? S-a scumpit benzina şi nu se mai duce omul la mănăstire sau la biserică. Unde este credința noastră? Lăsăm să ne-o fure vâltoarea lumii? Omul are ceva mult mai de preț decât trupul, sufletul. De ce nu dăm valoare sufletului? Să îmbogățim sufletul şi nu vom mai simți sărăcia trupului. Credința poate să facă pâine din cuvântul lui Dumnezeu, de ce nu credem aceasta? Unitatea creştină, tradiția familiei, cu ierarhia şi armonia ei, păstra acest suflu al dragostei creștine care dădea omului bucuria de a trăi. De pildă, în cadrul slujbei cununiei, se citeşte o rugăciune în care se spune că femeia trebuie să fie supusă bărbatului. Ei, bine, supusă nu înseamnă un fel de robie, ci această supunere venea dintr-o înțelegere deplină între cei doi soți.

În familie soția avea un cuvânt important de spus; hotărârile cele mai importante în viața de familie nu le lua bărbatul singur, ci în sfătuire cu soția sa. Spre deosebire de alte religii apusene care promovează egoismul şi individualismul, ortodoxia a promovat întotdeauna solidaritatea celor tari cu cei slabi, în care cei puternici trebuie să îi sprijine pe cei slabi. Comunismul a încercat să înăbuşe aceste principii ale dragostei creştine, uniformizând indivizii ca la colectiv „toți mâncăm aceeaşi mâncare, toți bem aceeaşi băutură.Era noastră ce fel de uniformizare suferă acum? Că nu mai putem vorbi de(căci acum nu mai este-n.n.) comunism!

Acum se încearcă o uniformizare prin tehnică. E aceeaşi Marie cu altă pălărie. Toți să fim la fel, adică nişte numere de data aceasta. Este tocmai ce spuneam şi mai înainte „această părută civilizație, după ce ne-a dezbrăcat de hainele noastre, ne-a dispersat familiile, ne-a luat hrana de la gură, acum încearcă să ne golească şi de suflete. Tehnica în sine nu are nimic rău, dar folosirea greşită a ei aduce o mare pagubă. Şi cea mai mare pagubă este aceea că Îl alungă pe Dumnezeu din lume, din societate. Ce nevoie mai are omul modern de azi de Dumnezeu, dacă el are tehnica la îndemână? Această tehnică îi dă omului o aşa încredere în puterile lui, încât el se crede alpha şi omega, că el poate să comunice şi cu luna şi cu soarele, nu mai are el nevoie de Dumnezeu; deasupra omului tehnic nu mai există nimic. Această civilizație doreşte ca omul să nu mai aibă nevoie de Dumnezeu. Şi nu este la fel omul tehnic cu omul socialist? Devierea de la axa dragostei îl împinge pe om în ateism.

Reporter: Păi se spune că progresul nu e o piedică în calea credinței .

Părintele Justin: Fără îndoială că nu e o piedică. Civilizația şi creştinismul au mers mereu mână în mână. Dacă s-ar păstra principiile creştine, ar fi cu adevărat progres în civilizație. O societate atee are foarte multe goluri, şi de acest lucru şi-au dat seama şi comuniştii şi au schimbat tactica. Ei doreau o constrângere şi o izolare a omului, încât să nu ia contact cu celelalte civilizații, să nu privească în curtea occidentalilor. Dar au schimbat tactica şi au început să trimită elevii să studieze în străinătate, să învețe două limbi străine. Însă omul a venit nu numai cu ştiință din străinătate, dar şi cu foarte multe rele din lumea aceasta occidentală, vicii pe care au început să le cultive în familiile lor. Cel mai mare rău împrumutat a fost avortul şi mamele au ieşit astfel din făgaşul lor. Mult mai „civilizate”, chipurile, au preferat să stea mai mult la televizor, la internet, să participe la lumea mondenă şi astfel s-a îndepărtat cu totul de rostul şi de chemarea femeii. Şi iată cum se descompune viața de familie şi de națiune. (…)

Reporter: Părinte, cum vedeți pericolul societății electronice, mai ales că acum se introduce în sistemul economic semnătura electronică pentru firme, deocamdată, prin care se plătesc taxele către stat, urmând ca în timp să fie obligatorie pentru fiecare cetățean? 

Părintele Justin: Semnătura aceasta electronică consider că este ultimul jug pe care acest sistem i-l pune omului, ca să nu mai mişte deloc, nici în dreapta, nici în stânga. Să îl țină pe om legat cât mai strâns de ieslea lui, ca un animal înlănțuit, care nu mâncă decât fânul pe care îl primeşte de la stăpân. Scopul administrației mondiale, la ora actuală, nu este altul decât desființarea persoanei şi comuniunii dintre oameni. Dacă alte sisteme politice au înjugat drepturile oamenilor, acest sistem electronic dictatorial, va înjuga sufletul, gândirea umană. Pentru că ei vor să devenim nişte numere, cum purtam, noi, deținuții, să desființeze relațiile interumane şi relația omului cu Dumnezeu. Este o robotizare a societății, din care va dispare uşor, uşor omul obişnuit, şi vor rămâne roboții supravegheați de oamenii „superiori”, care conduc lumea. Cetățeanul nostru de azi nu își dă seama, în orbirea lui, de situația în care se află, şi de faptul că acceptă ca o vită propria-i desființare. Trebuie să stârpim acest sistem electronic din faşă şi să facem tot posibilul să nu acceptăm această nouă ordine electronică, această civilizație virtuală, pe internet. Asistăm la declinul omului de la persoană, de la nume, la număr. 

Omul este după chipul lui Dumnezeu şi are în el toate resursele de a rămâne în Harul divin şi de a nu pica în această capcană extrem de înşelătoare prin care ne vindem libertatea şi dreptul de fi asemenea Celui Preaînalt. Omul demn, liber, în integritatea persoanei lui, are şi o altă atitudine față de nedreptățile sociale ale unui sistem sau altul. De aceea ei preferă oameni tâmpi, pe care să îi prostească uşor. Şi încep din copilărie, de altfel, să tâmpească copilul prin televizor, apoi prin învățământ, unde i se administrează o materie aleasă de ei, cu noțiunile pe care vor să le inoculeze, cenzurând o mare parte din istoria popoarelor şi cunoaşterea este astfel influențată. Cunoaştem zicala de pe vremea lui Gheorghiu Dej: „Voi nu aveți voie să gândiți. Partidul gândeşte pentru voi. El vă gospodăreşte şi vă dă ceea ce trebuieşte. Noi suntem cei care vă dirijăm şi vă dăm pâinea de toate zilele”.(…)

Reporter: Cum vedeți implicarea noastră în războiul actual din Libia, la ordinele NATO? 

Părintele Justin: Ne facem părtaşi de vărsare de sânge nedreaptă. Noi, ca români ortodocşi, nu avem voie să luptăm împotriva unei nații care nu ne-a deranjat pe noi. Poporul nostru a dus lupte numai de apărare, nu de cucerire. Soldatul aflat în subordine este dator să împlinească ordinul, dar aceste nedreptăți pe care le facem altor popoare vor apăsa pe umerii neamului nostru, generațiilor ce vor urma, pentru că Dumnezeu nu lasă nimic nerăsplătit. Dar nu mai reprezintă armata noastră un inamic de temut; noi nici arme de luptă nu avem, nici avioane de război, nimic, armata noastră este practic nulă. Dacă va mai fi credință în popor şi mărturisitori ai lui Hristos, atunci Dumnezeu va mai ține neamul acesta, neatins de urgia străină.(…)

apărut în ATITUDINI, nr. 16, 23 aprilie 2011

_________________

Sursa – https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/2024/03/31/unde-este-credinta-noastra-lasam-sa-ne-o-fure-valtoarea-lumii-alungarea-lui-dumnezeu-din-societate-parintele-justin-parvu/

.

.